Interviu sexterapie Radu Leca, probleme de intimitate în cazino (137)
Identitatea mea, casa pe care-o reclădesc — Când am găsit vocea pe care-o pierdusem
Un interviu autentic despre cum dependența de jocuri de noroc distruge intimitatea de cuplu, despre suferința tăcută, despre drumul spre vindecare și redescoperirea dorinței. Povestea unei femei care a ales să lupte pentru iubirea ei, împreună cu terapeutul de cuplu Radu Leca.
Întrebare: Cum a influențat dependența încrederea în relație și cum s-a reflectat aceasta în viața sexuală?
Răspuns: Încrederea sexuală e diferită de încrederea generală. Poți să crezi că cineva nu te va mai minți, dar să nu poți să te deschizi fizic. Corpul are memoria lui. Amintirile respingerii, ale minciunii, ale absenței sunt stocate în mușchi, în piele, în nervi. Chiar și după ce el s-a schimbat, corpul meu mai tresărea uneori. Terapia ne-a ajutat să lucrăm la această memorie corporală. Am învățat să comunic în pat, să spun ce simt, ce am nevoie. Am învățat că încrederea sexuală se reconstruiește prin experiențe pozitive repetate, nu prin promisiuni.
Întrebare: Cum arată acum relația dumneavoastră, după parcurgerea procesului terapeutic, și ce speranțe aveți pentru viitor?
Răspuns: Acum, privind înapoi, văd cât de departe am ajuns. De la disperare la speranță, de la tăcere la comunicare, de la respingere la intimitate. Relația noastră e acum una pe care o apreciez profund, pentru că știu ce a costat. În dormitor, am redescoperit magia. Nu e mereu foc de artificii, uneori e doar căldură, doar prezență, doar siguranță. Dar aceasta e magia adevărată. Speranța mea pentru viitor e simplă: să rămânem conectați, să rămânem onești, să rămânem noi. Și sper că prin povestea noastră, alții vor găsi curajul să caute ajutor.
Întrebare: Ce schimbări ați observat în comportamentul partenerului în dormitor, odată cu escaladarea vizitelor la cazinou?
Răspuns: Dormitorul nostru a devenit un loc al tăcerii. Nu mai existau chicoteli, nu mai existau șoapte, nu mai exista acea intimitate jucăușă care ne definea. El venea târziu, se culca cu spatele la mine, iar eu rămâneam trează, privind tavanul, întrebându-mă unde greșeam. Uneori încercam să-l ating, să inițiez ceva, dar el se încorda sau se îndepărta. Respingerea aceea constantă a erodat încrederea mea în propria feminitate. Am început să mă simt neatractivă, nedorită, abandonată în propriul cămin.
Întrebare: Cum a început să se manifeste dependența de jocuri de noroc în cuplul dumneavoastră și cum a influențat aceasta viața intimă?
Răspuns: Prima dată când am realizat că avem o problemă a fost când am găsit un bilet de pariu în buzunarul lui de la sacou. Nu banii m-au deranjat, ci faptul că ascundea asta. În dormitor, impactul a fost imediat: dorința lui a scăzut dramatic. Nu mai iniția contactul intim, iar când o făceam noi, era evident că nu e acolo cu mine. Orgasmul devenise un act mecanic, nu o împărtășire. Simțeam că fac dragoste cu o fantomă, cu cineva care era fizic prezent, dar emoțional la kilometri distanță, la o masă de blackjack.
Întrebare: Ce efect a avut dependența asupra imaginii de sine și a stimei dumneavoastră, atât în afara, cât și în interiorul dormitorului?
Răspuns: Imaginea mea de sine a fost distrusă. Mă vedeam în oglindă și nu mai recunoșteam femeia de acolo. Eram palidă, cu cearcăne, cu o privire tristă. Nu mai aveam grijă de mine, nu mai făceam sport, nu mai ieșeam cu prietenele. Eram obsedată de problema lui, de problemele noastre. În dormitor, această distrugere a imaginii de sine era și mai evidentă. Nu mă mai simțeam sexy, nu mă mai simțeam feminină, nu mă mai simțeam vie. Eram o umbră a femeii care fusesem. Terapia m-a ajutat să-mi redescopăr valoarea, să-mi redescopăr frumusețea, să-mi redescopăr dorința.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teÎntrebare: Ce a însemnat pentru dumneavoastră procesul de terapie de cuplu și cum v-a schimbat perspectiva asupra relației?
Răspuns: Procesul terapeutic a fost dureros, dar necesar. Am descoperit lucruri despre mine pe care nu le știam. Am descoperit că aveam propriile mele tipare, propriile mele răni, propriile mele contribuții la dinamica toxică. Nu eram doar victimă, eram și participantă. Această realizare a fost grea, dar eliberatoare. Pentru că dacă aveam și eu o parte, însemna că puteam schimba ceva. Terapia ne-a dat instrumente – cum să comunicăm, cum să ne exprimăm nevoile, cum să stabilim limite. În dormitor, aceste instrumente s-au tradus prin prezență reală, prin atingere conștientă, prin sex ca conectare.
Întrebare: Cum ați reușit să mențineți o fațadă de normalitate în fața copiilor, prietenilor și familiei extinse?
Răspuns: Fațada era epuizantă. La serviciu, zâmbeam, eram eficientă, eram profesionistă. Acasă, cădeam. Nu mai aveam energie să joc rolul soției fericite. Dar în fața familiei extinse, trebuia să fiu perfectă. La petreceri, inventam scuze pentru el. ‘E obosit’, ‘Are un proiect’, ‘Nu se simte bine’. Nimeni nu știa adevărul. Această dublă viață mă distrugea. În dormitor, fațada cădea. Nu mai puteam să pretind. Eram doar eu, cu durerea mea, cu singurătatea mea. Fațada era pentru alții; dormitorul era pentru adevăr.
Întrebare: Cum descrieți starea de spirit din dormitor în perioada de vârf a dependenței?
Răspuns: Starea din dormitor era de război rece. Nu mai existau explozii, pentru că nu mai exista energie pentru explozii. Existau doar manevre strategice – cine se culcă primul, cine se trezește ultimul, cine evită contactul. Sexul devenise o negociere, nu o dorință. Uneori făceam dragoste din vinovăție, alteori din obligație, niciodată din pasiune. Dormitorul nostru devenise un teatru al absurdului, unde jucam rolul unui cuplu fericit, dar eram doar doi străini care împărțeau un pat. Era cel mai singur loc din lume.
Întrebare: Ce strategii ați încercat inițial pentru a rezolva problema, înainte de a apela la terapie?
Răspuns: La început, am încercat tot ce mi-a trecut prin cap. Am încercat să fiu mai bună, mai atrăgătoare, mai înțelegătoare. Am crezut că dacă sunt perfectă, el nu va mai simți nevoia să joace. Am gătit mese elaborate, am cumpărat lenjerie sexy, am organizat escapade romantice. Nimic nu a funcționat. Apoi, am încercat opusul – am strigat, am amenințat, am dat ultimatumuri. Nici asta nu a funcționat. Am realizat că nu am control asupra dependenței lui. Această realizare a fost devastatoare, dar și eliberatoare. A fost momentul în care am decis să caut ajutor profesional.
Întrebare: Ați resimțit vreodată resentimente profunde față de partener și cum au influențat acestea contactul fizic?
Răspuns: Am încercat să nu fiu resentimentară. Am încercat să fiu înțelegătoare, să văd boala, nu persoana. Dar resentimentele au crescut oricum, în tăcere. Eram furioasă că mi-a furat anii cei mai buni, furioasă că mi-a furat visele, furioasă că mi-a furat încrederea. În dormitor, aceste resentimente ieșeau la suprafață sub formă de respingere. Nu puteam să-l ating fără să simt furie. Nu puteam să-l privesc fără să văd tot ce pierdusem. Terapia a fost locul unde am putut să spun toate acestea fără să fiu judecată.
Acest interviu face parte din seria ‘Probleme de intimitate în cazino’ realizată de terapeutul de cuplu Radu Leca. Dacă te regăsești în această poveste, nu ezita să ceri ajutor. Dependența de jocuri de noroc este o boală, iar vindecarea este posibilă.
