De la deznădejde la optimism

De la deznădejde la optimism

Lipsa încrederii în sine și în propriile acțiuni este una dintre cele mai frecvente probleme cu care ne confruntăm de-a lungul vieții noastre. De cele mai multe ori pornim la drum cu gândul că nu vom reuși, că nu știm ce și cum să facem și că oricum nu va ieși așa cum trebuie, iar acest lucru se va transforma într-o prezicere ce va avea să se adeverească fără doar și poate. Cu cât vom continua să avem o astfel de gândire, încrederea noastră se va diminua progresiv, îndoindu-ne și mai mult că am putea reuși.

Comportamentul uman este, în mod semnificativ, influențat de imaginea de sine. Atunci când avem o imagine de sine pozitivă, ne putem atinge obiectivele cu brio, deoarece deținem energia, entuziasmul, determinarea necesare pentru a depăși obstacolele percepute ca fiind provocări care stau în calea atingerii obiectivelor. Dar ce se întâmplă în cazul în care imaginea noastră de sine este negativă? Ei bine, aceasta scade considerabil motivația, traducându-se prin deznădejde vis-a-vis de forțele proprii. Încep să apară gânduri de tipul: „Ce rost are să încerc? Oricum nu voi reuși!”; „Este greu!”; „Nu are nici un rost!” și încerci pe cât posibil să eviți situațiile pe care le consideri a fi amenințătoare, de teama de a nu te face de râs, de a nu cădea în dizgrație, de a eșua.

[alert alert_type=”success” ]Radu Leca spune: UN ARTICOL OPTIMIST. [/alert]

Încrederea în propriile resurse, recunoașterea limitelor, aprecierea propriei persoane dintr-o perspectivă optimist-realistă, acceptarea slăbiciunilor și investirea lor cu un nou sens, motivator, reprezintă demersurile cheie în drumul către realizare și autorealizare. Este necesar și benefic ca persoana să înceteze a se teme de judecata celorlalți, să își câștige independența în fața lor, să evalueze obiectiv situațiile de viață, astfel încât să se poată afirma fără rușine, frică sau agresivitate.

Mediul înconjurător, cu normele, solicitările, tradițiile, obligațiile, pun presiune asupra individului, făcându-i viața mai dificilă sau mai ușoară. Și persoanele care au încredere în forțele proprii trec prin momente de anxietate, depresie, îndoială, dar, spre deosebire de cele care mai au de lucrat la acest capitol, au o mai bună stăpânire de sine, nerămânând în mod constant deznădăjduite și împovărate.

Orice om cunoaște prăbușiri, trece prin momente de cumpănă în care simte că nu se mai poate, dar, dacă are vise de împlinit, își va aduna toate cărămizile și se va reclădi mai puternic. Viața este cu suișuri și coborâșuri, dar dacă nu avem încredere în noi, vom rămâne debusolați și vom căuta să-i învinovățim pe cei din jur pentru slăbiciunea noastră.

Dacă fiecare problemă își are soluția ei, înseamnă că răspunsul este adesea ascuns în întrebare, iar, cum bine știm, o condiție esențială a cunoașterii (inclusiv a cunoașterii de sine), este să-ți pui întrebări. O consecință a acestui demers o reprezintă descoperirea treptată a punctelor forte și deopotrivă a celor slabe. Acestea din urmă, în cazul în care sunt lăsate în sfera necunoscutului, reprezintă un potențial pericol din mai multe puncte de vedere (în special la nivel adaptativ), întrucât ies la iveală fără voia noastră, în cele mai nepotrivite situații, conferind un caracter destructiv și dizarmonic vieții ca întreg. A descoperi, a-ți admite limitele, a îndrăzni să privești problemele în față, înseamnă a fi conștient de tine și capabil de a depăși obstacolele.

Complexul de inferioritate apare atunci când simți că nu te ridici la nivelul celorlalți, când te simți înfrânt sau respins. Adesea îți petreci timpul gândindu-te la defectele pe care le ai (acestea ocupând un loc central în gândurile tale), amplificându-le, te consideri nesemnificativ, mărunt și îți spui într-una: „Nu voi reuși niciodată!”, „Sunt un/o incompeten/ă!”, „Nu sunt în stare de nimic!”, “Nu mă vrea nimeni!”, “N-o sa realizez nimic în viață!”, “Sunt prea neatrăgător/neatrăgătoare sau prea netot/netoată”.

Ce rost au aceste limite autoimpuse? Dar aceste comparații cu cei din jurul tău? Un pas în corijarea acestor demersuri dăunătoare atât ție, cât și apropiaților, o reprezintă orientarea către sine și raportarea la propria persoană, astfel încât să te poți autodepăși și perfecționa în mod armonios, continuu și cu satisfacție. A învăța să te apreciezi mai mult, a accepta inegalitățile dintre oameni ca pe un dat esențial funcționării unei societăți, a putea privi ”hopurile” sau eșecurile sporadice ca pe niște experiențe necesare învățării, constituie elemente din filosofia personală a oamenilor echilibrați.

Bineînțeles, a te îndoi de tine nu reprezintă ceva ieșit din comun; cu toții avem momente când ne simțim inferiori, dar este recomandabil să avem grijă ca acest sentiment să nu se permanentizeze, înghițindu-ne. Este normal să nu te aprecieze toată lumea, să existe conflicte mai mari și mai mici cu alte persoane, să ți se spună lucruri care nu îți fac cinste, de aceea țin să îți amintesc că părerile oamenilor sunt supuse subiectivității, sau, așa cum exprimă celebrul matematician Alfred Korzybski într-un limbaj metaforic ”Harta nu este teritoriu”.

Concentrându-te pe reușitele care au la bază calitățile tale, vei avea o viața cu mai multe bucurii și satisfacții, comparativ cu situația în care te vei focaliza asupra a ceea ce îți lipsește.
Pentru a înțelege mai bine modul de manifestare al imaginii de sine, voi merge cu un exemplu din cinematografie. Este vorba despre filmul „The Double”, ecranizare a romanului „Omul dedublat” al scriitorului rus Feodor Dostoievski.

În acest film este vorba despre un tip pe nume Simon, care lucra de 7 ani de zile într-o agenție guvernamentală. Era o persoană plăcută ca aspect fizic și foarte inteligentă, muncea din greu și știa mai bine decât alți angajați cum să rezolve problemele în organizație, însă stima lui de sine se afla la pământ, era timid, umil, extrem de amabil și tolerant, vorbea sacadat și nu știa cum să-și impună respectul. Din cauza aceasta, nimeni din organizație sau din afara ei nu îl aprecia la adevărata valoare și nu îl stima (până și mama lui i-a spus că este o dezamăgire și un eșec, iar chelnerița nici nu voia să-i aducă comanda).

Șeful îl considera un muncitor mediocru, îi aducea acuze și injurii și îl ironiza. Simon s-a îndrăgostit de o colegă de muncă pe nume Hannah, care nici măcar nu îi dădea atenție.
El își dorea înăuntrul său să fie altfel, iar într-o zi a avut parte de o surpriză: la el la muncă a venit un nou angajat pe nume James, care arăta, din cap până în picioare, identic cu el. Cu toate astea, personalitatea o avea total opusă: era foarte încrezător în sine, șarmant, cu vorbele la el și avea o îndrăzneală aproape sfidătoare. Datorită acestor lucruri toată lumea îl simpatiza, femeile doreau să se întâlnească cu el, iar șeful îl considera un angajat valoros, cu toate că nu muncea mai deloc și nu cunoștea proceduri esențiale.

Cei doi întră în conflict la un moment dat, pentru că James reușește să o cucerească pe fata de care îi plăcea personajului principal, iar Simon se vede neputincios în fața puterii lui de influență.
În urma acestui exemplu, ne putem da seama cât este de important să fim încrezători în propriile resurse aproape în orice situație, deoarece, fără încredere nu putem obține lucrurile pe care le visăm, nu putem evolua profesional, relațional, nu putem depăși momentele dificile.
Încrederea te ajută să ajungi acolo unde îți doreai, dar nu ai avut niciodată destul curaj.

Pascu Maria Daniela
Studentă în anul III la Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Citit, editat si publicat de Radu Leca

Pascu MariaDrepturi de autor: domnisoara Pascu Maria Daniela

Revista online de Psihologie | Mediere | Coaching

Promovam GRATUIT, psihologi, mediatori, coachi. Articole de psihologie, mediere si coaching in format text si audio. Contact: 0741.101.881. Radu Leca.

psiholog,mediator,coach

psihologie