Interviu sexterapie Radu Leca, probleme de intimitate în cazino (011)
De ce nu mai vorbim noaptea — Tăcerea dintre noi are culoare verde
Un interviu autentic despre cum dependența de jocuri de noroc distruge intimitatea de cuplu, despre suferința tăcută, despre drumul spre vindecare și redescoperirea dorinței. Povestea unei femei care a ales să lupte pentru iubirea ei, împreună cu terapeutul de cuplu Radu Leca.
Întrebare: Cum a influențat dependența încrederea în relație și cum s-a reflectat aceasta în viața sexuală?
Răspuns: Reconstruirea încrederii a fost cel mai greu lucru. Nu e ca și cum poți spune ‘te iert’ și totul revine la normal. Încrederea se reconstruiește prin fapte, nu prin vorbe. El a trebuit să fie transparent, să-mi arate conturile, să-mi spună unde merge, să nu mai mintă. În dormitor, această transparență s-a tradus prin prezență reală. A trebuit să fie acolo, cu totul, nu doar fizic. A trebuit să-mi arate, prin atingere, prin privire, prin cuvinte, că sunt importantă. A fost un proces lent, dureros, dar necesar.
Întrebare: Ați resimțit vreodată resentimente profunde față de partener și cum au influențat acestea contactul fizic?
Răspuns: Am încercat să nu fiu resentimentară. Am încercat să fiu înțelegătoare, să văd boala, nu persoana. Dar resentimentele au crescut oricum, în tăcere. Eram furioasă că mi-a furat anii cei mai buni, furioasă că mi-a furat visele, furioasă că mi-a furat încrederea. În dormitor, aceste resentimente ieșeau la suprafață sub formă de respingere. Nu puteam să-l ating fără să simt furie. Nu puteam să-l privesc fără să văd tot ce pierdusem. Terapia a fost locul unde am putut să spun toate acestea fără să fiu judecată.
Întrebare: Cât de mult a afectat situația financiară a familiei dinamica sexuală și emoțională dintre dumneavoastră?
Răspuns: Situația financiară a creat un zid invizibil între noi. El era stresat, eu eram furioasă, iar dormitorul devenise locul unde aceste emoții se ciocneau. Nu mai puteam să fiu vulnerabilă, să mă las atinsă, când simțeam că el ne-a furat viitorul. Fiecare leu pierdut la cazinou era un leu luat din securitatea familiei noastre. Această furie, deși nespusă, era prezentă în pat. Nu mai puteam să mă deschid, nu mai puteam să am orgasm. Corpul meu devenise un fort, iar plăcerea, un lux pe care nu ni-l mai puteam permite.
Întrebare: Cum arată acum relația dumneavoastră, după parcurgerea procesului terapeutic, și ce speranțe aveți pentru viitor?
Răspuns: Acum, privind înapoi, văd cât de departe am ajuns. De la disperare la speranță, de la tăcere la comunicare, de la respingere la intimitate. Relația noastră e acum una pe care o apreciez profund, pentru că știu ce a costat. În dormitor, am redescoperit magia. Nu e mereu foc de artificii, uneori e doar căldură, doar prezență, doar siguranță. Dar aceasta e magia adevărată. Speranța mea pentru viitor e simplă: să rămânem conectați, să rămânem onești, să rămânem noi. Și sper că prin povestea noastră, alții vor găsi curajul să caute ajutor.
Întrebare: Ați observat modificări ale libidoului, ale dorinței sexuale sau ale capacității de a vă bucura de intimitate?
Răspuns: Dorința sexuală e legată de siguranță emoțională, iar siguranța mea dispăruse. Nu mai puteam să mă deschid fizic când eram constant în alertă. Corpul meu era într-o stare de fight-or-flight permanentă. Când el mă atingea, simțeam amenințare, nu plăcere. Acest lucru m-a speriat. M-am întrebat dacă nu cumva problema e la mine, dacă nu cumva am devenit frigidă. Terapeutul m-a ajutat să înțeleg că reacția mea era normală, că corpul meu își proteja. Dorința mea nu dispăruse, era doar ascunsă sub straturi de frică și dezamăgire.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teÎntrebare: Ce rol a jucat rușinea și stigmatul social în decizia de a căuta ajutor sexterapeutic?
Răspuns: Rușinea a fost poate cel mai greu lucru de purtat. Nu puteam să spun nimănui. Cum spui că soțul tău e dependent de jocuri de noroc? Cum explici că viața voastră sexuală a dispărut din cauza unor mese verzi? Prietenii îmi spuneau că arăt obosită, că par tristă, dar eu zâmbeam și spuneam că sunt bine. Familia întreba de ce nu mai venim la petreceri, de ce suntem distanțați. Inventam scuze. Rușinea m-a izolat. Nu puteam să cer ajutor pentru că asta ar însemna să recunosc eșecul. În terapie, am învățat că rușinea e cel mai mare dușman al vindecării.
Întrebare: Cum ați gestionat momentele în care partenerul prefera să stea la mese în loc să fie acasă cu dumneavoastră?
Răspuns: Cele mai grele nopți erau cele în care nu știam unde e. Telefonul închis, mesaje necitite, ore care treceau. Eram prinsă între panică și furie. Când apărea, în zori, cu ochii injectați și buzunarele goale, nu mai puteam să fiu soție, nu mai puteam să fiu iubită. Eram o supraveghetoare, un polițist emoțional, un gardian. Acest rol nu e sexy. Nu poți să dorești pe cineva pe care trebuie să supraveghezi. Intimitatea necesită egalitate, iar noi devenisem gardian și prizonier. Dormitorul nostru reflecta această dinamică distorsionată.
Întrebare: Cum a evoluat comunicarea în cuplu pe măsură ce dependența de jocuri de noroc s-a agravat?
Răspuns: Comunicarea a devenit un câmp minat. Orice încercare de a discuta despre jocuri de noroc se transforma într-o ceartă. El se închidea, eu mă enervam, și ciclul se repeta. Am învățat să evit subiectul, să-mi înghit cuvintele, să trăiesc cu frica. Dar ceea ce nu vorbeam se acumula. În dormitor, această acumulare exploda sub formă de respingere. Nu mai puteam să mă deschid fizic când eram atât de închisă emoțional. Corpul meu reflecta tăcerea sufletului meu. Nu mai puteam face dragoste cu cineva cu care nu mai puteam vorbi.
Întrebare: Cum ați reușit să mențineți o fațadă de normalitate în fața copiilor, prietenilor și familiei extinse?
Răspuns: Am devenit expertă în minciuni albe. ‘Totul e bine’, ‘Suntem fericiți’, ‘El doar are un hobby’. Spuneam aceste lucruri cu un zâmbet pe care îl exersasem în oglindă. Dar ochii mei trădau totul. Prietenele mele apropiate știau că ceva nu e în regulă, dar nu știau ce. Nu puteam să spun. Rușinea era prea mare. În dormitor, singurătatea era și mai profundă pentru că nimeni nu știa. Eram prinsă într-o închisoare de tăcere, iar cheia era la mine, dar nu puteam s-o folosesc. Terapia a fost cheia care a deschis ușa.
Întrebare: Ce efect a avut dependența asupra imaginii de sine și a stimei dumneavoastră, atât în afara, cât și în interiorul dormitorului?
Răspuns: Imaginea mea de sine a fost distrusă. Mă vedeam în oglindă și nu mai recunoșteam femeia de acolo. Eram palidă, cu cearcăne, cu o privire tristă. Nu mai aveam grijă de mine, nu mai făceam sport, nu mai ieșeam cu prietenele. Eram obsedată de problema lui, de problemele noastre. În dormitor, această distrugere a imaginii de sine era și mai evidentă. Nu mă mai simțeam sexy, nu mă mai simțeam feminină, nu mă mai simțeam vie. Eram o umbră a femeii care fusesem. Terapia m-a ajutat să-mi redescopăr valoarea, să-mi redescopăr frumusețea, să-mi redescopăr dorința.
Acest interviu face parte din seria ‘Probleme de intimitate în cazino’ realizată de terapeutul de cuplu Radu Leca. Dacă te regăsești în această poveste, nu ezita să ceri ajutor. Dependența de jocuri de noroc este o boală, iar vindecarea este posibilă.
