Capitolul 43: Aventura ca anestezie: fuga de vid
Aventura ca anestezie: fuga de vid
✦ ✦ ✦
Unii bărbați nu caută în aventură o femeie, ci un medicament. Viața lor nu e neapărat rea: au o familie, o casă, un serviciu. Dar înăuntru simt un gol greu de numit, o plictiseală adâncă, o neliniște fără obiect, o întrebare care revine noaptea: „Asta a fost tot?” Aventura vine ca un anestezic puternic. Câteva luni, sau câțiva ani, golul dispare. Inima bate din nou, zilele au culoare, telefonul vibrează cu promisiuni. Capitolul de față explică aventura ca anestezie: ce anume amorțește ea, de ce efectul nu durează și ce se întâmplă cu femeia care, fără să știe, devine medicamentul unui bărbat.
Ce este vidul existențial
Psihiatrul austriac Viktor Frankl, supraviețuitor al lagărelor de concentrare, a descris o suferință specifică omului modern, pe care a numit-o vid existențial. E senzația că viața nu are sens, că zilele se succed fără direcție, că lucrurile pe care le facem nu contează. Frankl observa că vidul existențial se manifestă adesea prin plictiseală și că oamenii încearcă să-l umple cu substitute: putere, bani, plăcere, distracție.
Psihiatrul Irvin Yalom, unul dintre cei mai cunoscuți terapeuți existențialiști, a descris patru mari preocupări ale existenței umane: moartea, libertatea, singurătatea și lipsa de sens. Toate patru devin mai apăsătoare la vârsta mijlocie, când omul simte, pentru prima dată concret, că timpul e limitat. Mulți bărbați nu au cuvinte pentru aceste preocupări. Le simt doar ca pe o apăsare difuză. Iar aventura le oferă o cale rapidă de a nu le mai simți.
Cum funcționează anestezia
O relație nouă și secretă produce în creier o cascadă de substanțe chimice puternice: dopamină, care aduce senzația de recompensă și de dorință, adrenalină, care aduce excitația pericolului, și alți neurotransmițători asociați cu euforia. Explicat simplu, bărbatul trăiește o stare apropiată de cea produsă de anumite substanțe stimulante. Golul interior nu dispare, dar e acoperit de un zgomot plăcut și intens.
Psihiatrul Edward Khantzian a propus, în studiul dependențelor, ipoteza automedicației: oamenii nu devin dependenți de orice substanță la întâmplare, ci de cea care le calmează exact suferința pe care o au. Cel anxios caută ceva care îl liniștește, cel deprimat caută ceva care îl energizează. Aventura funcționează, pentru bărbatul cu vid existențial, ca un stimulent: îl scoate din amorțeală și îi dă senzația că e viu.
Evitarea experiențială
Psihologul Steven Hayes, fondatorul terapiei prin acceptare și angajament, a descris un mecanism pe care l-a numit evitare experiențială: încercarea de a nu simți gânduri, emoții sau senzații neplăcute. Pe termen scurt, evitarea funcționează. Pe termen lung, ea face ca suferința să crească, pentru că nu e niciodată trăită și înțeleasă.
Aventura ca anestezie e o formă de evitare experiențială. Bărbatul nu își permite să simtă tristețea că visele tinereții nu s-au împlinit, frica de îmbătrânire, plictiseala unei vieți prea previzibile. În loc să le privească, le acoperă cu intensitatea unei relații noi. Problema e că emoțiile evitate nu dispar. Așteaptă, iar când anestezia slăbește, revin mai puternice.
De ce efectul scade
Orice anestezic își pierde treptat efectul. Și creierul se obișnuiește cu noutatea. După câteva luni sau câțiva ani, relația extraconjugală devine și ea familiară. Întâlnirile au un ritm, femeia are nevoi, apar conflicte. Euforia scade. Golul începe să se simtă din nou. Bărbatul are atunci, de obicei, trei opțiuni: să caute o doză mai mare, adică o relație mai riscantă sau o nouă femeie, să transforme relația într-un aranjament stabil și resemnat sau, în cel mai bun caz, să privească în sfârșit golul pe care a încercat să-l acopere.
Mulți bărbați aleg primele două variante. De aceea, unii trec dintr-o aventură în alta, iar alții rămân ani în relații care nu îi mai fac fericiți, dar fără de care se tem să rămână față în față cu ei înșiși.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teFemeia ca medicament
Pentru femeia implicată, această dinamică are consecințe importante. Ea crede că e iubită pentru ce este. De fapt, e dorită, cel puțin în parte, pentru ce face pentru el: îl scoate din vid. Când efectul scade, bărbatul simte o dezamăgire pe care o atribuie ei. „Nu mai e ca la început.” „S-a schimbat.” „Parcă nu mai avem aceeași magie.” Femeia încearcă atunci să redevină medicamentul eficient de la început: mai multă pasiune, mai multă disponibilitate, mai multă surpriză. E o cursă imposibilă, pentru că problema nu e ea.
Femeia trebuie să știe că niciun om nu poate umple golul altui om. Poate cel mult să-l acopere temporar. Dacă un bărbat a venit la ea fugind de vid, golul îl va ajunge din urmă, oricât de minunată ar fi ea.
Pe înțelesul tuturor
Imaginează-ți o durere de măsea. Poți lua un calmant puternic și durerea dispare pentru câteva ore. Dar măseaua rămâne stricată. Dacă iei calmante luni de zile în loc să mergi la dentist, durerea revine tot mai des, iar calmantul trebuie luat în doze tot mai mari. Aventura ca anestezie e calmantul. Golul interior e măseaua stricată. Singura soluție reală e să mergi la „dentist”: să privești, cu ajutor dacă e nevoie, ce anume doare în viața ta.
Un caz din cabinet
Cosmin, 51 de ani, avocat de succes, a avut, în opt ani, patru relații extraconjugale. Fiecare începea după un moment greu: moartea tatălui, un proces pierdut, plecarea fiului la facultate, o problemă cardiacă. A venit la terapie după ce soția a aflat de ultima relație și i-a cerut să plece. În primele ședințe, a vorbit despre femei. Apoi l-am întrebat ce simțea în săptămânile de dinaintea fiecărei relații. A tăcut mult. „Gol. Ca și cum nu mai aveam pentru ce să mă trezesc dimineața.” Terapia a avut ca obiect acest gol: tristețea nedeplânsă după tatăl lui, frica de moarte reactivată de problema cardiacă, senzația că a construit o viață pentru alții. Cosmin nu a mai avut nevoie de anestezic atunci când a învățat să-și suporte durerea și să-i găsească un sens.
Semnale pentru a recunoaște anestezia
Momentul de început: relația a început după o pierdere, o criză sau o perioadă de gol? Dacă da, verifică dacă e iubire sau anestezie.
Intensitatea disperată: el are nevoie de tine cu o urgență aproape fizică? Urgența e adesea semnul unei fugi.
Scăderea rapidă a interesului: când relația devine obișnuită, el pare dezamăgit sau neliniștit?
Istoria repetată: au mai existat relații care au urmat același tipar? Atunci nu ești o excepție, ci o doză.
Am lucrat cu mulți bărbați care au folosit aventura ca pe un medicament și cu multe femei care au fost, fără să știe, acel medicament. Ambii plătesc un preț. Bărbatul amână confruntarea cu propria viață, iar femeia își consumă iubirea încercând să umple un gol care nu e al ei. Nu cred că bărbații aceștia sunt cinici. Cred că sunt speriați de ce ar descoperi dacă s-ar opri. Le spun că golul interior nu e o boală, ci o întrebare. O întrebare despre sens, despre timpul care trece, despre cine vor să fie în a doua jumătate a vieții. Iar la această întrebare nu răspunde o altă femeie, ci doar ei înșiși. În Ghidul Amantei le spun femeilor: dacă simți că ești calmantul cuiva, nu încerca să fii un calmant mai puternic. Încearcă să fii un om cu o viață proprie, care nu se lasă folosit pentru a acoperi durerea altuia.
Surse informaționale
- Frankl, V. E. (1959). Man’s Search for Meaning. Boston: Beacon Press.
- Yalom, I. D. (1980). Existential Psychotherapy. New York: Basic Books.
- Khantzian, E. J. (1985). The self-medication hypothesis of addictive disorders: Focus on heroin and cocaine dependence. American Journal of Psychiatry, 142(11), 1259–1264.
- Hayes, S. C., Wilson, K. G., Gifford, E. V., Follette, V. M., și Strosahl, K. (1996). Experiential avoidance and behavioral disorders: A functional dimensional approach to diagnosis and treatment. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 64(6), 1152–1168.
- Fisher, H. E. (2004). Why We Love: The Nature and Chemistry of Romantic Love. New York: Henry Holt.
- Radu Leca, Ghidul Amantei, Cartea a IX-a, Biblioteca Ultrapsihologie.


