POPULATIA SI INDICELE DEZVOLTARII UMANE
1. Resursele si densitatea demografica
Populatia a fost vazuta de la începutul geopoliticii drept un factor de putere. În întreaga evolutie contemporana, precizeaza P. Dobrescu, populatia reprezinta un gen de pânza freatica a multor fenomene si procese majore. Nici un element semnificativ al lumii de azi nu poate fi înteles fara o raportare directa sau mediata la populatie, la ritmul ei de crestere, la nivelul de instructie, la gradul de sanatate etc.
Astazi ramânem surprinsi de exactitatea unor previziuni în domeniul cresterii de ansamblu a populatiei. De pilda, inventatorul microscopului, învatatul olandez Antoni van Leenwenhoek, a calculat la 25 aprilie 1679 ceea ce poate fi considerata prima estimare a numarului de persoane care ar putea trai pe planeta. El a facut un calcul prin extrapolare. A pornit de la densitatea pe care o avea populatia în Olanda acelei perioade (120 de locuitori pe kilometru patrat) si a calculat ce numar de oameni ar putea hrani globul pamântesc daca suprafata sa ar fi locuita de o populatie cu densitatea demografica a Olandei. Rezultatul: 13,4 miliarde de persoane. Cu aproximativ trei decenii mai târziu, londonezul Gregory King estima acest numar la 12,5 miliarde, pentru ca, la 1765, pastorul german Johann Peter Susmilch sa vorbeasca de o cifra de 13,9 miliarde.
Nu stim exact cum au fost privite asemenea previziuni în momentul lansarii lor. Cert este ca estimarile de astazi privind nivelul pe care îl va atinge populatia în 2050 se aseamana mult cu cele avansate de autorii mentionati.
Thomas Malthus în celebra sa lucrare, “Essay on the Principle of Population”, aparuta în anul 1798, constata ca “Populatia, atunci când se înmulteste în mod necontrolat, creste într-o proportie geometrica. Mijloacele de existenta cresc numai în proportie aritmetica. Un simplu calcul pune în evidenta imensitatea primei puteri în raport cu cea de-a doua“.
De la data publicarii lucrarii lui Malthus, populatia lumii a crescut de sase ori. Ca sa atinga un miliard de persoane, omenirii i-au trebuit mii de ani. Dupa aceea, pentru urmatorul miliard, omenirii nu i-au mai trebuit decât 130 de ani, dupa aceea 30 de ani, apoi 15, apoi 12 si în cele din urma 11 ani. În data de 18 iulie 1999, ora 1,24 populatia lumii a trecut pragul de 6 miliarde de persoane.
Omenirea creste anual cu 90 de milioane de persoane, ceea ce înseamna populatia Argentinei si Egiptului, cumulata. Potrivit evaluarilor facute de organismele de specialitate ale ONU, populatia lumii va ajunge la 10 miliarde în jurul anului 2070, la 11,5 miliarde în 2150 si se va stabiliza în jurul anului 2200, când omenirea va numara 10,7 – 11 miliarde persoane.
Cu toate acestea, previziunea facuta de Malthus a fost infirmata. Cel putin pâna acum, mijloacele de subzistenta au crescut într-un ritm superior cresterii populatiei. Din 1950 revolutia tehnologica a contribuit la cresterea de patru ori a productiei de bunuri materiale, în timp ce populatia a crescut de peste doua ori.
Numai ca aceasta evolutie a fost însotita de o crestere fara precedent a decalajului între consumul pe cap de locuitor în tarile dezvoltate si cele în curs de dezvoltare. Acesta s-a triplat. Raportul dintre cincimea cea mai prospera a populatiei si cincimea cea mai saraca era de 20 la 1 în 1960. El s-a ridicat la 60 la 1 în 1990. Astazi pe glob s-au accentuat dramatic nu numai decalajele dintre populatia bogata si cea saraca, ci si discrepantele izbitoare dintre natiunile bogate si cele sarace. Cum remarca si Gerard Piel, “revolutia industriala a împartit fara mila lumea în doua tabere- tari bogate si tari sarace”. Resurse exista, dar ele sunt inaccesibile unei parti considerabile a populatiei. Este ca si când nu ar exista resurse propriu-zise. Este ca si când o parte a populatiei ar fi crescut în progresie geometrica, iar productia de bunuri ar fi crescut în progresie aritmetica, asa cum prevazuse Malthus.
2. Caracteristici ale exploziei demografice actuale
Explozia demografica din zorii societatii moderne, care a reprezentat materia prima pentru teoria lui Malthus, a avut loc în tari dezvoltate, în state unde revolutia industriala era în plina dezvoltare. Iesirea din criza care se putea prefigura pe baza discrepantei sesizate de catre Malthus a avut loc pe doua cai. Mai întâi, dezvoltarea industriala a declansat un proces de ridicare a bunastarii, care a putut face fata evolutiei rapide a populatiei. O evolutie care pe buna dreptate nastea îngrijorare. De pilda, populatia Europei a evoluat de la aproximativ 50 de milioane, cât avea în 1600, la aproape 1 miliard la mijlocul secolului 20. La 1600 ea reprezenta o zecime din populatia lumii, la 1950 ajunsese sa reprezinte aproape o treime.
Dacia avea circa 2 milioane locuitori, populatie reprezentând 5% din populatia globului. Pe la 1600 populatia ajunsese la aproximativ 4 milioane de locuitori, în 1919 a ajuns la 14,7 milioane,iar în 1939 la 19,9 milioane. În 1945 a scazut la 15,8 milioane, de unde începe o crestere constanta pâna în 1 iulie 1990, când a atins 23.206.720 locuitori. Ritmul de crestere a fost mai ridicat decât în tarile dezvoltate, dar mai mic decât în cele subdezvoltate. Dupa revolutie rata de crestere este negativa. Pentru anul 2015 se estimeaza o scadere semnificativa, pâna la 21,4 milioane, valoare ce se apropie de nivelul anului 1975, cu o rata de -0,4%. Aceasta tendinta este una globala, de temperare a ritmului de crestere, de la 1,7% pe an în 1985, la 1,3% în 2000 si 1% în 2015.
Deci, timp de aproape doua secole Europa- zona cea mai dezvoltata a lumii în acest interval- a fost tarâmul pe care a avut loc explozia demografica; ea a reprezentat continentul de unde au plecat valuri de emigranti.
Începând cu mijlocul secolului trecut, ceva cu totul nou intervine în evolutia demografica a planetei. Populatia din tarile dezvoltate se stabilizeaza sau consemneaza evolutii foarte lente. Cresterea demografica accentuata are loc în tarile slab dezvoltate, în teritorii în care mijloacele de subzistenta sunt precare. Europa este singurul continent în care se va înregistra, în urmatorii 15 ani, o scadere numerica a populatiei. Cresteri spectaculoase se vor înregistra la populatia Indiei (1,2 miliarde), Chinei (1,4 miliarde) , Pakistanului (204,3 milioane ). În 15 ani populatia Jakartei se va dubla.
Populatia se va concentra tot mai mult în orase. La nivel mondial, ponderea populatiei urbane este cuprinsa între 97,3% în Belgia si 5,9% în Rwanda. Media mondiala este de 46,5% (în 1999). În România, gradul de urbanizare avea 55,9% în 1999, iar previziunile pentru 2015 sunt de 62%.
Daca în prezent sunt 17 orase cu o populatie de peste 10 milioane de locuitori, în 2015 se va ajunge la 26, 18 dintre ele fiind în Asia. Toate aceste pun problema infractionalitatii, securitatii comunitare, dezvoltarii în general.
Desi situata pe locul 12, din cauza exploziei demografice, Germania nu va mai fi în 2050 între primele 20 de tari cele mai populate ale lumii, asa cum reiese si din tabelul de mai jos.
Piramida varstelor
3. Rasturnari în distributia populatiei pe glob
Este de remarcat faptul ca 95% din sporul populatiei se produce în tarile în curs de dezvoltare. Cresterea cea mai mareare loc pe continentul african. În 1985 Africa si Europa aveau o populatie aproximativ egala. În 2025 populatia Africii va fi de cel putin doua ori mai mare decât cea a Europei, iar în 2050 de trei ori mai mare. Pâna în 2025, o serie de state africane vor atinge niveluri ale populatiei absolut dramatice, daca avem în vedere ca mijloacele de subzistenta nu vor creste în mod corespunzator.
Cresteri masive vor avea loc si pe continentul asiatic. Aici rata de crestere nu este asa de ridicata (ca pe continentul african), dar, pornindu-se de la un volum al populatiei deja foarte mare, cresterile, mai ales în cifra absoluta, sunt considerabile. În 2050 se prevede o rasturnare a “ierarhiei la vârf”. India va trece pe primul loc cu o populatie de 1,528 miliarde, depasind China cu aproape 100 de milioane.
Schimbarile absolut spectaculoase în domeniul demografic sunt expresiv redate si de “noua ierarhie” a statelor cu cea mai mare populatie din lume.
Populatia Iranului va fi mai numeroasa decât cea a Japoniei, iar populatia Etiopiei de aproape trei ori mai mare decât cea a Frantei. Canada va avea o populatie mai redusa decât cea a Siriei, Nepalului sau Madagascarului. Tarile europene mari vor figura din acest punct de vedere printre “tarile mijlocii” sau chiar mici.
Conform INS, la 1 ianuarie 2010 populatia Romaniei a fost de 21.462.000 de locuitori. Populatia masculina, 10.451.000 de persoane, reprezenta 48,7 la suta din populatia tarii, iar cea feminina, 11.011.000 de persoane, 51,3 %, potrivit INS. Ca numar de locuitori, Romania ocupa locul sapte in cadrul Uniunii Europene, dupa Germania, Franta, Regatul Unit, Italia, Spania si Polonia. Populatia tanara (0-14 ani) reprezenta 15,2 la suta din totalul populatiei, populatia adulta 69,9 la suta, iar cea varstnica (65 ani si peste) 14,9 procente. Vârsta medie a populatiei Romaniei a fost de 39,6 ani (38,1 ani la populatia masculina si 41,0 ani la cea feminina). Populatia rurala, mai imbatranita, are o varsta medie de 40,2 ani, mai mare cu 1,1 ani decat cea urbana. In mediul urban locuiau peste jumatate din populatia tarii (55,1 %). Municipiul Bucuresti (1.944.000 de locuitori) detinea 16,4 la suta din populatia urbana si noua procente din populatia tarii. Orasele mari (cu peste 100.000 de locuitori) detin 30 la suta din populatia tarii si 54,3 procente din populatia urbana. Primele zece orase (municipii), cu cel mai mare numar de locuitori, au fost Bucuresti (1.944.500 de locuitori), Timisoara (311.400 de locuitori), Iasi (308.700 de locuitori), Cluj (307.200 de locuitori), Constanta (302.000 de locuitori), Craiova (299.600 de locuitor), Galati (290.500 de locuitori), Brasov (278.000 de locuitori), Ploiesti (228.000 de locuitori) si Braila (211.200 de locuitori). Marimea medie a unei comune a fost de 3.381 de locuitori. Comuna cea mai mare era Holboca (judetul Iasi) cu 13.087 de locuitori si cea mai mica Brebu-Nou (judetul Caras-Severin) cu 101 locuitori.
4. Consecinte geopolitice ale proceselor demografice actuale
Majoritatea analistilor sunt de acord ca existenta unor concentrari demografice inegale în diferite zone si regiuni ale lumii va declansa un proces de “emigratie inversa” de populatii dinspre tarile si regiunile cu densitate demografica ridicata, dar în prezent sarace, spre cele cu o populatie mai putin numeorase, dar bogate. Paul Kennedy considera ca între 1950-1985, catre statele dezvoltate din Europa au emigrat, în cautare de lucru, aproximativ 30 de milioane de persoane din tarile în curs de dezvoltare. Dintre acestea, 5 milioane s-au stabilit permanent în tarile europene. Daca avem în vedere si familiile lor, se poate aprecia ca în Europa s-au stabilit definitiv, în perioada mentionata, aproximativ 13 milioane de emigranti. Un proces absolut asemanator are loc si în SUA, unde s-a stabilit un numar chiar mai mare de emigranti din America Latina (cu deosebire din Mexic), din Asia etc.
Consecinte geopolitice importante pot avea si diferentele în ceea ce priveste sporul natural al populatiilor de etnii diferite din cadrul aceluiasi stat. În timp, diferentele în sporul natural pot sa conduca la rasturnari ale raporturilor dintre populatiile respective. Cazul clasic din acest punct de vedere este evolutia populatiei rusesti în raport cu cea musulmana în cadrul fostei URSS. La sfârsitul deceniului noua, populatia ruseasca, numarând 145 de milioane, avea acelasi numar de copii cu cea musulmana, care numara doar 50 de milioane. Aparea limpede ca pe parcursul a doua generatii, populatia musulmana urma sa o depaseasca numericeste pe cea ruseasca.
Acelasi fenomen a avut loc si în provincia iugoslava Kosovo. Diferentele dintre ritmul natural de crestere al celor doua populatii au facut ca albanezii sa devina majoritari într-o provincie care a fost leaganul de formare a poporului sârb.
Populatia si evolutia sa nu sunt si nu pot fi privite ca fenomene strict demografice, cu alte cuvinte ca probleme în sine, menite sa figureze în diferite statistici. Ele sunt, dimpotriva, probleme cu un puternic impact economic si social, cu o importanta iesita din comun pentru echilibrul, performantele si chiar pentru sanatatea unui popor, probleme cu implicatii dintre cele mai importante pentru securitatea fiecarei tari si a omenirii în ansamblu.
Odata cu cresterea populatiei sporeste considerabil presiunea asupra mediului natural. Consumul de resurse naturale se accelereaza, mediul se degradeaza si se instaleaza tendinte care afecteaza sau încep chiar sa distruga fundatia pe care este cladita economia mondiala.
5. Indicele dezvoltarii umane
Conform ONU, prin dezvoltarea comunitatilor umane se întelege „procesul de largire a posibilitatilor prin care generatiile prezente si viitoare îsi pot manifesta deplin optiunile în domeniul social, cultural sau politic, fiinta umana în sine fiind asezata în centru actiunilor destinate dezvoltarii”. Conceptul dezvoltarii comunitatii are în vedere toate aspectele ce tin de calitatea vietii si demnitatea existentei umane, cuprinzând domeniul social, economic, politic si cultural. Calitatea vietii este masurata prin intermediul unor indicatori ce vizeaza sanatatea populatiei, profilul saraciei, nivelul mediu de educatie, accesul la informatie, posibilitatea participarii la decizie s.a. Acesti indicatori corelati exprima Indicele Dezvoltarii Umane – IDU.
Indicele dezvoltarii umane (IDU, Human Development Index) este o masura comparativa a sperantei de viata, alfabetizarii, învatamântului si nivelului de trai. În acest fel, este folosit pentru a compara mai bine nivelul de dezvoltare a unei tari decât PIB-ul pe cap de locuitor, care masoara doar prosperitatea materiala si nu alti indicatori socioeconomici. Indicele a fost inventat de economistul pakistanez Mahbub ul Haq. Indicele dezvoltarii umane, pentru majoritatea statelor membre ONU, este actualizat în fiecare an de Programul de Dezvoltare al Natiunilor Unite si publicat în Raportul de Dezvoltare Umana
În 2001 analiza a vizat 162 de state, grupate în trei nivele valorice:
grupa superioara, cu indice cuprins între 1 – 0,8, în care sunt incluse 48 de comunitati dezvoltate;
grupa medie, cu indice cuprins între 0,799 – 0,5, incluzând 78 de state si
grupa inferioara, cu indice între 0,499 – 0, cu 36 de comunitati sarace.
România, situata în grupa mijlocie, ocupa în anul 1999 locul 58.
În 2006, utilizând date din 2004, România a avut un IDU de 0,805, însemnând ca tara are un nivel avansat de dezvoltare umana si este situata pe locul 60 din lume. Era pentru prima oara când România a atins acest nivel, dat fiind ca în 2003, IDU-ul era de 0,796 (locul 64), adica dezvoltare umana medie.
În 2010 ONU a dat publicitatii noul raport al IDU, cu patru clase :
Grupa Începând cu IDU Clasament
tari cu o dezvoltare foarte înalta Norvegia 0,938 1-42
tari cu dezvoltare înalta Bahamas 0,784 43-85
tari cu dezvoltare medie Fiji 0,669 86-127
tari cu dezvoltare scazuta Kenya 0,470-0,142 128-169
Pe ultimul loc se situeaza Zimbague (0,140)
1.Norvegia
2.Australia
3.NouaZeelanda
4.StateleUnite
5.Irlanda
6.Lichtenstein
7.Olanda
8.Canada
9.Suedia
10.Germania
Norvegia ramane pt. 8 ani consecutiv pe primul loc, un nou record; Australia isi pastreaza a doua pozitie. Printre schimbarile mari fata de anul trecut, Noua Zeelanda sare 17 pozitii fiind acum pe locul 3, Statele Unite sare 9 pozitii fiind acum pe locul 4, Lichtenstein sare 13 pozitii ca sa ajunga pe locul 6, Germania sare si ia 12 pozitii ajungand acum pe locul 10. Alte tari care au sarit mai mult de 10 pozitii in acest an in sens pozitiv, dintre cele cu indice ridicat de dezvoltare: Coreea de Sud , Israel, Slovacia. Cehia si Ungaria sunt de asemenea clasate mai sus in acest an cu 8 respectiv 7 pozitii
Printre tarile care au cazut mult în clasament, la unele era de asteptat: Islanda (17 pozitii) , Luxemburg (13 pozitii), Austria (11 pozitii) , Franta (6) , Spania (5) , Marea Britanie (5) , Italia (5), Canada (4), Elvetia (4).
Romania a urcat si ea 13 pozitii (IMG:https://forum.softpedia.com) ocupand un confortabil loc 50, in timp ce Bulgaria a ramas in urma, urcand doar 3 pozitii in clasament. Jamaica si Algeria au avut cele mai “fulminante” salturi, de cate 20 pozitii fiecare (Cf.https://hdr.undp.org/en/statistics).
De notat ca anul acesta s-a schimbat metodologia de calcul, de aici probabil si anumite cresteri/scaderi abrupte fata de anul trecut , coroborate bineinteles cu situatia economica volatila.
Evolutia României dupa 1989 a fost urmatoarea:
Anul 1990 1995 2000 2005 2009 2010
IDU 0.688 0.674 0.690 0.733 0.764 0.767
Sursa : https://hdr.undp.org/en/media/HDR_2010
Valoarea cea mai ridicata a fost înregistrata în anul 1985, când IDU era de 0,793. Din anul 1989 indicele intra în declin pâna în anul 1995 (de la 0,775 la 0,771) urmat de o usoara redresare pâna în 1999 (0,722). În 2006, utilizând date din 2004, România a avut un IDU de 0,805, însemnând ca tara are un nivel avansat de dezvoltare umana si este situata pe locul 60 din lume. Era pentru prima oara când România a atins acest nivel, dat fiind ca în 2003, IDU-ul era de 0,796 (locul 64), adica dezvoltare umana medie. Indicele cel mai mare este înregistrat la nivelul regiunii Bucuresti (0,833), urmat de regiunea Centrala si de V (0,766), iar cel mai scazut în regiunea de S (0,742) si de NE (0,741). Regiunea de SE are un IDU de 0,755.
INDEXUL DEZVOLTARII UMANE AL ONU: ROMANIA RAMANE SI IN 2011 PE LOCUL 50, DIN 187
În 2011, Romania s-a plasat pe pozitia 50 in Indexul Dezvoltarii Umane realizate de Programul ONU pentru dezvoltare (PNUD), la fel ca in 2010. IDU tine cont de nivelurile de venit, sanatate si educatie, insa incepand de anul trecut a inclus si un indice ajustat de “inegalitate”, care a dat peste cap ierarhiile. Romania se afla la categoria “dezvoltare ridicata”, care este cuprinsa intre pozitiile 48 si 95. Odata cu lansarea Raportului, cu o zi inanite de summitul G20 de la Cannes, Pnud a facut un apel la comunitatea internationala sa ajute tarile sarace sa combata amenintarile de mediu, care le afecteaza puternic dezvoltarea. In acest sens Pnud recomanda instaurarea unei taxe pe tranzactii financiare internationale, care ar finanta actiunile de combatere a efectelor climatice devastatoare.
In tari in curs de dezvoltare, cel putin 6 persoane din 10 sufera de unul dintre aceste lipsuri. Mai mult, jumatate din cazurile de malnutritie din lume se datoreaza factorilor de mediu. In prezent, 20% din oameni – 1,5 miliarde de oameni – nu au acces la electricitate. Desi SUA este a patra tara din lume unde se traieste bine, indicele ajustat al Pnud potrivit criteriului inegalitatii o coboara pe pozitia 23. ONU intentioneaza ca in viitor acest criteriu sa devina permanent in IDH, pe langa prosperitatea economica, speranta de viata si nivel de educatie. Coreea de Sud, ocupanta locului 15, este pe 28 in clasamentul ajustat. Canada coboara 6 locuri, de pe 6 pe 12 din cauza acestui criteriu. Insa exista si tari care au dat dovada de egalitate, in special cele scandinave: Norvegia ramane pe locul 1 – pozitie pe care a ocupat-o in ultimii 9 ani – si in ceea ce priveste indexul ajustat; Danemarca urca pe locul 8 de pe 16, iar Suedia urca pe 3 de pe 10. Indexul ajustat pe inegalitate tine cont de inegalitati in trei zone: speranta de viata, educatie si venituri (cf. https://www.hotnews.ro/)
Clasamentul este:
1 Norvegia
2 Australia
3 Olanda
4 SUA
5 Noua Zeelanda
6 Canada
7 Irlanda
8 Liechtenstein
9 Germania
10 Suedia
11 Elvetia
12 Japonia
13 Hong Kong, China (SAR)
14 Islanda
15 Coreea
16 Danemarca
17 Israel
18 Belgia
19 Austria
20 Franta
……………
48 Uruguay
49 Palau
50 Romania
51 Cuba
52 Seychelles
53 Bahamas
54 Muntenegru
55 Bulgaria
…………..
180 Sierra Leone
181 Burkina Faso
182 Liberia
183 Ciad
184 Mozambic
185 Burundi
186 Niger
187 Republica Democrata Congo
6. Durata medie a vietii
Un indicator semnificativ al calitatii vietii este durata medie de viata a locuitorilor comunitatii. Prezentam în tabelul de mai jos acest indicator, la nivelul anului 1999:
Media pe glob a duratei vietii este de 66,7 ani, corelata fiind cu veniturile populatiei. Daca la grupa statelor cu venit superior durata medie de viata este de 78 de ani, la cele cu venit mediu este de 69,5 ani, iar la cele cu venit inferior este de 66,7 ani. În ultimii 30 de ani durata medie de viata a cunoscut o crestere în toate tarile dezvoltate; la cele cu nivel mediu a stagnat sau scazut (în special la statele fostei URSS), iar în majoritatea celor din grupa de jos scaderile au fost semnificative (Uganda de la 46,4 la 41,9, Zambia de la 47,2 la 40,5 ani, Rwanda de la 44,6 la 39,4, Burundi de la 44 de ani la 40,6 ani).
Durata medie de viata este superioara în cazul femeilor, 69,1 ani, în cazul barbatilor indicatorul fiind de 64,9 ani
În România durata medie a fost în 1999 de 69,8 ani, 73,7 femeile si 66,1 barbatii. Diferenta de 7,6 ani depaseste valorile medii mondiale de 4,2 ani. În privinta regiunilor, la durata medie de viata pe primul loc se afla (cu 75,3 si 67,6) Bucuresti, urmând Zona Centrala, iar pe ultimul Zona de NV. Vezi tabelul:
Statul D.M. F B
1. Japonia 80,8 84,1 77,3
2. Suedia 79,6 82,1 77
3. Islanda 79,1 81,4 76,8
4. Australia 78,8 81,7 76
5. Elvetia 78,8 82 75,6
6. Canada 78,7 81,4 75,9
7. Israel 78,6 80,4 76,6
8. Norvegia 78,4 81,3 75,4
9. Franta 78,4 82,3 74,5
10. Italia 78,4 81,6 75,2
11. Spania 78,3 81,9 74,8
12. Belgia 78,2 81,3 75
13. Grecia 78,1 80,8 75,5
14. Olanda 78 80,7 75,3
15. Austria 77,9 80,9 74,7
16. Germania 77,6 80,6 74,3
17. Anglia 77,5 80 75
18. Finlanda 77,4 81 73,7
19. Noua Zeelanda 77,4 80,1 74,8
20. Luxemburg 77,2 80,4 73,9
21. SUA 76,8 79,7 73,9
22. Irlanda 76,4 79,1 73,8
23. Danemarca 76,1 78,6 73,6
……. …..
Etiopia 44,1
Burundi 40,6
Mozambic 39,8
Sierra Leone 38,3
7. Sanatatea si gradul de îmbatrânire
Alaturi de durata medie a vietii, indicatorii de sanatate sunt reprezentativi pentru evaluarea bunastarii. Luându-se în calcul 14 indicatori printre care: speranta de viata, rata mortalitatii infantile, vaccinarea populatiei, numarul de cazuri SIDA, rata mortalitatii prin cancer, boli de inima, de plamâni, infectioase, din cele 35 de state europene pe primul loc se afla Norvegia, fiind urmata de Suedia si Finlanda. Italia este pe locul 4, Marea Britanie pe 14, urmata de Germania, populatia Rusiei prezentând cea mai degradata stare a sanatatii (Economist Intelligence Unit).
În statele dezvoltate, mai ales în Europa, rata scazuta a natalitatii si cresterea sperantei de viata vor duce la o accentuata îmbatrânire a populatiei în urmatorii 15 ani, în timp ce în regiunile sarace, natalitatea ridicata si nivelul redus al sperantei de viata, vor duce, mai ales în Africa Subsahariana, America Latina si Orientul Mijlociu la cea mai numeroasa generatie tânara din istorie. Proportia populatiei peste 65 de ani este cuprinsa astazi între 17,8% în Italia si 2,25% în Emiratele Arabe Unite, Zambia si Uganda. Previziunile pentru 2015 arata o crestere a acestei categorii de vârsta în tarile dezvoltate, pâna la 25,8% în Japonia.
Pentru România evolutia procesului de îmbatrânire se încadreaza într-un nivel mediu de crestere al categoriei sale, de 14,6% în 2015.
8 Profilul saraciei
La nivel mondial, 1,2 milioane de oameni traiesc cu mai putin de 1 dolar SUA pe zi. De remarcat faptul ca saracia tine în primul rând de mijloacele economice, dar si de mentalitati, educatie atitudini.
La nivelul planetei, peste 1 miliard de oameni, dintre care 96% se afla în tarile în curs de dezvoltare, sunt subnutriti. În India exista 370 milioane de subnutriti, urmeaza China, cu 300 milioane, Pakistanul, cu 260 milioane, Brazilia, cu 165 milioane, Filipine, 150, Thailanda,140, Indonezia, 120, Coreea de Nord, 100, Mexic, 50, Columbia, 45 etc.
Indicele saraciei este cuprins între 6,8% în Suedia, 7,5% în Norvegia, 12,5% Belgia (…),15,8% SUA, 16,4% Turcia, (…) si 49,7% în Mauritania, 64,7% în Niger. Din acest punct de vedere în România situatia s-a agravat constant dupa 1996 (17,5%), ajungând în 1999 la 23,5%. Cea mai mare parte a persoanelor care traiesc în saracie sunt functionarii, 39%, si pensionarii, 25,9%.
Câteva fragmente din stirile zilei sunt relevante pentru problematica saraciei în lume:
In ciuda eforturilor tarilor asiatice de a invinge saracia, 1,85 miliarde de oameni traiesc cu mai putin de doi dolari pe zi, releva un raport al Bancii Asiatice de Dezvoltare, cu sediul la Manila, citat de Reuters. Potrivit aceleiasi surse, numarul celor ce traiesc intr-o extrema saracie – cu mai putin de un dolar pe zi – este estimat la 621 milioane. Aproape doua miliarde de oameni din zona Asia-Pacific traiesc cu mai putin de doi dolari pe zi si peste 15 milioane de americani traiesc la limita extrema a saraciei . Una dintre cauze este considerata lipsa locurilor de munca, fenomen care a ramas in urma tendintei evidente de crestere economica in zona, in unele state cum ar fi China si India. Oricum, pornind de la cel mai optimist scenariu, prognoza evalueaza ca numarul celor ce traiesc cu mai putin de doi dolari pe zi va fi, in 2015, de un miliard de asiatici. Aproape 93 la suta din cele 621 milioane de oameni ce traiesc cu mai putin de un dolar pe zi s-au aflat, in 2003, in India (327 milioane), China (173 milioane) si tarile din Asia de Sud. Chiar si la cea mai mare putere economica a lumii, Statele Unite, fenomenul saraciei a cunoscut o crestere semnificativa, ajungand sa atinga peste 37 de milioane de persoane, conform cifrelor publicate de catre Biroul National de Statistica al SUA, Census.
(https://www.wall-street.ro/articol/International/6087/Saracia-in-lume-se-mentine-la-cote-inalte.html)
Saracia extrema este principala sursa de ingrijorare in lume, depasind incalzirea climatica, terorismul si razboiul, arata un sondaj international difuzat de BBC World Service. 71% dintre cele aproximativ 25.000 de persoane, din 23 de tari chestionate, plaseaza saracia extrema in topul surselor lor de ingrijorare, fata de 64%, care au aceeasi parere despre mediu si poluare si 63% despre cresterea preturilor la alimente si energie. Terorismul, drepturile omului si bolile sunt principala sursa de ingrijorare pentru 59% dintre persoanele intrebate, in timp ce schimbarea climatica si starea economiei mondiale pentru 58%, respectiv 57%, relateaza NewsIn, citand AFP.
“Recesiunea mondiala a tinut problemele economice in topul preocuparilor oamenilor anul aceste, dar saracia extrema este perceputa, cu adevarat, drept cea mai grava problema internationala”, a expliat Sam Mountford, director de cercetare la GlobeScan, institutul care a realizat studiul.Pe tari, India si Pakistanul plaseaza terorismul pe primul loc, in timp ce acest subiect de afla pe locul trei in Marea Britanie, Indonezia si Spania. In Statele Unite, Canada, Germania si Spania starea economiei se afla pe primul loc. Numai Japonia plaseaza incalzirea climatica in fruntea preocuparilor, iar China pe al doilea. Franta considera razboiul principala sursa de ingrijorare, in fata saraciei extreme, mediului si terorismului. Sondajul a fost realizat in perioada iunie-octombrie 2008, inainte de summitul international consacrat schimbarii climatice, din decembrie, de la Copenhaga. Majorarea pretului alimentelor a impins spre saracie aproximativ 44 milioane de oameni in tarile in curs de dezvoltare din iunie 2010, a avertizat marti Banca Mondiala, transmite AFP.Costurile alimentelor continua sa creasca aproape de nivelul din 2008, cand majorarea pretului alimentelor si titeiului au avut un impact devastator asupra saracilor, a apreciat Banca Mondiala. ‘Pretul alimentelor la nivel mondial creste la un nivel periculos si ameninta zeci de milioane de oameni saraci din intreaga lume. Deja preturile ridicate au impins spre saracie milioane de oameni si ii afecteaza pe cei mai vulnerabili, care cheltuie mai mult de jumatate din venitul lor pe alimente’, a declarat Robert Zoellick, presedintele Bancii Mondiale.Conform ultimului index al pretului alimentelor publicat de Banca Mondiala, preturile au crescut cu 15% intre octombrie 2010 si ianuarie 2011, atingând un nivel record de la publicarea acestui indice în anul 1990. Seceta severa din 2010 de la Marea Neagra, ploile puternice din Australia si vremea nefavorabila din Argentina, precum si o anticipare a majorarii cererii dupa tulburarile din Africa si Orientul Mijlociu au dus la cresterea record a pretului cerealelor.
Bibliografie:
Dumitras, Dorel; Ion Giurca, Aliantele si coalitiile politico-militare. Garant al securitatii politico-militare, Editura universitatii Nationale de Aparare, Bucuresti, 2004,
Hlihor, C., Geopolitica si geostrategia în analiza relatiilor internationale contemporane, Ed. Universitatii Nationale de Aparare “Carol I”, Bucuresti, 2005.
Dobrescu, Paul, Geopolitica, Comunicare.ro, Bucuresti, 2003, 2008.
Larisa Dimian