Interviu sexterapie Radu Leca, probleme de intimitate în cazino (035)
Când viitorul nostru e mizat zilnic — Falimentul emoțional al familiei noastre
Un interviu autentic despre cum dependența de jocuri de noroc distruge intimitatea de cuplu, despre suferința tăcută, despre drumul spre vindecare și redescoperirea dorinței. Povestea unei femei care a ales să lupte pentru iubirea ei, împreună cu terapeutul de cuplu Radu Leca.
Întrebare: Cum ați reușit să mențineți o fațadă de normalitate în fața copiilor, prietenilor și familiei extinse?
Răspuns: Fațada era epuizantă. La serviciu, zâmbeam, eram eficientă, eram profesionistă. Acasă, cădeam. Nu mai aveam energie să joc rolul soției fericite. Dar în fața familiei extinse, trebuia să fiu perfectă. La petreceri, inventam scuze pentru el. ‘E obosit’, ‘Are un proiect’, ‘Nu se simte bine’. Nimeni nu știa adevărul. Această dublă viață mă distrugea. În dormitor, fațada cădea. Nu mai puteam să pretind. Eram doar eu, cu durerea mea, cu singurătatea mea. Fațada era pentru alții; dormitorul era pentru adevăr.
Întrebare: Cum arată acum relația dumneavoastră, după parcurgerea procesului terapeutic, și ce speranțe aveți pentru viitor?
Răspuns: Relația noastră acum e construită pe o fundație nouă – una de adevăr, nu de iluzie. Am învățat să comunicăm, să ne respectăm, să ne iubim fără să ne pierdem. În dormitor, am redescoperit plăcerea. Am redescoperit ce înseamnă să fii dorit, să fii atins cu intenție, să faci dragoste cu cineva care e prezent. Speranța mea e că vom continua să lucrăm la noi. Că nu vom deveni comozi. Că vom rămâne vigilenți. Sper ca povestea noastră să arate că dragostea poate supraviețui chiar și celor mai grele încercări.
Întrebare: Ați simțit vreodată că sunteți în competiție cu cazinoul pentru atenția și afecțiunea partenerului?
Răspuns: Competiția era palpabilă. Eu eram acasă, pregătind o cină, îngrijind copiii, așteptându-l. El era la cazinou, captiv de lumini și promisiuni false. Când venea acasă, eram deja epuizată emoțional, iar el era epuizat fizic. Nu mai rămânea energie pentru noi. Încercam să seduc, să atrag atenția, dar el era absent. Simțeam că lupt cu o entitate invizibilă, cu o dependență care îmi era superioară. În dormitor, această competiție se traducea prin respingere constantă și o singurătate profundă.
Întrebare: A existat vreun moment de cotitură care v-a determinat să căutați ajutor specializat în sexterapie?
Răspuns: Momentul de cotitură a fost când fiul nostru, care avea opt ani, m-a întrebat de ce tata plânge noaptea. Am realizat că nu mai puteam proteja copiii de adevăr. Am realizat că trăiam într-o minciună care îi afecta pe toți. Am decis că suficient e suficient. I-am spus că vreau terapie, că vreau schimbare, că nu mai accept să trăim așa. A fost ca și cum aș fi dat drumul unui balon pe care îl țineam de mult timp. Eliberarea a fost imensă, dar și înfricoșătoare. Nu știam ce va urma, dar știam că nu puteam continua așa.
Întrebare: Cum a început să se manifeste dependența de jocuri de noroc în cuplul dumneavoastră și cum a influențat aceasta viața intimă?
Răspuns: Dependența s-a instalat treptat, ca o ceață care acoperă peisajul fără să-ți dai seama. La început, câștigurile ocazionale îl făceau fericit și aducea acasă acel entuziasm pe care îl vedeam și în pat. Dar când a început să piardă constant, totul s-a schimbat. În dormitor, am observat că nu mai putea să se relaxeze, nu mai putea să fie prezent. Mâinile lui tremurau uneori, iar săruturile deveniseră mecanice, lipsite de pasiune. Era ca și cum trupul lui era acolo, dar mintea lui rula încontinuu strategii de joc. Am încercat să vorbesc despre asta, dar el se închidea imediat, iar noaptea devenea tot mai lungă și mai rece.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teÎntrebare: Ce rol a jucat rușinea și stigmatul social în decizia de a căuta ajutor sexterapeutic?
Răspuns: Stigmatul dependenței de jocuri de noroc e diferit de cel al alcoolului sau drogurilor. Oamenii nu înțeleg. Cred că e o problemă de voință, că ești prost sau lacom. Nu înțeleg că e o boală, că e o dependență reală, cu mecanisme neurologice. Am suferit în tăcere pentru că mi-era teamă de judecată. Mi-era teamă că prietenii îmi vor spune să plec, că familia îmi va spune că am greșit alegându-l. Această tăcere forțată a otrăvit și mai mult relația noastră. În dormitor, rușinea se manifesta prin evitare. Nu puteam să fiu vulnerabilă când eram atât de plină de rușine.
Întrebare: Ce a însemnat pentru dumneavoastră procesul de terapie de cuplu și cum v-a schimbat perspectiva asupra relației?
Răspuns: Terapia a schimbat perspectiva mea asupra iubirii. Am crezut că iubirea înseamnă să salvezi, să suferi, să sacrifici. Terapeutul m-a învățat că iubirea sănătoasă înseamnă respect, limite, autonomie. Am învățat că pot să-l iubesc fără să mă pierd. Am învățat că iubirea nu înseamnă să accept orice. În dormitor, această nouă perspectivă s-a tradus prin sex ca alegere, nu ca obligație. Am învățat să spun ce vreau, ce nu vreau, ce am nevoie. Am învățat că plăcerea mea contează. Terapia mi-a redat vocea și dorința.
Întrebare: Ce schimbări ați observat în comportamentul partenerului în dormitor, odată cu escaladarea vizitelor la cazinou?
Răspuns: Schimbările în dormitor au fost devastatoare. De la un bărbat pasional și atent, el a devenit rece și distant. Nu mai exista preludiu, nu mai exista atingere exploratoare. Sexul devenise un act rapid, funcțional, aproape ca o descărcare de tensiune, nu ca o conectare. Mâinile lui, care odinioară mă făceau să tremur de plăcere, acum erau reci și tremurânde. Uneori simțeam miros de tutun și băutură pe pielea lui, amintindu-mi unde fusese. Patul nostru, care fusese un sanctuar, devenise un câmp de luptă emoțională.
Întrebare: Cum ați gestionat momentele în care partenerul prefera să stea la mese în loc să fie acasă cu dumneavoastră?
Răspuns: Stăteam noaptea și mă gândeam la ce face, la câți bani pierde, la ce promisiuni încalcă. Corpul meu era tensionat, mintea mea nu se oprea. Când venea acasă, eram deja în modul de supraviețuire. Nu mai puteam să trec de la anxietate la dorință. Sexul necesită relaxare, încredere, prezență – toate acestea îmi lipseseră. Uneori încercam să fiu înțelegătoare, să-l primesc cu căldură, dar simțeam cum mă încordez involuntar. Corpul meu știa adevărul pe care mintea mea încerca să-l nege. Nu mai puteam să fac dragoste cu un străin care îmi distrugea viața.
Întrebare: Ați resimțit vreodată resentimente profunde față de partener și cum au influențat acestea contactul fizic?
Răspuns: Resentimentele m-au făcut rece. Am început să-l privesc cu detașare, ca pe un pacient, nu ca pe un iubit. Mă gândeam la tot ce sacrificasem – tinerețea, visele, sănătatea mea – și mă umpleam de amar. Această răceală se traducea în pat prin absență. Eram acolo, dar nu eram. Făceam ce trebuia făcut, dar nu simțeam. Era ca și cum aș fi fost anesteziată. Terapia m-a ajutat să procesez aceste resentimente, să le dau voie să iasă, să le transform în ceva constructiv. A fost un proces lung și dureros, dar necesar.
Acest interviu face parte din seria ‘Probleme de intimitate în cazino’ realizată de terapeutul de cuplu Radu Leca. Dacă te regăsești în această poveste, nu ezita să ceri ajutor. Dependența de jocuri de noroc este o boală, iar vindecarea este posibilă.
