Activități noi în cuplu: de ce noutatea trezește iubirea adormită

Ce aveți voi doi în comun cu doi necunoscuți legați cu o bandă de velcro la încheietură, încercând să care o pernă peste o cursă cu obstacole? Mai mult decât ai crede. Un experiment celebru, cu exact acest scenariu, a arătat că activitățile noi în cuplu pot crește satisfacția în relație mai mult decât activitățile plăcute, dar familiare. Pentru cuplurile obosite, care trăiesc într-o repetiție nesfârșită, descoperirea e o veste foarte bună.

Teoria expansiunii de sine

Psihologii Arthur și Elaine Aron au propus, în anii ’80, o idee care explică de ce îndrăgostirea e atât de intensă la început. Ei au numit-o teoria expansiunii de sine. Pe scurt: oamenii au o motivație fundamentală de a se extinde, de a-și lărgi perspectivele, abilitățile, identitatea. Când ne îndrăgostim, ne extindem foarte repede: descoperim o lume nouă, alte gusturi, alt mod de a gândi. Iar extinderea asta rapidă e trăită ca euforie.

Cu timpul, partenerul devine cunoscut. Nu mai e o lume nouă de explorat. Extinderea încetinește și, odată cu ea, scade și intensitatea emoției. Nu pentru că iubirea s-a stricat, ci pentru că motorul de la început s-a oprit.

Întrebarea firească e: se poate reporni motorul? Soții Aron au crezut că da.

Experimentul cu velcro

Arthur Aron și colaboratorii au invitat cupluri căsătorite în laborator. Unele au primit o sarcină nouă și ușor tensionată: legați la mână și la gleznă, trebuiau să traverseze o saltea cu obstacole, cărând o pernă fără să folosească mâinile, contra cronometru. Altele au primit o sarcină banală: să rostogolească încet o minge, pe rând, de la un capăt la altul al camerei.

Cuplurile care au trecut prin activitatea nouă și provocatoare au raportat, după ea, o creștere mai mare a satisfacției în relație decât cele care făcuseră sarcina banală. Un exercițiu de câteva minute a mișcat ceva în felul în care partenerii se percepeau.

Autorii au interpretat rezultatul prin prisma expansiunii de sine: noutatea și provocarea trăite împreună sunt asociate, în mintea noastră, cu partenerul. Iar relația beneficiază de pe urma lor.

Noutate față de plăcere

Un studiu anterior, condus de Charlotte Reissman alături de Arthur Aron și Merlynn Bergen, a comparat cupluri căsătorite cărora li s-a cerut să petreacă timp împreună în activități „interesante”, noi, sau în activități doar „plăcute”, familiare. După zece săptămâni, cuplurile din grupul cu activități interesante au raportat o creștere mai mare a satisfacției maritale.

Mi se pare o distincție importantă pentru cuplurile obosite. Când ești epuizat, tentația e să alegi ce e confortabil: același restaurant, același serial, aceeași plimbare. Confortul odihnește, dar nu reaprinde. Pentru a reaprinde, e nevoie de un pic de necunoscut.

Care a fost ultimul lucru complet nou pe care l-ați făcut împreună? Și cât timp a trecut de atunci?

„Dar suntem prea obosiți pentru aventuri”

Știu obiecția, pentru că o aud mereu. Un cuplu cu doi copii mici, rate și joburi solicitante nu are energie de parașutism. Dar noutatea nu trebuie să fie spectaculoasă. Trebuie doar să fie nouă pentru voi.

• O rețetă dintr-o bucătărie pe care nu ați încercat-o niciodată, gătită împreună.
• Un cartier al orașului în care nu v-ați plimbat.
• Un joc de societate nou, după ce adorm copiii.
• O lecție de probă de dans, de ceramică, de escaladă.
• Un concert dintr-un gen muzical pe care niciunul nu-l ascultă.
• O excursie de o zi într-un loc la care nu v-ați gândit.
• Un proiect comun: o grădină pe balcon, o mobilă recondiționată, o limbă străină învățată împreună.

Cheia e combinația: nou, ușor provocator și trăit împreună, nu în paralel. Să faceți ceva, nu doar să stați în aceeași cameră.

Vineta: lecția de tango

Un cuplu care venise la mine spunând că „nu mai simt nimic” a acceptat, cu scepticism, să meargă la o lecție de tango. Prima oră a fost un dezastru: și-au călcat pe picioare, s-au certat, au râs. „Nu am mai râs așa împreună de ani de zile”, mi-a spus ea. Nu au devenit dansatori. Dar au păstrat seara de joi ca seară a lor. (Vinetă ilustrativă.)

Dansul nu a reparat relația. Dar a creat un spațiu în care s-au văzut altfel: stângaci, vulnerabili, amuzați. Nu ca părinți, nu ca administratori ai casei, ci ca doi oameni care învață ceva împreună.

Plictiseala, un semnal, nu un verdict

Mulți oameni se rușinează să spună că se plictisesc în relație. Li se pare că a te plictisi de omul iubit e o trădare. Eu văd plictiseala altfel: ca pe un semnal al minții care cere creștere. Nu spune „partenerul tău e plictisitor”, ci „viața voastră împreună a încetat să vă mai provoace”.

Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-te

Diferența e enormă. Dacă citești plictiseala ca verdict asupra partenerului, cauți soluția în afara relației: o altă persoană, o altă viață. Dacă o citești ca semnal, cauți soluția înăuntru: ce putem face nou, împreună? Studiul lui Reissman și Aron avea în titlu chiar opoziția dintre expansiune și plictiseală, iar rezultatul lor sugerează că plictiseala poate fi combătută intenționat. Te-ai gândit vreodată că ceea ce simți nu e lipsă de iubire, ci lipsă de aventură comună?

Noutatea și dorința

Există și o legătură, discutată în capitolul despre scăderea dorinței în cuplu, între noutate și atracție. Când îți vezi partenerul într-un context nou, competent sau stângaci, curajos sau amuzant, îl redescoperi. Iar redescoperirea e, adesea, prima scânteie a dorinței.

Echilibrul dintre nou și familiar

Nu vreau să las impresia că rutina e dușmanul. În capitolul despre ritualurile de cuplu am argumentat exact contrariul: stabilitatea ține cuplul împreună. Cred că relațiile vii au nevoie de ambele. Ritualurile sunt rădăcinile. Noutatea e lumina. Fără rădăcini, cuplul e smuls de primul vânt. Fără lumină, se ofilește încet.

O propunere practică: un ritual fix pe săptămână, o noutate mică pe lună, o aventură mai mare pe an. Pentru cuplurile foarte obosite, chiar și o noutate pe lună e un început excelent.

Opinia psihologului Radu Leca

Cred că una dintre cele mai frecvente greșeli ale cuplurilor obosite e să aștepte ca sentimentul să revină înainte de a face ceva împreună. „Când o să ne simțim din nou apropiați, o să ieșim mai mult.” Din experiența mea, ordinea e adesea inversă: faceți ceva nou împreună, iar sentimentul vine după.

Argumentul meu se sprijină pe ce arată cercetările despre expansiunea de sine: emoția nu e doar cauza comportamentului, ci și efectul lui. Când trăiți împreună ceva nou, creierul asociază entuziasmul descoperirii cu omul de lângă voi. Nu e manipulare, e felul în care funcționăm. Iar a folosi mecanismul în favoarea relației e un act de inteligență, nu de artificialitate.

Opinia mea, ca psiholog, este că nicio relație nu e prea veche sau prea obosită pentru noutate. Am văzut cupluri de șaizeci de ani care s-au redescoperit la un curs de pictură. Am văzut cupluri epuizate care și-au recăpătat zâmbetul gătind o rețetă ratată. Nu e nevoie de mult. E nevoie de curajul de a ieși, împreună, puțin din ce știți deja.

Întrebări frecvente

De ce activitățile noi îmbunătățesc relația de cuplu?

Conform teoriei expansiunii de sine, noutatea și provocarea trăite împreună sunt asociate cu partenerul, ceea ce poate crește satisfacția în relație și sentimentul de apropiere.

Ce activități noi putem face dacă suntem foarte obosiți?

Nu e nevoie de aventuri mari. O rețetă nouă gătită împreună, un cartier nou, un joc nou sau o lecție de probă la un curs pot fi suficiente, cât timp sunt noi și trăite în doi.

Rutina strică relația?

Nu. Ritualurile stabile țin cuplul împreună. Relațiile sănătoase combină stabilitatea ritualurilor cu doze regulate de noutate.

Surse

1. Aron, A., Norman, C. C., Aron, E. N., McKenna, C., & Heyman, R. E. (2000). Couples’ shared participation in novel and arousing activities and experienced relationship quality. Journal of Personality and Social Psychology, 78(2), 273-284. doi:10.1037/0022-3514.78.2.273
2. Aron, A., & Aron, E. N. (1986). Love and the Expansion of Self: Understanding Attraction and Satisfaction. New York: Hemisphere Publishing.
3. Reissman, C., Aron, A., & Bergen, M. R. (1993). Shared activities and marital satisfaction: Causal direction and self-expansion versus boredom. Journal of Social and Personal Relationships, 10(2), 243-254. doi:10.1177/026540759301000205