Interviu sexterapie Radu Leca, probleme de intimitate în cazino (091)
Când dorința a revenit ca un miracol — Redescoperirea plăcerii după multă vreme
Un interviu autentic despre cum dependența de jocuri de noroc distruge intimitatea de cuplu, despre suferința tăcută, despre drumul spre vindecare și redescoperirea dorinței. Povestea unei femei care a ales să lupte pentru iubirea ei, împreună cu terapeutul de cuplu Radu Leca.
Întrebare: Cum ați lucrat la reconstruirea încrederii și ce impact a avut aceasta asupra vieții sexuale?
Răspuns: Reconstruirea încrederii a însemnat să învăț să iert. Nu să uit, ci să eliberez. Am realizat că dacă stau cu resentimentele, nu pot să merg mai departe. Iertarea nu a fost pentru el, a fost pentru mine. A fost să nu mai port povara. În dormitor, iertarea s-a tradus prin deschidere. Am început să mă deschid din nou, să-mi las corpul să simtă, să-mi las inima să iubească. Nu a fost ușor. Au fost momente în care tresăream, momente în care mă încordam. Dar cu timpul, cu răbdare, cu terapie, încrederea a revenit. Nu e la fel ca înainte – e mai profundă, pentru că e construită pe adevăr, nu pe iluzie.
Întrebare: Cum a început să se manifeste dependența de jocuri de noroc în cuplul dumneavoastră și cum a influențat aceasta viața intimă?
Răspuns: Totul a început inocent, ca o ieșire ocazională cu prietenii. La început, era doar o distracție inofensivă – o seară la cazinou, o miză mică, o adrenalină plăcută. Nu mi-am dat seama când ocazional s-a transformat în obișnuit, iar obișnuitul în compulsiv. În dormitor, primele semne au fost târziile nopțile în care nu mai venea acasă, iar când venea, era absent emoțional. Intimitatea noastră a început să se deterioreze lent, aproape insesizabil la început. Nu mai existau conversații în pat, nu mai exista acel preludiu emoțional care ne lega. El era fizic prezent, dar psihic la mese, calculând probabil următoarea miză sau regretând ultima pierdere.
Întrebare: Ce schimbări ați observat în comportamentul partenerului în dormitor, odată cu escaladarea vizitelor la cazinou?
Răspuns: Dormitorul nostru a devenit un loc al tăcerii. Nu mai existau chicoteli, nu mai existau șoapte, nu mai exista acea intimitate jucăușă care ne definea. El venea târziu, se culca cu spatele la mine, iar eu rămâneam trează, privind tavanul, întrebându-mă unde greșeam. Uneori încercam să-l ating, să inițiez ceva, dar el se încorda sau se îndepărta. Respingerea aceea constantă a erodat încrederea mea în propria feminitate. Am început să mă simt neatractivă, nedorită, abandonată în propriul cămin.
Întrebare: Ce a însemnat pentru dumneavoastră procesul de terapie de cuplu și cum v-a schimbat perspectiva asupra relației?
Răspuns: Terapia a schimbat perspectiva mea asupra iubirii. Am crezut că iubirea înseamnă să salvezi, să suferi, să sacrifici. Terapeutul m-a învățat că iubirea sănătoasă înseamnă respect, limite, autonomie. Am învățat că pot să-l iubesc fără să mă pierd. Am învățat că iubirea nu înseamnă să accept orice. În dormitor, această nouă perspectivă s-a tradus prin sex ca alegere, nu ca obligație. Am învățat să spun ce vreau, ce nu vreau, ce am nevoie. Am învățat că plăcerea mea contează. Terapia mi-a redat vocea și dorința.
Întrebare: A existat vreun moment de cotitură care v-a determinat să căutați ajutor specializat în sexterapie?
Răspuns: Momentul de cotitură a fost când am găsit biletul de pariu care ne-ar fi putut costa casa. Am stat în baie și am plâns ore în șir. Nu pentru bani, ci pentru noi. Am realizat că dacă continui așa, nu voi mai avea nimic – nici casă, nici relație, nici pe mine. Am decis că ori se schimbă, ori plec. I-am spus asta. A fost cea mai grea conversație din viața mea. Dar a fost și cea mai necesară. A fost momentul în care am ales mine în locul relației toxice. Și, paradoxal, această alegere a salvat relația.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teÎntrebare: Cum a influențat dependența încrederea în relație și cum s-a reflectat aceasta în viața sexuală?
Răspuns: Încrederea sexuală e diferită de încrederea generală. Poți să crezi că cineva nu te va mai minți, dar să nu poți să te deschizi fizic. Corpul are memoria lui. Amintirile respingerii, ale minciunii, ale absenței sunt stocate în mușchi, în piele, în nervi. Chiar și după ce el s-a schimbat, corpul meu mai tresărea uneori. Terapia ne-a ajutat să lucrăm la această memorie corporală. Am învățat să comunic în pat, să spun ce simt, ce am nevoie. Am învățat că încrederea sexuală se reconstruiește prin experiențe pozitive repetate, nu prin promisiuni.
Întrebare: Cum descrieți starea de spirit din dormitor în perioada de vârf a dependenței?
Răspuns: Starea din dormitor era de război rece. Nu mai existau explozii, pentru că nu mai exista energie pentru explozii. Existau doar manevre strategice – cine se culcă primul, cine se trezește ultimul, cine evită contactul. Sexul devenise o negociere, nu o dorință. Uneori făceam dragoste din vinovăție, alteori din obligație, niciodată din pasiune. Dormitorul nostru devenise un teatru al absurdului, unde jucam rolul unui cuplu fericit, dar eram doar doi străini care împărțeau un pat. Era cel mai singur loc din lume.
Întrebare: Ați simțit vreodată că sunteți în competiție cu cazinoul pentru atenția și afecțiunea partenerului?
Răspuns: Am simțit adesea că sunt în competiție directă cu cazinoul, și, de cele mai multe ori, pierdeam. Cazinoul îi oferea adrenalina pe care eu nu o mai puteam. Mese verzi, luminile, sunetele, promisiunea câștigului – toate acestea erau mai excitante decât viața noastră domestică. Încercam să fiu mai interesantă, mai atrăgătoare, mai pasională, dar simțeam că nu pot concura cu drogul acela. În pat, simțeam că sunt a doua opțiune, un refugiu plictisitor după o seară de adrenalină. Era umilitor să simt că o masă de poker îmi fură bărbatul.
Întrebare: Ați resimțit vreodată resentimente profunde față de partener și cum au influențat acestea contactul fizic?
Răspuns: Am încercat să nu fiu resentimentară. Am încercat să fiu înțelegătoare, să văd boala, nu persoana. Dar resentimentele au crescut oricum, în tăcere. Eram furioasă că mi-a furat anii cei mai buni, furioasă că mi-a furat visele, furioasă că mi-a furat încrederea. În dormitor, aceste resentimente ieșeau la suprafață sub formă de respingere. Nu puteam să-l ating fără să simt furie. Nu puteam să-l privesc fără să văd tot ce pierdusem. Terapia a fost locul unde am putut să spun toate acestea fără să fiu judecată.
Întrebare: Ce sfaturi ați oferi altor cupluri care se confruntă cu o situație similară?
Răspuns: Aș spune să nu aștepte prea mult. Cu cât aștepți mai mult, cu atât rănile sunt mai adânci. Aș spune să caute terapie cât mai repede. Aș spune să nu se facă vinovați – nici partenerul dependent, nici celălalt. Dependența e o boală, nu un eșec moral. Aș spune să comunice, chiar și când pare imposibil. Aș spune să-și protejeze copiii, dar să nu-i mintă. Aș spune să aibă grijă de ei înșiși, pentru că nu pot da dintr-un pahar gol. Și aș spune să creadă în vindecare. Am văzut cu ochii mei că se poate. Durează, doare, dar se poate.
Acest interviu face parte din seria ‘Probleme de intimitate în cazino’ realizată de terapeutul de cuplu Radu Leca. Dacă te regăsești în această poveste, nu ezita să ceri ajutor. Dependența de jocuri de noroc este o boală, iar vindecarea este posibilă.
