Interviu sexterapie Radu Leca, probleme de intimitate în cazino (052)
Copiii care simt că ceva e greșit — Când fiul întreabă de ce plânge mama
Un interviu autentic despre cum dependența de jocuri de noroc distruge intimitatea de cuplu, despre suferința tăcută, despre drumul spre vindecare și redescoperirea dorinței. Povestea unei femei care a ales să lupte pentru iubirea ei, împreună cu terapeutul de cuplu Radu Leca.
Întrebare: Cum ați gestionat momentele în care partenerul prefera să stea la mese în loc să fie acasă cu dumneavoastră?
Răspuns: Cele mai grele nopți erau cele în care nu știam unde e. Telefonul închis, mesaje necitite, ore care treceau. Eram prinsă între panică și furie. Când apărea, în zori, cu ochii injectați și buzunarele goale, nu mai puteam să fiu soție, nu mai puteam să fiu iubită. Eram o supraveghetoare, un polițist emoțional, un gardian. Acest rol nu e sexy. Nu poți să dorești pe cineva pe care trebuie să supraveghezi. Intimitatea necesită egalitate, iar noi devenisem gardian și prizonier. Dormitorul nostru reflecta această dinamică distorsionată.
Întrebare: Ați observat modificări ale libidoului, ale dorinței sexuale sau ale capacității de a vă bucura de intimitate?
Răspuns: Dorința sexuală e legată de siguranță emoțională, iar siguranța mea dispăruse. Nu mai puteam să mă deschid fizic când eram constant în alertă. Corpul meu era într-o stare de fight-or-flight permanentă. Când el mă atingea, simțeam amenințare, nu plăcere. Acest lucru m-a speriat. M-am întrebat dacă nu cumva problema e la mine, dacă nu cumva am devenit frigidă. Terapeutul m-a ajutat să înțeleg că reacția mea era normală, că corpul meu își proteja. Dorința mea nu dispăruse, era doar ascunsă sub straturi de frică și dezamăgire.
Întrebare: Ce strategii ați încercat inițial pentru a rezolva problema, înainte de a apela la terapie?
Răspuns: Am încercat să neg problema. Am spus că e doar o fază, că toată lumea joacă, că nu e chiar atât de grav. Am mințit familia, am mințit prietenii, m-am mințit pe mine. Am crezut că dacă nu vorbesc despre asta, va dispărea. Dar negarea e ca un cancer – crește în tăcere. În dormitor, negarea se manifesta prin sex mecanic. Făceam dragoste ca și cum totul era bine, ca și cum nu exista nicio problemă. Dar corpul meu știa adevărul. Orgasmul devenise imposibil, iar plăcerea, o amintire. Negarea nu funcționează când corpul tău strigă adevărul.
Întrebare: Cum a evoluat comunicarea în cuplu pe măsură ce dependența de jocuri de noroc s-a agravat?
Răspuns: Nu mai comunicam, doar supraviețuiam împreună. Conversațiile noastre se limitau la chestiuni practice – cine ia copiii, ce cumpărături facem, cât mai avem în cont. Nu mai existau conversații despre noi, despre vise, despre dorințe. Nu mai existau confesiuni la miezul nopții, nu mai exista acea intimitate verbală care ne lega. În pat, tăcerea era asurzitoare. Dormeam împreună, dar eram mai singuri ca niciodată. Nu mai știam ce simte el, nu mai știam dacă mă mai iubește. Comunicarea noastră devenise un monolog al tăcerii.
Întrebare: Cât de mult a afectat situația financiară a familiei dinamica sexuală și emoțională dintre dumneavoastră?
Răspuns: Când contul bancar a ajuns în zona roșie, intimitatea a dispărut complet. Nu mai era vorba doar de lipsa dorinței, ci de supraviețuire. Eram prea obosită, prea speriată, prea furioasă pentru a mai putea simți ceva. El, la rândul lui, era copleșit de rușine și de anxietate, ceea ce îl făcea și mai inaccesibil. Dormitorul nostru devenise un loc de refugiu separat, nu unul de unire. Fiecare dormea pe partea lui, cu gânduri la bani, la datorii, la dezastru. Sexul era ultimul lucru la care ne gândeam, deși, paradoxal, era exact ceea ce ne-ar fi putut apropia.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teÎntrebare: Ce efect a avut dependența asupra imaginii de sine și a stimei dumneavoastră, atât în afara, cât și în interiorul dormitorului?
Răspuns: Imaginea mea de sine a fost distrusă. Mă vedeam în oglindă și nu mai recunoșteam femeia de acolo. Eram palidă, cu cearcăne, cu o privire tristă. Nu mai aveam grijă de mine, nu mai făceam sport, nu mai ieșeam cu prietenele. Eram obsedată de problema lui, de problemele noastre. În dormitor, această distrugere a imaginii de sine era și mai evidentă. Nu mă mai simțeam sexy, nu mă mai simțeam feminină, nu mă mai simțeam vie. Eram o umbră a femeii care fusesem. Terapia m-a ajutat să-mi redescopăr valoarea, să-mi redescopăr frumusețea, să-mi redescopăr dorința.
Întrebare: Cum arată acum relația dumneavoastră, după parcurgerea procesului terapeutic, și ce speranțe aveți pentru viitor?
Răspuns: Acum, relația noastră e diferită. Nu e perfectă, dar e reală. Există zile bune și zile rele, dar diferența e că acum le facem față împreună. În dormitor, s-a întors căldura. Nu e ca la început – e mai profund. Sexul nostru acum e despre conectare, nu despre performanță. E despre prezență, nu despre evadare. Speranța mea pentru viitor e să continuăm să creștem împreună, să nu uităm lecțiile învățate, să rămânem onești. Sper să vedem copiii crescând fericiți, să ne bucurăm de bătrânețe împreună. Speranța mea e că povestea noastră va inspira alții.
Întrebare: Cum ați perceput schimbările emoționale ale partenerului – iritabilitate, anxietate, depresie – și impactul lor asupra intimității?
Răspuns: Emoțional, era ca și cum trăiam cu un străin. Bărbatul pe care îl iubisem dispăruse, înlocuit de cineva irascibil, anxios, depresiv. Se enerva pentru nimicuri, era defensiv, evita orice conversație profundă. Depresia lui era palpabilă. Uneori stătea ore în șir pe canapea, privind la perete. Alteori era hiperactiv, plin de planuri nerealiste. Această instabilitate emoțională mă făcea să trăiesc în alertă constantă. Nu știam ce versiune a lui voi găsi acasă. În dormitor, această incertitudine era paralizantă. Nu puteam să mă deschid cuiva care nu știa nici el cine e.
Întrebare: Ați resimțit vreodată resentimente profunde față de partener și cum au influențat acestea contactul fizic?
Răspuns: Am încercat să nu fiu resentimentară. Am încercat să fiu înțelegătoare, să văd boala, nu persoana. Dar resentimentele au crescut oricum, în tăcere. Eram furioasă că mi-a furat anii cei mai buni, furioasă că mi-a furat visele, furioasă că mi-a furat încrederea. În dormitor, aceste resentimente ieșeau la suprafață sub formă de respingere. Nu puteam să-l ating fără să simt furie. Nu puteam să-l privesc fără să văd tot ce pierdusem. Terapia a fost locul unde am putut să spun toate acestea fără să fiu judecată.
Întrebare: Ați simțit vreodată că sunteți în competiție cu cazinoul pentru atenția și afecțiunea partenerului?
Răspuns: Competiția era palpabilă. Eu eram acasă, pregătind o cină, îngrijind copiii, așteptându-l. El era la cazinou, captiv de lumini și promisiuni false. Când venea acasă, eram deja epuizată emoțional, iar el era epuizat fizic. Nu mai rămânea energie pentru noi. Încercam să seduc, să atrag atenția, dar el era absent. Simțeam că lupt cu o entitate invizibilă, cu o dependență care îmi era superioară. În dormitor, această competiție se traducea prin respingere constantă și o singurătate profundă.
Acest interviu face parte din seria ‘Probleme de intimitate în cazino’ realizată de terapeutul de cuplu Radu Leca. Dacă te regăsești în această poveste, nu ezita să ceri ajutor. Dependența de jocuri de noroc este o boală, iar vindecarea este posibilă.
