Interviu sexterapie Radu Leca, probleme de intimitate în cazino (018)
Conversația care poate salva totul — Când comunicarea devine un joc periculos
Un interviu autentic despre cum dependența de jocuri de noroc distruge intimitatea de cuplu, despre suferința tăcută, despre drumul spre vindecare și redescoperirea dorinței. Povestea unei femei care a ales să lupte pentru iubirea ei, împreună cu terapeutul de cuplu Radu Leca.
Întrebare: Cât de mult a afectat situația financiară a familiei dinamica sexuală și emoțională dintre dumneavoastră?
Răspuns: Când contul bancar a ajuns în zona roșie, intimitatea a dispărut complet. Nu mai era vorba doar de lipsa dorinței, ci de supraviețuire. Eram prea obosită, prea speriată, prea furioasă pentru a mai putea simți ceva. El, la rândul lui, era copleșit de rușine și de anxietate, ceea ce îl făcea și mai inaccesibil. Dormitorul nostru devenise un loc de refugiu separat, nu unul de unire. Fiecare dormea pe partea lui, cu gânduri la bani, la datorii, la dezastru. Sexul era ultimul lucru la care ne gândeam, deși, paradoxal, era exact ceea ce ne-ar fi putut apropia.
Întrebare: Cum a început să se manifeste dependența de jocuri de noroc în cuplul dumneavoastră și cum a influențat aceasta viața intimă?
Răspuns: Totul a început inocent, ca o ieșire ocazională cu prietenii. La început, era doar o distracție inofensivă – o seară la cazinou, o miză mică, o adrenalină plăcută. Nu mi-am dat seama când ocazional s-a transformat în obișnuit, iar obișnuitul în compulsiv. În dormitor, primele semne au fost târziile nopțile în care nu mai venea acasă, iar când venea, era absent emoțional. Intimitatea noastră a început să se deterioreze lent, aproape insesizabil la început. Nu mai existau conversații în pat, nu mai exista acel preludiu emoțional care ne lega. El era fizic prezent, dar psihic la mese, calculând probabil următoarea miză sau regretând ultima pierdere.
Întrebare: Cum a influențat dependența încrederea în relație și cum s-a reflectat aceasta în viața sexuală?
Răspuns: Încrederea sexuală e diferită de încrederea generală. Poți să crezi că cineva nu te va mai minți, dar să nu poți să te deschizi fizic. Corpul are memoria lui. Amintirile respingerii, ale minciunii, ale absenței sunt stocate în mușchi, în piele, în nervi. Chiar și după ce el s-a schimbat, corpul meu mai tresărea uneori. Terapia ne-a ajutat să lucrăm la această memorie corporală. Am învățat să comunic în pat, să spun ce simt, ce am nevoie. Am învățat că încrederea sexuală se reconstruiește prin experiențe pozitive repetate, nu prin promisiuni.
Întrebare: Cum ați lucrat la reconstruirea încrederii și ce impact a avut aceasta asupra vieții sexuale?
Răspuns: Reconstruirea încrederii a fost un proces zilnic. Nu a fost un moment magic, ci o serie de mici momente. El a trebuit să fie transparent – să-mi arate conturile, să-mi spună unde merge, să nu mai ascundă nimic. Eu a trebuit să învăț să primesc această transparență, să nu mai caut motive de suspiciune. În dormitor, reconstruirea încrederii s-a făcut prin prezență. A trebuit să fie acolo, cu totul. A trebuit să mă privească, să mă atingă, să-mi spună ce simte. A trebuit să accept că încrederea se pierde într-o secundă și se reconstruiește în ani. A fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut, dar și cel mai valoros.
Întrebare: Cum ați perceput schimbările emoționale ale partenerului – iritabilitate, anxietate, depresie – și impactul lor asupra intimității?
Răspuns: Anxietatea lui era contagioasă. Când pierdea, era nervos, agitat, imposibil de abordat. Când câștiga, era euforic, irațional, plin de planuri mărețe. Ambele stări erau toxice pentru relația noastră. Eu trăiam pe un roller coaster emoțional, fără să fiu cerută. Stresul cronic afecta și viața mea sexuală. Nu mai puteam să trec de la anxietate la relaxare. Corpul meu era permanent tensionat. Am dezvoltat chiar și probleme fizice – insomnie, dureri de cap, tulburări digestive. Terapeutul mi-a explicat că toate acestea sunt manifestări ale stresului cronic. Corpul meu era un barometru al suferinței relației noastre.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teÎntrebare: Ce rol a jucat rușinea și stigmatul social în decizia de a căuta ajutor sexterapeutic?
Răspuns: Rușinea a fost poate cel mai greu lucru de purtat. Nu puteam să spun nimănui. Cum spui că soțul tău e dependent de jocuri de noroc? Cum explici că viața voastră sexuală a dispărut din cauza unor mese verzi? Prietenii îmi spuneau că arăt obosită, că par tristă, dar eu zâmbeam și spuneam că sunt bine. Familia întreba de ce nu mai venim la petreceri, de ce suntem distanțați. Inventam scuze. Rușinea m-a izolat. Nu puteam să cer ajutor pentru că asta ar însemna să recunosc eșecul. În terapie, am învățat că rușinea e cel mai mare dușman al vindecării.
Întrebare: Cum ați gestionat momentele în care partenerul prefera să stea la mese în loc să fie acasă cu dumneavoastră?
Răspuns: Nopțile în care pleca erau cele mai grele. Stăteam trează, uitându-mă la ceas, calculând cât a trecut, întrebându-mă dacă e în siguranță, dacă a pierdut, dacă a câștigat. Fiecare sunet de mașină mă făcea să tresar. Când venea acasă, eram deja epuizată emoțional. Nu mai aveam energie pentru intimitate, nici el nu o avea. Uneori venea furios, alteori defensiv, alteori pur și simplu absent. Dormitorul devenise un loc de tranzit, nu de intimitate. Așteptam să vină, apoi îmi doream să plece, pentru că prezența lui absentă era mai dureroasă decât absența fizică.
Întrebare: Cum descrieți starea de spirit din dormitor în perioada de vârf a dependenței?
Răspuns: Dormitorul în perioada de vârf a dependenței era un loc trist. Patul nostru frumos, cu lenjeria pe care o alesesem împreună, devenise un monument al eșecului nostru. Pernele erau despărțite, nu doar fizic, ci simbolic. Nu mai exista căldură, nu mai exista mirosul pasiunii. Existau doar tăcere și durere. Uneori plângeam în pernă, în timp ce el dormea sau pretindea că doarme. Alteori stăteam trează, privind tavanul, întrebându-mă cum am ajuns aici. Dormitorul, care ar fi trebuit să fie sanctuarul nostru, devenise o celulă.
Întrebare: Ați simțit vreodată că sunteți în competiție cu cazinoul pentru atenția și afecțiunea partenerului?
Răspuns: Am simțit adesea că sunt în competiție directă cu cazinoul, și, de cele mai multe ori, pierdeam. Cazinoul îi oferea adrenalina pe care eu nu o mai puteam. Mese verzi, luminile, sunetele, promisiunea câștigului – toate acestea erau mai excitante decât viața noastră domestică. Încercam să fiu mai interesantă, mai atrăgătoare, mai pasională, dar simțeam că nu pot concura cu drogul acela. În pat, simțeam că sunt a doua opțiune, un refugiu plictisitor după o seară de adrenalină. Era umilitor să simt că o masă de poker îmi fură bărbatul.
Întrebare: Ce a însemnat pentru dumneavoastră procesul de terapie de cuplu și cum v-a schimbat perspectiva asupra relației?
Răspuns: Procesul terapeutic a fost dureros, dar necesar. Am descoperit lucruri despre mine pe care nu le știam. Am descoperit că aveam propriile mele tipare, propriile mele răni, propriile mele contribuții la dinamica toxică. Nu eram doar victimă, eram și participantă. Această realizare a fost grea, dar eliberatoare. Pentru că dacă aveam și eu o parte, însemna că puteam schimba ceva. Terapia ne-a dat instrumente – cum să comunicăm, cum să ne exprimăm nevoile, cum să stabilim limite. În dormitor, aceste instrumente s-au tradus prin prezență reală, prin atingere conștientă, prin sex ca conectare.
Acest interviu face parte din seria ‘Probleme de intimitate în cazino’ realizată de terapeutul de cuplu Radu Leca. Dacă te regăsești în această poveste, nu ezita să ceri ajutor. Dependența de jocuri de noroc este o boală, iar vindecarea este posibilă.
