Interviu sexterapie Radu Leca, probleme de intimitate în cazino (098)
Când patul nu mai e câmp de luptă — Dorința, râul care a revenit la albie
Un interviu autentic despre cum dependența de jocuri de noroc distruge intimitatea de cuplu, despre suferința tăcută, despre drumul spre vindecare și redescoperirea dorinței. Povestea unei femei care a ales să lupte pentru iubirea ei, împreună cu terapeutul de cuplu Radu Leca.
Întrebare: Cum ați gestionat momentele în care partenerul prefera să stea la mese în loc să fie acasă cu dumneavoastră?
Răspuns: Stăteam noaptea și mă gândeam la ce face, la câți bani pierde, la ce promisiuni încalcă. Corpul meu era tensionat, mintea mea nu se oprea. Când venea acasă, eram deja în modul de supraviețuire. Nu mai puteam să trec de la anxietate la dorință. Sexul necesită relaxare, încredere, prezență – toate acestea îmi lipseseră. Uneori încercam să fiu înțelegătoare, să-l primesc cu căldură, dar simțeam cum mă încordez involuntar. Corpul meu știa adevărul pe care mintea mea încerca să-l nege. Nu mai puteam să fac dragoste cu un străin care îmi distrugea viața.
Întrebare: A existat vreun moment de cotitură care v-a determinat să căutați ajutor specializat în sexterapie?
Răspuns: Momentul de cotitură a fost când am ajuns la spital cu atac de panică. Corpul meu a spus stop înainte ca mintea mea să fie pregătită. Stresul cronic, insomnia, anxietatea – toate s-au acumulat într-o criză. Stând pe patul de spital, am realizat că mă distrug pentru a salva o relație care nu mai exista. Am decis că merită mai mult. Merit să fiu sănătoasă, merit să fiu fericită, merit să fiu iubită. Am sunat un terapeut din spital. A fost primul pas spre libertate. Nu am știut atunci că acel telefon îmi va schimba viața.
Întrebare: Ce strategii ați încercat inițial pentru a rezolva problema, înainte de a apela la terapie?
Răspuns: Am încercat să controlez situația. Îi verificam buzunarele, îi urmăream telefonul, îi controlam cheltuielile. Am crezut că dacă elimin accesul la bani, elimin și problema. Dar dependența găsește mereu o cale. El împrumuta de la prieteni, de la colegi, de la camăți. Controlul meu a devenit o obsesie. Eram epuizată, iar relația noastră devenise un câmp de luptă. În dormitor, acest control se traducea prin tensiune. Nu puteam să mă relaxez, nu puteam să fiu feminină, nu puteam să fiu iubită. Eram un gardian, nu o soție.
Întrebare: Cum arată acum relația dumneavoastră, după parcurgerea procesului terapeutic, și ce speranțe aveți pentru viitor?
Răspuns: Relația noastră acum e construită pe o fundație nouă – una de adevăr, nu de iluzie. Am învățat să comunicăm, să ne respectăm, să ne iubim fără să ne pierdem. În dormitor, am redescoperit plăcerea. Am redescoperit ce înseamnă să fii dorit, să fii atins cu intenție, să faci dragoste cu cineva care e prezent. Speranța mea e că vom continua să lucrăm la noi. Că nu vom deveni comozi. Că vom rămâne vigilenți. Sper ca povestea noastră să arate că dragostea poate supraviețui chiar și celor mai grele încercări.
Întrebare: Ce schimbări ați observat în comportamentul partenerului în dormitor, odată cu escaladarea vizitelor la cazinou?
Răspuns: Dormitorul nostru a devenit un loc al tăcerii. Nu mai existau chicoteli, nu mai existau șoapte, nu mai exista acea intimitate jucăușă care ne definea. El venea târziu, se culca cu spatele la mine, iar eu rămâneam trează, privind tavanul, întrebându-mă unde greșeam. Uneori încercam să-l ating, să inițiez ceva, dar el se încorda sau se îndepărta. Respingerea aceea constantă a erodat încrederea mea în propria feminitate. Am început să mă simt neatractivă, nedorită, abandonată în propriul cămin.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teÎntrebare: Ați simțit vreodată că sunteți în competiție cu cazinoul pentru atenția și afecțiunea partenerului?
Răspuns: Competiția era palpabilă. Eu eram acasă, pregătind o cină, îngrijind copiii, așteptându-l. El era la cazinou, captiv de lumini și promisiuni false. Când venea acasă, eram deja epuizată emoțional, iar el era epuizat fizic. Nu mai rămânea energie pentru noi. Încercam să seduc, să atrag atenția, dar el era absent. Simțeam că lupt cu o entitate invizibilă, cu o dependență care îmi era superioară. În dormitor, această competiție se traducea prin respingere constantă și o singurătate profundă.
Întrebare: Cum a influențat dependența încrederea în relație și cum s-a reflectat aceasta în viața sexuală?
Răspuns: Reconstruirea încrederii a fost cel mai greu lucru. Nu e ca și cum poți spune ‘te iert’ și totul revine la normal. Încrederea se reconstruiește prin fapte, nu prin vorbe. El a trebuit să fie transparent, să-mi arate conturile, să-mi spună unde merge, să nu mai mintă. În dormitor, această transparență s-a tradus prin prezență reală. A trebuit să fie acolo, cu totul, nu doar fizic. A trebuit să-mi arate, prin atingere, prin privire, prin cuvinte, că sunt importantă. A fost un proces lent, dureros, dar necesar.
Întrebare: Cum ați perceput schimbările emoționale ale partenerului – iritabilitate, anxietate, depresie – și impactul lor asupra intimității?
Răspuns: Emoțional, era ca și cum trăiam cu un străin. Bărbatul pe care îl iubisem dispăruse, înlocuit de cineva irascibil, anxios, depresiv. Se enerva pentru nimicuri, era defensiv, evita orice conversație profundă. Depresia lui era palpabilă. Uneori stătea ore în șir pe canapea, privind la perete. Alteori era hiperactiv, plin de planuri nerealiste. Această instabilitate emoțională mă făcea să trăiesc în alertă constantă. Nu știam ce versiune a lui voi găsi acasă. În dormitor, această incertitudine era paralizantă. Nu puteam să mă deschid cuiva care nu știa nici el cine e.
Întrebare: Cum a început să se manifeste dependența de jocuri de noroc în cuplul dumneavoastră și cum a influențat aceasta viața intimă?
Răspuns: Totul a început inocent, ca o ieșire ocazională cu prietenii. La început, era doar o distracție inofensivă – o seară la cazinou, o miză mică, o adrenalină plăcută. Nu mi-am dat seama când ocazional s-a transformat în obișnuit, iar obișnuitul în compulsiv. În dormitor, primele semne au fost târziile nopțile în care nu mai venea acasă, iar când venea, era absent emoțional. Intimitatea noastră a început să se deterioreze lent, aproape insesizabil la început. Nu mai existau conversații în pat, nu mai exista acel preludiu emoțional care ne lega. El era fizic prezent, dar psihic la mese, calculând probabil următoarea miză sau regretând ultima pierdere.
Întrebare: Ați resimțit vreodată resentimente profunde față de partener și cum au influențat acestea contactul fizic?
Răspuns: Am încercat să nu fiu resentimentară. Am încercat să fiu înțelegătoare, să văd boala, nu persoana. Dar resentimentele au crescut oricum, în tăcere. Eram furioasă că mi-a furat anii cei mai buni, furioasă că mi-a furat visele, furioasă că mi-a furat încrederea. În dormitor, aceste resentimente ieșeau la suprafață sub formă de respingere. Nu puteam să-l ating fără să simt furie. Nu puteam să-l privesc fără să văd tot ce pierdusem. Terapia a fost locul unde am putut să spun toate acestea fără să fiu judecată.
Acest interviu face parte din seria ‘Probleme de intimitate în cazino’ realizată de terapeutul de cuplu Radu Leca. Dacă te regăsești în această poveste, nu ezita să ceri ajutor. Dependența de jocuri de noroc este o boală, iar vindecarea este posibilă.
