Workshop organizat de Revista UltraPsihologie.ro pentru toti subiectii diagnosticati cu ADHD si Intarziere de dezvoltare.
In data de 25.10.2015 psiholog Radu Leca, alaturi de lector Ana Raluca Chisu sustin seminarul interactiv “ADHD si Intarziere de dezvoltare”.
Rezervari: 0741101881
Roxana Georgescu – Psiholog si Coordonator ABA – va ofera posbilitatea de a intra in contact cu noua informatie TSA/ABA/ADHD. Impreuna cu Revista de Psihologie www.ultrapsihologie.ro, dna Psiholog Georgescu dezvolta proiectul “Premium Workshop for TSA”.
Prin acest articol imi doresc sa familiarizez publicul larg cu un nou termen pe care il consider absolut necesar, chiar si in randul populatiei generale. Acest termen este cum spune si titlul, cel de urgenta psihoterapeutica in autism, ADHD si intarziere de dezvoltare.
Populatia cunoaste deja, si foloseste in limbajul uzual termeni similari din domeniul medical, cum ar fi urgenta medicala, urgenta stomatologica, urgenta chirurgicala si chiar expresia de urgenta psihiatrica. In general, fiecare dintre noi putem sa dam cel putin cate un exemplu valabil pentru fiecare din aceste categorii.
Urgenta psihoterapeutica in Autism, ADHD si Intarziere de dezvoltare
Astfel fractura este considerata o urgenta medicala si orice persoana aflata in aceasta situatie trebuie sa se prezinte de urgenta la medic pentru un diagnostic si un tratament de specialitate, in caz contrar consecintele pot fi iremediabile.
De asemenea, sindromul febril este tot o urgenta medicala, si ce parinte nu s-a confruntat cu acesta cel putin o data in cazul copilului sau. Chiar si cei care nu au informatii de specialitate, ce sa mai vorbim, chiar si cei care nu au beneficiat de educatie stiu ca trebuie sa intervina imediat si sa scada febra copilului.
Apendicita sau abdomenul inflamat este o urgenta chirurgicala, cu care de asemenea s-au intalnit o multime de parinti, ce si-au dat acordul pentru operatia copilului lor, caci stiau ca asta este singura solutie posibila.
Putem vorbi de o urgenta psihiatrica in cazul tentativei de suicid, al sevrajului, al depresiei cronice si astea sunt doar cateva exemple. Exista si termenul de urgenta pedopsihiatrica, referitor la psihiatria copilului. Si in cazul lor putem vorbi de tentative de suicid, de sevraj, in special legat de droguri, de anorexie si bulimie prezente la varste din ce in ce mai mici, si lista poate continua.
Ce au in comun toate problemele de sanatate care se incadreaza la categoria „urgenta” indiferent de care este?
In oricare dintre situatii este absolut necesar sa se intervina cat mai prompt si eficient, fara niciun fel de amanare, cu tratament de specialitate, caci altfel consecintele pot fi dezastruoase, iremediabile si nu de putine ori poate surveni chiar moartea.
Acum sa revenim la termenul propus in acest articol, cel de urgenta psihoterapeutica si necesitatea ca el sa fie explicat.
Populatia generala a inceput sa se familiarizeze din ce in ce mai mult, mai ales prin intermediul mass-mediei, cu niste denumiri de afectiuni medicale care sunt: autism sau tulburare de spectru autist (TSA), ADHD, si diagnosticul de intarziere in dezvoltare. Daca ele sunt prezente pe canalele de comunicare, asta nu inseamna ca oamenii au si cunostintele necesare pentru a sti despre ce e vorba, si a le putea identifica atunci cand le intalnesc, spre deosebire de sindromul febril sau cazul unei fracturi, de exemplu.
O componenta speciala a acestor afectiuni este faptul ca ele apar la copii, inca din copilaria mica, in unele cazuri chiar de la nastere, si copilul in cauza nu poate da detalii despre starea lui de sanatate, tot asa cum un bebelus nu poate spune ca are temperatura sau ca il doare ceva. Si asa cum bebelusul transmite printr-un mod specific ca are o problema, un disconfort, tot asa copilul care prezinta una dintre afectiunile de mai sus, transmite adultilor ca si el are o problema de sanatate. El face asta manifestand diverse simptome, unele dintre ele specifice fiecarei afectiuni, iar altele sunt comune tuturor celor trei afectiuni.
Un alt element deosebit de important este ca incidenta acestor diagnostice a crescut alarmant de mult in randul populatiei generale, din aceasta cauza si popularizarea lor in mass-media. Ce inseamna asta? In cazul autismului este vorba de 1/150 de copii, adica la fiecare 150 de copii nascuti, unul va suferi de TSA; in cazul ADHD-ului se vorbeste de o incidenta in medie de 7%, deci numarul copiilor afectati este mai mare decat in cazul autismului; iar in cazul populatiei de copii cu intarziere in dezvoltare, putem vorbi de un numar si mai mare, care are multiple cauze pe care nu le vom detalia acum.
Cum recunoastem prezenta acestor afectiuni?
Dupa cum am mentionat mai sus, fiecare dintre ele are un tablou simptomatic specific si criterii de diagnostic clare. Dar pana la investigarea acestora, primele persoane care sesizeaza ca ceva nu este in regula cu copilul lor sunt parintii. In unele cazuri este vorba doar de unul dintre parinti sau e vorba de o ruda, o cunostinta care cunoaste copilul. Ei nu sunt persoane de specialitate dar observatiile lor se bazeaza pe bunul simt, pe simtul comun pe care il avem cu totii, si constata ca al lor copil este putin (sau mai mult) diferit de ceilalti copii. Daca punem la socoteala si un simptom frecvent intalnit in majoritatea cazurilor, si anume lipsa vorbirii, atunci sentimentul de alarma creste exponential.
Ce facem in aceasta situatie?
In acest caz, la manifestarea primelor semne de neliniste in sufletul parintilor, acestia trebuie sa se prezinte de urgenta la medicul de familie, impreuna cu copilul. Aici medicul are datoria sa le asculte toate observatiile si ingrijorarile legate de evolutia copilului, sa-l consulte pe micul pacient, si chiar daca nu observa, in opinia lui, ceva in neregula cu dezvoltarea copilului, este puternic indicat sa trimita copilul la un control de specialitate la un psihiatru infantil sau la un psiholog specializat pe dezvoltarea copilului. Ingrijorarile parintilor trebuie luate in seama, chiar daca medicul nu vede semne alarmante.
De asemenea, este valabila si situatia inversa, cand familia nu considera ca este vreo problema in legatura cu dezvoltarea copilului, dar medicul de familie constata ca sunt prezente niste semne destul de serioase care sa necesite un control de specialitate la un pedopsihiatru sau la un psiholog de copii. Si in acest caz medicul trebuie sa convinga familia sa duca copilul la control si sa nu amane problema.
Totodata avem si situatia in care familia se prezinta la medic, expunandu-si motivele de ingrijorare, copilul poate manifesta chiar si simptome evidente, printre care poate fi si lipsa vorbirii, dar medicul sa nu considere necesar sa trimita pacientul mai departe, la un consult de specialitate, in baza dreptului la opinie medicala. In acest caz parintii nu trebuie sa renunte, au datoria sa investigheze posibilele probleme ale copilului, si de aceea este absolut necesar sa duca copilul la un consult de specialitate facut de psihiatrul infantil sau psiholog de copii.
De ce este nevoie de toate acestea?
Pe scurt, pentru ca este mai bine sa previi decat sa tratezi. In urma unor investigatii facute de specialistii in dezvoltarea copilului, se poate ajunge la un rezultat clar. Astfel li se poate spune parintilor si medicilor daca semnalele lor de alarma au avut o baza reala sau nu; deci se poate concluziona ca este vorba de o dezvoltare in parametri normali si sa nu fie necesara nicio interventie terapeutica. Iar in acest caz, parintii pot sta linistiti in ce priveste dezvoltarea copilului, si sa nu cunoasca niciodata sentimentul ca ar fi putut face ceva mult mai devreme, dar nu au facut-o, sentiment ingrozitor de chinuitor.
Insa din pacate, exista si situatia in care copilul, in urma investigatiilor de specialitate, primeste unul din diagnosticele de autism sau TSA, ADHD, sau intarziere in dezvoltare, despre care vorbim in acest articol. Dar si in acest caz, familia primeste un raspuns clar la ingrijorarile pe care le avea legate de copil, si nu mai trebuie sa traiasca intr-un sentiment de nesiguranta, care este la fel de daunator, pentru ca nu stie despre ce e vorba in ce priveste sanatatea propriului lor copil. Acum situatia e clara!
Cum trebuie actionat mai departe?
In cazul confirmarii uneia dintre afectiunile mentionate, si chiar in cazul in care copilul prezinta riscul de a dezvolta una dintre ele, se impune o interventie psihoterapeutica imediata, specifica pentru aceste afectiuni!
Este foarte important ca familia sa ia legatura imediat cu terapeuti specializati in terapia acestor afectiuni si sa inceapa munca de recuperare cat mai repede posibil. Sigur ca aflarea sau chiar suspiciunea unui asemenea diagnostic nu este o problema usoara, si are o multime de implicatii psihologice, dar acestea pot fi abordate ulterior, urgent este sa se acorde primul ajutor copilului. Astfel familia alege un coordonator al terapiei, care este un specialist, si de aici terapia de recuperare a copilului poate incepe, urmand un plan interventional bine stabilit.
De ce urgenta psihoterapeutica in autism, ADHD si intarziere in dezvoltare?
Acum ca am detaliat parcursul unei familii pana la primirea unuia din aceste diagnostice, sa lamurim si necesitatea unui astfel de termen, de urgenta psihoterapeutica in acest domeniu.
Toate aceste afectiuni isi au localizarea la nivelul creierului, si una dintre caracteristicile acestuia este plasticitatea. Asta inseamna posibilitatea de a fi „modelat”, mai precis de a modela structura neuronala, dar aceasta proprietate este strans legata de varsta biologica a persoanei. Deci cu cat varsta este mai mica, cu atat plasticitatea creierului este mai mare. In consecinta, cu cat varsta copilului la care se realizeaza interventia psihoterapeutica este mai mica, cu atat plasticitatea creierului sau este mai mare, si atunci ai sanse de recuperare mai mari, pentru ca nu a fost timp sa se consolideze reteaua neuronala, si prin terapie o poti imbunatati. Daca interventia este intarziata sau la o varsta mai mare, atunci va fi mult mai greu sa imbunatatesti functionarea neuronala.
De asemenea, de cele mai multe ori in cazul acestor afectiuni este vorba si de un decalaj intre varsta biologica si varsta mentala, care ideal ar trebui sa fie la acelasi nivel. Astfel cu cat intervii terapeutic mai repede, mai timpuriu, cu atat ai de-a face cu o diferenta intre cele doua varste mai mica, deci ai mai putin de recuperat din varsta mentala, pentru a o putea aduce la acelasi nivel cu cea biologica. Cu cat intervii mai tarziu, la o varsta mai mare a copilului, cu atat vei avea din start un decalaj mai mare de recuperat. E important de retinut ca la fiecare 24 de ore care trec, varsta biologica a copilului avanseaza, dar varsta lui mentala nu va merge in acelasi ritm daca nu intervii cu o terapie de recuperare intensiva, care sa poata prinde din urma cat mai mult orele care au trecut.
Ca si in cazul exemplelor de urgente pe care le-am mentionat mai sus, este crucial sa se intervina imediat pentru ca altfel pot aparea consecinte dramatice. In situatia unei febre puternice sau a unui atac cerebral, sau in alte situatii din categoria urgente, este necesara o interventie rapida pentru a remedia starea de sanatate a pacientului, caci altfel aceasta se poate agrava foarte mult, cu consecinte majore pentru pacient. Aceleasi explicatii sunt perfect valabile si in cazul autismului, ADHD-ului si intarzierii in dezvoltare, pentru ca daca nu se intervine rapid, starea de sanatate psihica a copilului se va agrava, va deveni din ce in ce mai disfunctional, si calitatea vietii lui si a familiei va fi afectata. Cel mai grav lucru este sa se mearga pe principiul: lasa ca nu e asa de urgent, sa mai asteptam ca poate-i trece, sau se face bine. Nu exista asa ceva, copilul are nevoie de ajutor, numai ca el nu stie asta si nici nu stie sa-l ceara. De aceea viitorul lui depinde de promptitudinea cu care parintii intervin si lupta pentru a incepe munca de recuperare. Este mult mai benefic sa se inceapa treaba imediat dupa aflarea diagnosticului, decat sa se astepte si astfel sa se acumuleze timp pierdut. Nu ai ce pierde daca incepi terapia de specialitate cat mai repede, pentru ca nu exista efecte adverse, din contra copilul beneficiaza de o stimulare care este utila chiar si la copiii tipici. Dar timpul pierdut prin amanare, este un timp pe care copilul nu-l va mai primi niciodata inapoi, si este dreptul lui sa beneficieze cu folos de acest timp, chiar daca parintii se lupta cu implicatiile psihologice ale diagnosticului.
Totodata, o interventie cat mai timpurie poate scurta semnificativ durata totala a terapiei de recuperare, in comparatie cu o interventie inceputa la o varsta mai mare; faptul acesta are multiple implicatii in viata familiilor in cauza, inclusiv de ordin financiar, cheltuielile fiind mai mici. In acelasi timp, aplicarea unei terapii de specialitate poate sa imbunatateasca semnificativ prognosticul medical al copilului si sa creasca foarte mult calitatea vietii intregii familii. De ce sa se piarda toate aceste avantaje pentru ca aceste afectiuni nu sunt privite cu seriozitatea necesara atunci cand apar primele semne?
In consecinta, consider absolut necesar sa se considere ca interventia de specialitate in autism, ADHD si intarziere in dezvoltare este o urgenta psihoterapeutica, cu efecte benefice imediate in viata pacientilor. Sa nu se mai considere ca aceste afectiuni pot suferi amanare, caci nu este indicat, si terapia sa fie considerata ca fiind urgenta, la fel ca in cazul oricarei urgente medicale, chirurgicale sau psihiatrice.
Psiholog Roxana Georgescu
Coordonator ABA
