Sindrom Down

ART TERAPIA IN RANDUL COPIILOR DIAGNOSTICATI CU SINDROMUL DOWN

ART TERAPIA IN RANDUL COPIILOR DIAGNOSTICATI CU SINDROMUL DOWN

Elena Carmen Tuca
Elena Carmen Tuca

Iti amintesti cat erai de mandru atunci cand, copil fiind, iti vedeai operele de arta puse la expozitie pe holurile scolii? Atunci cand copii au posibilitatea si capacitatea de a se exprima, atat verbal, cat si nonverbal, acestia incepe sa-si construiasca un sentiment al identitatii si al sinelui. Astfel, ei devin capabili sa aleaga din mai mule optiuni, sa stabileasca ce anume le place si, atunci cand creaza, se transpun pe ei insisi in creatiile lor, ceea ce le confera un puternic sentiment de implinire, care le va intari eu-ul. Si usor, usor, explorand, invata sa devina cine sunt ei cu adevarat.
Daca in cazul copiilor perfect sanatosi, arta e un mod de autodescoperire, de crestere, pentru copii cu sindromul Down, arta poate fi un mod de exprimare, prin care, in sfarsit, sunt intelesi asa cum sunt, fara bariere lingvistice. Insa cand spun arta, nu ma refer la orice tip de arta, ci la art terapie. Daca finalitatea artei o reprezinta tabloul, sculptura, filmul sau dansul, finalitatea art-terapiei o reprezinta dezvoltarea personala, vindecarea emotionala si transformarea individuala.
Art-terapia reprezintă folosirea terapeutica a creatiei artistice pentru imbunatatirea starii emotionale a persoanelor care au diferite dificultati de viata sau a celor care isi doresc dezvoltarea personala. Prin intermediul acesteia, le este permisă exprimarea libera si creativa a emotiilor, ideilor, frustrarilor, anxietatilor, in forme si culori, un suport si o insotire in evolutia fiecaruia de catre un psihoterapeut specializat care asigura un cadru protector, bazat pe incredere.
Tehnicile utilizate sunt desenul, pictura, modelajul, teatrul, dansul, muzica sau marionetele, pentru a ajuta fiecare persoana sa se inteleaga pe sine, sa se elibereze de anxietatile acumulate, de tensiuni si sa faciliteze comunicarea si relationarea.
Utila in dezvoltarea abilitatilor de comunicare, relationare, inteligenta emotionala, in cresterea stimei de sine si a autoconstientizarii, in gestionarea comportamentului si reducerea stresului, in dezvoltarea capacitatilor cognitive, art-terapia este un proces terapeutic benefic persoanelor de toate varstele: copii, adolescenti, adulti si varstnici, care pot intampina dificultati fizice, emotionale, spirituale sau intelectuale. De asemenea, acest tip de tearpie ii ajuta pe cei care au deficiente de dezvoltare, leziuni cerebrale traumatice, autism, paralizie cerebrală, sindromul Down, mobilitatea limitata a mainii si probleme de dexteritate.

Este stiut faptul ca micutii cu sindromul Down au dificultati in a vorbi clar si in a-si exprima gandurile propriu-zis. Astfel, terapia prin arta ofera copiilor sansa de a participa la exprimarea creativa, non-verbal, prin utilizarea materialelor care se utilizeaza in cadrul art terapiei: hartii colorate, acuarele, coli mari de carton, diverse figurine, lipici, creioane colorate, pene, nasturi si lista poate continua.
Cu alte cuvinte, art-terapie ajuta la comuicare atunci cand cuvintele pur si simplu nu pot face asta. Aces tip de terapia sustine si incurajeaza copiii cu sindromul Down sa-si exprime sentimentele, imbunatateste functionarea cognitiva, rezolva frustrari, favorizeaza abilitatile de coping, creste utilizarea competentelor senzorio-motoare, inclusiv coordonarea mana-ochi si stimulare senzoriala, dezvolta abilitatile motorii fine si a celor spatiale, dezvolta competentele decizionale atentia, imaginatia si abilitatile de rezolvare a problemelor.
Aptitudinile sociale permite copiilor sa formeze relatii pozitive cu alte persoane. Prin aceste relatii, micutii invata care sunt valorile acceptate de catre familie si societate. Copiii cu sindrom Down pot avea intarzieri in dezvoltarea cognitiva si sociala. In acest sens, activitati specifice art terapiei, pot fi de ajutor in dezvoltarea abilitatilor sociale in randul copiilor ce au aceasta afectiune.
Cunoscand foarte bine care sunt avanatajele art terapieie, Laura Buonomo sustine ca terapia prin arta le ofera micutilor cu sindromul Down posibilitatea sa invate sa fie pe cont propriu, sa se implice in activitati si sa foloseasca sau sa interpreteze corect limbajul nonverbal. Astfel, prin acest tip de arta, copii cu aceasta afectiune, pe langa socializare si exprimare, au marele castig de a ajunge la independenta la care ravnesc atat de mult.
In randurile ce urmeaza, voi prezenta cateva dintre cadrele de lucru ce pot fi folosite in art terapie. Acestea sunt preluate de la Diane Quiroga si pot fi realizate si de catre parinti impreuna cu micutii lor cu nevoi speciale:

1. OBISNUIESTE-TE CU ARTA

Si pentru ca este nevoie sa te obisnuiesti cu orice activitate nou inceputa, este recomandat sa o iei pas cu pas. Astfel, inainte de toate este important sa te asiguri ca a face arta este o experienta placuta. Deci, incepe cu o activitate distractiva, care poate fi usor realizata.
Asa ca pentru inceput, te poti opri asupra mazgaliturilor, pentru ca ele sunt cel mai bun mod de a exersa mobilitatea mainii si de a fi un preambul in ceea ce priveste dezvoltarea abilitatilor motorii fine, de care va fi nevoie pe tot parcursul terapiei prin arta.
Poti, de asemenea, impreuna cu copilul tau, sa realizezi o ”foaie de inceput” in art terapie. Pentru asta, ai nevoie de o coala de hartie, reviste din care sa decupati imagini, figurine si culori. Lasa imaginatia sa curga si realizeaza impreuna cu copilul tau ori un colaj ori lasa-l pur si somplu sa faca cu creioanele ce figuri sau linii doreste sa traseze.
Insa, ce e cel mai important, este ca micutul sa se distreze!
2. RAMAI PE HARTIE
Un alt exercitiu ce poate fi realizat acasa, are ca scop ca micutul sa devina constient de limitele hartiei, de marginile acesteia. Astfel, pentru a-l ajuta, poti sa introduci acea hartie fie in capacul unei cutii de carton, fie sa o asezi pe o tava. Astfel, copilul va trebuie sa deseneze, sa lipeasca strict in limita foii pe care el o are la dispozitie.
Astfel, pe langa faptul ca ii va fi mult mai usor sa gestioneze materialele de lucru strict in spatiul pe care il are la dispozitie, pentru ca le are pe toate in acelasi loc, el invata, totodata, sa se adapteze la situatii noi, astfel incat, desi are tot la indemana, va trebui sa aseze lucruile pe care le foloseste in asa fel incat sa poata crea. Insa ceea ce este cel mai important, este ca imaginatia sa fie lasta sa curga in voie si sa se disteze in timp ce realizeaza aceasta activitate.

In partea a doua a articolului, voi prezenta in continuare exercitii utilizate in art terapie, care sunt atat de simple, insa foarte utile pentru copii cu sindromul Down.

Elena-Carmen Tuca
Psihoterapeut integrativ

Elena Carmen Tuca, Sindrom Down

TERAPIA PRIN MUZICA PENTRU COPII CU SINDROMUL DOWN (2)

TERAPIA PRIN MUZICA PENTRU COPII CU SINDROMUL DOWN (2)

Muzica a fost folosit de secole ca un instrument terapeutic, dar si pentru ceremonii religioase si in momentele importante ale vietii omului. Muzica uneste si insoteste atat in momentele de bucurie, cat si de tristete.
Terapia prin muzica este o ramura specifica a psihologiei, fiind folosita si dezvoltata continuu intr-un cadru clinic. Muzica poate fi o forta pozitiva pentru sanatatea mentala, poate fi calmanta, relaxanta sau poate stimula intelectual, lucru valabil atat la adulti, cat ai la adolescenti si copii, influentand emotiile. De asemenea, ea creaza in mintea noastra “canale”, moduri de gandire, idei si ideologii.
Sunetul, o parte integrantă a sesiuni de terapie de muzica, include ritm, volum și ton. De exemplu, copilul invata sa faca diferenta intre un violoncel si o trompeta, pentru ca sunteul scos de aceste instrumente este diferit. Ritmul include tempo și o bataie regulata, iar melodia implica sunete care sunt puse împreună pe un anumit ritm si masura.
Federația Mondială de Terapie prin Muzica indica faptul ca orice tip de muzica poate fi folosit intr-un mod controlat in sesiuni de terapie de la muzică clasica, jazz pana la rock, folk.
Procesul terapeutic este important in cadrul sesiunilor de terapie prin muzica, iar dezvoltatrea si schimbarea sunt de asteptat sa apara in timp, cu scopul de a se imbunati calitatea vietii. Se fac anumite planuri terapeutice pentru fiecae copil in parte, iar a canta vocal sau la un instrument, a asculta muzica, a se misca pe muzica și a crea muzica, pot fi toate parti ale sesiunilor de terapie. Dar sa le luam pe rand…

ELENA CARMEN TUCAA canta vocal
Cantarea anumitor cantecele special alese, antreneaza memoria si atentia, putand fi invatate cu ajutorul lor culori, cifre, litere.

A dansa pe muzica
Terapia prin muzica poate sprijini dezvoltarea copiilor în multe feluri. Muzica, in toate formele sale ofera posibilitati de exprimare fara cuvinte si multi copii cu sindromul Down sunt uimitor de expresivi in dans.

Pe langa exprimarea libera a emotiilor, dansul este de asemenea foarte bun in ceea ce priveste exersarea abilitatilor locomotorii, stiindu-se faptul ca micutii care care au aceasta afectiune au intarzieri in dezoltarea aparatului motor. Miscarile de dans cum sunt saritul sau mergerea pe varfuri sau pe calcai, imbunatateste controlul neuromuscular, coordonarea si abilitatile sociale, mai ales daca dansul se face in echipe sau in grup.

Compunerea de muzica

Tot mai multi copii cu sindromul Down sunt invatati sa cante la instrumente muzicale. Astfel, se exprima emotiile prin muzica, dar se si face o mai buna diferentiere intre sunete, antrenandu-se memoria auditiva. Totodata, daca se adauga si cuvinte, se exerseaza si limbajul.
Activitatile muzicale maresc puterea creierului. Un copil sau o persoana tanara care invata sa cante la un instrument, invata ceva ce va sti toata viata sa, ceva ce-i va spori inteligenta si-i va imbunatatii abilitatile de concentraresi mentinerea atentieii, creativitatea si memoria, precum si respectul si stima de sine.
Ceea ce este interesant, insa, este faptul ca micutii care au invatat muzica si-au imbunatatit, de asemenea, si abilitati care nu tin de domeniul muzical, cum ar fi abilitati literare, memorare verbală, procesare videospatială, matematica, precum şi o createre de IQ, Acest lucru sugerează că antrenamentul muzical influenteaza modul in care creierul indeplineste functiile cognitive, legate de memorie si atentie.
Totdata, dialogurile prin interemediul instrumentelor muzicale intre copii, ii ajuta sa isi exerseze o comunicare dincolo de cuvinte, exersand abilitatile sociale.

Abigail Connors, specialista in muzica predată copiilor mici şi autoare a cartii „101 Activitati cu instrumente ritmice pentru copii mici“, precizeaza: ”Asculta cantatul, rasul, saritul, bocanitul din picioare si bătutul din palme […]. Asculta copiii cum fac muzica, si iti dai seama foarte usor ca ei se distrează de minune. Ceea ce nu este insă la fel de lesne de observat este faptul ca, in timp ce ei topaie si rad, canta si sar si se agita si bat in instrumente, in interior se desfasoara un amplu proces de invatare si crestere. Cantatul la un instrument sadeste terenul propice unei dezvoltări sanatoase a creierului.”

Atunci cand se lucreaza cu copii cu sindormul Down, este important sa se ia in considerare urmatoarele aspecte:

a. Sesiunile trebuie sa fie bine structurate, cu timp alocat pentru dezvoltarea spontana a activitatilor de improvizatie.
b. Se vor selecta anumite cantece, care tin cont de particularitatile fiecarui copil in parte si care se vor repetata pe parcursul multor sesiuni pentru a ajuta memoria.
c. Se vor canta melodii cunoscute in mod repetat.
d. Se vor utiliza tobe, alte instrumente de percutie, pian, si / sau chitara .
e. Se vor da instrucTiuni clare si scurte copiilor
.f. Se vor adauga activitati de ascultare a unor arii muzicale
g. Se vor folosi jocuri muzicale si miscari de dans.

In randurile ce urmeaza, voi prezenta cinci cadre de lucru care pot fi folosite in cadrul meloterapiei:
1. Numarati, socotiti sau adaugati lietere pe anumite sunete sau cantati-le intr-o melodie, impreuna cu copii.
2. Invatati micutii sa cante la pian pentru a-i ajuta sa isi dezvolte abilitatile motorii fine si colorati fiecare nota muzicala pe care copilul o canta la pian.
3. Rugati copilul sa va ajute sa compuneti versuri pentru o melodie. Totodata, in timp ce cantati cantecelul, incercati sa introduceti si anumite miscari, cum ar fi sa isi atinga nasul, sa bata din palme, sa se intoarca.
4. Realizati desene care se potrivesc cu versurile cantecului si rugati-l sa le puna in ordine. Alegeti pentru acele desene, doar cuvintele cheie din vers.
5. Spuneti cuvinte sau fraze pe un ritm incetinit si rugati copilul sa le puna exact pe acelasi ritm pe care l-ati folosit dumineavoastra.
Interventia muzicala folosita intr-o relatie psihoterapeutica consolidata poate facilita comunicarea, socializarea, dezvoltarea abilitatilor senzoriale, motorii si cognitive a copiilor ce au sindormul Down. Meloterapeutii ajuta micutii sa-si dezvolte increderea in sine, sa se constientizeze pe sine, sa isi imbunataeasca abilitatile sociale, de vorbire si pe cele motorii. Iar toate acestea, micutii le realizeaza prin a canta vocal si la instrumente si prin a se misca pe muzica.

DEZVOLTARE EMOTIONALA PENTRU COPII, Elena Carmen Tuca, Radu Leca, Sindrom Down

TERAPIA PRIN MUZICA PENTRU COPII CU SINDROMUL DOWN (1)

TERAPIA PRIN MUZICA PENTRU COPII CU SINDROMUL DOWN (1)

Colega si prietena mea domnisoara Tuca, a pregatit pentru parintii de copiii SPECIALI urmatorul articol ce atinge puncte esentiale ale dezvoltarii si echilibrarii copiilor. Continutul articolului este relevant si usor de aplicat. Adevarat: conteaza ce produs alegi pentru copilul tau si da, conteaza cum il aplici. De stiut faptul ca nu ai nevoie mereu de un psiholog langa tine. Poti face lucrurile si singur. Eu cred in parintii responsabili.

Muzica este mereu prezenta in viata noastra, incapand de la ritmul respiratiei, bataile inimii, pana la melodia creata de vocea noastra, de ras, de planset, de strigat. Intreaga gama de emotii se poate exprima prin diferite ritmuri si armonii. Aceste conexiuni atat de profunde cu muzica apar fie ca suntem perfect sanatosi sau suferim o anumita deficienta ori boala, fiind total independenta de pregatirea noastra muzicala.

Din acest motiv, meloterapeutii pot folosi muzica pentru a ajuta copiii si adultii cu o gama larga de nevoi care decurg din cauze variate precum dificultati de invatare, boli mentale si fizice, abuz fizic sau sexual, stres si boli terminale .
Muzică si comunicarea verbala
Fredonand o melodie, se activeaza o prelucrare auditiva complexa, atentia este antrenata, iar discriminarea si memoria sunt activate. Imitarea sunetelor, a cuvintelor si a ritmului este importanta atat in vorbire, cat si in muzica. In ambele cazuri, este necesara repetitia pentru a fi învatate, iar consolidarea materialului ce trebuie retinut este fundamentala pentru procesul de invatare.
Capacitatea unui copil de a imita sunete sugereaza faptul ca are pregatirea cognitiva necesara pentru a invata mai tarziu o limba. Bebelusii exploreaza elementele muzicale prin producerea in permanenta unor silabe formate dintr-o consoana si o vocala, cum ar fi ”tatatata sau ”mamama”.
Aspectul emotional sau afectiv al schimbului vocal dintre parinte si copil este important. Cu mult înainte ca bebelusii sa poata vorbi sau canta, ei încearca sa imite si sa comunice prin gangurit ca intr-un un duet melodios ce are loc intre copil si persoana cu care interactioneaza . Cantandu-le aunci cand sunt mici, copii invata ca pot comunica prin muzica. Cand mai cresc, acestia obisnuiesc sa cante in timp ce se joaca, facand propriile rime si cantand ori atunci cand le este somn, incep sa isi cante singuri.
Este bine stiut faptul ca in cazul copiilor cu sindromul Down, dezvoltarea abilitatilor de comunicare va parcurge un drum destul de sinouos, unde logopedia are un rol foarte important. Copiii cu aceasta afectiune au dificultati in ceea ce priveste perceptia auditiva, tocmai pentru ca este posibil sa nu auda bine si au intarzieri in ceea ce priveste dezvoltarea abilitatilor motorii. Iar toate astea au un impact major asupra dezvoltarii lor cognitive, ceea ce, mai tarziu, va face mai dificila achizitionarea limbajului.
Memoria auditiva pe termen scurt este legata de dezvoltarea limbajului. Micutii cu sindromul Down au memorie auditiva de lucru slaba, ceea ce explica dificultatile pe care le intampina in achizitionarea limbajului si in dezvoltarea acestuia.
De cele mai multe ori, la varsta de 4 ani cuvintele pe care le rostec copii sunt inteligibile, insa in cazul copiii cu sindromul Down ce au aceasi varsta, cuvintele vor fi neinteligibile pentru persoanele care nu sunt familiare cu felul in care acestia comunica si vorbesc. Astfel, pentru a se face intelesi, pana cand recupereaza intarzierile de limbaj, pot utiliza modalitati non-verbale pentru exprimarea cum ar fi muzica, gesturile si semnele. Micutii cu aceasta afectiune sunt, de obicei, dornici de a interactiona si de a comunica, iar invatarea limbajului semnelor ii poate ajuta in acest sens. Dupa cum precizam intr-un articol precedent ”Interventia timpurie in randul copiilor cu Sindromul Down – logopedia (3)”: ”Comunicarea totala este ultilizarea combinata a semnelor si gesturilor cu vorbirea, cu scopul de a facilita invatarea limbii materne. Acest sistem ii permite copilului sa se exprime inainte de a putea vorbi. In comunicarea totala, adultul foloseste semne atunci cand vorbeste cu micutul. Copilul invata acele semne pe care le coreleaza cu un cuvant si astfel poate sa comunice ce vrea folosindu-le. Limbajul semnelor este o comunicare de tranzitie. Metoda lui Jane Passy foloseste cate un semn facut cu mana pentru a reprezenta o consoana. Fiecare consoana are un semn alocat ceea ce ii permite copilului inca o ancora vizuala pe care ulterior o va folosi cand va trece la pronuntia sunetelor”.
Terapia prin muzica pentru copii cu Sindomul Down
Sunetele sunt mereu prezente in jurul nostru, uneori mai pregnant, iar alteori sunt putin sesizabile .Cert este ca ele au o putere foarte mare asupra noastra, desi, uneori, e posibil sa nu fim constienti de acest lucru. Atunci cand insa ele sunt alese cu grija, intr-un cadru controlat, apoi ascultate cu atentie si emise sub atenta supraveghere a unui meloterapeut, sunetele au o putere miraculoasa.
Un punct forte al terapiei prin muzica pentru copiii cu sindormul Down, ce au intarziere in achizitionarea limbajului si vorbire neinteligibila, este faptul ca mediul non-verbal creat sprijina exprimarea emotiilor si ideilor prin dans, prin cantec si prin a compune muzica.
Copiii cu aceasta afectiune, in general, raspund bine la muzica, iar aceasta are potentialul de a spori dezvoltarea comunicarii la acesti micuti. Muzica este folosit ca un instrument de comunicare in sesiunile de terapie prin muzica, in care relatiile interumane sunt extrem de importante.
Si aspectul motivational dat de muzica este, de asemenea, recunoscut. Este stiut faptul ca aceia dintre micuti care au sindromul Down, pot avea o motivatie slaba. Insa tocmai mediul cald si deloc rigid in care au loc sedintele de meloterapie, faptul ca folosind muzica se pot face foarte usor intelesi, iar progresele in ceea ce priveste dezvoltarea limbajului, a imbunatatirii memoriei si a intercatiunii sociale se poate observa cu usurinta, ii motiveaza sa continue.
In terapie sau in afara ei, la nivel de grup sau individual, impactul muzicii asupra mintii si emotiilor este unul major. Ascultand, cantand si lasandu-se purtati de sunetul muzicii, copii cu sindormul Down, imbina intr-un mod placut activitatile ce le fac atat de mare placere, insa care ii ajuta sa recupereze tot mai mult din intarzierele de dezvoltare, bineintelesc, alaturi de kinetoterapie, logopedie, hidrokinetoterapie si terapie ocupationala.
Muzica patrunde in fiecare aspect al vietii, inca dinainte de nastere si atinge sufletul intr-un mod in care nici o alta arta nu poate sa reuseasca. In articolul urmator, vom afla care sunt principiile meloterapiei si cum anume poate fi aplicata concret in cazul copiilor cu sindromul Down.

Elena Carmen Tuca
Psihoterapeut integrativ

Elena Carmen Tuca
Elena Carmen Tuca
Elena Carmen Tuca, Radu Leca, Sindrom Down, UltraPsihologie.ro

SINDROMUL DOWN: HIDORKINETOTERPIA (5)

INTERVENTIE TIMPURIE IN RANDUL COPIILOR CU SINDROMUL DOWN: HIDORKINETOTERPIA (5)

Cu totii visam la o viata normala, insa ce e normalitatea? In mod cert, fiecare dintre noi are propria definitie a normailtatii. Insa. pentru copii cu sindromul Down, normalitatea se refera la a se dezvolta armonios, la a merge si la a vorbi corect, la a putea sa fie idenpendenti si sa poata sa se descurce fara ajutor. Iar la toate acestea, se adauga sa fie acceptati de catre ceilalti asa cum sunt, fara a mai fie priviti ca fiind niste ciudati.
Insa pentru ca micutii sa aiba parte de o viata normala, este nevoie ca acestia sa beneficieye de interventie timpurie, care saacioneze in mai multe directii: kinetoterapie, logopedie si terapie ocupationala. La acestea, se adauga si hidrokinetoterpia, o metoda asemenatoare kinetoterapiei, doar ca se desfasoara intr-un mediu acvatic.
Vindecarea cu apa este practicata inca din cele mai vechi timpuri. In secolul al IV-lea i.Ch. medicul grec Hipocrate prescria imbaierea si consumul de ape minerale pentru efectele terapeutice. Romanii au construit acele bai comune tocmai pentru ca ei credeau in puterea izvoarelor termale.
Hidrokinetoterapia, metoda exercitiilor kinetice in apa, face parte din programele de recuperare functionala destinata celor cu: boli neurologice centrale si periferice, boli reumatismale, sechele posttraumatice, afectiuni cardio-respiratoriiIar, dar si in cazul sindromului Down. Pentru aceasta ultima afectiune mentionata, obiectivele terapautice sunt: imbunatatirea capacitatii motrice generale, imbunatatirea functiei segmentului sau a segmentelor afectate(functional, active si independent), dezvoltarea mobilitatii articulare, tonifierea musculara, pe grupe musculare sau generalizata, corectarea deficientelor posturale ale coloanei vertebrale, corectarea atitudinii capului inclinat inainte, facilitarea masticatiei si dezvoltarea coordonarii si echilibrului.
Hidrokinetoterapia poate fi partiala sau generala. Cea partiala este utilizata exclusiv pentru cresterea mobilitatii prin miscari pasive, pasivo-active sau active. Se executa in cadrul bailor partiale de maini sau de picioare. Datorita proprietatilor apei calde, are urmatoarele efecte :sedarea durerilor si relaxare musculara. In schimb, hidrokinetoterapia generala se caracterizeaza prin intrarea totala a intregului corp in bazine individuale sau in bazine colective.

Astfel, utilizarea hidrokinetoterapiei se bazeaza pe doua fenomene: plutirea corpului in apa si fenomenul de rezistenta opusa de apa.

Plutirea corpului in apa se datoreaza diferentei dintre densitatea apei si densitatea corpului uman. Datorita acestui fenomen, hidrokinetoterapia permite utilizarea unor forte musculare reduse pentru mobilizarea ortostatica si mers ( in cazul leziunilor musculare sau articulare ale membrelor inferioare) si scaderea durerii articulare prin diminuarea presiunilor intraarticulare.

Fenomenul de rezistenta opusa de apa, insa, se manifesta la miscarile laterale sau la cele de sus in jos. Rezistenta creste cu viteza miscarii si cu suprafata frontala de contact. Aceasta suprafata poate fi marita prin aplicarea pe corp a unor placi, mai mult sau mai putin late, care ingreuneaza miscarea, crescand forta musculara.
Ca si contraindicatii ale hidrokinetoterapiei amintesc malformatii cardiace; infectii rino-sinuzale si faringiene; hepatita; nefropatii; TBC pulmonar; epilepsie; afectiuni dermatologice; leziuni de continuitate ale pielii; ulcere varicoase; incontinentaurinara; conjunctivita virala; insuficienta respiratorie severa; alergii la clor.

HIDORKINETOTERPIA

Programul de hidrokinetoterapie

In cazul copiilor cu sindtormul Down, hidrokinetoterapia poate incepe dupa varsta de 4 luni si jumatate, sau dupa a doua doza de vaccin care asigura securitatea copilului.

In general, se utilizeaza temperature intre 33 si 36 grade Celsius pentru bazinele de hidrokinetoterapie. Caldura apei scade vascozitatea tisulara, avand un rol important in combaterea contracturilor musculare

Durata unei sedinte de hidrokinetoterapie este foarte variabila, de la 10-15 minute pana la 60 de minute. Programul de hidokinetoterapie trebuie să cuprindă aceeasi succesiune de elemente: incalzirea, 20-30 minute activitate in apa si revenirea organismului după efort.

Pentru a fi cu adevarat eficient, trebuie sa se desfasoare cu o frecventa de 2-3 ori pe saptamana. Ideal, este alternată cu kinetoterpia.

Programele au caracter individual, ele cuprinzand exercitii adaptate evolutiei probabile a copiilor. Exercitiile fizice folosite in programele de hidrokinetoterapie au la bază aceleaai metode si tehnici ca şi cele executate în aer liber intr-un cabinet specializat de recuperare medicala, ţinându-se cont de principiile si avantajele oferite de mediul acvatic.

Aceste exercitii sunt combinate cu exercitii respiratorii, inspiratiile fiind profunde, iar expiratiile facandu-se cu forta si zgomot. Exercitiile respiratorii au un rol de “repaus activ”, iar copiii invata sa respire profund si corect.
Copiii cu sindrom Down au nevoie de un timp mai indelungat pentru a-si insusi o miscare anume si este posibil sa se adapteze mai greu la mediul acvatic Pentru ca achizitiile acvatice in timpul sedintelor de lucru efectiv sa apara, un rol important il are participarea parintilor la sedintele de hidrokinetoterapiei, pentru ca acestia vor fi sursa de incredere, resursa afectiva a copiilor. Astfel, ei se vor simti in suguranta ori de cate ori vor vrea sa incerce ceva nou, sa se simta relaxat, sa se joace si sa exploreze, sa participe in activitati de grup in apa. In timp, ei vor avea un mare castig al increderii in fortele proprii.
Pe langa toate acestea, hidrokinetoterpia le aduce: redobandirea / dobandirea mobilitatii articulare;ameliorarea functionalitatii organismului; redobandirea / dobandirea coordonarii; cresterea fortei musculare; scaderea spasticitatii (apa calda are efectul antispastic); corectarea deficientelor (deformarilor) ale coloanei vertebrale si imbunatatirea functiei respiratorii.
Adesea, copii cu sindromul Down se pot simti izolati de catre societate, pot fi stigmatizati de catre copii care sunt de-o seama cu ei, datorita amprentei fizice pe care aceasta afectiune si-o lasa asupra lor. Insa prin aceasta activitate acvatica desfasurata la un club de kinetoterapie, ei sunt pusi in contact cu alti copii si cu familiile lor. Astfel, ei socializeaza, isi fac prieteni, se joaca, observa ce fac ceilalti. In acesr mod, sentimentul de a fi exclusi dispare, teama ca nu sunt suficienti de buni pentru a fi impreuna cu ceilalti este inlaturata, iar ei pot sa guste de partea sociala a vietii de care au atat de multa nevoie. Si astfel experimenteaza cum e sa traiasca o viata cat mai aproape de normalitate, unde, dincolo de a-si recupera intarzierele in dezvoltare si de a-si ”vindeca” deficientele, sunt acceptati asa cum sunt.

Elena-Carmen Tuca
Psihoterapeut integrativ
Bibliografie:
Program de recuperare prin hidrokinetoterapie pentru copii cu Sindromul Down, BANYAI BEATRIX, UNIVERSITATEA “BABES-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT SPECIALIZARE KINETOTERAPIE , 2008

Elena Carmen Tuca, Sindrom Down, Ultrapsihologie

INTERVENTIE TIMPURIE IN RANDUL COPIILOR CU SINDROMUL DOWN: TERAPIE OCUPATIONALA (4)

INTERVENTIE TIMPURIE IN RANDUL COPIILOR CU SINDROMUL DOWN: TERAPIE OCUPATIONALA (4)

Atunci cand este mic, copilul este dependent de parintii lui sau de cei care il ingrijesc. Insa, treptat, micutul invata sa faca anumite lucruri singur, fara ajutor, ceea ce ii va aduce un prim contact cu independenta.
In cazul copilului cu sindromul Down, care are un tonus muscular general redus, capatarea independentei este mult mai greu de atins. In acest sens, terapia ocupationala este cea care il va ajuta sa-si dezvolta competentele necesare pentru independenta. Aceste competente includ: motricitate fina (miscarea si dexteritatea muschilor mici din maini si degete); motricitate grosiera (miscarea muschilor mari din brate si picioare); abilitati oral-motorii (miscarea muschilor din gura, buze, limba si maxilar, incluzand suptul, muscatul, mestecatul si linsul); abilitati de auto-ingrijire (imbracat, hranit si mersul la toaleta); abilitati de integrare senzoriala (abilitatea de a primi, sorta si raspunde la informatiile primite din mediu); abilitati de planificare motorie (abilitatea de a planifica, implementa si imparti secventele sarcinilor motorii).

Un terapeut ocupational va lucra cu copilul pentru a-l ajuta la exersarea motricitatii bratului si mainii. Acest lucru pune bazele dezvoltarii abilitatilor motorii fine, cum ar fi atingerea, apucatul, eliberarea și manipularea jucariilor. Dezvoltandu-se abilitatile motrice fine, pe viitor, copilul va putea sa scrie fara probleme, sa deseneze si sa taie, astfel incat sa participe cu succes la toate activitatile scolare pe care le va avea.
Terapia ocupationala, ce este recomandat sa inceapa de la o varsta frageda, il va ajuta pe copilul cu Sindrom Down sa isi desfasoare fara probleme activitatile pe care le are de facut. Indrumandu-l sa gaseasca modalitati de a ajusta sarcinile de zi cu zi, pentru a-si implini nevoile, micutul va invata sa interactioneze cu membrii familiei si sa dezvolte relatii sociale cu alti copii si parteneri de joc.

Dar sa o luam treptat…

Atunci cand copilul este bebelus, atentia ta se indreapta catre sanatatea si dezvoltarea lui armonioasa. In acest stadiu, datorită hipotoniei si slabiciunii muschilor din obraji, limba și buze, hranitul este dificil pentru copilul cu sindromul Down.
Terapia ocupationala le poate arata parintiilor care sunt cele mai bune pozitii in care trebuie sa stea copilul ca sa poata manca si ii poate invata tehnici de hranire a acestuia. In aceasta etapa, terapia ocupationala ajuta copilul sa dezvolte motricitatea bratului si mainii, care pune bazele pentru mai târziu la dezvoltare abilitati motorii fine .

Insa si tu ca parinte poti ajuta copilul cu sindromul Down, facand cu el acasa activitati ce tin de terapia ocupationala. Iata doua sugestii:
1. Cat mai mult pe burtica!
Tuturor bebelusilor le place sa stea pe burtica. Insa pentru cei cu sindromul Down, este recomandat sa stea cat mai mult in aceasta pozitie, pentru ca astfel se mareste forta musculara a bebelusului (este bine stiut faptul ca tonusul muscular scazut este asociat sindromului Down).
2. Joaca cu zornaitoarele
Pentru a pune bazele dezvoltarii motricitatii fine, incurajeaza-ti bebelusul sa apuce jucarii precum zornaitoarele si cele care au o forma rotunda. Pentru ca are maini micute, asigura-te ca jucaria este suficient de subtire pentru ca micutul sa o poata prinde.
Dupa ce copilul trece de stadiul de bebelus, terapia ocupationala vizeaza dezvoltarea motricitatii fine. In acest sens, in activitatile terapiei ocupationale, copilul inchide si deschide obiecte, ia si da drumul jucariilor, darama si construieste, manuieste nasturi si cuburi, experimeteaza coloratul cu creioane colorate.

Acasa, cu copilul poti face urmatoarele activitati:
1. Bea printr-un pai
Deoarece tonusul muscular scazut afecteaza fiecare muschi de la cap pana in picioare, sa bea cu paiul va contribui la intarirea muschilor gurii și fetei copilului.
2. Rezolva puzzle-uri
Dezvolta in continuare abilitatile motorii fine cu jucarii simple adecvate varstei, cum ar fi puzzle-uri cu 4-6 piese.
3. Mergi pe jos !
Copilul cu sindromul Down de obicei invata sa mearga in jurul varstei de doi ani. Un mod de a dezvolta abilitatea motorie grosiera, de exemplu, este sa mearga la plimbare prin parc.
Incepand cu varsta de 4-5 ani, dezvoltatea abilitatilor de autojutorare si a activitatilor de zi cu zi sunt o alta arie asupra caruia se focuseaza terapia ocupationala. Acestea se refera la hranirea de unul singur a copilului, la imbracarea fara ajutor, la joaca în mod corespunzator cu jucarii si la interactionarea cu alti copil. De exemplu, un micut se poate hrani singur mult mai usor daca foloseste un tip special de lingurita sau un vas ori va putea scrie fara mari dificultati daca va prinde intr-un anume fel creionul.

Dintre activitatile pe care le poti face acasa cu copilul tau, amintesc:
1. Trage fiermoarul
Copilul cu sindromul Down are nevoie sa faca activitati care necesită dexteritate: tragerea fiermoarului la jacheta, incheierea nasturilor la pantaloni și legarea sireturilor pantofilor. Aceste activitati necesita multa exersare. Este cel mai bine sa se lucreze la abilitatile de autoajutorare pe rand.
2. Decupeaza
Dezvoltarea abilitatilor de a folosi foarfeca poate cere practica in plus la copilul cu sindromul Down din cauza faptului ca are degetele mai scurte. Practicarea miscarii deschidere / inchidere necesare pentru taiere se poate face prin decuparea unor imagini. De asemenea, este important ca micutul sa foloseasca ambele maini in activitati precum insirarea margelelor sau in indeltniciri care necesita ruperea in bucati mici a hartiei.
3. Tine creionul
Copilul cu sindrom Down are degete scurte, care pot face o provocare din a tine un creion in mod corespunzător. Pentru a-l ajuta sa tina creionul, incurajeza micutul sa tina cu degetul mic si inelarul o jucarie mica sau o radiera in palma lui, in timp ce apuca creionul cu celelalte trei degete.
4. Mergi pe bicicleta
Daca mersul este foarte bine stapanit, incurajeaza copilul sa miste alternativ picioarele la urcatul pe scari sau sa inceapa sa invete sa mearga pe bicicleta cu roti ajutatoare.

Alaturi de kinetoterapie si logopedie, terapia ocupationala il va ajuta pe actualul copil cu Sindormul Down sa devenina adultul de maine capabil sa se bucure de o viata aproape normala, sa poata avea grija de el insusi si sa se bucure de independenta.

Elena-Carmen Tuca
Psihoterapeut integrativ

Sindrom Down

INTERVENTIA TIMPURIE IN RANDUL COPIILOR CU SINDROMUL DOWN: LOGOPEDIE 3

INTERVENTIA TIMPURIE IN RANDUL COPIILOR CU SINDROMUL DOWN: LOGOPEDIE (3)

Pentru marea majoritate dintre noi, sa vorbesti este extrem de simplu. Insa pana cand un copil poate sa pronunte cuvintele, este nevoie sa dezvolte o serie de abilitati. Astfel, trebuie sa fie capabil sa deschida, sa inchida si sa stranga buzele, sa poata sa isi miste limba, sa aiba capacitatea de a imita sunetele, sa-l poata urmari cu privirea pe cel care ii vorbeste, dar si obiectele despre care i se povesteste, sa poata sa asculte o perioada mai mare de timp o poveste, un cantecel sau ce ii spune altcineva si sa inteleaga permanenta obiectelor si cauza si efectele lucrurilor.
Atunci cand vine vorba despre copii cu sindromul Down, familia este cea care poate sa ajute micutul sa dezvolte toate aceste abilitati atat de necesare pentru a putea vorbi.

Copii cu aceasta afectiune obisnuiesc sa foloseasca cuvinte singulare intre 2 si 3 ani, insa varsta primului cuvant variaza. Cei mai multi micuti comunica de cand s-au nascut prin plans, gestica si privire. Ei isi dau seama ca plangnd sau scotand anumite sunete, influenteaza mediul inconjurator si astfel li se accorda atentie, li se implinesc nevoile sau cineva vine sa se joace cu ei.
Multi copii cu sindromul Down inteleg relatia dintre un cuvant si un concept pe la 11-12 luni. Oricum, la acesta varsta, nu sunt suficient de bine dezvoltati din punct de vedere neurologic sau motric, pentru a putea vorbi. Din acest motiv, este foarte important sa se creeze un alt sistem pentru ca micutul sa poate comunica si sa invete limba materna inainte de a o putea vorbi. In acest sens, este foarte utila comunicarea totala.
Comunicarea totala este ultilizarea combinata a semnelor si gesturilor cu vorbirea, cu scopul de a facilita invatarea limbii materne. Acest sistem ii permite copilului sa se exprime inainte de a putea vorbi. In comunicarea totala, adultul foloseste semne atunci cand vorbeste cu micutul. Copilul invata acele semne pe care le coreleaza cu un cuvant si astfel poate sa comunice ce vrea folosindu-le.

sdLimbajul semnelor este o comunicare de tranzitie. Metoda lui Jane Passy foloseste cate un semn facut cu mana pentru a reprezenta o consoana. Fiecare consoana are un semn alocat ceea ce ii permite copilului inca o ancora vizuala pe care ulterior o va folosi cand va trece la pronuntia sunetelor.
Important este sa ajuti copii sa faca diferenta intre sunete. Pentru asta ai nevoie de o poza a unui cuvant care inceape cu o consoana. Apoi, pronunti clar litera si indici spre poza cuvantului care incepe cu acea litera. De exemplu, spui “b” si arati spre imaginea in care este o “barca”, ori “s” si indici spre poza in care este “soare” ori “f” si arati spre o imaginea in care apare “floare”.Copilul trebuie doar sa asculte si sa se uite la poze. Iar daca incearca sa te imite, este un bonus. In timp, cu exersare si dupa ce copilul va “depozita” sunetele in memoria lui, va incerca sa le emita.

Marea majoritate a micutilor sunt gata sa foloseasca cuvintele cu multa vreme inainte sa poata propriu-zis sa le rosteasca. Tocmai de aceea, semnele, pozele si o voce sintetizata sunt foarte importante in a ajuta copii cu sindromul Down sa se pregateasca atunci cand vine vorba de vorbire.
Si tocmai pentru ca parintele unui copil cu sindromul Down are un atat de mare impact in ceea ce priveste dezvoltarea limbajului si vorbirii:
• Aminteste-ti ca limba e mai mult decat cuvinte. Atunci cand il inveti un cuvant sau un concept, e nevoie sa transmiti sensul copilului prin joaca si printr-o experienta multisenzoriala: auz, pipait si vaz.
• Furnizeaza mai multe modele. Multi copii cu sindormul Down au nevoie de mult timp sa exerseze pentru a invata un cuvant, De aceea, este important sa repeti ce spune copilul si sa gasesti un mod de consolidare a cuvantului.
• Foloseste obiecte si situatii reale. Cand il inveti nume de mancaruri, de exemplu, foloseste numele mancarurilor prferate ale copilului tau. Sau, invata-l partile corpului numindu-le atunci cand ii faci baie, sau concepte precum “sub”, “in” si “pe” atunci cand micutul se joaca.
• Citeste-i copilului despre anumite lucruri (animale, plante, culori, etc.) pentru a invata mai usor diferite concepte.
• Mergi in directia in care te duce micutul tau. Daca el este intersat de exemplu, de animalute, spune-i cuvintele pentru fiecare dintre ele.

Pentru copii cu sindromul Down, varsta de 2-3 ani este esentiala in construirea vocabularului. Si cel mai simplu mod de a face asta este joaca:

1. VREAU ASTA!
Alege poze ale obiectelor si activitatilor pe care copilul le place. Astfel, el le poate cere aratand cu degetul catre acestea. Incurajeaza intotdeauna sa spuna si cuvantul alocat imaginii.

2. CURCUBEUL INVATARII CULORILOR
Pentru a juca acest joc, ai nevoie sa aduni obiecte din casa (mingi, tricouri, esarfe, jucarii, etc) care sa intre la categoria: rosu, orange, galben, verde, albastru, indigo si violet, Incepe jocul si de exemplu, ia un obiect de culoare rosie si pune-l in geanta sau cosul in care vor sta toate obiectele de culoare rosie. Daca e la nivelul de un singur cuvant, numeste doar culoarea, atunci cand introduce obiectul in cos sau geanta. Daca e la nivelul de 2-3 propozitii, numeste culoarea si obiectul.
Fa acelasi lucru pana cand treci prin toate culorile.

3. UN CUVANT IN PLUS
Copii cu sindromul Down au nevoie de mai mult timp inainte sa formeze propozitii cu mai multe cuvinte, Cercetarile arata ca acestia au 100 de cuvinte in vocabular inainte de a incepe sa vorbeasca si sa puna cuvintele intr-o propozitie, Fa trecerea de la nivelul in care foloseste doar un cuvant la cel in care utilizeaza doua. Repeta un cuvant pe care el l-a mai pronuntat si mai adauga inca unul. De exemplu: daca el spune “floare”, tu poti adauga “floare alba”

4. CELE DOUA PUNCTE
Foloseste o bucata de carton pe care deseneaza doua puncte colorate la cativa centrimetrii departare unul fata de celalalt. Pentru inceput, spune, indicand spre primul punct: “pisica”, apoi aratand spre al doilea pronunta “merge”, Pune mana micutului peste mana ta atunci cand arati spre cele doua puncte, iar acea miscare va fi ca o ancora tactila.
Pe masura ce progreseaza, deseneaza mai multe fraze pentru a creste lungimea propozitiei.

Intre 3-5 ani, copii cu sindromul Down au nevoie sa isi imbogateasca vocabularul si sa cunoasca cat mai multe sunete. Si in acest caz, jocul este un bun aliat.

1. ORA CEAIULUI
Atunci cand exercitiul vorbirii este relationat cu activitatile de zi cu zi, invatarea limbajului si vorbirii este mult mai motivanta. In acest sens, mareste numarul verbelor pe care le stie copilul tau, folosind cuvinte precum; a sta, a bea, a manca, a se spala, a se peria.
Organizeaza o ora a ceaiului sau o foloseste de ora de baie a papusilor (o papusa pentru tine si una pentru copilul tau) si descrie, mai intai tu, ce fac paapusile. Apoi, e randul copilul tau sa iti arate ce face si incurajeaza-l sa si verbalizeze, folosind doua sau 3 propozitii. De exemplu,” Roza face baie. Maria imbraca papusa. Mama sterge ursuletul”.

2. UN NOU CUVANT!
De fiecare data cand copilul tau spune un cuvant pe care nu l-ai mai auzit, opreste-te din ce faci si aprecieaza-l spunandu-i: “E un nou cuvant! Foarte bine!” Apoi scrie-l pe un post it, arata-i si lui post it-ul, dupa care repeta-i cuvantul scris. Din cand in cand, citeste-i cuvintele pe care le-ai scris pe post it-uri. Astfel, copilul va incepe sa spuna noi cuvinte, pentru a putea continua jocul: cuvantul nou e scris pe post-it si pastrat ca un trofeu.

3. CERCURI COLORATE
Scrie litere pe spatele unor cercuri colorate, iar apoi aseaza-le cu fata in sus. Atunci cand intoarce cercul, copilul trebuie sa pronunte sunetul de pe spatele lui. Asigura-te ca il spune corect. Incepe cu cateva sunte si pe masura ce le pronunta corect, adauga cercuri cu noi sunete.

4. ASOCIEREA DE CUVINTE

Creaza un joc cu cuvinte care ii sunt familiare copilului, cum ar fi cele care desemneaza mancare, culori, animale. Scrie doua cuvinte apropiate ca si sens, cum ar fi “pisica” si “leu”, cate unul pe o coala mare de hartie colorata. Apoi, aceleasi cuvinte, fiecare pe cate un post-it. Aseaza in fata copilului cele doua coli colorate pe care sta scris cate un cuvant si da-i post-it-urile pentru a face asocierea intre coli si post-it-uri. De exemplu, langa foaia unde este scris “pisica”, trebuie pus post-it-ul pe care apare cuvantul “pisica”. In timp, mareste numarul de cuvinte.

Parintii au un rol esential in dezvoltarea armonioasa a copiilor, insa micutii cu sindromul Down au nevoie de si mai multa atentie din partea familiei lor. Insa cheia recuperarii intarzierilor in dezvoltare ale acestora, sta in imbinare perfecta a lucrului pe care il fac specialistii, cat si parintii.

Elena-Carmen Tuca
Psihoterapeut integrativ

Elena Carmen Tuca, Psihologie, Radu Leca, Sindrom Down

INTERVENTIA TIMPURIE IN RANDUL COPIILOR DIAGNOSTICATI CU SINDROMUL DOWN : LOGOPEDIE (2)

In fiecare zi descoperim noutati in domeniile ce ne intereseaza. Daca ne intereseaza un singur domeniu, avem surpriza, ca doar uneori sa primim vesti deosebite despre descoperiri si evolutie. Pe mine, Radu Leca, ma intereseaza de 10 ani, Sindromul Down. Cred in existenta unei terapii experimentale ce transforma pozitiv copii si adolescentii cu Sindrom Down, aducandu-i aproape de realitate. In urmatorul articol, colega si prietena mea dna Psihoterapeut Elena Carmen Tuca, concretizeaza informatia referitoare la “INTERVENTIA TIMPURIE IN RANDUL COPIILOR DIAGNOSTICATI CU SINDROMUL DOWN“. Continue reading “INTERVENTIA TIMPURIE IN RANDUL COPIILOR DIAGNOSTICATI CU SINDROMUL DOWN : LOGOPEDIE (2)”

Elena Carmen Tuca, Psihologie Integrativa, Sindrom Down, Ultrapsihologie

INTERVENTIA TIMPURIE IN SINDROMUL DOWN (1)

Sindromul Down poate fi considerat un accident genetic. Insa dincolo de a fi un accident, este viata a mii de oameni, o viata altfel decat a celor considerati perfect sanatosi.

Dar revenin la “nasterea” sindromului Down…
In fiecare celula a corpului uman exista un nucleu, unde materialul genetic este depozitat. Genele sunt cele care contin codurile responsabile pentru toate caracteristicile pe care le mostenim si sunt grupate in structure numite cromozomi. In mod normal, nucleul fiecarei celule contine cate 23 de perechi de cromozomi de la mama si 23 de perechi de la tata. Confrom lui Jerome Lejeune (1959), un genetician francez, sindomrul Down apare datorita unui cromozom 21 in plus. Materialul genetic aditional altereaza cursul dezvoltarii, ceea ce duce la caracteristicile asociate sindromului Down.

Astfel, la nivel fizic se observa:
– statura mica: copilul are un ritm de crestere mai lent, iar la varsta adulta, inaltimea este mai mica decat media
– tonusul muscular scazut, avand mai mai putina forta musculara decat alti copii de aceeasi varsta;
– capul mic si rotund, cu fruntea bobata, cu profilul plat
– gura mica si deschisa, iar limba mare, brazdata de santuri
– irisul poate avea aspect patat: aceste pete Brushfield sunt mici, albicioase, rotunde sau neregulate, care insa nu afecteaza vederea.
– urechile plasate mai jos, fiind mici si rotunde, iar 50% dintre cei cu sindromul Down pot suferi de surzenie.
– gatul scurt, gros cu piele in exces (aceasta trasatura devine mai putin evidenta pe masura ce copilul creste);
– bratele si picioarele scurte si indesate: unii copii pot prezenta un spatiu mai larg intre degetul mare si al doilea degetul de la picior
– palmele cu un singur pliu de la nivelul partii centrale
De asemeanea, 40-50% dintre persoanele cu Sindromul Down pot suferi de malformatii cardiovasculare si de boli precum hipotiroidism, boala celiaca si afectiuni oculare.
La nivel intelectual, persoanele cu sindromul Down,
au un nivel de inteligenta sub normal, punandu-se de cele mai multe ori problema unui retard usor pana la moderat, retardul mintal sever fiind rar.
Insa fiecare persoana cu sindormul Down este unica, si carateristicile mai sus mentionate pot fi prezente in grade variabile, de la o persoana la cealalta.

Interventia timpurie

Primii ani din viata copilului sunt cruciali in dezvoltarea lui. In aceasta perioada, au loc cele cele mai importante schimbari: se deprinde limbajului, se dezvolta latura cognitiva, au loc o serie de transformari la nivel fizic, se deprind aptitudinile sociale si usor, usor, micutul invata sa fie independent, reusind sa faca de unul singur activitati in care la inceput avea nevoie de ajutor.
In schimb, copilul cu sindromul Down intampina dificultati in toate aceste arii ale dezvoltarii, dezvoltandu-se mult mai incep decat ceilalti micuti sanatosi de varsta lui. Pentru a putea recupera aceste diferente, se recomanda interventia timpurie, care este de preferat sa inceapa imediat dupa nastere.
Interventia timpurie este un program de terapie, ce cuprinde exercitii si activitati ce au ca scop recuperarea intarzierilor in dezvoltarea copiului cu sindromul Down, dar vizeza si ajutarea parintilor in a- si inteleaga copilul, pentru ca astfel, sa-i implineasca nevoile micutului lor.
Aceasta interventie timpurie merge de obicei pe 3 directii:
1. kinetoterapie ( copilul este invatat sa mearga corect)
2. logopedie ( micutul invata sa vorbeasca bine)
3. terapie ocupationala ( copilul deprinde abilitati cognitive).

Cu astfel de interventii, micutul cu Sindrom Down are mult mai multe sanse sa se dezvolte corect si sa se integreze in societate.

Dar, voi lua pe rand aceste directii pe care merge interventia timpurie.

Kinetoterapia

Copii cu sindromul Down vor sa faca ce fac si ceilalti copii: sa stea, sa mearga, sa exploreze si sa interactioneze cu oamenii din jurul lor. Insa, pentru a putea face asta, au nevoie sa isi dezvolte deprinderile locomotorii,
Din cauza unor caracteristici fizice, ce includ un tonus scazut al muschilor, ligamente slabite care reduc flexibilitatea articulatiilor si o forta fizica scazuta, copii cu Down nu devolta abilitatile locomotorii la fel ca ceilalti micuti de varsta lor. Acestia dinatai gasesc diferite metode de a compensa aceste intarzieri, compensari care pot duce pe teremen lung la complicatii, cum ar fi durerea de picioare sau dezvoltarea unui mod incorect si greoi de a merge.
Kinetoterapia are un rol important in dezvoltarea mersului copilului cu sindrom Down. Aceasta previne aparitia unui comportament compensatoriu, care poate duce la probleme de ordin ortopedic, daca nu sunt corectate.
Scopul terapiei prin miscare nu este sa accelereze recuperarea diferentelor de dezvoltare, ci sa faciliteze dezvoltarea optima a deprindeilor locomotor. Asta inseamna ca in timp, copilulu va avea un aliniament si o postura corecta a corpului, va merge corect si va fi bine dezvoltat fizic.
Copii cu sindromul Down au un mod unic de a invata, motiv pentru care este important felul in care se lucreaza cu acestia sa fie ajustat in functie de fiecare micut in parte, Orele de kinetoterapie trebuie sa asigure un mediu placut de invatare pentru copil. Micutul va fi provocat usor in achizitia noilor deprinderi locomotorii pentru a nu deveni rezistent la invatare,
Insa, pe langa munca unui specialist in kinetoterapie, este important ca si parintii cu copii cu Sindromul Down sa continue sa exerseze acasa noile deprinderi locomotorii. Iar pentru a sti cum sa lucrezi acasa cu copilul tau,. prezint in continuare cateva sugestii pe care sa le iei in calcul:

1.Considera activitatea ca pe un joc
E indicat sa consideri ca tot ceea ce il inveti pe copilul tau este un joc. Primul pas este sa , introduci jocul, astfel incat micutul tau sa tolereaza miscarea. Al doilea pas consta in a ajuta copilul sa devina familiar cu jocul si sa inteleaga ce vrei ca el sa faca, Al treilea pas este sa practici jocul impreuna cu el si usor, usor redu din suportul tau. Al patrulea pas se refera la a practica pana cand reuseste sa faca totul singur.

2 .Afla ce il motiveaza pe micutul tau.
Copilul tau se va misca doar daca ceva il motiveaza. De exemplu, se va misca doar daca va vrea sa isi ia jucaria preferata. Atunci cand exersezi deprinderile de miscare, succesul executarii miscarii dorite si incantarea cu care o va face, depind de felul in care te joci cu micutul tau, de tipurile de jucarii pe care le folosesti si de locurle in care le vei plasa.

3. Gandeste asa cum gandeste copilul tau
Incearca sa iti dai seama ce miscari prefera sa faca copilului tau si apoi construieste activitatea pornind de la ele. De exemplu, daca micutului tau ii place sa stea pe burta, invata-l sa se tarasca, sa se catere si sa se roteasca. Daca ii place sa stea in sezut, invata-l sa se miste astfel incat sa poata sa stea in sezut de unul singur.
Este important sa urmezi ceea ce iti indica copilul tau si sa lucrezi urmand directia spre care este pregatit si vrea sa invete.

4.Pozitioneaza-ti copilul spre success
Practica deprinderea pe care vrei sa o insuseasca copilul tau, atunci cand este intr-o forma fizica buna, adica atunci cand are mai multa energie, putere de concentrare si rabdare sa lucreze pentru a-si asuma o noua deprindere. Este important sa stii cum sa il pozitionezi si cum sa il motivezi ca sa atinga obiectivul. Si nu in ultimul rand, este necesar sa stii cand sa renunti. Ce conteaza cu adevarat este sa faca correct de cateva ori deprinderea noua pe care vrei sa o insuseasca, decat sa o practice ore intregi, ceea ce ar duce la oboseala, frustrare si suparare.

5. Citeste indiciile pe care ti le ofera copilul tau
Acorda atentie cum raspunde copilul tau la practicarea noilor deprinderi. Daca este prea greu, fa totul mai usor prin schimbarea felului in care va jucati sau oferindu-i mai mult ajutor.
Practica atata timp cat copilul tau face bine nou deprindere. Calitatea timpului acordat practicii e mult mai importanta decat cantitatea

Dezvoltarea deprinderilor locomotorii este primul obiectiv pe care parintii cu copii cu sindormul Down il au de atins. Insa importanta este si deprinderea limbajului, despre care voi vorbi pe larg in articolul urmator

Elena-Carmen Tuca
Psihoterapeut integrativ

INTERVENTIA TIMPURIE IN SINDROMUL DOWN

cover 1

SINDROMUL DOWN