Interviu sexterapie Radu Leca, probleme de intimitate în cazino (085)
Reconstruirea încrederii prin fapte nu vorbe — Când gesturile mici devin cele mari
Un interviu autentic despre cum dependența de jocuri de noroc distruge intimitatea de cuplu, despre suferința tăcută, despre drumul spre vindecare și redescoperirea dorinței. Povestea unei femei care a ales să lupte pentru iubirea ei, împreună cu terapeutul de cuplu Radu Leca.
Întrebare: Cum a influențat dependența încrederea în relație și cum s-a reflectat aceasta în viața sexuală?
Răspuns: Încrederea sexuală e diferită de încrederea generală. Poți să crezi că cineva nu te va mai minți, dar să nu poți să te deschizi fizic. Corpul are memoria lui. Amintirile respingerii, ale minciunii, ale absenței sunt stocate în mușchi, în piele, în nervi. Chiar și după ce el s-a schimbat, corpul meu mai tresărea uneori. Terapia ne-a ajutat să lucrăm la această memorie corporală. Am învățat să comunic în pat, să spun ce simt, ce am nevoie. Am învățat că încrederea sexuală se reconstruiește prin experiențe pozitive repetate, nu prin promisiuni.
Întrebare: Cât de mult a afectat situația financiară a familiei dinamica sexuală și emoțională dintre dumneavoastră?
Răspuns: Impactul financiar a fost catastrofal și s-a infiltrat în fiecare colț al relației noastre, inclusiv în dormitor. Când am descoperit datoriile, am intrat în panică. Nu mai puteam să mă relaxez, nu mai puteam să fiu prezentă în pat. Mintea mea era ocupată cu facturi neplătite, cu amenințări de la creditori, cu grija pentru viitorul copiilor. Sexul devenea imposibil când simțeam că facem dragoste pe un pat de datorii. Fiecare atingere era umbrită de anxietatea financiară. Nu mai puteam să mă bucur de plăcere când știam că următoarea factură nu e plătită.
Întrebare: Cum ați reușit să mențineți o fațadă de normalitate în fața copiilor, prietenilor și familiei extinse?
Răspuns: Fațada era epuizantă. La serviciu, zâmbeam, eram eficientă, eram profesionistă. Acasă, cădeam. Nu mai aveam energie să joc rolul soției fericite. Dar în fața familiei extinse, trebuia să fiu perfectă. La petreceri, inventam scuze pentru el. ‘E obosit’, ‘Are un proiect’, ‘Nu se simte bine’. Nimeni nu știa adevărul. Această dublă viață mă distrugea. În dormitor, fațada cădea. Nu mai puteam să pretind. Eram doar eu, cu durerea mea, cu singurătatea mea. Fațada era pentru alții; dormitorul era pentru adevăr.
Întrebare: Ce rol a jucat rușinea și stigmatul social în decizia de a căuta ajutor sexterapeutic?
Răspuns: Stigmatul dependenței de jocuri de noroc e diferit de cel al alcoolului sau drogurilor. Oamenii nu înțeleg. Cred că e o problemă de voință, că ești prost sau lacom. Nu înțeleg că e o boală, că e o dependență reală, cu mecanisme neurologice. Am suferit în tăcere pentru că mi-era teamă de judecată. Mi-era teamă că prietenii îmi vor spune să plec, că familia îmi va spune că am greșit alegându-l. Această tăcere forțată a otrăvit și mai mult relația noastră. În dormitor, rușinea se manifesta prin evitare. Nu puteam să fiu vulnerabilă când eram atât de plină de rușine.
Întrebare: Cum a evoluat comunicarea în cuplu pe măsură ce dependența de jocuri de noroc s-a agravat?
Răspuns: Nu mai comunicam, doar supraviețuiam împreună. Conversațiile noastre se limitau la chestiuni practice – cine ia copiii, ce cumpărături facem, cât mai avem în cont. Nu mai existau conversații despre noi, despre vise, despre dorințe. Nu mai existau confesiuni la miezul nopții, nu mai exista acea intimitate verbală care ne lega. În pat, tăcerea era asurzitoare. Dormeam împreună, dar eram mai singuri ca niciodată. Nu mai știam ce simte el, nu mai știam dacă mă mai iubește. Comunicarea noastră devenise un monolog al tăcerii.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teÎntrebare: Ce a însemnat pentru dumneavoastră procesul de terapie de cuplu și cum v-a schimbat perspectiva asupra relației?
Răspuns: Terapia a schimbat perspectiva mea asupra iubirii. Am crezut că iubirea înseamnă să salvezi, să suferi, să sacrifici. Terapeutul m-a învățat că iubirea sănătoasă înseamnă respect, limite, autonomie. Am învățat că pot să-l iubesc fără să mă pierd. Am învățat că iubirea nu înseamnă să accept orice. În dormitor, această nouă perspectivă s-a tradus prin sex ca alegere, nu ca obligație. Am învățat să spun ce vreau, ce nu vreau, ce am nevoie. Am învățat că plăcerea mea contează. Terapia mi-a redat vocea și dorința.
Întrebare: Ați simțit vreodată că sunteți în competiție cu cazinoul pentru atenția și afecțiunea partenerului?
Răspuns: Competiția era palpabilă. Eu eram acasă, pregătind o cină, îngrijind copiii, așteptându-l. El era la cazinou, captiv de lumini și promisiuni false. Când venea acasă, eram deja epuizată emoțional, iar el era epuizat fizic. Nu mai rămânea energie pentru noi. Încercam să seduc, să atrag atenția, dar el era absent. Simțeam că lupt cu o entitate invizibilă, cu o dependență care îmi era superioară. În dormitor, această competiție se traducea prin respingere constantă și o singurătate profundă.
Întrebare: Cum ați gestionat momentele în care partenerul prefera să stea la mese în loc să fie acasă cu dumneavoastră?
Răspuns: Cele mai grele nopți erau cele în care nu știam unde e. Telefonul închis, mesaje necitite, ore care treceau. Eram prinsă între panică și furie. Când apărea, în zori, cu ochii injectați și buzunarele goale, nu mai puteam să fiu soție, nu mai puteam să fiu iubită. Eram o supraveghetoare, un polițist emoțional, un gardian. Acest rol nu e sexy. Nu poți să dorești pe cineva pe care trebuie să supraveghezi. Intimitatea necesită egalitate, iar noi devenisem gardian și prizonier. Dormitorul nostru reflecta această dinamică distorsionată.
Întrebare: Cum arată acum relația dumneavoastră, după parcurgerea procesului terapeutic, și ce speranțe aveți pentru viitor?
Răspuns: Acum, relația noastră e diferită. Nu e perfectă, dar e reală. Există zile bune și zile rele, dar diferența e că acum le facem față împreună. În dormitor, s-a întors căldura. Nu e ca la început – e mai profund. Sexul nostru acum e despre conectare, nu despre performanță. E despre prezență, nu despre evadare. Speranța mea pentru viitor e să continuăm să creștem împreună, să nu uităm lecțiile învățate, să rămânem onești. Sper să vedem copiii crescând fericiți, să ne bucurăm de bătrânețe împreună. Speranța mea e că povestea noastră va inspira alții.
Întrebare: Cum a început să se manifeste dependența de jocuri de noroc în cuplul dumneavoastră și cum a influențat aceasta viața intimă?
Răspuns: Prima dată când am realizat că avem o problemă a fost când am găsit un bilet de pariu în buzunarul lui de la sacou. Nu banii m-au deranjat, ci faptul că ascundea asta. În dormitor, impactul a fost imediat: dorința lui a scăzut dramatic. Nu mai iniția contactul intim, iar când o făceam noi, era evident că nu e acolo cu mine. Orgasmul devenise un act mecanic, nu o împărtășire. Simțeam că fac dragoste cu o fantomă, cu cineva care era fizic prezent, dar emoțional la kilometri distanță, la o masă de blackjack.
Acest interviu face parte din seria ‘Probleme de intimitate în cazino’ realizată de terapeutul de cuplu Radu Leca. Dacă te regăsești în această poveste, nu ezita să ceri ajutor. Dependența de jocuri de noroc este o boală, iar vindecarea este posibilă.
