Psiholog, Psihologie, Ultrapsihologie

Cum ajuti un anxios?

Cum ajuti real un anxios?
Sunt trei raspunsuri pozitive si trei raspunsuri ce pot fi interpretate emotional, drept negative:
1. + Comunicare bazata pe dragoste
2. + Ajutor permanent
3. + Impunerea unui regim de viata fara responsabilitati înalte
4. – Il lasi sa se descurce singur, observand-ul din apropiere
5. – Il obligi sa ia decizii
6. – Ii faci program si observi de aproape respectarea lui

In baza celor cinci puncte, putem formula urmatoarea idee: indiferent de modul de comunicare si interactiune, anxiosul o sa fie nemultumit. De ce? De propria neputință. Practic anxiosul o sa fie supărat pe el însuși, fără să recunoască. Logica o va utiliza in mascarea neputinței, îndepărtând orice privitor. Nimeni nu trebuie sa-l vadă cât de temător este, cu atât mai mult cât de slab emotional este.

Time managementul si anxietatea
Ce legatura are anxietatea cu programul? Are! Anxiosul nu se apropie de frici, nu le accesează, dacă înțelege si acceptă atât programul de lucru cat si cel personal.
De luni pana vineri exista inserat in programul personal modulul de sport, ce îi va permite anxiosului să doarmă noaptea mai mult de 6h. In mod special Sâmbăta si Duminica anxiosul se ocupă de casă si de relația de cuplu.

Avem urmatorul exemplu concret de subiect anxios:
20-25 de ani, 2-3-4 facultati urmate timp de doi ani fiecare, doua relatii serioase de cuplu, iubitor de vizibilitate, înțelegător cu toți mai puțin cu el, motivat pentru scurtă durată si doar în prezenta unui subiect dominant Alpha. Subiectul este diagnosticat cu Anxietate severa. Anxietatea in cazul sau este insotita de insomnie, ganduri fixe, proiectarea propriei imagini in domenii fanteziste(cel mai mare pictor, cel mai cunoscut speaker, cel mai bun designer).
Cum poate fi ajutat? Pentru ca anxiosul sa inteleaga si sa accepte ajutorul trebuie să simtă rezultatele ajutorului inainte ca acestea sa se materialize real. Suna fantezist si imposibil dar atât timp cat anxiosul proiecteaza emotional rezultatele la care visează, el accepta si ajutorul omului ce il aprecieaza.

Atat timp cat anxietatea reprezinta permanenta reintepretare a ceea ce simt “atunci cand”, proiectia emotionala a unor rezultate dorite si intelese nu este imposibila. Inainte ca anxiosul sa se lase sedus de reinterpretarea senzatiilor si sentimentelor aparute in timpul unui eveniment, proiecteaza concret la nivel personal imaginea de sine in prezenta rezultatelor dorite.
Exemple:
7. stiu ca sportul imi face bine, nu voi ajunge cel mai bun sportiv al Romaniei dar pot face sport de placere
8. stiu ca sunt bun la condus, nu voi ajunge pilot dar pot sa accept un job care sa imi permita sa strang bani pentru masina

Implicarea familiei si prietenilor in viata personala a anxiosului
Implicarea se face in baza raporturilor de incredere si rusine. Exemplu: avand încredere si simțindu-se rusinat de Tată, Caius a învățat sa sofeze. Timp de 8 luni, Tatăl si-a insotit fiul la fiecare iesire cu automobilul. Acum Caius sofeaza zilnic de placere. Caius are job. Caius se poate întreținere.

Scopul ajutorului acordat pentru o perioada limitata unui anxios, de propria familie, este atingerea independenteei sociale si economice.

Psiholog Radu
0741101881

Coaching, Psiholog, Psihologie, Radu Leca, Ultrapsihologie

Depresia vazuta ALTFEL

Sentimentul de “A FI TRADAT/Mintit” in cazul Persoanelor cu Depresie ! Un sentiment unic, ce nu tine seama de realitate. Persoanele cu Depresie nu vad sentimentul nici negativ, nici pozitiv. Pur si simplu il simt si interpretarea sentimentului este a celor ce intra in contact cu ei. Chiar daca terapeutul percepe corect fuga de esec si frica de tradare din suboect, acesta nu le poate denumi. De ce? Subiectul fiind sensibil la orice, se intoarce atât împotriva terapeutului cat si a celui ce l-a recomandat. De ce? Din frică si neputință.

Este adevarat: exista cel putin patru lumi
A. a celor ce sunt depresivi si nu luptă
B. a celor ce sunt depresivi si lupta
C. a celor ce au fost depresivi si duc “dorul” senzatiei de rupere de realitate
D. a celor ce au fost depresivi si acum lupta sa fie foarte aproape de realitate, ca nu cumva sa se regaseasca in situatia de a rememora seducția senzatiei de depresie

Depresia seduce subiectul? Da. La inceput subiectul o percepe ca pe “o tristete extreme”, iar pe măsură ce responsabilitatiile scad si in jurul subiectului apar prieteni ce vor sa-l ajute, subiectul intelege ca depresia il propulsează atât social cat si emotional. Depresivul intelege corect seducția? Nu!

Adevaruri ce deranjează, dar trebuie spuse public pentru a facilita atat anxiosilor cat si depresivilor, acordul cu realitatea: din obisnuinta de a se simti centrați in mijlocul Universului, obisnuinta obtinuta in urma deresponsabilizarii, anxiosii si depresivii renega realitatea inlocuind-o cu un Surogat Emotional. Unde simt anxiosii ca se află? Fix in mijlocul Universului. Nu conduc Universul dar au pretentia să fie văzuți, așa cum ei își imaginează că sunt, de către toți cei ce trec pe lângă ei. Sentimentul este real? Nu! Sentimentul apare ca formă de aparare? Nu, mai mult ca formă de conservare a propriei imagini stabile. In timpul depresiei imaginea despre Sine, mai este stabilă? Nu, dar exista carlige emotionale, ca această centrare forțată in mijlocul Universului, care aduc din cand in cand orgoliul aproape de subiect. Sunt orgoliosi depresivii? Da! Sensibili? Da! Logici? Aproape! Argumentativi? Da! Prin argumente sustinute de educatie, depresivii poartă razboaie reale de cucerire, atât a Sinelui cât și a tuturor celor ce intră in contact cu ei.
La ce îi ajută Razboaiele Emotionale bazate pe argumente educationale, pe depresivi? La stabilirea directiei motivationale, a existentei lor. Atunci cand se simt inutili si nu au chef să indrepte inutilitatea, depresivii se ceartă. In acest fel isi reconfirma puterea si partial valoarea socială si personala.

Chiar si dupa 3-6 luni de Consiliere Psihologica, depresivii resimt puternic sentimentul de Tradare, chiar si atunci cand acesta nu este real. De ce sentimentul de Tradare nu este real? Datorita faptului ca depresivul percepe intens realitatea zonei de confort si nu pe cea reala. Cum reacționează? Subiectul egalizeaza realitatea cu inchipuirile si reacționează in conformitate, adica: exclude discutiile, accepta doar monologurile interioare si stie ca doar el este “cel mai” special. Aceasta expresie, forțată lingvistic, sustine ideea importantei pe care depresivul o resimte in prezenta tulburarii. De aici isi trage originea si punctul “A” de mai sus.

Relațiile personale
Se bazează pe interdependenta, nerecunoscută. Chiar și atunci când nu comunică nimic, depresivii au pretentia sa fie auziți. De ce utilizez cuvantul “Pretentie”? Datorită faptului ca subiectul îndepărtându-se de latura sa naturală, poate emite in mare, doar pretentii argumentate dar lipsite partial de logica. Daca esti atent la firul logic al expunerilor, depresovilor, vei observa ascunsă dupa zeci de argumenente personale, bresa Logicii. In cazul in care terapeutul utilizează in forță breșea, nedorind sa.munceasca la contraargumente, subiectul se inchide emotional si informează familia, ca nu exista chimie intre el si psiholog. Evident familia il crede si schimba terapeutul. Exemplu: la întrebarea “de ce nu vorbesti”, depresivul iti (poate) raspunde (uneori zambind, alteori extrem de serios): “Păi nu ajunge că gândesc? De ce nu mă auzi?”. Dacă tu ca terapeut, il intrebi direct dacă stie ca in realitate, gandurile nu se aud ci se exprimă, subiectul se inchide emotional si fuge, cu teatru, convins fiind de importanta sa.
Relatiile personale se mențin greu și întotdeauna anxiosul/depresivul este victima.

Deptesivii nu uita nici o privire negativa, simtita la un moment dat. Se razbuna? Nu! Isi canalizeaza energia catre autovictimizare. Isi alimentează depresia cu motive noi, ce cuprind si sentimentul de Tradare.

In curand ne vedem la TVR2. DIMINEATA.
Postarea realizată de catre Psiholog Radu Leca.
Contact: 0741.101.881
Programari Consiliere Psihologica: 09:00 – 22:00 de luni până sâmbătă.

Comunicat, Psiholog, Psihologie, Ultrapsihologie

Grup de Dezvoltare BUSINESS 7,83 hz

Moriel Sibenstain si Psiholog Radu Leca, va propun participarea la cel mai nou Grup de Dezvoltare BUSINESS 7,83 hz
10 intalniri in grup sau individuale cu valoarea de 800 de lei.

Perioada de desfasurare a Grupului si/sau intalniri unu la unu: 25 ianuarie – 10 februarie
București, Splaiul Independentei nr 290

Diferenta perceputa constient, intre ceea ce reprezinta relatiile autentice, sanatoase si interdependenta emotionala determina modului in care actionam si interactionam, atat in cadrul relatiei de cuplu, cat si in cadrul celorlalte relatii interpersonale. Modul cum gandim si ce anume gandim la locul de munca, cum ne raportam la superiori si cum depasim stressul de la job, reprezinta bariere emotionale peste care puteti trece doar lucrand impreuna.
Invatam impreuna
– Tehnici de dezvoltare personala ce anume ne ajuta sa devenim mai buni si independenti
– Înțelegerea in detaliu a funcțiilor și funcționalității minții și a proceselor sale
– Explicarea complete a diferitelor modele ale minții
– Explicarea detaliata a principiilor “Conștient” “Subconștient” și “Supraconștient” “Constiinta Comuna”
– Modalitatea de definire și setare a scopurilor
– Legile realizării cu succes a influentelor si manipularii, astfel încât chiar să atingi scopul propus

Dezvoltarea dvs se realizeaza pe etape.Va rog sa constientizati timpul acordat dezvoltarii personale.

De ce sa participi la grup?
Printr-un intermediul unui format patentat de Moriel SIbenstaine si UltraPsihologie.ro in cadrul caruia se folosesc tehnici de life-coaching, psihoterapie, antreprenoriat si psihologie experimentala, grupul de dezvoltare personala si autocunoastere „7,83hz” va contribui la:

• Constientizarea modului in care percepi relatia cu tine. Cine esti tu in aceasta relatie? Victima, executant sau conducator independent
• Imbunatatirea autocontrolului si raportarea la ceilalti prin dezvoltarea unor stategii corecte de gestionare a fiecarei experiente marcante de viata;
• Construirea increderii in propria persoana in accord cu tehnici 7,83 hz de viata; recastigarea increderii in proprile ganduri, intelegerea relatiei de cuplu si intelegerea relatiilor interpersonale in general;
• Anularea bagajului emotional preluat prin copier – episod depresiv, anxietate, numeroase frici, emotii reprimate de-a lungul timpului, punctarea umbrelor relatii din trecut, gestionarea vinovatie, agresivitate interioara. De ce ne razbunam pe noi?
• Echilibrarea emotionala. Redobandirea multumirii de sine si a fericirii;
• Insusirea anumitor elemente de comunicare constructiva in relatiile cu ceilalti.

Grupul se adreseaza persoanelor:
• Care isi doresc sa interactioneze cu o alta metoda de predare si sa inteleaga o alta metoda de invatare / intelegere inalta a sinelui;
• Care isi doresc sa inteleaga cand o relatie este gresita, cand trebuie sa renunte la relatie, cand trebuie sa puna pauza relatiei, cand exista disfunctionalitate in relatie
• Care au experimentat expuneri in cazul dependentei relationale si vor sa invete cum pot construi relatii de viitor
• Care isi doresc sa sa se bucure mai mult de ceea ce gandesc, in lipsa fricilor
• Studenti in ultimul an, masteranzi si doctoranzi beneficiaza de 10% reducere

Pretul este de 800 lei pentru 10 intalniri

Psiholog, Psihologie

Conditiile corecte de evolutie psihoemotionala aplicate unui copil cu parinti divortati

Conditiile corecte de evolutie psihoemotionala aplicate unui copil cu parinti divortati

Modul de viata a acestor persoane are drept componenta semnificativa prezenta suportului emotional prin care se creeaza posibilitatea conturarii diferitelor stiluri de acceptare a vietii de familie.

Evaluarea modurilor si stilurilor de viata ale persoanelor cu deficienta emotionala dobandita in urma divortului, se bazeaza pe domeniul autonomiei/dependentei în satisfacerea trebuintelor emotionale.

Impreuna, vom reusi sa îi ajutam pe copii daca identificam corect si la timp, tulburarile emotionale si daca aplicam de urgenta metodele adecvate specificului dificultatiilor emotionale.
Dragi parinti NU trebuie sa amanati rezolvarea problemelor, în speranta ca acestea dispar de la sine pe masura ce copilul creste si intelege altfel viata. Ce riscati? Riscati agravarea tulburarilor emotionale pe fondul divortului iar efortul depus pentru recuperarea minorului va fi mult mai mare. Nu uitati! Pana copilul ajunge adult, datoria parintilor este sa-l sustina, indiferent de raporturile dintre ei.

Ce va recomand in cazuri particulare?
Va fi consultat un psiholog specializat pe lucrul cu minorul. Importanta este examinarea copilului, pentru a se stabili corect obiectivele si metodele cele mai adecvate de corectare si sustinere emotionala.
Se începe cu stabilirea cauzelor care au provocat dificultatea emotionala si se va urmari înlaturarea in totalitate a lor.

În functie de specificul dificultatiilor se adopta in lucrul cu minorul, atat atitudini cat si metode diferite.

Trebuie sa fie cunoscute totalitatea etapelor în dezvoltarea emotionala a copilului pentru a avea criterii de observare, evaluare si control.
Depasirea tulburarilor emotionale depinde de parinti, educatori si psihologi. Printr-o stransa colaborare, directionarea eforturilor spre aceleasi obiective si adoptarea unei atitudini comune, copilul va beneficia de un ajutor eficient si va înregistra vizibele progrese psiho-emotionale.

Fiecare copil este unic, la fel si modul lui de a reactiona la probleme.
Niciodată nu trebuie să se manifeste iritarea sau nerabdarea fata de nereuşitele copilului.
Orientati dezvoltarea lui într-o maniera pozitiva si procedati cu rabdare.
Numai întelegand care sunt nevoile sale vom reusi să aflam calea potrivită pentru a-l ajuta corect.

Punctarea conditiilor corecte de evolutie psihoemotionala aplicate unui copil cu parinti divortati

1. Comunicarea

Parintii divortati au obligatia sa comunice corect cu copii lor. Violenta fizica si verbala este exclusa. Violenta nu inseamna comunicare.

Exemplu caz real: Tatal de provenienta basarabeana, isi invita copilul in noua sa locuinta, obtinuta dupa divort. La invitatie mai raspund si prieteni comuni. In timpul petrecerii, din motive clare (surescitare si nerabdare) Tatal isi loveste de mai multe ori, de fata cu invitatii, copilul. Loviturile sunt insotite de amenintari.
Ulterior incidentului tatal declara doua lucruri contradictorii. Ca nu isi aduce aminte de incident, ca nu a fost vina luni si a fost provocat de minor.

Copiii ce provin din familii destramate se impart in trei mari categorii: vorbareti, muti, tristi.

2. Dreptul la libera exprimare
Copiii acestia speciali, se exprima greu iar daca nu sunt sustinuti, exprimarea se face cu multa nesiguranta, pe alocuri frica. Parinti, obligatia dvs este sa sustineti copilul. Cand vedeti ca minorul vine la dvs sa va vorbeasca, incurajati-l.

3. Garantarea educatiei
Scoala,meditatii,cursuri de dezvoltare emotionala,un sport cel putin. Asa trebuie sa arate agenda unui copil. Verificati impreuna temele. Nu tipati la copil daca acesta greseste tema. Cumparati timpul unui meditator bun. In weekend copilul sa mearga la cursuri de dezvoltare emotionala. Sa se inteleaga si sa se accepte. Obligatia dvs in educatie este urmatoarea: cand minorul vrea sa renunte, dvs il sprijiniti, il intelegeti si il repozitionati pe drumul cel bun.

4. Garantarea dreptului la securitate emotionala
Cum incepem si incheiem ziua? Spunand minorului cat de mult il iubim. Sunteti obligati sa realizati lucruri impreuna: iesiri la cinematograf, iesiri in parc, alegerea de haine din magazin, excursii, piscina, teatru. Totul impreuna. Copilul in acest fel simte ca este iubit.

5. Sustinerea psiho emotionala a minorului prin normalitate
La acest punct discutia este concreta. Trebuie definita normalitatea ce se prezinta minorului. Cea mai simpla definitie este: nu va vorbiti de rau fostul partener de casnicie, indiferent de multiplele lui greseli realizate fata de dvs. Neutralitate!

Dragi parinti, eu Radu Leca, ma ghidez in viata personala cu ajutorul a doua mottouri:
Nu divortezi daca ai facut copii si Niciodata sub nici o forma nu lovesti cu vorba sau cu palma un copil.

In urma cu multi ani, cand tatal meu a decis sa plece de acasa in ziua in care eu implineam 5 ani, am inteles ca dragoste cu forta nu se poate. Imi aduc aminte gustul si mirosul aerului ramas in urma mutarii lui de acasa: praf si hartie. La fel a fost si in sufletul meu aproape 15 ani.
La 20 de ani, creierul a acceptat ca evolutia nu alege ci impune. Iar daca partenerii unui cuplu nu evolueaza impreuna, sunt sanse mari sa nu mai fie impreuna.
Cel ce sufera in urma divortului lor este copilul. Prins in mrejele minciunii, a defaimarii si a urii.

Cu drag, al dvs
Psiholog Radu Leca
0741101881
leca@deleca.ro

[bsk-pdf-manager-pdf id=”10″]

Photo source: https://pixabay.com/en/child-crying-kid-boy-sad-young-594519/

Psiholog, Psihologie

Cele 6 reguli de AUR în parenting

Articol realizat de Psiholog Cristina Dimitrescu.

Psiholog Radu Leca recomanda urmatorul articol pentru:

  1. Atitudine si logica
  2. Continut informational si motivational
  3. Verbalizare
  4. Evolutie Mentala
  5. Pozitivism

Moriel Sibenstain acorda acestui articol 4 stele din 5.  Stelele Sibenstain sunt: Curaj, Determinare, Manipulare, Logica, Informatie. Acestui articol ii lipseste doza de manipulare. Dupa ce l-am citit am simtit ca dna Dimitrescu nu doreste sa castige bani ci sa faca oamenii fericiti.

Cele 6 reguli de AUR în parenting

Motto: Nu putem face cu toții lucruri mărețe dar toți putem face cu dragoste lucruri mici. Nu vom ști niciodată întregul bine pe care un simplu zâmbet îl poate face. – Maica Tereza

Cred că fiecare dintre noi, cei care suntem părinţi, am trecut de la agonie la extaz de căteva ori în viaţă în faţa provocărilor venite pe calea parenting-ului.
Din experienţele creşterii propiilor copii şi a celei de terapeut am concluzionat că există 6 reguli, fără de care nu se poate transforma bebeluşul, copilul de acum, în adultul responsabil de „maine”.

12473602_1664374743839874_3794808349375883955_o1. Copiii au nevoie să fie IUBIŢI
Să fie iubiţi pentru ceea ce sunt ei, nu pentru că sunt cuminţi, sau pentru că sunt ordonaţi cu alte cuvinte, nu pentru comportamentul lor ci pentru prezenţa lor în viaţa noastră. A iubi un copil nu înseamnă a-i acoperi doar nevoile fiziologice de hrana şi îngrijire corporală ci a-l lua în braţe şi a-l mângâia, a-i spune te iubesc de cât mai multe ori pe zi, a-i oferi din timpul tău pentru a-l asculta, la propriu.
Nu-ţi ameninţa copilul în încercarea de a-l corecta. Va învăţa repede ca este doar o ameninţare, că nu faci ceea ce spui, efectul pe termen lung: nu va mai avea încredere în tine şi implicit nu te va mai asculta.
Nu exprima o atitudine critică. În cazul în care copilul tău face ceva ce ţie nu îţi place explică-i, adu-i argumente, indiferent de vârsta pe care o are. Manifestă acceptare faţă de copilul tău.
Nu ţipa şi nu striga la copilul tău. Nu vor face decât să îl sperie, să îl intimideze şi poate duce la o teamă pe termen lung în legătură cu autoritatea.
Nu-ţi exprima prin cuvinte sau privire dezamăgirea sau neplăcerea. Aici aş reveni la recomandarea de a explica copilului despre ce este vorba, să înţeleagă contextul, argumentează, chiar daca mai pierzi un pic de timp cu aceasta.
Nu-i aplica „tratamentul tăcerii”. Prin acesta copilul poate simţi că este respins, că nu este iubit şi iar ajungem la condiţionare.
Nu-i rosti numele pe un ton jignitor pentru că s-ar putea simţi înjosit.
Despre limbajele iubirii copiiilor voi scrie un articol separat, astfel să poată fi un ghid în identificarea propriului limbaj al copilului tău.

2. Copiii au nevoie să li se acorde ÎNCREDERE
De ce? Pentru a deveni capabili să îşi i-a propriile decizii (cu îndrumare dacă au nevoie) şi a-i învăţa, în acelaşi timp despre responsabilitate. Copiii reacţionează la încrederea oferită şi vor face întotdeauna tot posibilul pentru a nu-i dezamăgi pe cei ce au încredere în ei.
Prin încredea oferită le arătăm copiilor că îi preţuim şi că ne bazăm pe ei, ceea ce va duce la creşterea încrederii în sine şi a stimei de sine a copilului, cu efect benefic pe termen lung.
Prin exerciţiul încrederii copilul exersează metode a lua decizii bune. Iar luarea deciziilor proprii duce şi la asumarea lor. Orice copil, cu cât este mai responsabilizat şi susţinut cu atât va avea o mai mare încredere în sine şi va dori să şi înveţe mai mult. Cu cât îşi asumă de mai timpuriu responsabilitatea de autoinstruire cu atât va progresa mai mult.
Lăsaţi-i să mănâce singuri de la o vârstă cat mai fragedă, să se îmbrace, să se spele, apreciaţi-l când are iniţiativa de a face ceva singur.

3. Copiii au nevoie să fie LIBERI să trăiască experienţele vieţii
Copiii au nevoie de mişcare, într-un mediu securizat şi securizant pentru el. Dacă aveţi grijă ca totul în casă să fie un loc sigur pentru copilul vostru el va înţelege şi va experimenta cât mai curând explorarea mediului, ceea ce va duce, inevitabil la dezvoltarea creativităţii. Lasă-l să se murdărească, să se lovească (desigur în limita integrităţii corporale), să îşi menţină vie nevoia de cunoaştere pe care o are încă de la naştere. Dacă nu, o altă variantă la care va recurge copilul este aceea de a explora când tu nu eşti de faţă, ceea ce poate duce la răniri şi învăţarea necinstei.
De asemena, foarte important este modul de exprimare pe care îl învaţă copilul de la persoanele reprezentative din viaţa lui. Nu folosi expresii jignitoare la adresa altora, controleaza-ţi vocabularul punând accentul pe a folosi un limbaj pozitiv, stimulativ, apreciativ, chiar când este vorba despre alţii, nu doar despre copilul tău.
Lasă-l să exploreze mediul din toate punctele de vedere: de la spatiu, la obiecte din casa, gusturi diferite, animalele şi păsările din jurul lui, în timpul de care are el nevoie.
Oferă-i libertatea de a vorbi şi stimulează-l prin a-i vorbi tu. Prin a îi oferi informaţii şi stimulează-l să pună întrebări, iar tu răspunde-i cinstit, iar dacă nu ştii răspunsul (nimeni nu-i perfect) spune-i că încă nu ştii dar ca te vei documenta şi vei veni la el cu răspunsul…..şi, cel mai important, ţine-te de cuvânt.

4. Copiii au nevoie de STIMULARE
În copilăria mică (0-3 ani) copiii au nevoie de rutină şi de echilibru în viaţă, tocmai pentru a se simţi în siguranţă. După aceea trebuie stimulaţi prin încrederea acordată spre a experimenta diferite activităţi. Nu trebuie să îi tratam nici ca pe nişte bebeluşi care nu sunt în stare să facă nimic, dar nici ca nişte adulţi şi să avem anumite aşteptări de la ei. Cheia este în a găsi sarcinile care să fie suficient de simple spre a fi îndeplinite fără stres şi în acelaşi timp să fie suficient de dificile pentru a determina copilul să-şi folosească toate resursele pentru a le duce la bun sfârşit.
Copiii sunt stimulaţi să îşi dezvolte anumite abilităţi, sau chiar deprinderi de comportament sănătoase chiar prin intermediul exemplului pe care il primesc din partea părinţilor sau al fraţilor mai mari. Dacă de pildă copilul este învăţat să i se citească de mic, el va descoperi fascinanta lume a cărţior şi va avea plăcerea şi motivaţia interioară de a citi când va fi un pic mai mare.

5. Copiii au nevoie să fie ÎNVĂŢAŢI
Pentru a şti cum să ne învăţăm copilul trebuie să cunoaştem căteva cacacteristici ale modului lor de gândire.
La copilul de până la 3 ani gândirea este egocentrică, adică cu cât este mai mic cu atât este preocupat doar de fiinţa lui nefiind familiarizat cu mediul. Ma exact el nu realizează că ceea ce gândeşte şi acţiunile întreprinse sunt parte a unei situaţii în care este implicat. De asemenea, nu poate să înţeleagă o situaţie dintr-o altă perspectivă (a persoanei de lângă, a jucăriilor pe care le are).
Gândirea lui este dominată de percepţii, este influenţat de ce aude, vede, ce experimentează. Merge mai degrabă de la particular la particular decât de la general la particular. El nu este conştient că prin comportamentul lui poate determina reacţii din partea celorlalţi decât prin experienţa personală.
Gândirea lui este relativ nesociabilă; când sunt mici sunt învăţaţi că adulţii trebuie să se ocupe şi să ghicească toate necesităţile pe care le au, că nu trebuie să ofere explicaţii, ceea ce nu „ţine” o viaţă întreagă.
Şi tot în sarcina noastră, de părinţi, revine responsabilitatea a ceea ce vrem să înveţe copilul nostru, de a avea nişte obiective, bine stabilite. Fizice şi mentale în acelaşi timp, dar şi spirituale. Şi aici aş menţiona programele de dezvoltare învăţate din Analiză Comportamentală Aplicată (Terapia ABA), care este foarte bine structurată şi se poate aplica oricărui copil, nu doar celui cu autism.

6. Copiii au nevoie de CONSECVENŢA noastră în tot ceea ce îi învăţăm, de la cum vorbim, cum acţionăm şi reacţionăm în viaţa noastră de fiecare zi.
Învăţaţi să „creşteţi” alături de copilul vostru, să vă bucuraţi de fiecare moment petrecut alături de el şi de provocările primite pe drumul parenting-ului.
Orice întrebare ai avea nu ezita să o trimiţi la adresa: cristina.dimitrescu@yahoo.com şi eu îţi voi răspunde în cel mai scurt timp posibil. Pentru alte articole referitoare la creşterea şi educarea copiilor intră pe www.newpsychology.ro

Psihoterapeut Cristina Dimitrescu

Psiholog

Programarea comportamentala a educatiei pentru oamenii de success

Programarea comportamentala a educatiei pentru oamenii de success

Cuvântul “programare” evidentiaza faptul ca stereotipurile de gandire (cele care au patruns adanc in subconstient, actionand ca si convingeri de nezdruncinat) determina modul in care reactionam intr-un anumit context, starile pe care le avem si in consecinta, tipul de comportament pe care-l vom adopta.
Cultura din care facem parte, educatia oferita in familie si in scoala, structureaza cele mai multe din programele pe baza carora functionam si ne predispun la anumite comportamente care ne determina viata personala si sociala.
O bine cunocuta tehnica de antrenament pentru success folosita de oameni de top din diverse medii profesionale este metoda NLP. Aceasta tennica se ocupa cu structura experientelor subiective ale oamenilor (cum organizam ceea ce vedem, auzim, simtim si cum percepem, selectam si modificam lumea înconjurătoare prin intermediul simturilor; cum ne folosim de limbaj si cum actionam, intentionat sau neintentionat, pentru a obtine un rezultat).
Fondatorii Programarii Neuro Lingvistice au descoperit ca programele ineficiente pot fi modificate ationand la nivelul sistemelor de reprezentare (vizual, auditiv si kinestezic) si folosind tehnicile lingvistice specifice.
Reprezentarea interioara determina starea emotionala, iar starea emotionala determina comportamentul. Oamenii realizează o anumita actiune (au un anumit comportament) numai atunci cand sunt transpusi in starea pe care au asociat-o cu acea actiune!

joyEa reprezinta tehnica folosita adesea in coching pentru pentru antrenamentul dezvoltarii personale. Coaching-ul este definit drept un “parteneriat care accelereaza ritmul de invatare al clientului, performanta si progresul acestuia pe plan personal si profesional”. European Coaching Institute (ECI) – un proces care “il ajuta pe client sa renunte la ceea ce este acum pentru a deveni ceea ce isi doreste sa devina”. Coachingul poate fi un parteneriat penrtu perfomanta. Coach-ul invita clientul la un proces de explorare si descoperire personala, de stabilire a scopurilor si de construirea unui plan de actiune, oferind un feedback adecvat pentru obtinerea unor rezultate extraordinare. Coaching-ul înglobeaza principii, metode, teorii si tehnici de succes preluate din psihologie (mai ales din psihologia pozitiva), filozofie, pedagogie, învatarea adultilor, management, dezvoltare personala si sportul de performanta. Scopul principal al coaching-ului este definirea si realizarea unor obiective în unul dintre planuri (profesional, personal, cuplu, familie, afectiv, spiritual) în armonie cu viata in integralitatea ei. Coaching-ul este o interventie care are ca obiectiv fundamental realizarea încrederii în fortele proprii a clientului, indiferent de continutul sarcinii sau al problemei. Coach-ul se concentreaza pe valorificarea potentialului clientului, facilitând identificarea înzestrarilor si calitatilor ce constituie pilonii de baza ai construirii unei vieti împlinite. Vom realiza lucruri extraordinare atunci când vom fi pusi în situatia potrivita, iar rolul coaching-ului este de a facilita aceasta situatie.

Esenta coaching-ului sta în consolidarea constientizarii si a responsabilitatii. Suntem capabili sa controlam doar lucrurile de care suntem constienti, fiind controlati de lucrurile de care nu suntem constienti. Constientizarea ne confera controlul asupra realitatii.
Insa dincolo de Programare Neuro Lingvstica si coaching, pe care le folosim ca si metode de interventii in dezvoltarea noastra, pot spune ca educatia timpurie este unul dintre cele mai bune programe comportamental educationale ale oamenilor de success. Un program de tip “long life learning “(invatare pe tot parcursul vietii).
Am remarcat aceasta in experinta mea profesionala cu copii si tineri. Cu cativa ani in urma am lucrat cu Centrul de excelenta pentru copii supra dotati (Gifted School). Aceasta scoala s-a nascut din dorinta de ai integra pe copii cu inteligenta peste medie intr-un program educational adecvat si potrivit nevoilor lor pe langa programa scoalara obisnuita, in ai antrena sa isi dezvolte inteligentele. Fiecare curs in sine construit impreuna cu diversi specialisti, era alactuit in asa fel incat sa antreneze copilul de la varste timpurii. Ceea ce am observat pregnant in comportamentul acestor copii in cadrul sesiunilor de evaluare era atitudinea naturala pe care au o aveau , raspunsurile sopontane si surprinzatoare, dar in mod special franchetea cu care se exprimau. Ba mai mult intrebarile lor mi s-au parut provocative ca si cerintele lor. Cu farmecul simplu al varstei, expresia acestor copii avea ceva special. Am remarcat o imagine pozitiva despre sine in modul in care se exprimau, in modu in care enuntau diferite lucruri, argumentarea personala la cei de 12, 13 ani, in modul in care relationau cat si o competitivitate crescuta. Cei mai deosebiti copii erau cei care integrau cel mai bine inteligenta spirituala, si am vazut chiar copii de 6 , 7 ani facand lucrul aceasta.

O alta categorie de copii cu care am lucrat in activitatea mea ca si coordinator si psiholog in programe educationale au fost copii din centrul de plasament. Si acesti copii au nevoi speciale, insa nevoile lor sunt atat de ordin emotional cat si de ordin comportamental. Sunt copii normali, ca orice copil, dincolo de amprenta sociala pe care o vad pusa adesea. Copii din centre proveneau din familii dezorganizate, familii defavorizate, cu un parinte sau preluati de sub tutela parintilor de catre stat, sau avand o situatie sociala precara. Imi reamintesc si acum un baiatel dintr-un grup de lucru in varsta de 6 ani. Am sustinut un atelier de povesti cu tehnici de art terapie, jucandu-ma cu metafore. Ceea ce am remarcat la acest copil a fost deficitul pe care il avea de limbaj verbal (limbajul sau era defectuos si intarziat) insa exprimarea sa pe hartie prin desen denota o perceptie fantastica asupra lucrurilor. Acel copil care se exprima cu cuvinte greoaie dar cu ochii zambitori avea o inteligenta emotionala fantastica. Se straduia sa imi explice cu efervescenta si incantare tot felul de lucruri, si denota o atentie deosebita. Am realizat nevoia lui de invatare, inclusiv de lucru asupra limbajului cu un logoped. Cu siguranta limbajul intarziat era un factor de blocaj psihologic din experinta sa. La fel ca si el, am sustinut multi altii copii de varste diferite, adolescenti din centre de plasament la care am remarcat mult potential, pe langa aspecte de dezordine interioara ca agresivitate, atasament excesiv, o imagine de sine scauzta, neincredere, toate acestea provenind dintr-un fond de emotii negative proiectate din mediul de provenienta cat si din mediul de asistat. Putini dinte acestia chiar ajung oamenii de success, iar antrenamentul lor personal consta in vointa(determinare) si valorile positive afective dupa care se ghideaza.
Cred ca ceea ce ii programeaza pe oameni pentru success este un antrenament zilnic asemeni unui sportiv, care vine din copilarie. Copii supra dotati aveau un plus nu doar ca bagaj genetic mostenit sau un dar aparte, ci un mediu pozitiv, de incredere, un mediu pozitiv afectiv. In lucrarea mea de licenta am sustinut un studiu asupra adolescentilor si ce le favorizeaza succesul scolar. Am corelat rezultatele scolare obtinute cu teste de inteligenta, impreuna cu un test proiectiv “Cine sunt eu.” Definitorie pentru rezultatul obtinut a fost analiza imaginii de sine. Copii cu o imagine de sine buna, aveau rezultate mult mai bune la invatatura neinfulentate major de nivelul de inteligenta, spe deosebire de altii copii cu nivel de inteligenta considerabil dar cu o imagine de sine scazuta care inregistrau unele insuccese scolare. Desigur ca inteligenta peste medie poate aduce un aport semnificativ in succesul pe care il inregistram, insa am remarcat chiar si la copii supradotati ca este nevoie ca abilitatile lor special sa fie observate din timp, altfel se pot pierde intr-o zona a inadaptarii sociale.
Inclusiv practica clinica cu clientii in psihoterapie mi-a adus confirmari asupra acestor aspecte psihologice ce influenteaza succesul unei persoane. Am remarcat la adulti blocaje psihologice in dezvoltarea lor, in special blocaje de tip emotional, cat si tipare de gandire defectuoase. De cele mai mult am incercat sa ii ajut sa isi dezvaluie resursele si sa si le potenteze, aratandu-le o perspectiva diferita in a se privi pe sine, in a lua contact cu sine. Afirmatiile positive ne influenteaza convingerile. Setul noustru de convingeri este un set de mesaje inconstiente care ne poate programa pentru success.

Copii invata din relationarea cu mediul in care cresc, cu adultii, interiorizeaza mesaje care se transforma ulterior in tipare de gandire inconsteinta pe care le regasim in atitudinea si comportamentul la varsta adulta. Comportamente ca respingerea, cenzura , critica excesiva sunt daunatoare, la fel ca si posesivitatea, atasamentul afectiv excesiv, neimplicarea emotionala, abandonul, presiunea psihologica din partea parintilor in a atinge anumite standarde personale negand nevoile reale pe care le are copilul sau tanarul, lipsa confirmarilor positive, diverse comportamente pe care nu le constientizam in relatie cu copilul devin nocive pentru dezvoltarea sa ulterioara, putandu-I bloca sau ai amana succesul personal in afirmarea de sine. Mesaje de genul “eu nu pot”, “nu cred”, “nu este posibil”, “nu merit”, “nu sunt bun”, “nu ma simt iubit”, “nu ma accept”, “ma simt vinovat”, etc. sunt mesaje care ne pot bloca resursele personale. Mesajele cu care ma identific, primite prin raspunsul comportamental la un alt comportament de tip conditionat din copilarie(ex : “esti bun daca manaci tot din farfurie”) ne pot influenta imagina de sine in timp, in mod inconstient. Cu cate mesajele sunt mai pozitive, si eul este sanatos, cu cat ne identificam mai mult calitatile si le dam amploare venind in contact cu imaginea de sine percepand-o cat mai correct, cu atat avem mai multe sanse de reusita. Cu siguranta in maniera noastra personala.
Factori psihologici interni importanti (procese psihice reglatorii ) care ne influenteaza personal succesul, pot fi: – motivatia personala, vointa, afectivitatea, atentia, imaginatia (creativitatea). Acesti factori interni psihici, sunt innascuti in personalitaea noastra si ii putem potenta prin invatare. Contextul de invatare care ni se ofera sau pe care ni-l oferim este cel care ne poate influenta programarea educationala. Invatarea este experientiala , ea face suma achizitilor experientiale din mediu in care ne aflam(mediu scolar, familial, mediul in care locuim, etc). Comporatamentul este modelat prin invatare. Toate acestea pot fi prezente in educatia noastra. Chiar si cultura familiei, a mediului de provenienta poate influenta comportamentul pentru success. Putem cultiva o vointa puternica, putem creste nivelul de motivatie, putem influenta imaginatia transformand-o in creativitate oferindu-I unui copil un cadru de invatare propice, un cadru relational pozitiv. Am observat in practica mea cum emotiile negative pot inhiba aceste procese reglatorii, afectivitatea avand un rol foarte important. Creativitatea poate fi blocata de emotii negative. Spre exemplu frica exprimata in stari de anxietate, este una dintre emotiile care adesea blocheaza exprimarea de sine, poate influenta perceptia persoanei ataragand spre sine o perceptie negativa.
In programele educationale pe care le-am sustinut, am lucrat cu diverse tehnici si instrumente educationale nonformale, incercand sa creez un camp de incredere si de exprimare libera, structurand activitatile dupa nevoi. Copiii si tinerii au nevoie sa isi dezvolte abilitati de viata pe langa antrenamentul pe care il depun in scoala in a excela la diferite materii. Dezvoltarea de abilitati de viata reprezinta focalizarea activitatilor de pe formarea comportamentelor adaptative, prin valorificarea acestora, prin crearea unor situatii de învatare care transpun tinerii in viata reala și realizarea de conexiuni intre competentele specifice disciplinelor scolare și abilitatile de viata. Abilitati de viata pot fi : abilitati de gestionare a emotiilor, abilitatea de ascultare activa, abilitatea de comunicare persuasiva, abilitatea de a sumare a responsabilitatilor, abilitatea de rezolvare a problemelor, abilitatea de lucru in echipa, abilitatea de invatare independenta, abilitatea de gestionare a stresului, abilitatea de planificare si organizare, abilitatea de gandire critica, abilitatea de luare a deciizilor, abilitatea de negociere, acceptarea diferentelor, abilitati tehnice, abilitati de abordare a unui stil de viata sanatos, etc.
Dezvoltarea abilitatilor de viata poate fi un mod de programare in timp a succesului personal intr-un mediu psihologic pozitiv, favorabil care ajuta ca modalitate de raspuns la provocari, generand solutii personale.
Este necesar sa ne ideintificam de timpuri aptitudinile. Antrenate, ele devin reteta noastra de success impreuna cu o imagine de sine cat mai buna.
Proiectia nostra despre success se rezuma adesea la etaloane sociale: un manager de success, o femeie de afaceri de success, etc. Insa ce inseamna succesul personal ? Pot fi mame de success, fermieri de success, ingineri de success, oameni care ating o stare de bine, oameni care poate exceleaza prin pasiunea lor, oameni care cred in ceea ce fac, oameni care cred in ei insisi si in scopul lor, oameni care nu urmaresc in mod special sa atinga succesul, ci isi doresc sa fie foarte buni acolo unde ei se simt impliniti. Acei oameni se identifica cu scopul lor , se daruiesc unui scop sau unei pasiuni, sunt autentici.
Care sunt calitatile pe care le vedem la oamenii de success ? Sunt carismatici, atrag atentia prin atitudinea lor pozitiva fata de viata, pot avea o aura de forta si putere, sunt determinati, transmit incredere, au diferite calitati care ii fac sa se remarce. Aceste calitati sunt abilitati de viata dezvoltate in timp, intr-un traseu personal. Indiferent de tipul de personalitate pe care il pot avea diferiti oameni de success, calitatea comuna consta in increderea de sine, si o imagine de sine cat mai reala.
Succesul nu este un tipar, nu este innascut, el este dobandit in urma modului in care ne afirmam personal. Cu fiecare zi ne putem programa pentru success.

Autor: http://ultrapsihologie.ro/echipa/psiholog-vechiu-mihaela/

Psiholog

Despre originile geloziei

Despre originile geloziei

A fi gelos înseamna a proteja ceva ce este al tau. Asadar, este vorba despre mentinerea statutului de „posesor” unui anumit „trofeu”, mentinere ce implica si concurenta. În societatea noastra, competitia are un statut nobil, ea este considerata a fi o calitate ce ia nastere foarte devreme. Potrivit psihanalistilor, concurenta apare în aceeasi perioada cu manifestarea complexului lui Oedip, prima fiind cea dintre copil si parintele de acelasi sex pentru a castiga dragostea exclusivista din partea celuilalt parinte. Sau poate aparea dupa nasterea unor frati, copilul mai mare simtindu-se nevoit sa concureze pentru atentia parintilor. Rezultatul pierderii competitiei, în cazul de fata a pierderii atentiei parintilor, se manifesta prin aparitia sentimentului de gelozie, direct proportional cu gradul de implicare afectiva a subiectului si se traduce prin aparitia afectelor. Asemanator acestui triunghi al geloziei infantile se întampla si în conflictele de iubire ale adultilor.

Tendinta filogenetica este de a ne îndrepta agresivitatea catre terta rivala, de a intra în competitie cu ea, de a o înlatura, dar se poate manifesta si asupra obiectului ce a produs gelozie. Aici avem de-a face cu dimensiunea homosexuala latenta, prezenta în geloziile excesive sau în patologii. Putem vorbi si despre o gelozie proiectata, ce are la baza propria infidelitate sau impulsurile refulate ale infidelitatii. Întelegem aici prin proiectie ca sentimentele, însusirile, dorintele resprinse sunt transferate în afara, la o alta persoana. Dupa cum arata Freud, este mai usor sa-i atribuim celuilalt infidelitatea si sa ne simtim raniti de ea, decat sa ne-o asumam si sa o prelucram.
Tema centrala a geloziei se refera la sentimentul de ura fata de o terta învinuita pentru pierderea afectiunii cuiva. Aceasta implica o slabire sau o lezare a identitatii eului pe care persoana provocatoare de gelozie este în masura sa o repare, motiv pentru care individul se va simti cu atat mai iritat. Învinuirea este directionata fie asupra rivalului, fie asupra celui îndragit. Chiar daca gelozia este întalnita la majoritatea populatiei, se considera ca la baza ei se gasesc anumite nevoi cu caracter narcisic, ce nu pot fi niciodata satisfacute.

GeloziePersoanele geloase pot simti ca sunt în pericol de a fi înlocuite cu intrusul si ca pot pierde în întregime relatia. Cu toate acestea, chiar si atunci cand înteleg ca relatia poate continua, gelozia poate influenta calitatea acesteia. Gelozia este pasiune, este reversul pasiunii amoroase. Cu toate acestea, este tipul de pasiune ce provoaca distrugere; distrugerea noastra, pe de-o parte, prin ganduri ce ne revin obsesiv în minte, si distrugerea celuilalt, manifestata prin conduite agresive. Uneori, suferinta este dublata de fascinatia pentru rival/a, atitudine întalnita în special la femei.
Radacinile geloziei se gasesc în copilarie. Prima gelozie apare atunci cand copilul se simte tradat, abandonat, si constientizeaza faptul ca mai exista si alte persoane în afara lui, deoarece mama îl paraseste pentru a se apropia de tata sau pentru a pleca în camera parentala. Cea de-a doua mare gelozie provine în momentul întarcatului, cand mama îi retrage sanul, iar cea de-a treia, la aparitia fratilor. Gelozia poate fi cel mai bine descrisa ca o combinatie de diferite emotii, cum ar fi durere, anxietate, si furie, si reprezinta o amenintare pentru stima de sine. Stima de sine se dezvolta în interactiunile cu mediul nostru social, evaluarile si perceptiile altora. Interesul partenerului pentru altcineva pune în dificultate relatia, si are în acelasi timp efecte majore asupra stimei de sine.

În suferinta din iubire, sunt legate în mod inconstient suferintele din trecut, cele din urma accentuandu-le pe primele. Asadar, situatia prezenta ne aminteste o situatie traita în copilarie sau în timpul unei alte relatii de cuplu, astfel ca suferintele de atunci reapar si se amesteca cu cele prezente. Observata din exterior, gelozia nu este un sentiment placut. La nivel personal, oamenii nu judeca de fapt situatiile provocatoare de gelozie, ci se axeaza exclusiv asupra actului, în loc sa se concentreze pe motivele din spatele acesteia. De obicei, oamenii vor împarti reactiile geloziei în rezonabile si nerezonabile.
În doze normale, gelozia este un sentiment cu conotatie pozitiva, stimulator. În doze mari însa, ea se transforma în dorinta nesatisfacuta de posesiune si control, atitudine infantila pe de o parte, deoarece demasca copilul egocentric din individ, iar pe de alta parte terifianta, deoarece forta ei este mult mai mare la varsta adulta. Daca din teama inconstienta gelozia este reprimata vesnic, se poate întampla ca aceasta sa izbucneasca la lumina în psihoza.

Visan Ioana-Gabriela
Licentiat în Psihologie

Psiholog, Psihologie

IMPLICATIILE DE ORDIN PSIHOLOG ALE INFERTILITATII ASUPRA FEMEII, BARBATULUI SI RELATIEI DE CUPLU

IMPLICATIILE DE ORDIN PSIHOLOG ALE INFERTILITATII ASUPRA FEMEII, BARBATULUI SI RELATIEI DE CUPLU

Infertilitatea este un aspect al vietii care nu poate fi controlat. In momentul in care este descoperita, un amalgam de emotii isi face loc: soc, negare, furie, rusine, vinovatie. Astfel, ceva ce parea a fi usor de atins pentru toata lumea: zamislirea unui copil, devine pentru cuplu in cauza ceva greu de atins. Iar acest aspect, ii afecteaza pe ce doi pe mai multe nivele: biologic, emotional, fizic, relational, social, financiar si psihologic.
Totusi, barbatii si femeile sunt afectati de infertilitate in moduri diferite, iar felul in care un cuplu face fata acestei probleme, depinde de felul in care cei care il formeaza au fost invatati sa gandeasca, sa simta si sa actioneze.

Impactul asupra femeii

Femeia este percepute ca fiind dominata de emotii, avand grija de ceilalti si mentinand relatiile pe care le are. Ea se simt responsabile nu doar pentru trairile ei, dar si pentru ce ar putea sa se intample. Desi la inceput, femeia cu probleme de fertilitate, pare ca poate sa managerieze emotiile negative pe care le traieste, in cele din urma, va simti ca pierde controlul. Atunci cand emotiile ei nu mai pot fi stapanite, simte ca situatia o depaseste si ca nu stie cum sa ceara ajutorul de la partenerul ei, care la randul lui, isi da toata silinta sa o protejeze. Ea incearca sa se apropie de el, insa teama ca l-a dezamagit o impiedica sa faca acest lucru,
Experienta femeii este caracterizata de o intensa traire de izolare fata de partener, fata de cercul social. Se poate simti nesprijinita si neinteleasa, ceea ce ii mareste disperarea si izolarea. Sarcina si maternitatea par a fi rapite in mod inexplicabil si infertilitatea ii spune ca ea a esuat ca mama, ca femeie, ca persoana. De asemenea, si corpul ei a tradat-o. Si toate astea au efect negativ asupra stimei de sine.
Femeia infertila are tendinta de a-si proteja partenerul de durerea ei, neimpartasind cu acesta teama ei de esec. Simte nevoia sa compenseze faptul ca nu pot avea un copil ca urmare a problemei ei de sanatate, prin a-si asuma intreaga procedura medicala, neimplicandu-l prea mult pe el. Ea cauta cu disperare o solutie care sa repare problema cat mai urgent, ceea ce se traduce prin proceduri medicale fara pauza, care ii impacteza atat pe el, cat si pe ea si corpul ei, dar si relatia lor. Tratamentul este de lunga durata, presarat cu dezamagire, speranta si cu incertitudinea nasterii unui copil.
Ca un rezultat al asumarii responsabilitatii pentru impactul emotional al infertilitatii, femeia experimenteaza emotii intense precum durere, furie, tristete, care combinate cu sentimental ca e ceva “defect” la ea, o face sa se simta anxioasa sau depresiva.
In cazul in care procedurile de fertilizare nu au efectul scontat, ea va exeprimenta, din nou, o pierdere.

Impactul asupra barbatului

Barbatul este vazut ca fiind responsabil de siguranta materiala a familiei lui si de asigurarea protectiei acesteia. El este invatat sa isi reprime trairile, dar si sa isi asume rolul de conducator, sa preia responsabilitatile si sa ia decizii fara sa tina cont de emotii.
Barbatul cu infertilitate, de cele mai multe ori, se simte coplesit de emotiile partenerei, cat si de incapacitatea lui de a-si accesa emotiile. Astfel, isi canalizeaza intreaga energie catre locul de munca, simtind ca in felul acesta poate avea mai mult succes.
Desi si el isi doreste o familie si copii, totusi, atunci cand vine vorba de procedurile de fertilizare, barbatul are o ambivalenta pragmatica: daca procedurile vor avea success si se va naste un copil, va fi cei mai fericit, iar daca nu, se va resemna. O explicatie a acestui fenomen, este faptul ca un barbat este mai compliant la tratament, Iar asta este pentru ca, in cazul de fata, se simte incapabil sa rezolve problema. Barbatul prin natural lui este cel care are solutii, insa de aceasta, el nu pot face situatie mai buna si astfel, infertilitattea sa dispara,
Experienta infertilitatii pentru barbat este plina de anxietate si loveste direct in masculinitatea lui, Nu este ceva pe care sa doreasca sa imăpartaseasca cu partenera sau cu altcineva, motiv pentru care nu dezvaluie ce simte cu privire la tratament si nici cum gestioneaza incertitudinea de a avea sau nu copii.
Ca o protectie pentru el, spunea despre ea ca este prea sensibila si coplesita de emotii, sperand ca in felul asta o va linisti. Insa, partenera lui aude asta ca fiind o critica, decat ca pe o expresie a fricii lui. Din acest motiv, poate fi vazut ca fiind lipsit de sentimente si nepasator, insa face asta tocmai pentru a o proteja pe ea,
Cu cat ea isi doreste cu disperare sa ramana insarcinata, priveste cu teama viiorul in care s-ar putea sa nu aiba copii. Si astfel, traieste perioada de cea mai mare insecuritate emotionala pentru el.

Impactul asupra cuplului

In mod cert, infertilitatea are un impact profund nu doar asupra celor doi, cat si asupra relatiei de cuplu. Acestia tind sa oscileze intre apropiere si departare si frecvent aceasta distanta pare a fi o cheie in deciderea daca cuplu va ramane impreuna pe parcursul aceastei experiente si dupa ce procedurile de fertilizare se vor incheia, indiferent de rezultat.
In cazurile de infertilitate, efectele nedorite ale incercarilor esuate in mod repetat sunt: stresul, deteriorarea comunicarii in cuplu, inhibarea dorintei de intimitate si schimbarea radicala a vietii sexuale.
Viata sexuala este influentata in sensul practicarii “sexului programat”, devenind astfel o obligatie. La femei, tratamentele hormonale pot determina modificari la nivel fizic, perceptia ei asupra propriului corp putand fi distorsionata, ceea ce duce la inhibitii sau la crearea de complexe,
Iar pentru ca sarcina sa apara, pe tot parcursul perioadei de incercare, cuplul isi limiteaza anumite nevoi, renunta la vechi obiceiuri (cafea, alcool, tigari etc), isi schimba alimentatia si stilul de viata.
La nivel psihologic, partenerul infertil din cuplu se autoinvinovateste si se simte responsabil pentru neimplinirea visului de a avea copii. Uneori, chiar el ia initiativa divortului. Motivul? Isi creaza falsa impresie ca daca va lua aceasta hotarare, nu va suferi la fel de mult ca in cazul in care el ar fi parasit. Si decat sa fie respins, mai bine pleaca el. Iar pe de alta parte, vrea sa ii dea sansa celuilalt sa poata avea copii cu altcineva..
Iar pentru ca un cuplu se treaca peste piatra de incercare pe care o aduce infertilitatea, consilierea, iar uneori psihoterapia are un rol crucial.

Elena-Carmen Tuca
Psihoterapeut integrativ

Carti de psihologie pentru copii, DEZVOLTARE EMOTIONALA PENTRU COPII, Dumitrache Ana Maria, Psiholog, Psihologie

TULBURARI DE LIMBAJ ÎNTÂLNITE LA PREȘCOLARI

TULBURARI DE LIMBAJ ÎNTÂLNITE LA PREȘCOLARI

În decursul dezvoltării ontogenetice, însușirea și dezvoltarea limbajului presupun un efort îndelungat. Acest fapt se întâmplă spontan de cele mai multe ori prin relațiile cu cei din jur datorită tendinței de a verbaliza, mai ales prin joc ca acțiune predominantă la început de viață. Pe langă aceste acțiuni spontane, apar treptat și activitățile cu scop educativ (ascultarea și reproducerea de povestiri, citirea imaginilor, educația primită în gradinițe).
Pe lângă particularităţile fireşti, în dezvoltarea vorbirii preşcolarilor şi şcolarilor mici pot să apară unele tulburări de vorbire care au tendinţa să se stabilizeze sau chiar să se agraveze. Aceste tulburări se numesc defecte de vorbire şi ele pot apărea, în principal, datorită unor deprinderi greşite de vorbire cauzate sau susţinute de o educaţie lacunară sau incompetentă, dar şi datorită unor particularităţi ale aparatului fonator, ale analizatorului verbomotor şi analizatorului auditiv de care depinde pronunţia corectă.
“Nu trebuie să neglijăm factorii importanți în însușirea și dezvoltarea limbajului, și anume: mediul de viată și activitate, preocuparea adulților pentru stimularea vorbirii, legatura de atașament, eficiența procesului instructive-educativ, capacitățile intelectuale ale copilului, afectivitatea, motivația pentru activitate și personalitatea acestuia.” (E. Verza, 2003)

UltraPsihologie.ro Dumitrache Ana Maria Logoped

La început, vorbirea copilului se formează și se dezvoltă pe baza unor activități nesistematice, începand ca odata cu perioada preșcolară să fie mai solicitat de diferite sarcini și acțiuni organizate, cărora trebuie să le răspundă într-un mod organizat, prin intermediul unei exprimări din ce in ce mai coerentă, prin cuvinte, propoziții și fraze.
“Copilul învată exprimarea cuvintelor prin imitație și prin joc. Ulterior, la formarea propozițiilor se respect regulile gramaticale, pe baza așa-numitului “simț al limbii” care este diferit de la un cuvânt la altul și influențează evoluția și învățarea limbajului.” (E. Verza, 2003) Un număr tot mai mare de copii întâmpină dificultăți sau întârzie să prezinte acest “simț al limbii”. Lipsa de stimulare prin intermediul poveștilor, precum și substituirea lor cu variante video ale poveștilor clasice dublate de traduceri neadaptate limbii române oferă modele verbale deficitare.
“Întârzierile de limbaj au manifestări tardive a structurilor lingvistice, a imposibilității de a exprima forme de limbaj evaluate, specific vârstei cronologice a subiectului, limite la utilizarea unui vocabular sărac, formulare deficitară sub aspect fonologic și semantic, înregistrarea unor progrese reduse în înțelegerea comunicării și în achiziția limbajului, etc.” (E. Verza, 2009)
Acțiunea unor factori frenatori conduce la aparița tulburărilor de vorbire. Acestea se remarcă de timpuriu în dezvoltarea copilului, dar pot apărea și dupa perioada antepreșcolară, chiar și mai târziu cu un debut brusc.
Clasificările tulburărilor de limbaj au evoluat de la cele mai simple spre unele din ce în ce mai complexe. De la împărțirea duală a tulburărilor de limbaj în dislalalii și disfonii (Parell) la clasificarea lui Von Ripper în: tulburări de articulație, tulburări de ritm, tulburări de fonație și simbolizare sau la cea propusă de Hvatțev în: dislalii, tulburări de ritm și fluență, tulburări cerebrale și de voce, există o certa evoluție.
Treptat, s-a recurs la diverse criterii de clasificare a tulburărilor de limbaj, fiecare operațional în felul său (D. Ungureanu, 1998):
• Criteriul etiologic
• Criteriul simptomatologic
• Criteriul anatomo-fiziologic
• Criteriul lingvistic
• Criteriul temporal
• Criteriul psihologic.
Emil Verza (1982) propune o clasificare importantă, echivalentă cu o autentică taxonomie a tulburărilor de limbaj. Acestea se pot clasifica în șapte mari categorii, după cum urmează:
1. Tulburări de articulație (pronunție): dislaliile, rinolaliile, disatriile
2. Tulburări de ritm și fluență: bâlbâiala, logonevroza, tahilalia, bradilalia, aftongia, tulburări pe bază de coree
3. Tulburări de limbaj scris-citit: dislexiile, disgrafiile, alexiile, agrafiile
4. Tulburări de voce (fonație): disfonii, afonii, fonastenii, microfonia, macrofonia, mutația patologică a vocii
5. Tulburări polimorfe: alaliile, afaziile
6. Tulburări de dezvoltare generală a limbajului: sindromul de întârziere (nedezvoltare) generală a vorbirii, mutismul psihogen, autismul global.
7. Tulburări pe baza unor disfuncții psihice: dislogii, ecolalii, jargonofazii, bradifazii.

DESCRIEREA PRINCIPALELOR TULBURĂRI DE LIMBAJ ÎNTÂLNITE LA PREȘCOLARI

La preșcolari se pot manifesta tulburări de vorbire ca mutismul elective, afonia (vorbirea șoptită), disatria, logonevroza, bâlbâiala. Printre tulburările de vorbire cel mai des întâlnite la preșcolari, amintim dislaliile sub forma rotacismului și sigmatismului. Se mai întâlnesc și tahilalia și bradilalia. În prezentarea tulburărilor de limbaj vom utilize clasificarea propusă de Emil Verza (1982), insistând doar asupra celor ce se manifestă frecvent în perioada preșcolară.
• Tulburările de pronunție sau articulație
Cele mai frecvente tulburări de limbaj sunt reprezentate de tulburările de pronunție, și anume, dislaliile, care se manifestă prin deformarea, substituirea, omiterea și inversarea anumitor sunete în vorbirea spontană și în cea reprodusă.
Dislalia poate avea mai multe forme în funcție de simptomatologia ei, și anume: simplă (monomorfă) sau totală (polimorfă).
Din punct de vedere etiologic, dislalia poate fi de două tipuri: dislalie mecanică (disglosie) și dislalie funcțională.
Din punct de vedere al momentului apariției, dislalia poate fi congenitală și dobândită, iar din punctul de vedere al criteriului dominanței în raport cu alte tulburări, dislalia poate fi primară sau secundară.
Emil Verza menționa că “frecvența dislaliilor este în funcție de vârstă, de sex, de nivelul de dezvoltare psihică, de anuturaj, de condițiile de educație, de condițiile economice, de particularitățile de limbă, etc.” (E. Verza, 2003)
Unii autori remarcă o frecvență ridicată a dislaliilor la vârstă mici și descreșterea numărului de cazuri în raport cu înaintarea în vârstă.
Tulburările de limbaj determină modificări în viata și activitatea oricărui individ. Cauzele dislaliilor sunt multiple și variate. Date logopedice confirm ideea conform căreia la copiii stângaci, întârzierile în aparița și dezvoltarea limbajului au o frecvență mai mare decât la copiii dreptaci.
În dislalie, sigmatismul și parasigmatismul ocupă un loc central, fiind frecvente la copiii de vârstă preșcolară, dar se întâlnesc și după această perioada.
“Sunetele siflante, șuierătoare și africante s, ș, z, j, ț, ce, ci, ge, gi sunt înlocuite adeseori între ele, dar și cu alte sunete, în special cu t și d.” (E.Verza, 2003)
Printre cauze se numără deficiența de auz, care determină incapacitatea discriminării sunetelor , adoptarea unui model neadecvat sau existența unui mediu social nestimulant pentru copii. În literatura de specialitate, printer cauze se mai număra și anomaliile dentomaxilare, despicăturile de val sau buze și o serie de fenomene rinolalice.
Formele de sigmatism sunt:
Sigmatismul interdental este cea mai frecventă formă, prin pronunțarea sunetelor siflante cu limba între dinți. Această formă apare frecvent la copiii mici din cauza lipsei dinților din față, dar poate persista și după creșterea lor datorită unor factori determinanți.
Sigmatismul lateral apare ca o consecința a formării jetului de aer prin dreapta (sigmatism lateral dexter) sau stânga (sigmatism lateral sinister). Mai există și o formă de sigmatism bilateral, atunci cand aerul iese simultan pe ambele parți.
Atunci când vârful limbii se sprijină pe dinții care sunt prea apropiați și nu permite aerului să iasă prin spațiul interdental, vorbim de o alta forma a sigmatismului, sigmatismul addental. Sonoritatea sunetelor siflante este alterată datorită ieșirii aerului în formă de evantai.
Sigmatismul strident se caracterizează prin sonoritatea prea mare a siflantelor.
Sigmatismul palatal se produce prin retragerea vârfului limbii mult spre bolta palatină, apărând un sunet șuierător sau fricativ.
„Sigmatismele labial sau labio-dental se întâlnesc mai rar in practica logopedică. În primul caz, pronunția se realizează cu participarea proeminentă a buzelor și fără sprijinul incisivilor superiori, apărând un fel de ș sau f, iar în al doilea caz, producerea siflantelor se face cu ajutorul incisivilor superiori și a buzei inferioare care acoperă dinții inferiori.” (E. Verza, 2003)
Sigmatismul nazal apare atunci când palatul moale nu-și mai poate îndeplini funcțiile, sunetele fiind transformate în „ng”. În acest caz este vorba de despicăturile palatale sau imobilitatea palatului în urma diverselor operații.
Rotacismul sau pararotacismul reprezintă o alta forma a tulburărilor de pronunție. Rotacismul reprezintă deformarea, omisiunea sau inversarea sunetului „r”, iar pararotacismul reprezintă înlocuirea sa cu un alt fonem.
„Cauzele care determină apariția lor sunt anomaliile anatomice sau funcționale ale limbii: construcția prea groasă, frenul prea scurt sau prea lung al limbii, defecte ale boltei palatine, deficiențe ale auzului fonematic sau fizic, imitarea unor modele deficitare de pronunție și factori de natură psiho-socială care duc la fixarea deprinderii greșite care creează o serie de complexe ce se repercutează asupra întregii personalități.” (E. Verza)
Sunt înregistrate peste 30 de forme de rotacism în literatura de specialitate. Emil Verza descrie în anul 2003 ca forme de rotacism ale dislalicilor din România următoarele:
– Rotacismul interdental-se produce prin vibrarea vârfului limbii sprijinit pe incisivii superiori sau chiar prin atingerea cu limba a buzei superioare.
– Rotacismul labial-atunci când sunetul se formează prin vibrarea buzelor, iar limba are un ușor joc.
– Rotacism labiodental-când buza superioară vibrează, atingând incisivii inferiori sau vibrează buza inferioară și atinge incisivii superiori.
– Rotacismul apical-se produce atunci când lmba este strâns lipită de alveole în timpul pronunției, nepermițând vibrația necesară.
– Rotacismul bucal-prin scurgerea aerului printre limba și obrajii care intră în vibrație.
– Rotacismul velar-nu vibrează vârful limbii, ci vălul palatin.
– Rotacismul nazal-când se produce un „r” strident, cu caracteristici nazale.
– Rotacismul uvular-când vibrația pentru sunetul „r” se realizează cu ajutorul uvulei. (E.Verza, 2003)
Lambdacismul și paralambdacismul constă în deformarea, omsiunea și înlocuirea sunetului „l”. În paralambdacism, sunetul „l” este înlocuit frecvent prin dublarea vocalei care urmează în cuvânt, dar și cu sunetele „n”, „t” , „i” , „d”, „g”, „r”.
Există și în cadrul acestor tulburări de pronunție o clasificare, după cum urmează:
– Lambdacism interdental-se formează prin introducerea vârfului limbii între dinți, afectând sonoritatea sunetului.
– Lambdacism nazal-provocat de coborârea vălului palatin, astfel încât aerul iese pe nas.
– Lambdacism afon-coardele vocale participă puțin sau deloc la emisia sunetului.
Betacismul și parabetacismul sunt alte forme dislalice și se caracterizeaza prin afectarea sunetului “b”.
Capacismul și paracapacismul-este afectat sunetul “c”.
Deltacismul și paradeltacismul-sunt afectate sunetele “d” și “t”.
Fitacismul și parafitacismul-sunt afectate sunetele “f” și “v”.
Gamacismul și paragamacismul-sunt afectate sunetele “g” și “h”.
Nutacismul și paranutacismul-sunt afectate sunetele “n” și “m”.
Emil Verza propune o terminologie corespunzătoare pentru afectarea sunetului “h”-hamacism și parahamacism, pentru afectarea sunetului “t”-tetacism și paratetacism, pentru afectarea sunetului “m”-mutacism și paramutacism și pentru afectarea sunetului “v”-vitacism și paravitacism. (E. Verza, 2003)
Atât la copiii normali de vârstă școlară mică, cât și la copiii cu deficiențe de intelect, cele mai frecvente forme de dislalie sunt: rotacimul, sigmatismul și tetacismul, diferența între acești copii fiind cea potrivit căreia la copiii normali, formele de sigmatism sunt mai frecvente decât formele de rotacism.
Disatria este, în aparență, o tulburare de articulație, de pronunție, dar și de rostire, fiind o tulburare instrumentală fono-articulatorie expresivă, cu aspect confuz, neclar, în multe cazuri greu de înțeles. Este o tulburare gravă de limbaj, asociindu-se cu afecțiuni cerebrale sau neuronale majore ale organismului.
Dintre cauzele disatriei menționăm:
– Boli infecțioase de tip meningo-encefalită
– Leziuni cerebrale minime
– Handicap motor central
– Paralizie crerebrală
– Imaturitate motorie centrală
Din punctul de vedere al criteriului etiologic, disatria poate fi organică sau funcțională.
După localizarea afecțiunii funcționale putem vorbi despre disatrie corticală, bulbară sau pseudobulbară, disatrie cerebeloasă sau subcorticală. Din punctul de vedere al gradului de afectare, există disatrii mascate, parțiale sau disartrii totale, iar după momentul apariției, disatriile se împart în preverbale, verbale sau postverbale.

• Tulburările de ritm și fluență
Acestea nu afectează nici articulația fonemelor, nici fonația lor, nici semantizarea actului verbal-intelectual, nici recurgerea la limbajul scris-citit, ele alterează, uneori grav, capacitatea de comunicare al indivizilor respectivi, viciază capacitatea de expresie cursivă a vorbirii.
Din această categorie fac parte (D. Ungureanu):
– Vorbirea precipitată (tumultus sermonis): generează ritmuri variate în oralitatea persoanei, incluzând faze de comprimare sau chiar pierdere, omisiuni a unor întregi silabe, cu precădere a celor terminale
– Tahilalia: vorbirea rapidă, dar constantă, debit peste media normală acceptată, punând în dificultate gândirea receptorului în a urmări mesajul
– Bradilalia: contrară tahilaliei, este expresia unei vorbiri prea lente, greoaie, enervante, care nu poate fi corelată cu gandirea vorbitorului
– Logoreea: asemănătoare tahilaliei, foarte bogată în forme, dar nu și în conținut, menținându-și constant și obositor, obsedante pentru receptor, expresia corectă, debitul, ritmul și fluența
– Aftongia: tulburare de ritm și fluență de tip funcțional, localizată la nivelul mușchiilor limbii care prezintă un tonus nefiresc, care generează spasme în oralitate
– Tulburări pe bază de coree: vorbirea este tremurată, caracterizată prin spasme, ticuri incontrolabile
– Disfemiile: tulburări propriu-zise de ritm și fluență din grupa bâlbâielii.
Există o serie de cauze care determină tulburările de ritm și fluența, și anume: aspectele ereditare și neuro-endocrine, dominanța cerebrală, retardul în dezvoltarea vorbirii, întârzierea în dezvoltarea psihofizică generală.
Tulburările de comportament, dezechilibrele emoționale, evenimentele traumatizante conduc către dezorganizarea comportamentului copilului, reflectată inclusiv la nivel verbal. Bâlbâiala apare ca urmare a unor dezechilibre emoționale profunde și prelungite în timp. Este o tulburare a vorbirii ce constă în sincope și chiar blocaje în cursivitatea vorbirii, întreruperile fiind situate în special la nivelul primelor silabe din cuvinte, fiind însoțite de spasme, ticuri sau mișcări parazitare, bruște cu tonus ridicat.
În multe forme de bâlbâială sunt afectate simultan aspectele prozodice ale vorbirii (intonația, intensitate, modulație, accent), care sporesc gradul de neînțelegere a vorbirii.
De obicei, bâlbâiala se instaleaza brusc, pe neaștepate, chiar și pentru logopat. La copii, bâlbâiala poate fi precedată de o stare de irascibilitate crescută, lipsa poftei de mâncare, apatie, o muțenie de câteva ore sau chiar pentru mai multe zile.
Emil Verza în „Manualul de psihopedagogie specială” consemnează trei forme de bâlbâială (după criteriul simpomatologiei): clonică, tonică şi mixtă.
„În bâlbâiala clonică apar întreruperi ale fluenţei vorbirii, determinate de prelungirea sau repetarea unor sunete şi silabe. În forma tonică se produce un blocaj la nivelul primului cuvânt din propoziţie, prin prezenţa unui spasm articulatoriu ce poate dura mai mult sau mai puţin, în funcţie de gravitatea acestuia. Forma mixtă este cea mai complexă deoarece sunt prezentate caracteristicile primelor două.” (Emil Verza, 2009)
După criteriul momentului apariției, bâlbâiala poate fi inițială, episodică și bâlbâiala propiu-zisa.
În unele cazuri bâlbâiala poate să dispară de la sine, dar, de obicei, datorită unor condiţii de mediu nefavorabile şi a unor greşeli educative, copilul devine conştient de defectul său şi bâlbâiala se agravează, putând deveni chiar o boală a întregii personalităţi cu repercursiuni asupra comportamentului: devine suspicios, negativist, neîncrezător, anxios.
Prin persistența în timp a bâlbâielii, trăirile negative ce au loc pe plan psihologic îl fragilizează pe logopat, instalându-se un fond nevrotic ce conduce către accentuarea bâlbâielii și către o fobie față de vorbire.
“Astfel, o bâlbâială conștientizată, cu trăiri interioare de mare intensitate, pe un fond nevrotic și cu prezența fobiei față de vorbire, o numim logonevroză.” (E. Verza, 2009)
Prin intervenţia timpurie în înlăturarea cauzelor predispozante şi declanşatoare, prin crearea unor condiţii speciale de revenire la vorbirea normală, se înlătură definitiv bâlbâiala.
Bilingvismul este un fenomen tot mai des întâlnit, solicitând individual atât din punct de vedere al adaptării sociale, cât și al capacității de răspuns la sarcinile școlare. Fenomenul de bilingvism este întâlnit și la copiii ce provin din familii mixte sau ca urmare a introducerii a unei limbi străine de la o vârstă fragedă. Sistemul de învățământ românesc se confruntă cu tendința de a introduce studiul unei limbi străine de la o vârstă timpurie. Acest fapt aduce un plus de dificultate copiilor cu deficiențe de vorbire și, din contră, nu contribuie la dezvoltarea limbajului copilului și la ameliorarea deficiențelor, ci le agravează.
Bilingvismul poate fi o cauza a tulburărilor de ritm și fluență.

• Tulburările de voce
Aceste tulburări cuprind distorsiunile spectrului sonor care se referă la intensitatea, timbrul, înălțimea și rezonanța sunetului. Dintre cauze, amintim:
Cauze organice congenitale sau dobândite:
– Malformații ale organelor fonatoare
– Tumori benigne ale faringelui, micoze faringiene
– Inflamații laringiene, asimetrii ale laringelui
– Rinite cronice.
Cauze funcționale:
– Hipotonie a palatului moale
– Forțarea vocii în intensitate și înălțime
– Paralizii ale mușchilor laringelui, ale coardelor vocale.
Cauze psihogene:
– șoc emoțional
– stres psihic
– boli psihice
– forțarea vocii prin imitarea vocii unor alte persoane.
Tulburările vocii pot fi clasificate după două criterii: după criteriul cantitativ (disfonii și afonii) și după criteriul localizării (laringofonii și rinofonii).
Din punct de vedere simptomatologic, în copilărie și mai ales în perioada pubertății, vocea oscilează prin intensitate, timbru și modulație, atât cu dificultăți vocale, cât și cu dificultăți de emitere corectă a sunetelor și cuvintelor cu un anumit grad de complexitate. Apar, așadar, disfoniile, ca tulburări ale vocii vorbite și disodiile, ca tulburări ale vocii cântate.
Disfoniile pot debuta în copilărie cu răgușeală și o înăsprire a vocii, acestea devenind voalată, spartă, bitonală și de falset. Disfoniile de tip funcțional apar frecvent la copii, întrucât dezvoltarea componentelor aparatului fonator solicită o adaptare continuă căreia copilul nu-i poate face față eficient, iar vocea devine netimbrată, cu un caracter monoton. Apare de obicei la copiii timizi, inhibați, deprimați.
Dificultațile de voce sunt unori întreținute de membrii familiei, pe care copilul îi imită. Copilul poate dezvolta o voce stridentă sau redusă, cu un timbru dezagreabil, în funcție de momentele prin care trece acesta.

• Tulburări de dezvoltare generală a limbajului
Mutismul psihogen, electiv sau voluntar se caracterizează prin situația unui copil care are resursele necesare de a comunica, care a achiziționat resursele vorbirii, însă refuză schimburile cu mediul social.
Cauzele mutismului electiv sunt legate de evenimentele traumatizante, traume, acte de violență sau conturarea unor tulburări de atașament de tip inhibat. Legăturile de atașament dezorganizate și insecurizate conduc copilul către o stare de mare fragilitate. Acesta este necomunicativ, trăiește o profundă insecuritate în raport cu mediul său social, fiind retras și cu mari dificultăți ale reglajului emoțional.
Copilul cu o tulburare de atașament de tip inhibat este greu de consolat, iar comportamentul lui poate fi interpretat ca un refuz de a interaționa cu mediul.
Identificarea tulburării de atașament inhibat este esențială în realizarea diagnosticului pentru o intervenție logopedica corespunzătoare.
Emil Verza (2009) evidenția instalarea mutismului electiv pe un fond vulnerabil și a unei sensibilități exacerbate a subiectului.

Bibliografie:

Verza, Emil (2003). Tratat de logopedie volumul I. Editura Humanitas, București
Verza, Emil (2009). Tratat de logopedie volumul II. Editura Semne, București
Verza, Emil (1973). Conduita verbală a școlarilor mici, Editura Didactică și pedagogică, București

Categoria Logopedie debuteaza alaturi de domnisoara Dumitrache Ana-Maria. Un excelent profesionist, un om luminos si minunat, ce in ultimii ani si-a dedicat viata studiului si copiilor.

Elena Carmen Tuca, Psiholog, Psihologie

PIERDERILE CARE APAR ODATA CU INFERTILITATEA (2)

PIERDERILE CARE APAR ODATA CU INFERTILITATEA (2)

Psihoterapeut Elena Carmen Tuca
Psihoterapeut Elena Carmen Tuca

Pierderile fac parte din viata noastra a tuturor. Insa atunci cand vine vorba despre conceperea unui copil, in mod normal pierderea nu isi are locul. Lucrurile stau totusi diferit in cazul cuplurilor care se confrunta cu infertilitatea. In articolul trecut, am inceput sa prezint trei din cele opt pierderi asociate infertilitatii. In randurile ce urmeaza, voi continua sa le trec in revista pe celelalte cinci.

Pierderea sanatatii sau a imaginii corporale

Oricare ar fi cauza infertilitatii unei persoane, el sau ea se pot simti defecti. Tratamentele, vizitele reptate la medic, ii fac sa se raporteze la sine ca la o persoana bolnava. In cazul in care procedura medicala nu da rezultatele scontate, sentimentul de a fi nesanatos sau bolnav se intensifica. Si poate exista o schimbare reala in sanatate. Atat femeile, cat si barbatii pot deveni obositi, apatici fata de activitatile care odoinoara erau importante pentru ei. Stresul poate declansa dureri de cap si iritabilitate, iar medicamentele pot provoca efecte secundare precum crampe, balonare și greata, iar pacientii care au suferit interventii chirurgicale necesita o perioada de recuperare dupa procedura medicala si dupa anestezie.
Insa schimbarea cea mai tulburatoare in sine este felul in care ei incep sa isi vada diferit propria imagine corporala. Din ce motiv? E bine stiut faptul ca, procedura medicala incalca intimitatea cuplului si elimina spontaneitate atunci cand vine vorba despre sex. Tratamentul poate include si sex programat, astfel incat sexul este impartit in sex pentru placere si sex pentru conceperea unui copii.
Multe cupluri observa schimbari semnificative in relatiile lor sexuale, mai ales daca sexul devine doar un mijloc de a concepe un copil. In acest caz, partenerul se poate simti “folosit”, mai ales daca celalalt tine cu strictete cont de calendar si de „mecanica” momentele lor intime. Unii barbati pot raspunde cu resentimente, furie si chiar impotenta, in timp pe unele femei nu pot ajunge la orgasm.
Tinand cont de toate acestea, e de la sine inteles faptul ca parterul care se simte ”invadat” de procedura medicala, nu va colabora pe deplin fizic sau emotional.

PsihologiePierderea controlului

Pacientii cu infertilitate care se afla in tratament pot simti ca si-au pierdut controlul asupra propriei lor vieti. Medicamentatia ce trebuie administrata cu mare precizie, procedurile medicale și programarea relațiile sexuale pot fi extrem de coplesitoare.
Si astfel prioritatile se schimba. Planurile de cariera sunt amanate si cele de vacanta sunt trecute intr-un plan secund. Persoanele care se confrunta cu infertilitate se simt de multe ori neputincioase, iar in mintea lor apar o serie de intrebari: “Ca sa imi ating obiectivul, nu ar fi mai bine sa schimb medicul? Voi iesi invingator in lupta cu infertilitatea? Dacă ma opresc, voi regreta mereu? ”.
Iar in acest mod, cei aflati in aceasta situatie, se simt ca si cum ar fi pierduti intr-un labirint, din care incearca sa gaseasca o calea de iesire.

Pierderea de securitate

Infertilitate poate aduce cu sine si un acut sentiment de insecuritate. Securitate la locul de muncă este afectată atunci cand pacientii incearca sa se potriveasca activitatea lor profesionala cu schemele de tratament. Unii evita anumite schimbari in ceea ce priveste locul de muncă, pentru ca aceste schimbari ar putea interfera cu timpul pe care trebuie sa il aloce pentru tratament.
Si din punct de vedere financiar, datorita faptului ca tratamentele in sine sunt foarte costisitoare, pacientii pot simti o insecuritate finaciara.
Totodata, infertilitate rastoarna viziunea pe care o aveau despre viata, despre lume, ceea ce ii face pe cei care se confrunta cu aceasta problema sa fie nesiguri cu privire la prezent și viitor. Ei pot incepe sa gandeasca ca “Viata nu este corecta” si ca un pericol poate pandi la orice pas, mai ales ca infertilitatea a venit pe neasteptate, astfel incat orice se poate intampla.
Poate aparea de asemenea, credinta conform careia ei si-au provocat propria infertilitate. Cum anume? Pentru ca poate au asteptata prea mult sau poate pentru ca nu au stiut sa aiba grija de corpul lor asa cum ar fi trebuit. Astfel de sentimente de vinovatie zdruncina din plin increderea in propria persoana.

Pierderea imaginii de a fi parinte

Cei mai mulți oameni isi imagineaza macar o data in viata cum vor fi ca si parinte. Pentru unii dintre ei, a avea un copil e ca si cum ar face un ritual de trecere spre a fi adult, iar a fi parinte este o parte a sinelui lor idealizat. Incapacitatea de a transforma aceasta fantezie in realitate este o lovitura puternica. Si astfel se ridica inca o intrebare in mintea celor care se confrunta cu infertilitatea: ”Voi mai putea eu oare sa fiu mama sau tatal cuiva si sa fac fel de fel activitati specifice relatiei parinte-copil?”.

Pierderea la nivel simbolic al copilului

De-data ce cuplurile afla ca se confrunta cu infertilitatea, pot simti ca au pierdut un copil. Apoi, pe masura ce tratamentele inainteaza si copilul nu apare, pot simti din nou piederea copilului, chiar daca el n-a fost conceput. De ce? Pentru ca asta inseamna ca nu există nici o viata si ca acel copil mult dorit nu va sosi pe lume. Iar in cazul in care este conceput, insa sarcina nu este dusa pana la termen, din nou apare in prim plan pierderea.
Paradoxul este ca cei doi jelesc acest copil care nu existat insa niciodata. Sentimentul de pierdere este punctat, deoarece nu exista nici o inmormantare, nici un sens de finalitate. Si fara o pierdere clar definita pe care familie și prietenii sa o poata vedea, este dificil pentru ei sa empatizeze cu adevărat. Pana la urma cuplurile care se confrunta cu infertilitatea, nu au nevoie ca oamenilor sa le para rau pentru ei, ci sa inteleaga ca experienta prin care trec este extrem de dureroasa.

Un copil este un simbol al unei noi vieti și totodata al continuarii vietii, iar pentru cuplurile care se confrunta cu infertilitatea, dificultatea de a avea un copil este echivalenta cu franarea manifestarii a insasi VIATA, sub toate aspectele ei.

Elena-Carmen Tuca
Psihoterapeut integrativ

Articol promovat de Coach Radu Leca