Sistemul decizional in contextul actual
Autor ,
Psiholog (Formari profesionale: Consiliere si Psihoterapii Scurte, Colaborative, Orientate pe Resurse si Solutii; Psihoterapie Experientiala- in curs)
De ceva timp am acordat atentie modului in care oamenii decid: am citit articole si carti pe aceasta tema, am observat persoanele cu care interactionez in viata de zi cu zi, am analizat cazurile de consiliere psihologica pe care le-am avut, dar si cele pe care le-au avut alti colegi de breasla. Motivul care a stat la baza acestei curiozitati a fost chiar natura paradoxala a acestui fenomen: in contextul actual, numarul de optiuni, in diverse domenii, a crescut (si este in continua crestere), si in acelasi timp scade capacitatea oamenilor de a lua decizii cu privire la aceste optiuni disponibile. In continuare o sa prezint atat ipotezele si concluziile personale, verificate in practica, cat si concluziile la care am ajuns ca urmare a lecturarii articolelor si cartilor de specialitate, si a vizionarii cazurilor de consiliere psihologica sustinute de alti specialisti.
Indiferent daca este vorba despre decizii ale caror efecte pe termen lung sunt de impact major, sau daca este vorba despre decizii al caror impact nu dureaza mai mult de o ora, se intampla frecvent ca oamenii sa fie atrasi intr-un proces continuu de relativizare si cantarire, in care parca aceste doua pozitii se intaresc una pe cealalta, ca intr-un cerc vicios: cu cat am mai multe optiuni, cu atat mai greu imi este sa decid; cu cat mai greu imi este sa decid, cu atat mai multe optiuni iau in calcul, in incercarea mea de a lua decizia “perfecta”.
Incercand sa imi explic acest fenomen, am luat in calcul posibilitatea ca persoanele care manifesta dificultati in a lua decizii traiesc utopia existentei unei decizii perfecte, insa depinde de ei sa depuna eforturi si sa o gaseasca. Aceasta ar fi decizia care atrage cu sine doar efecte pozitive, atat pe termen scurt, cat si pe termen lung. Verificand ipoteza mea in interactiunea cu ceilalti, am descoperit ca aceasta este o tendinta destul de prezenta.
Un alt mod de gestionare a situatiilor decizionale cu potential anxiogen am observat ca este acela de a folosi unitatea de masura gresita raportat la situatia in care se afla. Inainte de a lua o decizie, se face o verificare laborioasa in prealabil, insa criteriile de care se tine cont sunt incompatibile cu decizia care trebuie luata: ca si cand s-ar incerca masurarea inaltimii cu un cantar. De exemplu, un numar mare de persoane incearca sa aplice criteriile in functie de care decid in mediul profesional (analiza logica, argumentata, luand in calcul plusuri si minusuri- un intreg proces rational), situatiilor in care decizia se ia in functie de propriile preferinte, nevoi, emotii, trairi ( ce sa manance, in ce vacanta sa mearga, cu cine sa iasa in oras, sau chiar decizii in ce priveste partenerul/partenera de cuplu). Analizand, am descoperit ca aici poate fi vorba si de o lipsa a contactului cu propriile nevoi, iar persoana pur si simplu nu realizeaza ce ii provoaca placere, ce ar bucura-o, asa ca atunci cand se vede pusa in fata situatiilor de acest gen, incearca pur si simplu sa apeleze la diferite formule, cum ar fi o analiza rationala a unor aspecte a caror cantarire ar trebui facuta prin prisma unei analize mai degraba emotionale. Un exemplu mai practic ar fi cel al unei femei care, pentru a alege partenerul perfect, atunci cand se vede in fata uneia sau mai multor optiuni, trece potentialul partener prin filtrul unor calitati prestabilite, ca si cand ar avea o listuta de cumparaturi sau o reteta de prajitura in fata, pe care bifeaza existenta “ingredientelor” esentiale: are un loc de munca? se imbraca corespunzator? are maniere? etc. Nu e de mirare confuzia si nemultumirea care pot aparea atunci cand aceasta prajiturica perfecta, care are toate ingredientele de pe lista, nu este pe gustul doamnei. Doar a fost facuta tinand cont de niste ingrediente preluate cine stie de unde, insa in niciun caz nu a tinut cont de ce ii spuneau propriile papilele gustative, de altfel cele mai in masura de luat in calcul in aceasta situatie. Nu spun ca aceastea nu ar fi aspecte de care sa tinem cont atunci cand ne alegem un partener, insa supradimensionarea acestui mod de a vedea lucrurile se face in detrimentul partii emotionale, adica exact a acelei parti care ne face sa ne simtim indragostiti si vii.
David Shapiro (2009) surprinde in cartea “Stiluri nevrotice” modul in care simptomele sunt de fapt expresia unor anumite stiluri de functionare nevrotica. Pornind de la aceasta premiza, el prezinta principalele stiluri nevrotice, printre care si stilul obsesiv-compulsiv. Din experienta clinica si cercetarile facute, a regasit de multe ori la acesti clienti o mare dificultate in a lua decizii, chiar si atunci cand situatia in care erau expusi era una cotidiana. Persoanele obsesiv-compulsive, suferind o distorsiune generala a experientei de autonomie, se simt excesiv de incomfortabil in circumstante care le ofera libertate, fara o anumita structura sau un plan de urmat. De cele mai multe ori, incearca sa apele la anumite formule fixe, ajungand in situatia pe care am prezentat-o mai sus, cea a persoanelor care masoara inaltimea cu cantarul. Dificultatea resimtita in fata experientelor afective este foarte mare, si se traduce in anxietate si confuzie, deoarece aceste experiente afective necesita prin natura lor o abandonare si o relaxare a atitudinii de deliberare de care ei sunt incapabili. Simtindu-se incomfortabil in actiuni care nu au un scop precis, mai presus de propria lor stare de bine/ placere, scot la iveala natura lor ambivalenta. Atunci cand decid, trec totul printr-o balanta care este perfect echilibrata in toate directiile, iar atunci cand totusi balanta inclina intr-o anumita directie, dand un indiciu asupra deciziei care poate fi luata, sistemul lor decizional mai descopera noutati care reechilibreaza balanta, stabilind din nou echilibrul perfect. Acest proces le creste nivelul de anxietate si confuzie, ii face sa ajunga cu greu sa ia o decizie, sa prefere sa delege, iar cand totusi au luat o decizie, sa revina asupra ei, punandu-i la indoiala corectitudinea.
Giorgio Nardone, impreuna cu echipa sa din Centrul de Terapie Strategica din Arezzo, a acordat un interes deosebit acestei modalitati patologice de a decide, in care un act ce ar presupune rapiditate si simplitate, poate fi trait cu teroare, insotit de blocaje atat in sfera rationamentului, cat si in sfera actionala (Nardone, 2014). El arata cum virtutile duse la extrem sau canalizate necorespunzator se transforma in defecte, iar obstacolele pe care noi ni le punem singuri pleaca din supradozarea si devierea unor comportamente care in alte circumstante este valorat ca fiind adaptativ.
Intr-o carte dedicata integral temerilor de a decide, “La paura delle decisioni” (Frica de a lua decizii), Giorgio Nardone se arata surprins de faptul ca, in fata dificultatilor crescute ale oamenilor de a lua chiar si cele mai simple decizii, solutiile aduse de profesionisti prin intermediul cartilor si al trainingurilor se adreseaza componentei rationale a sistemului decizional, cand de cele mai multe ori problema este una de natura emotionala. In plus, asa cum expusesem si eu mai sus, din observatiile proprii dar si din ideile prezentate de catre David Shapiro, uneori chiar excesul de rationalizare in situatii care nu o cer reprezinta problema, si atunci, aducand noi “formule” prin care putem decide apeland la ratiune, nu are loc dizolvarea problemei, ci chiar intarirea ei.
Principalele obstacole in a lua decizii sunt urmatoarele: frica de a se expune (aici pot fi incluse persoanele timide, fobice din punct de vedere social ), frica de a nu fi la inaltime (la fel ca prima temere, are o componenta sociala, relativa, ca si cand sensul pozitiv sau negativ al actelor noastre se construieste in raport cu ce cred ceilalti despre noi), frica de a nu gresi (si aici nu neaparat este vorba despre situatii extreme, in care o greseala in procesul decizional ar aduce consecinte dezastruoase; este vorba mai degraba despre interpretarea disproportionata asupra realitatii), frica de a isi pierde popularitatea (sunt acele persoane hipersensibile si atente, care daca ar fi puse in pozitii de conducere ar refuza sau le-ar fi foarte greu, deoarece ar insemna sa aiba situatii in care sa acorde beneficii unor persoane in detrimentul altora), si frica de a nu pierde controlul (care desi la prima vedere pare a avea legatura cu un control excesiv asupra mediului si consecintelor propriilor decizii, are de fapt in susbtrat teama de a nu pierde controlul asupra propriilor ganduri si reactii; este vorba de situatia paradoxala in care vorbim despre controlul excesiv ce duce de fapt la pierderea controlului). Acestea sunt cele mai frecvente tipuri de blocaje in ce priveste sistemul decizional, insa acestora li se pot adauga si altele, unele pot fi contextuale, altele tin de alte limitari personale iar altele sunt mai specifice si fac referire la acele decizii delicate, de natura etica.
Ca sa concluzionez, a decide poate fi atat o libertate, cat si o forma de constrangere care poate fi resimtita asemanator unei greutati imense. Cu cat mai mult evoluam ca si umanitate, cu atat mai complexa devine realitatea, cu atat mai multe optiuni intalnim la fiecare pas, si cu atat mai obositor si mai dificil devine sa luam decizii. In plus, este vorba si de o latura practica a acestor situatii. In primul rand, tendinta naturala a omului este de a se indrepta spre ceea ce este comod, mai degraba decat spre ceea ce este “bine”(moral, corect), cu atat mai mult cu cat el este inzestrat cu anumite sensibilitati sau predispozitii nevrotice, caz in care va evita in mod deosebit ceea ce poate fi incomod, amenintator sau dureros. Insa pentru a parcurge un pas inainte, in primul rand este necesar sa renuntam la stabiltate, sa ridicam un picior de pe pamant, si sa riscam sa ramanem, pentru o secunda, suspendati in aer- asa este si in restul situatiilor din viata, in care mai important este sa ne permitem sa gresim si sa acceptam ca deciziile noastre pot avea si consecinte mai putin placute, mai degraba decat sa ramanem pasivi si evitanti, riscand efecte negative mult mai mari.
BIBLIOGRAFIE
Allen, M. S., Greenlees, I. & Jones, M. V. (2014). Personality, counterfactual thinking, and negative emotional reactivity. Psychology of Sport and Exercise, 15(2), 147–154. DOI:10.1016/j.psychsport.2013.10.011
Nardone, G. (2014). La paura delle decisioni- Come construire il coraggio di scegliere per se e per gli altri
Nardone, G. (2009). Psicotrampas- Identifica las trampas psicologicas que te amargan la vida y encuentra las psicosoluciones para vivir mejor.
Shapiro, D. (2009). Stiluri nevrotice- Simptomul este expresia unui anumit tip de functionare nevrotica
Demonstracion con paciente de duda patologica, Terapia Breve Estrategica (Demonstratie cu un pacient care sufera de dubiu patologic, Terapia Scurta Strategica): https://www.youtube.com/watch?v=iLZrttQ9qgE
Cazurile de dubiu patologic analizate in cadrul conferintei “Psihopatologia vietii de cuplu”, alaturi de Claudette Portelli
Date de contact:
Simona Caranda
Psiholog (Consiliere psihologica sub supervizare), cu formare in Consiliere si Psihoterapii Scurte, Colaborative, Orientate pe Resurse si Solutii; Psihoterapie Experientiala- in curs
Contact: 0736477428, carandasimona@gmail.com
Photo: https://resources.alljobopenings.com/how-to-choose-your-references