DEZVOLTAREA AFECTIVITĂȚII LA PREȘCOLARI

DEZVOLTAREA AFECTIVITĂȚII LA PREȘCOLARI

„Afectivitatea la vârsta preşcolară ne apare ca un liant al tuturor componentelor psihice, ca un factor ce conferă sensul de întreg al vieţii psihice. ” (M. Zlate, 2000), iar „orice proces intelectual sau motor este învăluit de sentiment” (M. Zlate, 2004).
Deoarece principalele trăsături ale personalităţii adultului sunt determinate nu numai de constituţia genetică, ci şi de experienţele trăite de individ în primii ani de viaţă, evenimentele trăite în copilărie au o importanţă deosebită pentru dezvoltarea armonioasă ulterioară. Dacă în marea lor majoritate, experienţele trăite sunt fericite, pozitive, atunci prin prisma lor oferă copilului încredere atât în viitor, cât și în persoanele din jur.
Dacă experienţele sunt nefericite, atunci ele afectează percepția copilul despre viață și lumea înconjurătoare.
Ursula Şchiopu (1997) leagă dezvoltarea emoţională a copilului preşcolar de procesul identificării, care trece prin câteva faze. La 3 ani, identificarea se manifestă prin creşterea stărilor afective difuze, în care copilul plânge cu lacrimi şi râde cu hohote, manifestând apoi o reţinere vinovată. Între 4 și 5 ani, identificarea devine mai avansată, realizându-se în relaţie cu modelele umane cele mai apropriate, modelele parentale. După vârsta de 5 ani, identificarea capătă noi orizonturi datorită contactelor sociale şi culturale care vehiculează tipologii diferite şi valori culturale, morale.

UltraPsihologie.ro Dumitrache Ana Maria Logoped

De asemenea, Ursula Șchiopu consideră că în această perioadă, în plan afectiv apar și sentimentele, dezvoltându-se astfel conștiința morală a copilului. Acestea sunt:
Emoții și sentimente estetice: chiar dacă nu posedă judecăți estetice diverse, copilul apreciază obiecte, lucruri prin “frumos” sau “urât” doar din punct de vedere estetic.
Emoții și sentimente intelectuale: se dezvoltă din dorința de cunoaștere, de înțelegere profundă și prin observarea fenomenelor ce țin de mediul înconjurător.
Emoțiile și sentimentele social-culturale. „În a doua copilărie încep să se constituie sentimente social morale, datorită dezvoltării sociabilității și generalizării sentimentelor de atașament, dragoste, simpatie, admirație.” (Ursula Șchipu, 1967)
Preșcolarii nu mai sunt chiar încântați din orice, iar o stare emoțională se menține un timp mai lung. Ei trăiesc emoții calitativ noi, din sfera relațiilor sociale, și anume: solicitudinea, compasiunea, milă, indignarea, repulsia, emoții legate de viața din familie, în grădiniță, satisfacția provocată prin îndeplinirea sarcinilor de muncă, etc.
Desfășurarea programului zilnic din grădiniță oferă educatoarei multiple ocazii pentru a cunoaște copiii sub aspectul proceselor afective. Emoțiile trăite de ei în timpul povestirilor, în jocurile de mișcare, în jocurile de creație, sunt numeroase și variate.
Preșcolarii din grupa mică se manifestă viu, își exteriorizează, întreaga gamă a trăirilor afective prin gesturi, prin mimică: râd, se înduioșează până la lacrimi, se bucură, se alarmează, dupa cum eroul îndrăgit este sau nu în pericol. Preșcolarii mai mari, în astfel de cazuri nu se manifestă tot atât de zgomotos, agitat, ceea ce denotă că își rețin trăirile emotive.
În dezvoltarea emoțiilor pozitive, a unei conduite corespunzătoare, influența educativă deține un rol important. Modul de exprimare a emoțiilor poate fi foarte mult cultivat prin educație. Ținând cont de acest fapt, educatoarea atrage atenția copiilor, în mod sistematic, că nu este bine să plângă tare, să țipe, să râdă zgomotos, să se manifeste impulsiv. În acest sens pot fi folosite cu succes ilustrațiile, povestirile, memorizările, etc., care oferă direct sau indirect prilejul aprecierii atitudinilor pozitive și dezaprobării celor negative. Procedând astfel, copilul învață să-și inhibe într-o anumită măsură reacțiile impulsive, să își însușească treptat modurile sociale de exprimare a stărilor emotive.
Tot la vârsta preșcolară, încep să se dezvolte sentimente superioare-morale, intelectuale și estetice, îmbogățind în mare măsura viața afectivă a copiilor. Ca și celelalte procese psihice, în dezvoltarea lor, sentimentele prezintă particularități de vârstă.
La 3-4 ani, sentimentele morale elementare-de afecțiune, de mulțumire, de rușine- au o sferă restrânsă, manifestându-se mai cu seamă față de un cerc limitat de persoane. Copilul se simte atașat față de părinți, bunici, de educatoare și, în general, de cei care îl îngrijesc și se ocupă de el. El trăiește sentimentul de rușine sau de bucurie mai cu seamă atunci când este mustrat sau lăudat de părinți, de educatoare. El rămâne indiferent, în general, față de observațiile sau aprecierile pozitive sau negative făcute de către persoane străine.
În jurul vârstei de 5 ani, sfera sentimentelor morale se extinde mult. Preșcolarul devine receptiv la aprecierile pozitive și negative adresate de un cerc mai mare de persoane; îl interesează nu numai propriul său comportament, ci și al altora.
La vârsta preșcolară mare, sentimentul de bucurie și de rușine apare și înaintea realizării unei acțiuni, pe baza reprezentarii ei.
„La preşcolar se manifestă contradicţia dintre trebuinţa de autonomie şi interdicţiile manifestate de adult faţă de el. Satisfacerea trebuinţei de independenţă se asociază cu apariţia unor stări afective pozitive, plăcute, tonifiante, de bucurie şi satisfacţie, în timp ce contrazicerea sau blocarea ei, cu manifestarea unor stări emoţionale de insatisfacţie, de nemulţumire.” (M. Zlate, 2004)
Un element esenţial al dezvoltării afectivităţii copilului este relația adultului cu acesta. Prin imitaţie, copilul preia de la adult o serie de stări afective, precum şi expresiile emoţionale care le însoţesc.
“Ciocnirea” dintre dorinţele copilului de a-l mulțumi pe adult, pe care îl iubeşte şi anumite reguli morale impuse de acesta, ca şi “ciocnirea“ dintre tentaţiile copilului, extrem de numeroase la această vârstă şi restricţiile în privinţa satisfacerii lor (într-o anumită ordine, după un anumit program), generează un spectru extrem de larg al trăirior afective. Cele două medii diferite în care îşi desfăşoară cu preponderenţă viaţa copilul preşcolar – familia şi grădiniţa – vor constitui un fel de axă a vieţii de zi cu zi. Ele vor genera diferite tipuri de emoţii.
După A. Bacus ( Copilul de la 3 la 6 ani, 1998), nevoile esenţiale ale unui copil sunt :
– nevoia de afectivitate ;
Copilul are nevoie întotdeauna de atenţia şi înţelegerea adultului . El se simte iubit de adult atunci când îl simte aliat. În sufletul lui există un adevărat rezervor afectiv, care trebuie umplut cu iubire .
„Nesatisfăcându-i nevoia de afecţiune, adultul produce copilului “răni afective”, cum le numeşte R. de Lassus . Ele au greutate hotărâtoare în formarea, evoluţia şi manifestarea personalităţii viitorului adult. Cea mai profundă dintre răni este, după psihologul belgian, absenţa dragostei necondiţionate, acea dragoste oferită total, nedozată în raport cu ceea ce primim sau cu ceea ce face celălal.” ( Dicționar de pedagogie, București, 1979)
Dragostea necondiţionată reprezintă fundamentul pe care se edifică o personalitate cu încredere solidă în sine. Integrând acest sentiment, copilul capătă simţământul importanţei şi valorii proprii.
– nevoia de înţelegere ;
Este o altă nevoie esenţială a copilului, şi anume aceea de a fi înţeles, nevoie care presupune ca adultul să îi acorde timp şi atenţie.
– nevoia de respect .
Evoluţia copilului, ca şi imaginea sa despre sine depinde de relaţiile cu adulţii şi de imaginea acestora despre el. Respectul şi aprecierea constante a adulţilor contribuie la formarea unei imagini pozitive despre sine. Lipsa de respect le răneşte şi le sporeşte neîncrederea, declanşând egoism și teama de subapreciere din partea altora.
Din punct de vedere al vieții afective, copilul preșcolar suportă pe acest plan atât modificări cantitative (crește numărul stărilor și dispozițiilor afective), dar și modificări calitative (se îmbogățesc, se diversifică formele existente, apar forme noi). Aceste modificări apar și datorită aparițiilor unor noi condiții de viață, a apariției unui nou context social prin integrarea în colectivitate. Apare o restructurare a afectivității condiționată de noi factori externi. Această restructurare apare ca o consecință a contradicției dintre trebuințele de autonomie ale preșcolarului și interdicțiile manifestate de adult, dar și de respectarea normelor de conduită și de raportare la regulile grupului social în care s-a integrat (grupul din gradiniță). Satisfacerea nevoii de independență se asociază cu stări afective pozitive, plăcute, tonifiante, de bucurie, de satisfacție, în timp ce contrazicerea ei sau stoparea cu manifestarea unor stări emoționale de insatisfacție, nemulțumire, generate de interdicțiile regulilor de grup al noului mediu social, generează uneori opoziția față de adult.
Așa cum aprecia și Anghel (2011) „intrarea în grădiniță este o deschidere formidabilă spre viață”, dar experiența trebuie gestionată și pregătită din timp, pentru a evita eventualele reacții de respingere din partea copilului.
Dezvoltarea emoțională în preșcolaritate trebuie raportată la achizițiile din perioada precedentă, dar și la procesul de identificare. Așa cum sublinia și Golu (2004), în această perioadă “fenomenul identificării determină o nuanțare mai manifestă a emoțiilor și a sentimentelor. Emoțiile determină comunicarea și comuniunea la vârsta preșcolară”. În ceea ce privește sentimentele, acestea nu sunt sentimente autentice datorită explozivității specifice vârstei.
Un alt sentiment care se dezvoltă la copii este acela al prieteniei. Prieteniile între preșcolarii din grupele mici și mijlocii se înfiripă mai repede, dar ele au un caracter superficial și instabil, aparând brusc, fără vreo anumită motivare rațională. La vârsta preșcolară mare, prieteniile încep să aibă un caracter relativ mai stabil și mai selectiv.
Treptat, sub influența educației, odata cu dezvoltarea funcției analitico-sintetice a scoarței cerebrale, cu intensificarea rolului de control al sistemului verbal, impresionabilitatea preșcolarilor devine mai diferențiată, emoțiile dobândesc un caracter din ce în ce mai conștient, mai variat, mai bogat în conținut, mai complexe și mai stabile.
Particularitățile menționate în sfera sentimentelor morale elementare nu se încadrează în limite rigide. În unele cazuri, trăsăturile caracteristice vârstei preșcolare mari le putem regăsi și la unii copii din vârstele precedente și invers. Mai mult, în sfera sentimentelor, individualitatea fiecarui copil se afirmă evident.

Bibliografie:

Anghel E. (2011). Psihologia educaţiei pe tot parcursul vieţii. Bucureşti, Editura For You
Bacus A. (2006). Jocuri pentru copii de la o zi la şase ani. Bucureşti, Editura Teora
Golu, Mihai (2002). Bazele psihologiei generale. Editura Universitaria, București
Șchiopu, Ursula (1967). Psihologia copilului. Editura Didactică și pedagogică, București
Șchiopu, Ursula, Verza, Emil (1997). Psihologia vârstelor Ciclurile vieții (ediția a III-a revizuită). Editura Didactică și pedagogică, București
Șchiopu, Ursula, Piscoi, Viorica (1985). Psihologia generală a copilului (pentru școlile pedagogice de învățători), ediția a II-a, Editura Didactică și pedagogică, București
Zlate, Mielu (2000). Fundamentele psihologiei. Editura Pro Humanitate, București

Categoria Logopedie debuteaza alaturi de domnisoara Dumitrache Ana-Maria. Un excelent profesionist, un om luminos si minunat, ce in ultimii ani si-a dedicat viata studiului si copiilor.