Interviu sexterapie Radu Leca, probleme de intimitate în cazino (102)
Cum să pui granițe fără să pierzi — Când am hotărât ce accept și ce nu
Un interviu autentic despre cum dependența de jocuri de noroc distruge intimitatea de cuplu, despre suferința tăcută, despre drumul spre vindecare și redescoperirea dorinței. Povestea unei femei care a ales să lupte pentru iubirea ei, împreună cu terapeutul de cuplu Radu Leca.
Întrebare: Cum arată acum relația dumneavoastră, după parcurgerea procesului terapeutic, și ce speranțe aveți pentru viitor?
Răspuns: Acum, relația noastră e diferită. Nu e perfectă, dar e reală. Există zile bune și zile rele, dar diferența e că acum le facem față împreună. În dormitor, s-a întors căldura. Nu e ca la început – e mai profund. Sexul nostru acum e despre conectare, nu despre performanță. E despre prezență, nu despre evadare. Speranța mea pentru viitor e să continuăm să creștem împreună, să nu uităm lecțiile învățate, să rămânem onești. Sper să vedem copiii crescând fericiți, să ne bucurăm de bătrânețe împreună. Speranța mea e că povestea noastră va inspira alții.
Întrebare: Cum ați reușit să mențineți o fațadă de normalitate în fața copiilor, prietenilor și familiei extinse?
Răspuns: Am devenit expertă în minciuni albe. ‘Totul e bine’, ‘Suntem fericiți’, ‘El doar are un hobby’. Spuneam aceste lucruri cu un zâmbet pe care îl exersasem în oglindă. Dar ochii mei trădau totul. Prietenele mele apropiate știau că ceva nu e în regulă, dar nu știau ce. Nu puteam să spun. Rușinea era prea mare. În dormitor, singurătatea era și mai profundă pentru că nimeni nu știa. Eram prinsă într-o închisoare de tăcere, iar cheia era la mine, dar nu puteam s-o folosesc. Terapia a fost cheia care a deschis ușa.
Întrebare: Cum ați lucrat la reconstruirea încrederii și ce impact a avut aceasta asupra vieții sexuale?
Răspuns: Încrederea sexuală e diferită. E legată de vulnerabilitate, de abandon, de siguranță. Nu puteam să mă las atinsă dacă nu simțeam siguranță. El a trebuit să creeze această siguranță prin fapte. A trebuit să fie constant, să fie prezent, să fie real. Am început cu mici gesturi – o mână pe umăr, un sărut pe frunte, o îmbrățișare. Am reconstruit pas cu pas. Terapia ne-a dat exerciții – cum să ne atingem fără presiunea sexului, cum să fim intimi fără performanță. Aceste exerciții au fost ciudate la început, dar au funcționat. Încrederea s-a reconstruit prin experiențe pozitive repetate.
Întrebare: Ați simțit vreodată că sunteți în competiție cu cazinoul pentru atenția și afecțiunea partenerului?
Răspuns: Competiția era palpabilă. Eu eram acasă, pregătind o cină, îngrijind copiii, așteptându-l. El era la cazinou, captiv de lumini și promisiuni false. Când venea acasă, eram deja epuizată emoțional, iar el era epuizat fizic. Nu mai rămânea energie pentru noi. Încercam să seduc, să atrag atenția, dar el era absent. Simțeam că lupt cu o entitate invizibilă, cu o dependență care îmi era superioară. În dormitor, această competiție se traducea prin respingere constantă și o singurătate profundă.
Întrebare: Cum a evoluat comunicarea în cuplu pe măsură ce dependența de jocuri de noroc s-a agravat?
Răspuns: Nu mai comunicam, doar supraviețuiam împreună. Conversațiile noastre se limitau la chestiuni practice – cine ia copiii, ce cumpărături facem, cât mai avem în cont. Nu mai existau conversații despre noi, despre vise, despre dorințe. Nu mai existau confesiuni la miezul nopții, nu mai exista acea intimitate verbală care ne lega. În pat, tăcerea era asurzitoare. Dormeam împreună, dar eram mai singuri ca niciodată. Nu mai știam ce simte el, nu mai știam dacă mă mai iubește. Comunicarea noastră devenise un monolog al tăcerii.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teÎntrebare: Cum ați perceput schimbările emoționale ale partenerului – iritabilitate, anxietate, depresie – și impactul lor asupra intimității?
Răspuns: Anxietatea lui era contagioasă. Când pierdea, era nervos, agitat, imposibil de abordat. Când câștiga, era euforic, irațional, plin de planuri mărețe. Ambele stări erau toxice pentru relația noastră. Eu trăiam pe un roller coaster emoțional, fără să fiu cerută. Stresul cronic afecta și viața mea sexuală. Nu mai puteam să trec de la anxietate la relaxare. Corpul meu era permanent tensionat. Am dezvoltat chiar și probleme fizice – insomnie, dureri de cap, tulburări digestive. Terapeutul mi-a explicat că toate acestea sunt manifestări ale stresului cronic. Corpul meu era un barometru al suferinței relației noastre.
Întrebare: Cum ați gestionat momentele în care partenerul prefera să stea la mese în loc să fie acasă cu dumneavoastră?
Răspuns: Cele mai grele nopți erau cele în care nu știam unde e. Telefonul închis, mesaje necitite, ore care treceau. Eram prinsă între panică și furie. Când apărea, în zori, cu ochii injectați și buzunarele goale, nu mai puteam să fiu soție, nu mai puteam să fiu iubită. Eram o supraveghetoare, un polițist emoțional, un gardian. Acest rol nu e sexy. Nu poți să dorești pe cineva pe care trebuie să supraveghezi. Intimitatea necesită egalitate, iar noi devenisem gardian și prizonier. Dormitorul nostru reflecta această dinamică distorsionată.
Întrebare: Ce sfaturi ați oferi altor cupluri care se confruntă cu o situație similară?
Răspuns: Aș sfătui să nu se compare cu alții. Fiecare cuplu e diferit, fiecare dependență e diferită. Aș sfătui să nu asculte pe cei care spun ‘lasă-l’ sau ‘e vina ta’. Nimeni nu știe ce trăiești decât tu. Aș sfătui să găsească un terapeut bun, care să înțeleagă atât dependența, cât și dinamica de cuplu. Aș sfătui să fie răbdători – vindecarea nu e liniară, sunt și recăderi. Aș sfătui să sărbătorească progresele mici. Aș sfătui să nu uite de intimitate – chiar și când pare imposibil, contactul fizic contează. Și aș sfătui să nu renunțe la ei înșiși. Sunteți mai puternici decât credeți.
Întrebare: Ce efect a avut dependența asupra imaginii de sine și a stimei dumneavoastră, atât în afara, cât și în interiorul dormitorului?
Răspuns: Imaginea mea de sine a fost distrusă. Mă vedeam în oglindă și nu mai recunoșteam femeia de acolo. Eram palidă, cu cearcăne, cu o privire tristă. Nu mai aveam grijă de mine, nu mai făceam sport, nu mai ieșeam cu prietenele. Eram obsedată de problema lui, de problemele noastre. În dormitor, această distrugere a imaginii de sine era și mai evidentă. Nu mă mai simțeam sexy, nu mă mai simțeam feminină, nu mă mai simțeam vie. Eram o umbră a femeii care fusesem. Terapia m-a ajutat să-mi redescopăr valoarea, să-mi redescopăr frumusețea, să-mi redescopăr dorința.
Întrebare: Ce schimbări ați observat în comportamentul partenerului în dormitor, odată cu escaladarea vizitelor la cazinou?
Răspuns: Dormitorul nostru a devenit un loc al tăcerii. Nu mai existau chicoteli, nu mai existau șoapte, nu mai exista acea intimitate jucăușă care ne definea. El venea târziu, se culca cu spatele la mine, iar eu rămâneam trează, privind tavanul, întrebându-mă unde greșeam. Uneori încercam să-l ating, să inițiez ceva, dar el se încorda sau se îndepărta. Respingerea aceea constantă a erodat încrederea mea în propria feminitate. Am început să mă simt neatractivă, nedorită, abandonată în propriul cămin.
Acest interviu face parte din seria ‘Probleme de intimitate în cazino’ realizată de terapeutul de cuplu Radu Leca. Dacă te regăsești în această poveste, nu ezita să ceri ajutor. Dependența de jocuri de noroc este o boală, iar vindecarea este posibilă.
