Conspirația tăcerii: de ce colegii nu semnalează colegii aflați în dificultate psihologică

Psiholog Radu Leca îți propune următorul articol: Conspirația tăcerii: de ce colegii nu semnalează colegii aflați în dificultate psihologică.

Colegii în dificultate psihologică sunt adesea observați primii de cei care lucrează lângă ei. Colegii văd oboseala, iritabilitatea, consumul crescut de alcool, retragerea, greșelile neobișnuite. Și totuși, de cele mai multe ori, tac. Nu spun nimic colegului, nu semnalează nimic șefului, nu sugerează ajutor. În serviciile de informații, această tăcere are rădăcini specifice: loialitatea de grup, teama că semnalarea va distruge cariera colegului, cultura de tărie. Rezultatul e o conspirație a tăcerii în care toată lumea știe, dar nimeni nu face nimic. Articolul explorează mecanismele acestei tăceri, consecințele ei și felul în care colegii pot deveni, în mod etic, o sursă de sprijin.

Tăcerea organizațională

Elizabeth Morrison și Frances Milliken au descris tăcerea organizațională: fenomenul prin care angajații își rețin opiniile și îngrijorările despre problemele din organizație. Ei au arătat că tăcerea e alimentată de teama de consecințe și de convingerea că vorbitul nu schimbă nimic.

Tăcerea despre colegii aflați în dificultate e o formă specială a acestui fenomen. Ea nu privește doar probleme organizaționale, ci suferința unor oameni concreți.

Loialitatea de grup

În echipele cu coeziune puternică, loialitatea față de colegi e o valoare centrală. A semnala problema unui coleg poate fi perceput ca trădare. Colegii se protejează reciproc, inclusiv ascunzând problemele. În armată și în poliție, această cultură a fost numită uneori „zidul albastru al tăcerii”, în special în legătură cu abaterile de comportament, dar ea se aplică și suferinței psihice.

Teama de consecințe pentru coleg

Colegii se tem că semnalarea va duce la consecințe grave pentru cel aflat în dificultate: pierderea autorizației, transfer, sfârșitul carierei. Ei preferă să „acopere” colegul, sperând că va trece singur prin criză. Uneori, această strategie funcționează. Alteori, problema se agravează până la un incident grav.

Efectul de spectator

John Darley și Bibb Latané au descris efectul de spectator: cu cât sunt mai mulți martori la o situație care cere intervenție, cu atât e mai mică probabilitatea ca cineva să intervină. Fiecare presupune că altcineva va face ceva. În echipele în care toată lumea observă suferința unui coleg, acest efect poate face ca nimeni să nu acționeze.

Incertitudinea

Colegii pot fi și nesiguri: nu știu dacă ce observă e grav, nu vor să exagereze, nu știu cum să abordeze subiectul. Fără pregătire, mulți preferă să nu spună nimic decât să spună ceva greșit.

Consecințele tăcerii

Tăcerea poate avea consecințe grave: agravarea suferinței, accidente, erori profesionale, uneori tragedii. Analizele unor incidente grave din instituțiile de securitate au arătat adesea că semnalele existau și au fost observate de colegi, dar nu au fost transmise.

Sprijin între egali

Una dintre cele mai promițătoare abordări e sprijinul între egali. Colegii instruiți să recunoască semnalele de suferință, să abordeze discret un coleg și să-l îndrume spre ajutor oferă o alternativă la tăcere și la semnalarea formală. Ei nu înlocuiesc profesioniștii, ci fac legătura cu ei. Programe de acest tip există în multe forțe armate și polițienești.

Cum abordezi un coleg

Câteva principii ajută: alegi un moment și un loc private; spui ce observi, fără judecată: „Am observat că pari obosit în ultima vreme. Ești bine?”; asculți mai mult decât vorbești; oferi sprijin concret: o cafea, o discuție, informații despre resurse; nu promiți confidențialitate absolută dacă există un risc grav.

Când e nevoie de mai mult

Dacă un coleg exprimă gânduri de sinucidere, de violență sau e într-o stare care pune în pericol siguranța lui sau a altora, tăcerea nu mai e o opțiune. În aceste situații, informarea unui profesionist sau a unui superior de încredere e un act de grijă, nu de trădare.

Rolul instituției

Instituțiile pot reduce conspirația tăcerii prin formarea angajaților în recunoașterea semnalelor, prin programe de sprijin între egali și, mai ales, prin asigurarea că cererea de ajutor nu duce automat la consecințe negative. Când colegii știu că un coleg ajutat nu va fi pedepsit, vor vorbi mai ușor.

Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-te

Un exemplu ilustrativ

Să ne imaginăm o echipă de cinci analiști. Toți observă că unul dintre colegi, de obicei vesel și precis, a devenit în ultimele luni tăcut, face greșeli și miroase uneori a alcool dimineața. Fiecare se gândește că ar trebui să spună ceva. Niciunul nu spune. Unul se teme că îl va „turna”. Altul crede că nu e treaba lui. Altul presupune că șeful știe deja. După patru luni, colegul are un accident grav cu mașina, după o seară în care băuse.

În spital, unul dintre colegi îl vizitează. Colegul accidentat îi spune că trecuse printr-un divorț dureros și că se simțise complet singur. „Mi-aș fi dorit ca măcar unul dintre voi să mă fi întrebat ce am.” Fraza îi rămâne colegului în minte. Propune echipei să urmeze un curs de sprijin între egali. Peste un an, aceeași echipă observă din timp semnalele la alt coleg și îl ajută să ceară sprijin.

Ce spun cei care au fost ajutați

Mulți oameni care au trecut printr-o criză psihologică spun, ulterior, că ceea ce i-a ajutat cel mai mult a fost un coleg care a observat și a întrebat. Nu un program, nu o procedură, ci un om care a avut curajul să rupă tăcerea cu o întrebare simplă.

Întrebări frecvente despre colegii în dificultate

De ce nu semnalează colegii suferința psihică a unui coleg?

Din loialitate de grup, teama de consecințe pentru coleg, efectul de spectator și incertitudinea despre gravitatea situației.

Ce este tăcerea organizațională?

Este fenomenul prin care angajații își rețin opiniile și îngrijorările, din teamă de consecințe sau din convingerea că vorbitul nu schimbă nimic.

Ce este efectul de spectator?

Este tendința ca, atunci când sunt mai mulți martori, fiecare să presupună că altcineva va interveni, astfel încât nimeni nu acționează.

Cum poate un coleg să abordeze pe cineva aflat în dificultate?

În privat, spunând ce observă fără judecată, ascultând, oferind sprijin concret și informații despre resurse de ajutor.

Când trebuie anunțat un profesionist sau un superior?

Când colegul exprimă gânduri de sinucidere, de violență sau e într-o stare care pune în pericol siguranța lui sau a altora.

Dacă te regăsești în acest articol, poți cere sprijin confidențial la Cabinetul Psihologic București. Citește și: Cei care știu prea mult ca să plece: prizonieratul de aur al carierei în intelligence.

Surse verificate

1. Morrison, E. W., & Milliken, F. J. (2000). Organizational silence: A barrier to change and development in a pluralistic world. Academy of Management Review, 25(4), 706–725.
2. Darley, J. M., & Latané, B. (1968). Bystander intervention in emergencies: Diffusion of responsibility. Journal of Personality and Social Psychology, 8(4), 377–383.
3. Creamer, M. C., Varker, T., Bisson, J., Darte, K., Greenberg, N., Lau, W., Moreton, G., O’Donnell, M., Richardson, D., Ruzek, J., Watson, P., & Forbes, D. (2012). Guidelines for peer support in high-risk organizations: An international consensus study using the Delphi method. Journal of Traumatic Stress, 25(2), 134–141.

Psiholog Radu Leca · 0754.999.444 · Toate articolele din categoria Intelligence