De ce nu mă pot mobiliza să fac ce am de făcut ?
Sau, cum ar zice un psiholog, de ce nu am persistenţă în sarcinile de lucru asumate ? Ce este persistenţa în sarcină ? Acea implicare şi concentrare care permit finalizarea unei sarcini de lucru, de învăţare, de creaţie, etc.[vc_button title=”Facebook.com/UltraPsihologie.ro” target=”_self” color=”default” size=”size_large2″ href=”https://www.facebook.com/ultrapsihologie.ro”]
Care sunt factorii care mă influenţează ?
În primul rând, motivaţia intrinsecă, care apare din interesele şi pasiunea individului, indiferent de recompensele din afară, şi motivaţia extrinsecă, dependentă de rezultatele scontate şi recompensele potenţiale.
În al doilea rând intervine conştiinciozitatea fiecăruia, reflectată în special în planificarea activităţii şi respectarea planificării. Dacă aici considerăm conştiinciozitatea ca trăsătură de personalitate, conform modelului BIG 5, reiese că unele persoane sunt mai înclinate spre realizarea sarcinilor, altele spre procastinare (amânare) sau abandon.
Ce se întâmplă însă atunci când, în ciuda planificărilor, a încercărilor de automotivaţie şi menţinere a concentrării, nu reuşim să rămânem focalizaţi pe o sarcină ?
Există situaţii în care dificultăţile de concentrare, de a rămâne focalizat pe sarcină, ignorând distractorii, derivă din dificultăţi ale funcţiilor executive, în afecţiuni precum ADHD sau din unele afecţiuni organice.
Dacă însă nu sunt astfel de probleme, unde anume am putea investiga şi apoi interveni? Orice sarcină presupune efort orientat spre a obţine un anumit rezultat. Este posibil să apară o discrepanţă între intensitatea efortului perceput şi efectul (rezultatul ) scontat. Dacă unei persoane i se pare că efortul de depus este prea mare pentru scopul vizat va experienţia o disonanţă cognitivă şi va tinde, inconştient, spre remedierea discrepanţei. Astfel, va tinde spre reducerea efortului sau spre valorizarea suplimentară a rezultatului vizat (sporirea importanţei lui).
Dar reducerea efortului se traduce adesea prin demotivare şi abandon al sarcinii, şi aceasta nu este de dorit. Se impune în aceste condiţii o analiză conştientă a componentelor şi dinamicii lor.
De ce apare supraevaluarea efortului ?
Este perceput acest efort ca fiind atât de mare pentru că persoana nu are încredere în forţele sale ? Ex: trebuie să depun efort foarte mare să învăţ la materia respectivă pentru ca eu nu sunt prea deştept.
Ca şi consecinţă directă a neîncrederii în forţele sale, persoana va resimţi frica de eşec, optimum motivaţional poate fi depăşit,şi, în ciuda unui nivel de motivaţie foarte ridicat, să nu poată performa în sarcină . Ex: Mi-am dorit prea mult acest lucru, era prea frumos să fie adevărat, de aceea nu mi-a ieşit.
Este percepţia supradimensionată a efortului efectul setării unor standarde prea ridicate ? Ex: trebuie să depun efort foarte mare să învăţ la materia respectivă pentru că trebuie să iau notă foarte mare la examen. Perfecţionismul dezadaptativ poate bloca realizarea unor sarcini deoarece frica că nu va ieşi perfect paralizează orice iniţiativă, persoana nu se poate hotărî cum să abordeze sarcina, sau, este atât de tensionată încât, ca şi în cazul supramotivaţiei,resursele energetice şi cognitive sunt subminate, afectând performanţa. Efectul este cu atât mai evident cu cât sarcinile sunt de durată mai lungă.
A treia varianta poate fi că într-adevăr efortul este foarte mare. Ex : antrenament zilnic, câte 8 -10 ore pe zi, luni sau ani, pentru participarea la o olimpiadă sportivă.
Analiza alternativelor ar fi de asemenea utilă. Se poate obţine rezultatul vizat şi altfel ? Poate fi viabila această alternativa ?
Dar problema poate fi la componenta a doua, poate să apară o subdimensionare a rezultatului vizat . Ex : este doar un examen pe care trebuie sa-l iau, nimic foarte important. Şi aceasta subdimensionare poate fi realistă sau nu.
Nu doar la nivel de componente pot fi problemele, legăturile între componente pot fi neclare sau invalidate.
Spre exemplu, dacă între efortul depus şi rezultat nu pare a fi vreo legătură, persoana va fi demotivată . Ex. nu contează cât muncesc, promovarea nu se face pe acest criteriu.
Aici este posibil ca legatura sa fie relativă, dar trebuie investigat cu atenţie dacă stilul atribuţional al persoanei este stabil extern, adică ea nu simte că are control şi că poate influenţa în vreun fel mersul lucrurilor în ceea ce priveşte viaţa sa.
Uneori relevanţa rezultatului vizat pentru scopurile supraordonate ale individului este percepută ca fiind scăzută – ex: Şi ce dacă aş promova, mărirea de salariu tot nu m-ar face mai fericit. Sau : Şi ce dacă îmi iau examenul, licenţa, facultatea nu te ajută cu nimic în viaţă.
Este esenţial ca această analiză să se facă cu luarea în calcul atât a particularităţilor de personalitate şi de interese, cât şi a felului cum persoana respectivă îşi asumă sarcina pe care doreşte să o îndeplinească – dacă sarcina este impusă, este posibil ca principala problemă să fie în acceptarea concordanţei între scopurile persoanei şi modul cum se poate ajunge la ele şi cele ale persoanei /organizaţiei care a impus sarcina respectivă. Asertivitatea şi încercarea de a ajunge la o viziune comună ar putea fi utile în soluţionarea problemei de mobilizare şi realizare a sarcinilor, conjugate cu redimesionarea perceptiilor efort –rezultat şi a legăturii dintre ele.
Autor: Trainer Simona Calinici
Articol primit prin email, citit, editat, optimizat seo, publicat de catre Radu Leca