Cotiso, regele dacic menționat de Iordanes și de alți istorici, era cunoscut nu doar pentru puterea sa militară, ci și pentru o abilitate misterioasă: vorbea cu stelele. Nu în sens astrologic, nu pentru a prezice viitorul, ci în sens literal: percepea stelele ca ființe vii, ca interlocutori, ca surse de informație și de înțelepciune. Această capacitate, care pare fabuloasă pentru mintea modernă, era probabil, în lumea dacilor, ceva mai puțin extraordinar. Ei trăiau sub un cer nepoluat, unde stelele erau atât de vizibile încât păreau aproape la îndemână. Și, mai important, ei nu aveau încă separația rigidă între „aici” și „dincolo”, între „pământ” și „cer”, pe care știința modernă a instaurat-o.
În psihotronie, comunicarea cu stelele nu este o metaforă. Este o extensie logică a principiului că mintea poate recepționa și emite semnale dincolo de limitele fizice imediate. Dacă pot comunica cu o persoană de pe alt continent, de ce nu aș putea comunica cu o stea? Distanța, în câmpul cuantic, nu este o barieră. Iar stelele, fiind surse masive de energie, sunt, teoretic, emițători puternici. Problema nu este dacă stelele emit, ci dacă noi putem recepționa.
Soluționarea practică constă în folosirea stelelor ca puncte de ancorare, ca destinații pentru gânduri, ca surse de inspirație. Tehnica este simplă: într-o noapte clară, alege o stea. Nu una oarecare. Una care te atrage, care îți vorbește, care pare să pulseze pentru tine. Fixeaz-o. Emite-i un gând. Nu un mesaj complex. O întrebare, o rugăminte, o declarație de intenție. Apoi, deschide-te să primești. Răspunsul nu va veni ca o voce. Va veni ca o idee, ca o imagine, ca o emoție, ca o certitudine care se așează în tine fără să știi de unde.
Am folosit această tehnică de multe ori. Cea mai puternică experiență a fost cu Sirius, steaua cea mai luminoasă. Am emis o întrebare personală, complexă. Am așteptat. După câteva minute, am simțit o senzație de liniște profundă, de „totul este bine”, însoțită de o imagine mentală a unui drum care se deschide în fața mea. Nu era un răspuns direct. Era un mesaj de încurajare, de deschidere, de posibilitate. Și a fost suficient.
Compromisurile sunt legate de interpretare și de sănătatea mentală. Este ușor să devii obsedat de stele, să crezi că ele îți transmit mesaje personale, să confunzi propriile proiecții cu semnale externe. De asemenea, statul mult timp cu gâtul întors, privind stelele, poate cauza probleme fizice. Și, mai profund, există riscul de a neglija relațiile umane, de a prefera „vorbirea” cu stelele decât cu oamenii de lângă tine. Stelele sunt frumoase, sunt înțelepte, sunt liniștite. Oamenii sunt complicați, sunt zgomotoși, sunt dureroși. Dar psihotronia nu este o evadare. Este o conectare. Și conectarea cea mai importantă rămâne cea cu oamenii. Cotiso vorbea cu stelele, dar conducea un popor. Echilibrul este cheia.
