Atracția către rău: de ce ne fascinează ceea ce ne poate strica, de Radu Leca
ultrapsiholog.radu.lecaPsiholog Radu Leca, relații, cuplu, minte. 28,4K urmăritori, 204,5K aprecieriUrmărește pe TikTokO carte despre întunericul pe care îl purtăm toți
Există întrebări pe care omul și le pune târziu și în șoaptă. De ce mă atrage ceea ce știu că nu-mi face bine? De ce ține cititorul, în taină, cu hoțul din poveste? De ce un adolescent cuminte, crescut cu grijă, ajunge într-o seară la marginea unui lucru pe care nimeni nu i l-a arătat? „Atracția către rău”, de psihologul Radu Leca, este o carte care ia aceste întrebări în serios și le răspunde fără grabă, fără predică și fără frica de a privi drept.
Lucrarea însumează treizeci de capitole, fiecare de sine stătător și toate la un loc alcătuind un drum. Ele pornesc de la fascinația nevinovată a omului pentru povestea întunecată și coboară, treaptă cu treaptă, până la alegerile care rănesc, la familia care nu știe ce să facă, la școala care vede și nu înțelege, la comunitatea care plătește o factură pe care nu a comandat-o. Cititorul nu este tratat ca un acuzat și nici ca un elev. Este tratat ca un om care, ca toți oamenii, a avut măcar o dată de a face cu propria sa umbră și vrea să înțeleagă ce a văzut acolo.
Tonul cărții este cel al unei conversații de seară, purtate cu un interlocutor care știe multe și nu se laudă cu ele. Frazele sunt așezate cu grijă, ritmul este al eseului, iar ideile vin în ordinea în care le-ar pune un om dornic să fie înțeles. Nu veți găsi aici jargon pentru inițiați și nici formule de „recuperare în zece pași”. Veți găsi, în schimb, o privire limpede asupra unui fenomen vechi cât omul, pus în lumina cercetării de azi, cu toată prudența pe care o cere o temă atât de omenească.
De la ce pornește lucrarea
Punctul de plecare al cărții este o observație simplă: atracția către rău nu este un diagnostic și nu este o boală. Este un fenomen larg, cu intensități felurite, care poate rămâne o curiozitate trecătoare sau se poate prefira, în anumite împrejurări, într-un mod de viață. Tocmai această gamă lungă, de la fascinația inofensivă la alegerea repetată a răului, face tema greu de cuprins și, de aceea, ea cere un autor răbdător. Radu Leca scrie cu răbdarea omului care a stat față în față cu oameni adevărați, în cabinet, și știe că între „bun” și „rău” se întinde o câmpie lungă, în care nimeni nu locuiește mereu în același loc.
De aici decurge felul în care sunt alese cuvintele. Cartea evită etichetele definitive, pentru că un cuvânt aruncat peste un copil de paisprezece ani poate lucra ani de zile ca o pecete. Descrie fapte, mecanisme și împrejurări, nu sentințe. Lasă loc schimbării, pentru că schimbarea este, în cele din urmă, ceea ce interesează cel mai mult pe un părinte, pe un profesor sau pe oricine are de-a face cu un tânăr aflat la răscruce.
Lucrarea mai pornește dintr-o a doua convingere: că răul nu este o substanță, ci o relație între om, faptă și mediu. Cine privește numai omul riscă să rămână cu o împărțire în buni și răi, care explică puțin. Cine privește numai mediul riscă să-l scuze pe om de tot. Cartea ține în mână, cu stângăcie asumată, ambele capete, și le arată pe rând, de la capitolele despre cauze, la cele despre grup, familie, școală, comunitate.
Cele trei mișcări ale cărții
Prima mișcare, cuprinsă în primele zece capitole, este una de înțelegere. Aici cititorul întâlnește fenomenul în forma lui cea mai curată: ce numim „rău” și ce numim „atracție”, cum au gândit despre ele veacurile, în ce se deosebește răul de rebeliunea firească a adolescenței, de unde vin înclinările și cum se văd semnele. Sunt trecute în revistă tradițiile clasice ale psihologiei, de la gândirea despre învățarea socială până la ideea de umbră, pe care psihologia profundă a așezat-o în centrul vieții interioare. Se vorbește despre felul în care se formează simțul moral în adolescență și despre puterea pe care o are grupul asupra celui care vrea să aparțină. Fiecare capitol are propriul unghi, iar cititorul care intră pe oricare ușă găsește o încăpere întreagă.
A doua mișcare, de la capitolul unsprezece la capitolul douăzeci și unu, privește în jur. Ea pune întrebarea: ce se întâmplă cu lumea în care trăiește cel atras de rău? Capitolele despre impactul social, despre comunitate, despre violență și încrederea care se subțiază, despre familie și școală, despre costul economic al infracționalității arată că răul nu rămâne niciodată strict personal. Se întinde, ca o apă, în toate direcțiile. Tot aici apar capitolele care se uită la ceea ce pare, la prima vedere, un câștig: rezolvarea unei situații prin rău, iluzia avantajului pe termen scurt, felul în care o alegere rea poate părea, o vreme, o soluție. Seria se oprește apoi la două teme foarte practice, aplicabilitatea fenomenului și recunoașterea lui, adică ce putem face, din locul nostru, când vedem apropiindu-se primejdia.
A treia mișcare, de la capitolul douăzeci și doi la ultimul, se întoarce către om. Dacă până aici cartea a privit fenomenul din afară, în ultimele nouă capitole ea intră în camera interioară. Se discută despre felul în care literatura și filmul fac din rău un spectacol, despre viața publică și cea intimă a celui atras de rău, despre imaginea publică și eticheta de „rău”, despre presiunea mediei și a mediului, despre efectele asupra sănătății emoționale. Urmează capitolele despre recuperare și reeducare, despre etică și responsabilitate socială, apoi concluziile și perspectivele de viitor. Cititorul ajunge astfel la un capăt care nu este o morală, ci o deschidere: omul poate să se întoarcă, iar ceilalți pot să-l ajute să se întoarcă, dacă știu cum.
O carte care spune cu cinste unde se oprește dovada
Una dintre trăsăturile cele mai rare ale lucrării este sinceritatea față de propriile limite. Psihologia nu are o teorie unică a atracției către rău. Are, în schimb, cercetări valoroase despre agresiune, despre comportament antisocial, despre gândire morală, despre influența grupului, despre drumurile care pornesc din copilărie. Radu Leca nu pretinde că ele alcătuiesc deja un întreg. În fiecare capitol, cartea spune limpede ce se sprijină pe date solide și ce rămâne ipoteză rezonabilă, și numește unde cunoștințele sunt încă în formare.
Acest fel de a lucra se vede și în felul în care sunt folosite sursele. Fiecare capitol se sprijină pe lucrări ale unor cercetători din Statele Unite, din Franța și din alte spații de cercetare, alese după apropierea de tema capitolului, și menționate la final, pentru cine vrea să meargă mai departe. Ideile lor sunt povestite, nu citate în lanț, iar autorul le pune alături de observația clinică, fără să le așeze deasupra experienței omului din fața lui. Din această așezare se naște un ton rar: al unui specialist care știe că dovada este un meșteșug lent și că cititorul merită să afle, odată cu concluzia, și drumul spre ea.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teTot de aici vine hotărârea de a nu pune diagnostice. Cartea nu spune nimănui „ești” sau „nu ești”. Nu oferă teste de autoevaluare cu verdict și nu promite vindecări. Oferă repere, adică acele lucruri mici care ne ajută să nu ne pierdem când subiectul devine încărcat de emoție. Iar în fiecare capitol, o notă finală amintește că lucrarea este informativă și nu înlocuiește consultul unui specialist, pentru că adevărata ajutorare începe întotdeauna într-o relație între doi oameni.
Perspectiva psihologului Radu Leca
În așezarea cărții se recunoaște mâna unui psiholog care privește fenomenul atracției către rău cu o prudență născută din practică. Primul pas, spune în esență autorul, este să renunțăm la ideea că există oameni „buni” și oameni „răi”, ca două specii deosebite. Mai aproape de realitate este imaginea unui spectru, în care fiecare dintre noi se poate afla, în momente diferite ale vieții, mai aproape sau mai departe de capătul periculos. De aceea, întrebarea folositoare nu este „ce fel de om este el?”, ci „ce caută el, de fapt, în lucrul acesta?”.
Radu Leca observă că, în multe povești, ceea ce pare atracție către rău ascunde o nevoie rămasă fără răspuns: nevoia de a conta, de a fi văzut, de a avea putere asupra propriei vieți, de a aparține unui grup. Răul poate părea, pentru cineva care se simte invizibil, cel mai scurt drum către atenția celorlalți. De aici, după părerea lui, importanța ascultării înaintea oricărei mustrări. Predica închide, de obicei, discuția, în timp ce curiozitatea sinceră a adultului o poate deschide. Psihologul atrage atenția și asupra unui semnal care merită luat în serios: dispariția vinei și a rușinii la un tânăr care le simțea odinioară. Acolo, spune el, nu mai este nevoie de o pedeapsă mai aspră, ci de o discuție cu un specialist.
Cui se adresează lucrarea
Cartea este scrisă pentru părinți care se tem și nu știu de ce se tem, pentru profesori care văd și nu găsesc cuvintele, pentru psihologi și consilieri care caută un limbaj comun cu familiile. Este scrisă și pentru tânărul însuși, atunci când este pregătit să se privească. Nu cere cunoștințe de specialitate. Cere doar răbdare, deschidere și o anumită bunăvoință față de oameni, inclusiv față de cei care au greșit.
Cititorul poate parcurge lucrarea în ordine, de la început la sfârșit, ca pe o poveste cu trei acte. Poate intra și pe oricare ușă, după întrebarea care îl frământă: de ce se leagă fiul meu de anturajul acela, cum se vede semnul unei alunecări, ce spune cercetarea despre școală, despre media, despre recuperare. Fiecare capitol este gândit să stea singur, cu propriile surse, cu propria concluzie, cu propriul paragraf în care Ultrapsihologia își spune punctul de vedere.
Merită spus și ce nu este această carte. Nu este un manual de intervenție, pe care un părinte să-l aplice mecanic, și nici un tratat pentru specialiști, scris într-o limbă pe care nu o vorbește nimeni acasă. Nu este o colecție de cazuri senzaționale, pentru că senzaționalul seamănă tocmai cu fascinația pe care cartea vrea s-o înțeleagă, nu s-o hrănească. Este un spațiu de gândire, așezat între cercetare și experiența de zi cu zi, în care cititorul poate sta cât are nevoie, poate reveni, poate sublinia, poate nu fi de acord. Un asemenea spațiu lipsește adesea din discuția publică, unde răul apare ori ca spectacol, ori ca sentință, și rareori ca întrebare.
Ce spune Ultrapsihologia
Ultrapsihologia consideră că atracția către rău nu poate fi înțeleasă nici prin condamnare, nici prin îngăduință oarbă. Ea cere o a treia atitudine, mai grea și mai rodnică: să privim fenomenul ca pe o întrebare pe care omul și-o pune despre sine, despre limitele sale și despre locul lui între ceilalți. Răul nu este, în această viziune, un adversar străin, ci o posibilitate omenească pe care o putem cunoaște mai bine tocmai pentru a o putea stăpâni. Iar cunoașterea de acest fel începe cu o privire fără frică și fără dispreț.
Din această convingere decurge și structura cărții, în care înțelegerea precede întotdeauna judecata, iar judecata nu se rostește fără ajutor. Fiecare capitol urmărește același fir: ce vedem, de ce se întâmplă, ce spune cercetarea, ce spune clinicianul, ce putem face. Așezarea aceasta, aparent simplă, face din lucrare un instrument de lucru pentru cei care trăiesc de aproape cu tineri, dar și o lectură de seară pentru cei care vor, pur și simplu, să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși.
Despre autor
Radu Leca este psiholog clinician cu formare în psihoterapie de familie. Cartea de față se adaugă bibliotecii care îi poartă numele pe ultrapsihologie.ro, un ansamblu de lucrări despre psihologie, relație, familie, dezvoltare emoțională și limitele cunoașterii omului. Ca în toate lucrările lui, accentul cade pe claritate, pe bună-cuviință față de cititor și pe respectul pentru complexitatea vieții sufletești. Nu vă așteptați la certitudini ieftine. Așteptați-vă la un interlocutor sincer, care vă spune ce știe, ce bănuiește și ce nu știe încă.
Capitolele cărții
Mai jos găsiți cele treizeci de capitole, fiecare cu propria pagină. Citiți-le în ordine sau alegeți-l pe cel care vă cheamă.
- Atracția către rău: introducere
- Atracția către rău: definiții
- Atracția către rău: istoricul conceptului
- Atracția către rău: diferența dintre rău și rebeliune
- Atracția către rău: cauzele
- Atracția către rău: semnele care se văd și semnele care se ascund
- Atracția către rău: perspective psihologice clasice
- Atracția către rău: umbra jungiană
- Atracția către rău: dezvoltarea morală în adolescență
- Atracția către rău: influența grupului și a anturajului
- Atracția către rău: impactul social
- Atracția către rău în comunitate
- Atracția către rău: violența și degradarea încrederii sociale
- Atracția către rău: rolul familiei
- Atracția către rău: rolul școlii și al educatorilor
- Atracția către rău: impactul economic
- Atracția către rău: costurile infracționalității
- Atracția către rău: rezolvarea de situații prin rău
- Atracția către rău: iluzia câștigului pe termen scurt
- Atracția către rău: aplicabilitatea ei
- Atracția către rău: recunoașterea și prevenirea
- Atracția către rău: literatura și cinematografia despre rău
- Atracția către rău: viața publică a unui adolescent atras de rău
- Atracția către rău: imaginea publică și eticheta de „rău”
- Atracția către rău: presiunea mediei și a mediului
- Atracția către rău: viața personală a individului atras de rău
- Atracția către rău: efectele asupra sănătății emoționale
- Atracția către rău: recuperarea și reeducarea
- Atracția către rău: etica și responsabilitatea socială
- Atracția către rău: concluzii și perspective de viitor
Cartea are caracter informativ și nu înlocuiește consultul unui specialist.
Follow Us Kanal D · Follow UsCe a spus Leca despre psihopați la Follow Us Live în emisiuneReacția Ilincăi Vandici și a lui Teo Trandafir