Interviu sexterapie Radu Leca, probleme de intimitate în cazino (130)
Trauma, cicatricea care mă definește — Când am găsit curajul să visez din nou
Un interviu autentic despre cum dependența de jocuri de noroc distruge intimitatea de cuplu, despre suferința tăcută, despre drumul spre vindecare și redescoperirea dorinței. Povestea unei femei care a ales să lupte pentru iubirea ei, împreună cu terapeutul de cuplu Radu Leca.
Întrebare: Ce a însemnat pentru dumneavoastră procesul de terapie de cuplu și cum v-a schimbat perspectiva asupra relației?
Răspuns: Procesul terapeutic a fost dureros, dar necesar. Am descoperit lucruri despre mine pe care nu le știam. Am descoperit că aveam propriile mele tipare, propriile mele răni, propriile mele contribuții la dinamica toxică. Nu eram doar victimă, eram și participantă. Această realizare a fost grea, dar eliberatoare. Pentru că dacă aveam și eu o parte, însemna că puteam schimba ceva. Terapia ne-a dat instrumente – cum să comunicăm, cum să ne exprimăm nevoile, cum să stabilim limite. În dormitor, aceste instrumente s-au tradus prin prezență reală, prin atingere conștientă, prin sex ca conectare.
Întrebare: Ce rol a jucat rușinea și stigmatul social în decizia de a căuta ajutor sexterapeutic?
Răspuns: Rușinea m-a făcut să mă simt defectă. Mă întrebam ce e în neregulă cu mine de nu pot să-l fac să se oprească. Mă întrebam de ce nu sunt suficient de bună, de atrăgătoare, de interesantă. Această rușine interioară s-a extins și în dormitor. Nu mai puteam să mă simt sexy, nu mai puteam să mă simt dorită. Eram prea ocupată să mă simt rușinată de situația noastră. Când am ajuns în terapie, am realizat că rușinea nu era a mea – era a situației, a bolii lui. Acesta a fost primul pas spre eliberare.
Întrebare: Ce sfaturi ați oferi altor cupluri care se confruntă cu o situație similară?
Răspuns: Sfaturile mele pentru alte cupluri sunt simple, dar nu ușoare. Primul: nu stați în tăcere. Tăcerea e cel mai mare dușman. Vorbiți, chiar dacă e dureros. Al doilea: căutați ajutor profesional. Nu puteți face asta singuri. Dependența e o boală, nu o problemă de voință. Al treilea: stabiliți limite. Nu puteți salva pe cineva care nu vrea să fie salvat. Al patrulea: aveți grijă de voi. Nu vă pierdeți în rolul de salvator. Al cincilea: nu vă rușinați. Nu sunteți singuri. Sunt mii de cupluri care trec prin asta. Și al șaselea: nu pierdeți speranța. Se poate. Noi suntem dovada.
Întrebare: Cum ați gestionat momentele în care partenerul prefera să stea la mese în loc să fie acasă cu dumneavoastră?
Răspuns: Nopțile în care pleca erau cele mai grele. Stăteam trează, uitându-mă la ceas, calculând cât a trecut, întrebându-mă dacă e în siguranță, dacă a pierdut, dacă a câștigat. Fiecare sunet de mașină mă făcea să tresar. Când venea acasă, eram deja epuizată emoțional. Nu mai aveam energie pentru intimitate, nici el nu o avea. Uneori venea furios, alteori defensiv, alteori pur și simplu absent. Dormitorul devenise un loc de tranzit, nu de intimitate. Așteptam să vină, apoi îmi doream să plece, pentru că prezența lui absentă era mai dureroasă decât absența fizică.
Întrebare: Ați resimțit vreodată resentimente profunde față de partener și cum au influențat acestea contactul fizic?
Răspuns: Am încercat să nu fiu resentimentară. Am încercat să fiu înțelegătoare, să văd boala, nu persoana. Dar resentimentele au crescut oricum, în tăcere. Eram furioasă că mi-a furat anii cei mai buni, furioasă că mi-a furat visele, furioasă că mi-a furat încrederea. În dormitor, aceste resentimente ieșeau la suprafață sub formă de respingere. Nu puteam să-l ating fără să simt furie. Nu puteam să-l privesc fără să văd tot ce pierdusem. Terapia a fost locul unde am putut să spun toate acestea fără să fiu judecată.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teÎntrebare: Ce schimbări ați observat în comportamentul partenerului în dormitor, odată cu escaladarea vizitelor la cazinou?
Răspuns: Cel mai dureros a fost să văd cum dispare dorința din ochii lui. Înainte, mă privea cu o flacără care îmi dădea fiori. După ce dependența s-a instalat, privirea lui era sticloasă, absentă. În pat, nu mă mai privea, nu mă mai atingea cu intenție. Contactul fizic devenise rar, iar când avea loc, era lipsit de emoție. Simțeam că sunt invizibilă, că trupul meu nu mai contează. Eram doar un obiect acolo, în timp ce mintea lui era ocupată cu calcule și strategii de joc. Durerea acestei inutilități era mai mare decât orice absență fizică.
Întrebare: Ați simțit vreodată că sunteți în competiție cu cazinoul pentru atenția și afecțiunea partenerului?
Răspuns: Competiția era palpabilă. Eu eram acasă, pregătind o cină, îngrijind copiii, așteptându-l. El era la cazinou, captiv de lumini și promisiuni false. Când venea acasă, eram deja epuizată emoțional, iar el era epuizat fizic. Nu mai rămânea energie pentru noi. Încercam să seduc, să atrag atenția, dar el era absent. Simțeam că lupt cu o entitate invizibilă, cu o dependență care îmi era superioară. În dormitor, această competiție se traducea prin respingere constantă și o singurătate profundă.
Întrebare: Cum a evoluat comunicarea în cuplu pe măsură ce dependența de jocuri de noroc s-a agravat?
Răspuns: Nu mai comunicam, doar supraviețuiam împreună. Conversațiile noastre se limitau la chestiuni practice – cine ia copiii, ce cumpărături facem, cât mai avem în cont. Nu mai existau conversații despre noi, despre vise, despre dorințe. Nu mai existau confesiuni la miezul nopții, nu mai exista acea intimitate verbală care ne lega. În pat, tăcerea era asurzitoare. Dormeam împreună, dar eram mai singuri ca niciodată. Nu mai știam ce simte el, nu mai știam dacă mă mai iubește. Comunicarea noastră devenise un monolog al tăcerii.
Întrebare: Cât de mult a afectat situația financiară a familiei dinamica sexuală și emoțională dintre dumneavoastră?
Răspuns: Impactul financiar a fost catastrofal și s-a infiltrat în fiecare colț al relației noastre, inclusiv în dormitor. Când am descoperit datoriile, am intrat în panică. Nu mai puteam să mă relaxez, nu mai puteam să fiu prezentă în pat. Mintea mea era ocupată cu facturi neplătite, cu amenințări de la creditori, cu grija pentru viitorul copiilor. Sexul devenea imposibil când simțeam că facem dragoste pe un pat de datorii. Fiecare atingere era umbrită de anxietatea financiară. Nu mai puteam să mă bucur de plăcere când știam că următoarea factură nu e plătită.
Întrebare: Cum a început să se manifeste dependența de jocuri de noroc în cuplul dumneavoastră și cum a influențat aceasta viața intimă?
Răspuns: Dependența s-a instalat treptat, ca o ceață care acoperă peisajul fără să-ți dai seama. La început, câștigurile ocazionale îl făceau fericit și aducea acasă acel entuziasm pe care îl vedeam și în pat. Dar când a început să piardă constant, totul s-a schimbat. În dormitor, am observat că nu mai putea să se relaxeze, nu mai putea să fie prezent. Mâinile lui tremurau uneori, iar săruturile deveniseră mecanice, lipsite de pasiune. Era ca și cum trupul lui era acolo, dar mintea lui rula încontinuu strategii de joc. Am încercat să vorbesc despre asta, dar el se închidea imediat, iar noaptea devenea tot mai lungă și mai rece.
Acest interviu face parte din seria ‘Probleme de intimitate în cazino’ realizată de terapeutul de cuplu Radu Leca. Dacă te regăsești în această poveste, nu ezita să ceri ajutor. Dependența de jocuri de noroc este o boală, iar vindecarea este posibilă.
