Capitolul 13: Stilurile de atașament: sigur, anxios, evitant

În 1987, doi psihologi americani, Cindy Hazan și Phillip Shaver, au publicat într-un ziar local din Denver un „chestionar al iubirii”. Cititorii trebuiau să aleagă, dintre trei paragrafe scurte, pe cel care îi descria cel mai bine în relațiile amoroase. Au venit peste o mie de răspunsuri. Rezultatele au surprins prin simplitate: distribuția celor trei tipuri de adulți semăna izbitor cu distribuția celor trei tipuri de copii observate de Mary Ainsworth în laborator. Adulții iubeau așa cum copiii se atașau. De atunci, stilurile de atașament au devenit una dintre cele mai folosite lentile în psihologia cuplului. Pentru Ghidul Amantei, ele sunt mai mult decât o lentilă: sunt aproape o hartă a triunghiului.

Cele trei paragrafe care au schimbat psihologia cuplului

Varianta sigură suna cam așa: îmi e relativ ușor să mă apropii de ceilalți, mă simt confortabil să depind de ei și ca ei să depindă de mine; nu mă îngrijorez des că voi fi abandonat sau că cineva se apropie prea mult. Aproximativ 56% dintre participanți au ales-o.

Varianta evitantă: mă simt oarecum inconfortabil când sunt aproape de ceilalți; îmi e greu să am încredere completă în ei; devin nervos când cineva se apropie prea mult; partenerii vor adesea mai multă intimitate decât sunt dispus să ofer. Aproximativ 25% au ales-o.

Varianta anxios-ambivalentă: constat că ceilalți nu vor să se apropie de mine cât mi-aș dori; mă îngrijorez des că partenerul nu mă iubește cu adevărat sau nu va dori să rămână; vreau să mă contopesc complet cu cineva, iar dorința asta îi sperie uneori pe oameni. Aproximativ 19% au ales-o.

Ulterior, Kelly Brennan, Catherine Clark și Phillip Shaver au rafinat măsurarea și au arătat că atașamentul adult se descrie mai precis pe două dimensiuni continue decât în trei cutii: anxietatea, adică teama de abandon și nevoia de reasigurare, și evitarea, adică disconfortul față de apropiere și dependență. Fiecare om are un anumit scor pe fiecare dimensiune. Siguranța înseamnă scoruri mici pe amândouă.

Persoana sigură: iubirea fără alarme

Oamenii cu atașament sigur nu sunt perfecți și nici scutiți de suferință. Diferența e că au încredere de bază în ei și în ceilalți. Comunică direct ce simt, cer ce le trebuie fără dramă, tolerează distanța temporară fără panică și apropierea fără sufocare. În conflict, rămân în conversație. Mario Mikulincer și Phillip Shaver au documentat, în zeci de studii, că persoanele sigure au relații mai satisfăcătoare, mai stabile și mai puțin conflictuale.

Un detaliu ironic: pentru mulți oameni nesiguri, partenerii siguri par, la început, „plictisitori”. Nu există jocuri, nu există incertitudine, nu există dramă. Nu există, deci, nici acel fior pe care ei l-au învățat să-l confunde cu iubirea.

Persoana anxioasă: iubirea ca alarmă permanentă

Omul cu atașament anxios are un sistem de detecție a pericolului relațional extrem de sensibil. Observă cea mai mică schimbare de ton, cea mai scurtă întârziere de răspuns, cea mai vagă răceală. Psihiatrul Amir Levine și psihologa Rachel Heller, în cartea lor „Attached”, descriu fenomenul cu precizie: sistemul de atașament al anxiosului se activează des și se dezactivează greu. Iar odată activat, produce ceea ce ei numesc comportamente de protest: mesaje repetate, telefoane insistente, gelozie, retragere demonstrativă, încercări de a provoca o reacție.

Anxiosul nu e „prea mult”, cum i se spune adesea. Are doar o nevoie de reasigurare care, într-un context nesigur, devine nesățioasă.

Persoana evitantă: iubirea cu distanță de siguranță

Omul cu atașament evitant pare, din afară, independent și echilibrat. Nu cere mult, nu se plânge, nu face scene. Dar apropierea profundă îl neliniștește. Folosește ceea ce Levine și Heller numesc strategii de dezactivare: se concentrează pe defectele partenerului, idealizează un fost partener sau un partener imaginar, evită să spună „te iubesc”, păstrează secrete, menține o relație cu cineva indisponibil, flirtează cu alții, se retrage după momente de apropiere intensă.

Citiți încă o dată lista: „păstrează secrete”, „flirtează cu alții”, „menține o relație cu cineva indisponibil”. Nu e întâmplător că atașamentul evitant apare frecvent în cercetările despre infidelitate.

Ce spun studiile despre atașament și infidelitate

C. Nathan DeWall și colegii săi au publicat, în 2011, o serie de studii cu un titlu grăitor: „Atât de departe de partener, atât de aproape de alternativele romantice”. Ei au arătat că persoanele cu evitare ridicată acordau mai multă atenție partenerilor alternativi atrăgători, aveau atitudini mai permisive față de infidelitate și raportau mai multe comportamente infidele. Evitarea nu doar ține partenerul la distanță, ci și ține ușa deschisă spre alții.

Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-te

V. Michelle Russell, Levi Baker și James McNulty au urmărit cupluri proaspăt căsătorite și au găsit legături între nesiguranța atașamentului și infidelitate, nuanțate de stilul partenerului. Anxietatea crescută se asocia și ea cu risc de infidelitate, dar din alt motiv: nu din dorința de distanță, ci din nevoia de reasigurare, căutată acolo unde părea disponibilă.

Capcana anxios-evitant: perechea care se găsește mereu

Lee Kirkpatrick și Keith Davis au observat, în 1994, un fenomen pe care orice terapeut de cuplu îl vede săptămânal: persoanele anxioase și cele evitante se atrag între ele mai des decât ar fi de așteptat. Iar relațiile lor, deși instabile și nefericite, durează surprinzător de mult. Explicația e că fiecare confirmă așteptările celuilalt. Anxiosul confirmă evitantului că oamenii sunt sufocanți. Evitantul confirmă anxiosului că oamenii pleacă. Fiecare joacă rolul scris în manualul celuilalt.

Relația amantei cu bărbatul căsătorit e, foarte des, o versiune extremă a acestei perechi. El, adesea evitant, are două relații tocmai ca să nu fie complet în niciuna. Ea, adesea anxioasă, trăiește în alarmă permanentă: va suna, nu va suna, mă alege, nu mă alege. Structura relației îi hrănește amândurora exact stilul nesigur. El primește distanța, ea primește incertitudinea. Fiecare primește, în fond, rana cunoscută.

Mai e un detaliu fin. Evitantul are nevoie, paradoxal, de o persoană anxioasă care să-l urmărească, pentru că urmărirea ei îi confirmă valoarea fără să-i ceară apropiere reală. Iar anxioasa are nevoie de un evitant, pentru că alarma permanentă îi dă senzația de intensitate pe care o confundă cu profunzimea. Într-o relație cu un bărbat liber și sigur, ea ar trebui să se confrunte cu propriile temeri de apropiere. Într-o relație cu un bărbat căsătorit, temerile ei rămân ascunse în spatele unui obstacol exterior comod: soția.

Și soția pe hartă

Soția nu e un decor. Dacă ea are atașament sigur, de multe ori descoperirea infidelității o rănește profund, dar îi lasă capacitatea de a negocia lucid, de a pune limite și de a lua decizii. Dacă e anxioasă, risc mare să intre într-o competiție epuizantă cu amanta. Dacă e evitantă, s-ar putea ca distanța din cuplu să fi existat de ani buni, iar infidelitatea să fie doar momentul în care ea devine vizibilă.

Un caz din cabinet

Monica, 31 de ani, și Dan, 44 de ani, căsătorit, au avut o relație de trei ani. Monica a venit singură la terapie, cu un telefon pe care îl verifica la fiecare două minute. Mi-a descris un ciclu perfect: după fiecare weekend frumos petrecut împreună, Dan dispărea câteva zile. Ea trimitea mesaje, el răspundea monosilabic, ea intra în panică, el revenea brusc, cu flori. „De ce face asta?”, m-a întrebat. I-am explicat dezactivarea evitantă și protestul anxios. Monica a tăcut mult, apoi a spus: „Deci după fiecare apropiere, el fuge. Și după fiecare fugă, eu alerg.” Pentru prima dată, nu mai vedea doi oameni nefericiți, ci un dans. Iar un dans, odată văzut, devine mai greu de continuat orbește.

Ce faci cu stilul tău

Identifică-l. Chestionarele validate, precum ECR, oferă o imagine utilă. Dar și observația propriilor reacții la distanță și apropiere spune enorm.

Caută parteneri siguri. Cercetările arată că un partener sigur stabilizează, în timp, un partener anxios sau evitant. E una dintre cele mai eficiente forme de „terapie” naturală.

Comunică direct. Pentru anxioși: spune ce ai nevoie, nu provoca. Pentru evitanți: spune că ai nevoie de spațiu, nu dispărea.

Lucrează cu un specialist. Terapia centrată pe emoții, dezvoltată de Sue Johnson, se bazează explicit pe teoria atașamentului și are rezultate bine documentate.

Stilul de atașament nu e o etichetă pe viață. E un punct de plecare. Iar o femeie care își cunoaște punctul de plecare are, în sfârșit, o șansă reală de a alege destinația.