Articol realizat de catre Psiholog Monica Enache”RELATIA MAMA-COPIL
Rolul de parinte ramane singura mare realizare a oricarui amator,afirma scriitorul Alvin Toffler.Activitatea de crestere si educare a copilului ne propune propriile limite,sa trecem peste opozitie si sa batem la usa resurselor interioare pe care nu stiam ca le detinem.Nu exista mama(parinte) care la un moment dat sa nu indure provocari pe care nu si le-a imaginat niciodata ca le poate gestiona.Acestea sunt momentele care ne formeaza nu numai ca parinti ci si ca oameni.Renuntand la cadrul ideal,infruntand vitejeste realitatea,traindu-ne santimentele si contestand povestirile care sustin ca iarba este mai verde decat in realitate sau copilul mai usor de crescut,intr-o alta lume imaginara putem patrunde cu toata fiinta in viata ce se desfasoara dinaintea noastra alaturi de copiii ce ne-au fost daruiti.Copiii nostrii pot declansa in noi o dragoste pe care nu ne-am fi imaginat ca o putem avea.Dar,totodata pot sa scoata la iveala elemente puternice ale sinelui nostru intunecat starnind anumite aspecte ale firii noastre,precum nerabdarea si intoleranta care ne fac sa ne simtim uneori jenati si coplesiti.Mentinerea echilibrului este esentiala pentru a trai in prezent,dar nimic nu ne testeaza mai bine capacitatea de a ramane echilibrati decat rolul de parinte.Cresterea copiilor poate fi oricum,numai linistita nu.Este foarte usor ca principiile emotionale sa intre in coliziune cu realitatile vietii cotidiene subminate de copii.Fiecare dintre noi adduce in rolul de parinte experientele si dificultatile propriei copilarii asociate cu temperamental si firea noastra unica.Unii parinti sunt cuprinsi de placerea si magia cresterii copiilor fara sa mai arunce vreo privire peste umar la viata de dinaintea sosirii pe lume a copilului,altii insase poticnesc uneori in responsabilitatile cresterii copiilor,fac tot ce pot pentru a intra in acest rol,dar se intreaba incontinuu daca sunt facuti pentru a fi parinti.Inlauntrul fiecareia dintre noi traieste un copil mic care doreste sa primeasca dragoste,bonavointa si ajutor.Sfatul meu este sa ai rabdare de fier cu propria-i persoana permitand oricarui sentiment sa iasa la suprafata si sa si faca prezenta cunoscuta.Avem sansa si provocarea de a inocula copiilor nostri informatia vitala ca merita sa fie iubiti asa cum sunt ei in realitate.
Copiii nostri merita sa stie ca desi nu le putem satisfice intotodeauna nevoile sau nu le oferim recunoasterea dupa care tanjesc,ei sunt unici,extraordinari si iubiti de noi.Acest fapt le insufla contiinta ca merita sa fie iubiti si fericiti,permitandu-le sa traiasca din plin lucrurile minunate pe care le rezerva viata in loc sa ii conditioneze sa le indeparteze.Cand suntem conectati cu copiii nostri,fiind cu adevarat prezenti in viata lor,acestia ajung sa stie ca sunt demni de dragoste,de bunavointa si de binecuvantarile infinite ale vietii.Mamele care detin controlul cu calm si incredere in sine ajung sa fie degajate,iubitoare si capabile de a lua deciziile potrivite pentru puii lor.Pentru a ramane in rolul de mama(parinte) trebuie sa ne obisnuim,sa stabilim restrictii cu usurinta,sa ne putem creste copiii cu bunatate,claritate si incredere in sine.Trebuie sa profitam de orice aspect al comportamentului copiilor fie pozitiv,fie negative,pentru a invata ceva de la ei.Orice micut este asemenea unui professor pentru parintele sau.Si ce lectii predau copiii nostri:unele foarte valoroase,trairea fiecarei experiente in prezent,desprinderea de tiparele vechi,de gandire si de simtire care ne impiedica sa ne bucuram de viata.Savurarea placerilor marunte care ne hranesc sufletul zi de zi.Putem transforma conflictual in negociere inteligenta,cearta in joc,alegerile dificile in momente de invatare,putem construe o legatura trainica,indestructibila de iubire si respect intre noi si copiii nostri.Atunci cand cautam oportunitati pentru a le arata copiilor lumea ii ajutam de fapt sa se vada pe ei insisi drept cetateni ai Planetei responsabili pentru bunastarea semenilor lor in loc sa ii intereseze doar propria persoana.Compasiunea si vulnerabilitatea merg mana in mana,nu putem stabili prin lege bunavointa in randul copiilor nostri si nici nu ar trebui sa ii pedepsim in situatia in care nu izbutesc sa si arate empatia fata de altii.
Pentru ca inimile lor sa se imblanzeasca,trebuie sa petreaca timp in afara globului de cristal pe care il construim de cele mai multe ori pentru ei aparandu-I cu foarte foarte multa grija.De aceea sunt convinsa ca prima abilitate pe care ar trebui sa si-o formeze este aceea de a stii ca au dreptul la iubire,respect si ingrijire conform nevoilor lor,iar primul model din viata lor este mama.De aceea,prezenta mamei este absolut necesara in cresterea,educarea si echilibrul emotional al copiilor.Cresterea copiilor este oglinda in care putem vedea ce este mai bun in noi,dar si ce este mai rau,cele mai valoroase momente ale vietii dar sip e cele mai inspaimantatoare(Myla si Jon Kabat-Zinn).
Este mai usor sa modelam copii puternici decat sa reparam oameni defecti!
psiholog Radu Leca