Tulburările scris-cititului
În jurul vârstei de şase ani, copilul este pregătit din punct de vedere fizic şi psihic să înveţe scris-cititul. Există însă copii care au dificultăţi foarte mari în a-şi însuşi aceste abilităţi, dificultăţi ce constituie o grupă a tulburărilor de limbaj numită dislexie-disgrafie.
Dislexia este tulburare a limbajului care constă în dificultatea de a citi, de a achiziţiona mecanismele actului lexic. Disgrafia constă în incapacitatea parţială în ce priveşte învăţarea şi formarea deprinderilor de scris.
Scrisul şi cititul sunt activităţi strâns legate între ele prin intermediul unor mecanisme de ordin psihologic, neurologic şi psihomotor. Practic, nu se pot face disocieri între scris şi citit, nici în învăţarea lor şi nici în tulburarea lor.
Activitatea de scriere implică transpunerea limbajului vorbit (a sunetelor vorbirii) cu ajutorul simbolurilor grafice (literelor). Pentru a putea scrie un cuvânt este necesară o bună diferenţiere a sunetelor din cuvânt, a stabilirii ordinii lor şi a reprezentării grafice. Aceste abilităţi ţin de auzul fonematic, de capacitatea de orientare spaţio-temporală (parte a abilităţilor psiho-motorii) şi de coordonarea oculo-manuală.
Cum se manifestă dislexia-disgrafia?
• copilul face confuzii constante şi repetate între literele asemănătoare din punct de vedere acustic (ex: f-v, s-z), şi între cele asemănătoare din punct de vedere grafic (ex: n-u, b-d);
• inversează, omite sau adaugă litere şi grafeme;
• inversează, omite sau adaugă cuvinte în propoziţie;
• copilul are dificultăţi mari în a înţelege ceea ce citeşte
• citeşte în sens invers unele silabe sau cuvinte;
• oboseşte foarte tare în timpul cititului şi are tendinţa să evite cititul
• scrisul este urât, ilizibil;
• grafemele au mărimi diferite, sunt inegale;
• nu copiază corect textul de pe tablă;
• desparte incorect cuvintele în silabe.
Care sunt cauzele dislexiei-disgrafiei?
• modificări morfo-funcţionale la nivelul sistemului nervos central;
• deteriorarea unor funcţii din cadrul sistemului psihic uman;
• deficienţe spaţio-temporale şi ale psihomotricităţii (mai multe despre importanţa psihomotricităţii găsiţi aici şi aici);
• condiţii genetice;
• întârziere în dezvoltarea vorbirii;
• factori psihopedagogici neadecvaţi sau necorespunzători structuii psihice a copilului.
Ce efecte are asupra copilului şi asupra comportamentului său?
• deficit de abstractizare şi generalizare;
• oboseală, deficit de concentrare;
• hiperactivitate, nervozitate, emotivitate, frustrare;
• stare de nelinişte, teamă de insucces;
• sentimente de inferioritate.
Integrarea în grupul şcolar devine dificilă. Copilul rămâne în urmă la învăţătură, caută să evite sarcinile şcolare. El poate căpăta o stimă de sine scăzută, sentimente de inferioritate, tulburări psihosomatice şi de comportament şi are nevoie permanent de susţinere psihologică pentru a se putea adapta cerinţelor şcolare şi pentru a face faţă dificultăţilor de învăţare.
Ce se poate face?
În cazurile tulburărilor scris-cititului este necesară intervenţia logopedului şi folosirea unor strategii compensatorii. Terapia logopedică vizează metode cu caracter general şi specific, adaptate nevoilor şi specificului copilului. Metodele logopedice generale implică:
• exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor şi mâinii (astfel încât instrumentul de scris să fie ţinut mai bine de către copil, să se evite oboseala şi să crească viteza de scriere);
• educarea şi dezvoltarea auzului fonematic, adică identificarea şi diferenţierea sunetelor limbii (discriminare între sunet şi literă, între sunet şi reprezentare grafică);
• educarea capacităţii de orientare şi structurare spaţială – cu rol foarte important în achiziţia limbajului lexix-grafic (trasarea semnelor grafice, urmărirea succesiunii desfăşurării literelor în cuvinte, a cuvintelor în frază, a succesiunii rândurilor, păstrarea spaţiilor);
• înlăturarea atitudinii negative faţă de scris-citit şi educarea personalităţii copilului.
Strategiile compensatorii vizează metode prin care copilul să poată asimila informaţiile necesare şi să îşi desfăşoare activităţile şcolare. Printre acestea se numără: utilizarea calculatorului pentru dificultăţile de pronunţie şi gramatică, folosirea imaginilor pentru învăţarea conceptelor noi, poziţionarea copilului în primul rând de bănci, înregistrarea textelor şi cursurilor, susţinerea orală a examenelor şi testelor. Aceste metode îl ajută pe copil să îşi exprime potenţialul şi să îşi atingă obiectivele şcolare folosindu-se de propriile abilităţi, eliminând frustrarea şi reducând efectele negative ale dislexiei-disgrafiei.
Psiholog – logoped, Alina Mirela Trofin
Bibliografie:
• Vrăşmaş, E. (2011). “Învăţarea scrisului”. Editura Arlequin, Bucureşti.
• Verza, E. (1983). “Disgrafia şi terapia ei”. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Citit, editat si publicat de Radu Leca
Photo Credit: Pixabay.com
Revista online de Psihologie | Mediere | Coaching
Promovam GRATUIT, psihologi, mediatori, coachi. Articole de psihologie, mediere si coaching in format text si audio. Contact: 0741.101.881. Radu Leca.
psiholog,mediator,coach