Capitolul 31: De ce alege: libertate, autonomie sau închisoare?

„Eu am ales asta. Nu vreau un bărbat care să-mi lase șosetele prin casă.” Mulți oameni ar fi surprinși să afle câte femei aflate în relații cu bărbați căsătoriți descriu situația lor nu ca pe un compromis, ci ca pe o alegere a libertății. Nu vor căsnicie, nu vor conviețuire, nu vor să gătească pentru cineva în fiecare seară. Vor iubire fără colivie. Uneori, această descriere e exactă. Alteori, sub vorbele despre libertate se ascunde o închisoare cu ușa deschisă, din care femeia nu iese pentru că nu mai știe încotro. Capitolul de față întreabă de ce alege o femeie clandestinitatea și cum poate deosebi autonomia autentică de o captivitate elegant decorată.

Libertatea ca valoare

Într-o epocă în care femeile au câștigat, după secole de luptă, dreptul de a-și gestiona singure viața, nu e de mirare că libertatea a devenit o valoare centrală. Multe femei au văzut în familiile de origine ce poate însemna o căsnicie tradițională: mame epuizate, renunțări profesionale, dependență economică, un statut de servitoare elegantă. Pentru ele, o relație fără obligații domestice poate părea o eliberare.

Psihologii Edward Deci și Richard Ryan au arătat, prin teoria autodeterminării, că autonomia e una dintre cele trei nevoi psihologice fundamentale ale omului, alături de competență și de apartenență. Oamenii au nevoie să simtă că acțiunile lor le aparțin, că nu sunt controlați din afară. O relație care respectă această nevoie poate fi profund hrănitoare. Dar Deci și Ryan au insistat asupra unui lucru adesea uitat: autonomia nu înseamnă independență totală. Înseamnă ca alegerile să fie asumate. Poți fi foarte autonom într-o căsnicie și foarte dependent într-o relație fără angajament.

Trei motivații, trei povești

În cabinet, am observat că femeile care spun că au ales libertatea se împart, aproximativ, în trei categorii.

Femeia autentic autonomă. Are o viață plină: profesie, prietenii, pasiuni, uneori copii dintr-o relație anterioară. Relația cu bărbatul căsătorit e o parte, nu centrul vieții ei. Dacă relația s-ar încheia, ar suferi, dar nu s-ar prăbuși. Pentru ea, libertatea e reală.

Femeia care se apără. A fost rănită într-o relație anterioară sau a crescut cu modele care o sperie. Nu alege libertatea, ci fuge de intimitate. Libertatea ei e un zid. Când un bărbat liber se apropie, ea găsește motive să se retragă.

Femeia care se consolează. Și-ar dori, de fapt, o relație întreagă, dar nu crede că o poate obține sau nu are curajul să o ceară. Povestea despre libertate e o formă de a face suportabil ce a primit. Pentru ea, cuvântul „libertate” acoperă o resemnare.

Teama de libertate

Erich Fromm, în celebra sa carte „Frica de libertate”, a arătat că oamenii nu fug doar de constrângeri, ci și de libertatea însăși. Libertatea adevărată presupune responsabilitate, riscul de a greși, singurătatea deciziei. Mulți oameni, spunea Fromm, preferă să se supună unei autorități sau unui sistem care decide pentru ei, pentru că astfel scapă de povara alegerii.

Relația cu un bărbat căsătorit poate fi, paradoxal, o formă subtilă de evadare din libertate. Femeia nu trebuie să decidă cum va arăta relația, pentru că structura e deja impusă de căsnicia lui. Nu trebuie să negocieze viitorul, pentru că viitorul e blocat. Nu trebuie să-și asume riscul de a construi ceva, pentru că nu există loc pentru construcție. Ceea ce pare libertate e, de fapt, o predare a deciziei către circumstanțe.

Reactanța: când interdicția aprinde dorința

Psihologul Jack Brehm a descris, în anii ’60, fenomenul reactanței psihologice: atunci când simțim că libertatea ne e amenințată, dorim mai intens exact lucrul interzis. Un bărbat căsătorit e, prin definiție, un bărbat interzis. Faptul că relația trebuie ascunsă, că întâlnirile sunt rare, că totul are un caracter clandestin intensifică dorința. Unele femei confundă această intensitate cu profunzimea iubirii.

Reactanța funcționează și în sens invers. Când bărbatul își părăsește soția și devine disponibil, mulți dintre amanți observă cu surprindere că pasiunea scade. Interdicția a dispărut, iar odată cu ea și o parte din farmec. Uneori, femeia care susținea că vrea doar libertate descoperă că, de fapt, își dorea doar interdicția.

Când libertatea devine închisoare

Semnele care arată că libertatea s-a transformat în captivitate sunt discrete, dar recognoscibile. Femeia își organizează programul în funcție de disponibilitatea lui. Refuză invitații pentru că ar putea suna el. Nu-și face planuri de vacanță pentru că poate el va avea o zi liberă. Telefonul devine centrul existenței. Prietenele nu mai sunt sunate, pentru că nu știu de relație sau pentru că s-au săturat să audă aceleași povești. În mod paradoxal, femeia care a ales relația pentru a fi liberă ajunge mai puțin liberă decât o soție.

Un alt semn e imposibilitatea de a pleca. O femeie cu adevărat liberă poate pleca oricând. Dacă ideea despărțirii produce panică, dacă fiecare încercare de a încheia relația eșuează după câteva zile, atunci nu mai vorbim despre libertate, ci despre atașament. Iar atașamentul nu e o rușine, dar trebuie numit corect, ca să poată fi gestionat corect.

Libertatea de a cere

Adevărata libertate într-o relație nu înseamnă absența obligațiilor, ci posibilitatea de a cere ce îți dorești fără teamă. Multe femei aflate în relații clandestine nu se simt libere să ceară. Nu pot cere să petreacă o sărbătoare împreună, nu pot cere să fie prezentate prietenilor, nu pot cere sprijin când sunt bolnave. Libertatea lor e, în realitate, o libertate de a nu cere. Și o libertate de a nu cere e doar o formă politicoasă de a renunța.

Un caz din cabinet

Monica, 45 de ani, avocată, divorțată, mi-a spus încă de la prima ședință că nu vine pentru relația ei cu Andrei, un bărbat căsătorit, ci pentru stresul de la birou. „Relația e perfectă. Ne vedem de două ori pe săptămână, fiecare își vede de viața lui. Exact ce vreau.” După câteva luni, a anulat o ședință pentru că Andrei a avut, neașteptat, o după-amiază liberă. Apoi încă una. Când am adus în discuție acest lucru, a fost iritată. Apoi a plâns. „Mi-am anulat și concediul de vara asta. Spunea că poate reușește să vină două zile.” Am vorbit atunci despre diferența dintre a alege libertatea și a alege disponibilitatea totală față de cineva care nu e disponibil. Monica a rămas în relație încă un an, dar și-a reluat concediile, prieteniile și ședințele. Când a plecat, a spus că nu a plecat de la Andrei, ci s-a întors la ea.

Cum îți verifici libertatea

Testul plecării: dacă relația s-ar încheia mâine, ai suferi sau te-ai prăbuși? Suferința e normală, prăbușirea indică dependență.

Testul cererii: poți cere ce îți dorești fără teamă că vei pierde relația?

Testul programului: cât din viața ta e organizat în funcție de disponibilitatea lui?

Testul sincerității: dacă un bărbat liber și potrivit ți-ar propune o relație întreagă, ai simți bucurie sau teamă? Răspunsul îți spune dacă alegerea ta e libertate sau apărare.