Interviu sexterapie Radu Leca, probleme de intimitate în cazino (104)
Granițele sănătoase, cheia supraviețuirii noastre — Când am încetat să-i plătesc datoriile
Un interviu autentic despre cum dependența de jocuri de noroc distruge intimitatea de cuplu, despre suferința tăcută, despre drumul spre vindecare și redescoperirea dorinței. Povestea unei femei care a ales să lupte pentru iubirea ei, împreună cu terapeutul de cuplu Radu Leca.
Întrebare: Ați resimțit vreodată resentimente profunde față de partener și cum au influențat acestea contactul fizic?
Răspuns: Resentimentele au devenit o parte din mine. Fiecare minciună, fiecare noapte nedormită, fiecare datorie adăuga un nou strat de furie. Această furie era otrăvitoare. Îmi strica somnul, îmi strica apetitul, îmi strica capacitatea de a mă bucura de orice. În dormitor, resentimentele erau cel mai mare dușman al intimității. Nu poți să faci dragoste cu cineva de care ești furioasă. Nu poți să te deschizi, nu poți să fii vulnerabilă, nu poți să simți plăcere. Corpul meu devenise un rezervor de furie. Terapia m-a învățat să exprim această furie constructiv, să nu o mai înghit.
Întrebare: Cum a influențat dependența încrederea în relație și cum s-a reflectat aceasta în viața sexuală?
Răspuns: Încrederea s-a spart ca un geam, și odată spartă, nu mai poate fi la fel. Fiecare minciună, fiecare noapte nedormită, fiecare datorie ascunsă a adăugat o nouă crăpătură. În dormitor, încrederea e esențială. Trebuie să te poți lăsa vulnerabil, să te poți deschide. Eu nu mai puteam. Fiecare atingere era suspectă, fiecare sărut era condiționat. Mă întrebam: oare chiar mă dorește, sau vrea doar să mă liniștească? Oare chiar e aici, sau se gândește la joc? Încrederea sexuală necesită prezență, iar prezența lui era mereu îndoielnică.
Întrebare: Cât de mult a afectat situația financiară a familiei dinamica sexuală și emoțională dintre dumneavoastră?
Răspuns: Când contul bancar a ajuns în zona roșie, intimitatea a dispărut complet. Nu mai era vorba doar de lipsa dorinței, ci de supraviețuire. Eram prea obosită, prea speriată, prea furioasă pentru a mai putea simți ceva. El, la rândul lui, era copleșit de rușine și de anxietate, ceea ce îl făcea și mai inaccesibil. Dormitorul nostru devenise un loc de refugiu separat, nu unul de unire. Fiecare dormea pe partea lui, cu gânduri la bani, la datorii, la dezastru. Sexul era ultimul lucru la care ne gândeam, deși, paradoxal, era exact ceea ce ne-ar fi putut apropia.
Întrebare: Cum arată acum relația dumneavoastră, după parcurgerea procesului terapeutic, și ce speranțe aveți pentru viitor?
Răspuns: Relația noastră acum e construită pe o fundație nouă – una de adevăr, nu de iluzie. Am învățat să comunicăm, să ne respectăm, să ne iubim fără să ne pierdem. În dormitor, am redescoperit plăcerea. Am redescoperit ce înseamnă să fii dorit, să fii atins cu intenție, să faci dragoste cu cineva care e prezent. Speranța mea e că vom continua să lucrăm la noi. Că nu vom deveni comozi. Că vom rămâne vigilenți. Sper ca povestea noastră să arate că dragostea poate supraviețui chiar și celor mai grele încercări.
Întrebare: Cum a evoluat comunicarea în cuplu pe măsură ce dependența de jocuri de noroc s-a agravat?
Răspuns: Comunicarea s-a destrămat treptat, ca un fir care se rupe câte un pic în fiecare zi. La început, mai vorbeam. Îi spuneam că mă doare, că simt că ne îndepărtăm, că am nevoie de el. El promitea că se va opri, că va fi mai atent, că mâine va fi diferit. Dar mâine nu era niciodată diferit. Apoi, am început să strig. Strigătile mele se loveau de zidurile apărării lui. El devenea defensiv, mințea, nega. În cele din urmă, am încetat să mai vorbesc. Tăcerea a devenit limba noastră. În dormitor, tăcerea era și mai grea – era plină de cuvinte nespuse, de acuzații, de durere.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teÎntrebare: Ce efect a avut dependența asupra imaginii de sine și a stimei dumneavoastră, atât în afara, cât și în interiorul dormitorului?
Răspuns: Stima mea de sine a ajuns la pământ. Mă întrebam constant ce e în neregulă cu mine. De ce nu sunt suficient de bună? De ce nu pot să-l fac fericit? De ce a ales mese verzi în locul meu? Aceste întrebări mă măcinau. În dormitor, se traduceau prin evitare. Nu mai puteam să mă dezbrac în fața lui fără să mă simt judecată, chiar dacă judecata era a mea. Nu mai puteam să fiu vulnerabilă, pentru că vulnerabilitatea implică să crezi că ești demn de iubire. Și eu nu mai credeam asta. Terapia a fost procesul de reconstruire a acestei credințe.
Întrebare: Ce a însemnat pentru dumneavoastră procesul de terapie de cuplu și cum v-a schimbat perspectiva asupra relației?
Răspuns: Terapia a schimbat perspectiva mea asupra iubirii. Am crezut că iubirea înseamnă să salvezi, să suferi, să sacrifici. Terapeutul m-a învățat că iubirea sănătoasă înseamnă respect, limite, autonomie. Am învățat că pot să-l iubesc fără să mă pierd. Am învățat că iubirea nu înseamnă să accept orice. În dormitor, această nouă perspectivă s-a tradus prin sex ca alegere, nu ca obligație. Am învățat să spun ce vreau, ce nu vreau, ce am nevoie. Am învățat că plăcerea mea contează. Terapia mi-a redat vocea și dorința.
Întrebare: Cum ați reușit să mențineți o fațadă de normalitate în fața copiilor, prietenilor și familiei extinse?
Răspuns: Fațada era epuizantă. La serviciu, zâmbeam, eram eficientă, eram profesionistă. Acasă, cădeam. Nu mai aveam energie să joc rolul soției fericite. Dar în fața familiei extinse, trebuia să fiu perfectă. La petreceri, inventam scuze pentru el. ‘E obosit’, ‘Are un proiect’, ‘Nu se simte bine’. Nimeni nu știa adevărul. Această dublă viață mă distrugea. În dormitor, fațada cădea. Nu mai puteam să pretind. Eram doar eu, cu durerea mea, cu singurătatea mea. Fațada era pentru alții; dormitorul era pentru adevăr.
Întrebare: Ați simțit vreodată că sunteți în competiție cu cazinoul pentru atenția și afecțiunea partenerului?
Răspuns: Competiția era palpabilă. Eu eram acasă, pregătind o cină, îngrijind copiii, așteptându-l. El era la cazinou, captiv de lumini și promisiuni false. Când venea acasă, eram deja epuizată emoțional, iar el era epuizat fizic. Nu mai rămânea energie pentru noi. Încercam să seduc, să atrag atenția, dar el era absent. Simțeam că lupt cu o entitate invizibilă, cu o dependență care îmi era superioară. În dormitor, această competiție se traducea prin respingere constantă și o singurătate profundă.
Întrebare: Cum a început să se manifeste dependența de jocuri de noroc în cuplul dumneavoastră și cum a influențat aceasta viața intimă?
Răspuns: Totul a început inocent, ca o ieșire ocazională cu prietenii. La început, era doar o distracție inofensivă – o seară la cazinou, o miză mică, o adrenalină plăcută. Nu mi-am dat seama când ocazional s-a transformat în obișnuit, iar obișnuitul în compulsiv. În dormitor, primele semne au fost târziile nopțile în care nu mai venea acasă, iar când venea, era absent emoțional. Intimitatea noastră a început să se deterioreze lent, aproape insesizabil la început. Nu mai existau conversații în pat, nu mai exista acel preludiu emoțional care ne lega. El era fizic prezent, dar psihic la mese, calculând probabil următoarea miză sau regretând ultima pierdere.
Acest interviu face parte din seria ‘Probleme de intimitate în cazino’ realizată de terapeutul de cuplu Radu Leca. Dacă te regăsești în această poveste, nu ezita să ceri ajutor. Dependența de jocuri de noroc este o boală, iar vindecarea este posibilă.
