Psiholog

Despre originile geloziei

Despre originile geloziei

A fi gelos înseamna a proteja ceva ce este al tau. Asadar, este vorba despre mentinerea statutului de „posesor” unui anumit „trofeu”, mentinere ce implica si concurenta. În societatea noastra, competitia are un statut nobil, ea este considerata a fi o calitate ce ia nastere foarte devreme. Potrivit psihanalistilor, concurenta apare în aceeasi perioada cu manifestarea complexului lui Oedip, prima fiind cea dintre copil si parintele de acelasi sex pentru a castiga dragostea exclusivista din partea celuilalt parinte. Sau poate aparea dupa nasterea unor frati, copilul mai mare simtindu-se nevoit sa concureze pentru atentia parintilor. Rezultatul pierderii competitiei, în cazul de fata a pierderii atentiei parintilor, se manifesta prin aparitia sentimentului de gelozie, direct proportional cu gradul de implicare afectiva a subiectului si se traduce prin aparitia afectelor. Asemanator acestui triunghi al geloziei infantile se întampla si în conflictele de iubire ale adultilor.

Tendinta filogenetica este de a ne îndrepta agresivitatea catre terta rivala, de a intra în competitie cu ea, de a o înlatura, dar se poate manifesta si asupra obiectului ce a produs gelozie. Aici avem de-a face cu dimensiunea homosexuala latenta, prezenta în geloziile excesive sau în patologii. Putem vorbi si despre o gelozie proiectata, ce are la baza propria infidelitate sau impulsurile refulate ale infidelitatii. Întelegem aici prin proiectie ca sentimentele, însusirile, dorintele resprinse sunt transferate în afara, la o alta persoana. Dupa cum arata Freud, este mai usor sa-i atribuim celuilalt infidelitatea si sa ne simtim raniti de ea, decat sa ne-o asumam si sa o prelucram.
Tema centrala a geloziei se refera la sentimentul de ura fata de o terta învinuita pentru pierderea afectiunii cuiva. Aceasta implica o slabire sau o lezare a identitatii eului pe care persoana provocatoare de gelozie este în masura sa o repare, motiv pentru care individul se va simti cu atat mai iritat. Învinuirea este directionata fie asupra rivalului, fie asupra celui îndragit. Chiar daca gelozia este întalnita la majoritatea populatiei, se considera ca la baza ei se gasesc anumite nevoi cu caracter narcisic, ce nu pot fi niciodata satisfacute.

GeloziePersoanele geloase pot simti ca sunt în pericol de a fi înlocuite cu intrusul si ca pot pierde în întregime relatia. Cu toate acestea, chiar si atunci cand înteleg ca relatia poate continua, gelozia poate influenta calitatea acesteia. Gelozia este pasiune, este reversul pasiunii amoroase. Cu toate acestea, este tipul de pasiune ce provoaca distrugere; distrugerea noastra, pe de-o parte, prin ganduri ce ne revin obsesiv în minte, si distrugerea celuilalt, manifestata prin conduite agresive. Uneori, suferinta este dublata de fascinatia pentru rival/a, atitudine întalnita în special la femei.
Radacinile geloziei se gasesc în copilarie. Prima gelozie apare atunci cand copilul se simte tradat, abandonat, si constientizeaza faptul ca mai exista si alte persoane în afara lui, deoarece mama îl paraseste pentru a se apropia de tata sau pentru a pleca în camera parentala. Cea de-a doua mare gelozie provine în momentul întarcatului, cand mama îi retrage sanul, iar cea de-a treia, la aparitia fratilor. Gelozia poate fi cel mai bine descrisa ca o combinatie de diferite emotii, cum ar fi durere, anxietate, si furie, si reprezinta o amenintare pentru stima de sine. Stima de sine se dezvolta în interactiunile cu mediul nostru social, evaluarile si perceptiile altora. Interesul partenerului pentru altcineva pune în dificultate relatia, si are în acelasi timp efecte majore asupra stimei de sine.

În suferinta din iubire, sunt legate în mod inconstient suferintele din trecut, cele din urma accentuandu-le pe primele. Asadar, situatia prezenta ne aminteste o situatie traita în copilarie sau în timpul unei alte relatii de cuplu, astfel ca suferintele de atunci reapar si se amesteca cu cele prezente. Observata din exterior, gelozia nu este un sentiment placut. La nivel personal, oamenii nu judeca de fapt situatiile provocatoare de gelozie, ci se axeaza exclusiv asupra actului, în loc sa se concentreze pe motivele din spatele acesteia. De obicei, oamenii vor împarti reactiile geloziei în rezonabile si nerezonabile.
În doze normale, gelozia este un sentiment cu conotatie pozitiva, stimulator. În doze mari însa, ea se transforma în dorinta nesatisfacuta de posesiune si control, atitudine infantila pe de o parte, deoarece demasca copilul egocentric din individ, iar pe de alta parte terifianta, deoarece forta ei este mult mai mare la varsta adulta. Daca din teama inconstienta gelozia este reprimata vesnic, se poate întampla ca aceasta sa izbucneasca la lumina în psihoza.

Visan Ioana-Gabriela
Licentiat în Psihologie

Psiholog, Psihologie

IMPLICATIILE DE ORDIN PSIHOLOG ALE INFERTILITATII ASUPRA FEMEII, BARBATULUI SI RELATIEI DE CUPLU

IMPLICATIILE DE ORDIN PSIHOLOG ALE INFERTILITATII ASUPRA FEMEII, BARBATULUI SI RELATIEI DE CUPLU

Infertilitatea este un aspect al vietii care nu poate fi controlat. In momentul in care este descoperita, un amalgam de emotii isi face loc: soc, negare, furie, rusine, vinovatie. Astfel, ceva ce parea a fi usor de atins pentru toata lumea: zamislirea unui copil, devine pentru cuplu in cauza ceva greu de atins. Iar acest aspect, ii afecteaza pe ce doi pe mai multe nivele: biologic, emotional, fizic, relational, social, financiar si psihologic.
Totusi, barbatii si femeile sunt afectati de infertilitate in moduri diferite, iar felul in care un cuplu face fata acestei probleme, depinde de felul in care cei care il formeaza au fost invatati sa gandeasca, sa simta si sa actioneze.

Impactul asupra femeii

Femeia este percepute ca fiind dominata de emotii, avand grija de ceilalti si mentinand relatiile pe care le are. Ea se simt responsabile nu doar pentru trairile ei, dar si pentru ce ar putea sa se intample. Desi la inceput, femeia cu probleme de fertilitate, pare ca poate sa managerieze emotiile negative pe care le traieste, in cele din urma, va simti ca pierde controlul. Atunci cand emotiile ei nu mai pot fi stapanite, simte ca situatia o depaseste si ca nu stie cum sa ceara ajutorul de la partenerul ei, care la randul lui, isi da toata silinta sa o protejeze. Ea incearca sa se apropie de el, insa teama ca l-a dezamagit o impiedica sa faca acest lucru,
Experienta femeii este caracterizata de o intensa traire de izolare fata de partener, fata de cercul social. Se poate simti nesprijinita si neinteleasa, ceea ce ii mareste disperarea si izolarea. Sarcina si maternitatea par a fi rapite in mod inexplicabil si infertilitatea ii spune ca ea a esuat ca mama, ca femeie, ca persoana. De asemenea, si corpul ei a tradat-o. Si toate astea au efect negativ asupra stimei de sine.
Femeia infertila are tendinta de a-si proteja partenerul de durerea ei, neimpartasind cu acesta teama ei de esec. Simte nevoia sa compenseze faptul ca nu pot avea un copil ca urmare a problemei ei de sanatate, prin a-si asuma intreaga procedura medicala, neimplicandu-l prea mult pe el. Ea cauta cu disperare o solutie care sa repare problema cat mai urgent, ceea ce se traduce prin proceduri medicale fara pauza, care ii impacteza atat pe el, cat si pe ea si corpul ei, dar si relatia lor. Tratamentul este de lunga durata, presarat cu dezamagire, speranta si cu incertitudinea nasterii unui copil.
Ca un rezultat al asumarii responsabilitatii pentru impactul emotional al infertilitatii, femeia experimenteaza emotii intense precum durere, furie, tristete, care combinate cu sentimental ca e ceva “defect” la ea, o face sa se simta anxioasa sau depresiva.
In cazul in care procedurile de fertilizare nu au efectul scontat, ea va exeprimenta, din nou, o pierdere.

Impactul asupra barbatului

Barbatul este vazut ca fiind responsabil de siguranta materiala a familiei lui si de asigurarea protectiei acesteia. El este invatat sa isi reprime trairile, dar si sa isi asume rolul de conducator, sa preia responsabilitatile si sa ia decizii fara sa tina cont de emotii.
Barbatul cu infertilitate, de cele mai multe ori, se simte coplesit de emotiile partenerei, cat si de incapacitatea lui de a-si accesa emotiile. Astfel, isi canalizeaza intreaga energie catre locul de munca, simtind ca in felul acesta poate avea mai mult succes.
Desi si el isi doreste o familie si copii, totusi, atunci cand vine vorba de procedurile de fertilizare, barbatul are o ambivalenta pragmatica: daca procedurile vor avea success si se va naste un copil, va fi cei mai fericit, iar daca nu, se va resemna. O explicatie a acestui fenomen, este faptul ca un barbat este mai compliant la tratament, Iar asta este pentru ca, in cazul de fata, se simte incapabil sa rezolve problema. Barbatul prin natural lui este cel care are solutii, insa de aceasta, el nu pot face situatie mai buna si astfel, infertilitattea sa dispara,
Experienta infertilitatii pentru barbat este plina de anxietate si loveste direct in masculinitatea lui, Nu este ceva pe care sa doreasca sa imăpartaseasca cu partenera sau cu altcineva, motiv pentru care nu dezvaluie ce simte cu privire la tratament si nici cum gestioneaza incertitudinea de a avea sau nu copii.
Ca o protectie pentru el, spunea despre ea ca este prea sensibila si coplesita de emotii, sperand ca in felul asta o va linisti. Insa, partenera lui aude asta ca fiind o critica, decat ca pe o expresie a fricii lui. Din acest motiv, poate fi vazut ca fiind lipsit de sentimente si nepasator, insa face asta tocmai pentru a o proteja pe ea,
Cu cat ea isi doreste cu disperare sa ramana insarcinata, priveste cu teama viiorul in care s-ar putea sa nu aiba copii. Si astfel, traieste perioada de cea mai mare insecuritate emotionala pentru el.

Impactul asupra cuplului

In mod cert, infertilitatea are un impact profund nu doar asupra celor doi, cat si asupra relatiei de cuplu. Acestia tind sa oscileze intre apropiere si departare si frecvent aceasta distanta pare a fi o cheie in deciderea daca cuplu va ramane impreuna pe parcursul aceastei experiente si dupa ce procedurile de fertilizare se vor incheia, indiferent de rezultat.
In cazurile de infertilitate, efectele nedorite ale incercarilor esuate in mod repetat sunt: stresul, deteriorarea comunicarii in cuplu, inhibarea dorintei de intimitate si schimbarea radicala a vietii sexuale.
Viata sexuala este influentata in sensul practicarii “sexului programat”, devenind astfel o obligatie. La femei, tratamentele hormonale pot determina modificari la nivel fizic, perceptia ei asupra propriului corp putand fi distorsionata, ceea ce duce la inhibitii sau la crearea de complexe,
Iar pentru ca sarcina sa apara, pe tot parcursul perioadei de incercare, cuplul isi limiteaza anumite nevoi, renunta la vechi obiceiuri (cafea, alcool, tigari etc), isi schimba alimentatia si stilul de viata.
La nivel psihologic, partenerul infertil din cuplu se autoinvinovateste si se simte responsabil pentru neimplinirea visului de a avea copii. Uneori, chiar el ia initiativa divortului. Motivul? Isi creaza falsa impresie ca daca va lua aceasta hotarare, nu va suferi la fel de mult ca in cazul in care el ar fi parasit. Si decat sa fie respins, mai bine pleaca el. Iar pe de alta parte, vrea sa ii dea sansa celuilalt sa poata avea copii cu altcineva..
Iar pentru ca un cuplu se treaca peste piatra de incercare pe care o aduce infertilitatea, consilierea, iar uneori psihoterapia are un rol crucial.

Elena-Carmen Tuca
Psihoterapeut integrativ

Carti de psihologie pentru copii, DEZVOLTARE EMOTIONALA PENTRU COPII, Dumitrache Ana Maria, Psiholog, Psihologie

TULBURARI DE LIMBAJ ÎNTÂLNITE LA PREȘCOLARI

TULBURARI DE LIMBAJ ÎNTÂLNITE LA PREȘCOLARI

În decursul dezvoltării ontogenetice, însușirea și dezvoltarea limbajului presupun un efort îndelungat. Acest fapt se întâmplă spontan de cele mai multe ori prin relațiile cu cei din jur datorită tendinței de a verbaliza, mai ales prin joc ca acțiune predominantă la început de viață. Pe langă aceste acțiuni spontane, apar treptat și activitățile cu scop educativ (ascultarea și reproducerea de povestiri, citirea imaginilor, educația primită în gradinițe).
Pe lângă particularităţile fireşti, în dezvoltarea vorbirii preşcolarilor şi şcolarilor mici pot să apară unele tulburări de vorbire care au tendinţa să se stabilizeze sau chiar să se agraveze. Aceste tulburări se numesc defecte de vorbire şi ele pot apărea, în principal, datorită unor deprinderi greşite de vorbire cauzate sau susţinute de o educaţie lacunară sau incompetentă, dar şi datorită unor particularităţi ale aparatului fonator, ale analizatorului verbomotor şi analizatorului auditiv de care depinde pronunţia corectă.
“Nu trebuie să neglijăm factorii importanți în însușirea și dezvoltarea limbajului, și anume: mediul de viată și activitate, preocuparea adulților pentru stimularea vorbirii, legatura de atașament, eficiența procesului instructive-educativ, capacitățile intelectuale ale copilului, afectivitatea, motivația pentru activitate și personalitatea acestuia.” (E. Verza, 2003)

UltraPsihologie.ro Dumitrache Ana Maria Logoped

La început, vorbirea copilului se formează și se dezvoltă pe baza unor activități nesistematice, începand ca odata cu perioada preșcolară să fie mai solicitat de diferite sarcini și acțiuni organizate, cărora trebuie să le răspundă într-un mod organizat, prin intermediul unei exprimări din ce in ce mai coerentă, prin cuvinte, propoziții și fraze.
“Copilul învată exprimarea cuvintelor prin imitație și prin joc. Ulterior, la formarea propozițiilor se respect regulile gramaticale, pe baza așa-numitului “simț al limbii” care este diferit de la un cuvânt la altul și influențează evoluția și învățarea limbajului.” (E. Verza, 2003) Un număr tot mai mare de copii întâmpină dificultăți sau întârzie să prezinte acest “simț al limbii”. Lipsa de stimulare prin intermediul poveștilor, precum și substituirea lor cu variante video ale poveștilor clasice dublate de traduceri neadaptate limbii române oferă modele verbale deficitare.
“Întârzierile de limbaj au manifestări tardive a structurilor lingvistice, a imposibilității de a exprima forme de limbaj evaluate, specific vârstei cronologice a subiectului, limite la utilizarea unui vocabular sărac, formulare deficitară sub aspect fonologic și semantic, înregistrarea unor progrese reduse în înțelegerea comunicării și în achiziția limbajului, etc.” (E. Verza, 2009)
Acțiunea unor factori frenatori conduce la aparița tulburărilor de vorbire. Acestea se remarcă de timpuriu în dezvoltarea copilului, dar pot apărea și dupa perioada antepreșcolară, chiar și mai târziu cu un debut brusc.
Clasificările tulburărilor de limbaj au evoluat de la cele mai simple spre unele din ce în ce mai complexe. De la împărțirea duală a tulburărilor de limbaj în dislalalii și disfonii (Parell) la clasificarea lui Von Ripper în: tulburări de articulație, tulburări de ritm, tulburări de fonație și simbolizare sau la cea propusă de Hvatțev în: dislalii, tulburări de ritm și fluență, tulburări cerebrale și de voce, există o certa evoluție.
Treptat, s-a recurs la diverse criterii de clasificare a tulburărilor de limbaj, fiecare operațional în felul său (D. Ungureanu, 1998):
• Criteriul etiologic
• Criteriul simptomatologic
• Criteriul anatomo-fiziologic
• Criteriul lingvistic
• Criteriul temporal
• Criteriul psihologic.
Emil Verza (1982) propune o clasificare importantă, echivalentă cu o autentică taxonomie a tulburărilor de limbaj. Acestea se pot clasifica în șapte mari categorii, după cum urmează:
1. Tulburări de articulație (pronunție): dislaliile, rinolaliile, disatriile
2. Tulburări de ritm și fluență: bâlbâiala, logonevroza, tahilalia, bradilalia, aftongia, tulburări pe bază de coree
3. Tulburări de limbaj scris-citit: dislexiile, disgrafiile, alexiile, agrafiile
4. Tulburări de voce (fonație): disfonii, afonii, fonastenii, microfonia, macrofonia, mutația patologică a vocii
5. Tulburări polimorfe: alaliile, afaziile
6. Tulburări de dezvoltare generală a limbajului: sindromul de întârziere (nedezvoltare) generală a vorbirii, mutismul psihogen, autismul global.
7. Tulburări pe baza unor disfuncții psihice: dislogii, ecolalii, jargonofazii, bradifazii.

DESCRIEREA PRINCIPALELOR TULBURĂRI DE LIMBAJ ÎNTÂLNITE LA PREȘCOLARI

La preșcolari se pot manifesta tulburări de vorbire ca mutismul elective, afonia (vorbirea șoptită), disatria, logonevroza, bâlbâiala. Printre tulburările de vorbire cel mai des întâlnite la preșcolari, amintim dislaliile sub forma rotacismului și sigmatismului. Se mai întâlnesc și tahilalia și bradilalia. În prezentarea tulburărilor de limbaj vom utilize clasificarea propusă de Emil Verza (1982), insistând doar asupra celor ce se manifestă frecvent în perioada preșcolară.
• Tulburările de pronunție sau articulație
Cele mai frecvente tulburări de limbaj sunt reprezentate de tulburările de pronunție, și anume, dislaliile, care se manifestă prin deformarea, substituirea, omiterea și inversarea anumitor sunete în vorbirea spontană și în cea reprodusă.
Dislalia poate avea mai multe forme în funcție de simptomatologia ei, și anume: simplă (monomorfă) sau totală (polimorfă).
Din punct de vedere etiologic, dislalia poate fi de două tipuri: dislalie mecanică (disglosie) și dislalie funcțională.
Din punct de vedere al momentului apariției, dislalia poate fi congenitală și dobândită, iar din punctul de vedere al criteriului dominanței în raport cu alte tulburări, dislalia poate fi primară sau secundară.
Emil Verza menționa că “frecvența dislaliilor este în funcție de vârstă, de sex, de nivelul de dezvoltare psihică, de anuturaj, de condițiile de educație, de condițiile economice, de particularitățile de limbă, etc.” (E. Verza, 2003)
Unii autori remarcă o frecvență ridicată a dislaliilor la vârstă mici și descreșterea numărului de cazuri în raport cu înaintarea în vârstă.
Tulburările de limbaj determină modificări în viata și activitatea oricărui individ. Cauzele dislaliilor sunt multiple și variate. Date logopedice confirm ideea conform căreia la copiii stângaci, întârzierile în aparița și dezvoltarea limbajului au o frecvență mai mare decât la copiii dreptaci.
În dislalie, sigmatismul și parasigmatismul ocupă un loc central, fiind frecvente la copiii de vârstă preșcolară, dar se întâlnesc și după această perioada.
“Sunetele siflante, șuierătoare și africante s, ș, z, j, ț, ce, ci, ge, gi sunt înlocuite adeseori între ele, dar și cu alte sunete, în special cu t și d.” (E.Verza, 2003)
Printre cauze se numără deficiența de auz, care determină incapacitatea discriminării sunetelor , adoptarea unui model neadecvat sau existența unui mediu social nestimulant pentru copii. În literatura de specialitate, printer cauze se mai număra și anomaliile dentomaxilare, despicăturile de val sau buze și o serie de fenomene rinolalice.
Formele de sigmatism sunt:
Sigmatismul interdental este cea mai frecventă formă, prin pronunțarea sunetelor siflante cu limba între dinți. Această formă apare frecvent la copiii mici din cauza lipsei dinților din față, dar poate persista și după creșterea lor datorită unor factori determinanți.
Sigmatismul lateral apare ca o consecința a formării jetului de aer prin dreapta (sigmatism lateral dexter) sau stânga (sigmatism lateral sinister). Mai există și o formă de sigmatism bilateral, atunci cand aerul iese simultan pe ambele parți.
Atunci când vârful limbii se sprijină pe dinții care sunt prea apropiați și nu permite aerului să iasă prin spațiul interdental, vorbim de o alta forma a sigmatismului, sigmatismul addental. Sonoritatea sunetelor siflante este alterată datorită ieșirii aerului în formă de evantai.
Sigmatismul strident se caracterizează prin sonoritatea prea mare a siflantelor.
Sigmatismul palatal se produce prin retragerea vârfului limbii mult spre bolta palatină, apărând un sunet șuierător sau fricativ.
„Sigmatismele labial sau labio-dental se întâlnesc mai rar in practica logopedică. În primul caz, pronunția se realizează cu participarea proeminentă a buzelor și fără sprijinul incisivilor superiori, apărând un fel de ș sau f, iar în al doilea caz, producerea siflantelor se face cu ajutorul incisivilor superiori și a buzei inferioare care acoperă dinții inferiori.” (E. Verza, 2003)
Sigmatismul nazal apare atunci când palatul moale nu-și mai poate îndeplini funcțiile, sunetele fiind transformate în „ng”. În acest caz este vorba de despicăturile palatale sau imobilitatea palatului în urma diverselor operații.
Rotacismul sau pararotacismul reprezintă o alta forma a tulburărilor de pronunție. Rotacismul reprezintă deformarea, omisiunea sau inversarea sunetului „r”, iar pararotacismul reprezintă înlocuirea sa cu un alt fonem.
„Cauzele care determină apariția lor sunt anomaliile anatomice sau funcționale ale limbii: construcția prea groasă, frenul prea scurt sau prea lung al limbii, defecte ale boltei palatine, deficiențe ale auzului fonematic sau fizic, imitarea unor modele deficitare de pronunție și factori de natură psiho-socială care duc la fixarea deprinderii greșite care creează o serie de complexe ce se repercutează asupra întregii personalități.” (E. Verza)
Sunt înregistrate peste 30 de forme de rotacism în literatura de specialitate. Emil Verza descrie în anul 2003 ca forme de rotacism ale dislalicilor din România următoarele:
– Rotacismul interdental-se produce prin vibrarea vârfului limbii sprijinit pe incisivii superiori sau chiar prin atingerea cu limba a buzei superioare.
– Rotacismul labial-atunci când sunetul se formează prin vibrarea buzelor, iar limba are un ușor joc.
– Rotacism labiodental-când buza superioară vibrează, atingând incisivii inferiori sau vibrează buza inferioară și atinge incisivii superiori.
– Rotacismul apical-se produce atunci când lmba este strâns lipită de alveole în timpul pronunției, nepermițând vibrația necesară.
– Rotacismul bucal-prin scurgerea aerului printre limba și obrajii care intră în vibrație.
– Rotacismul velar-nu vibrează vârful limbii, ci vălul palatin.
– Rotacismul nazal-când se produce un „r” strident, cu caracteristici nazale.
– Rotacismul uvular-când vibrația pentru sunetul „r” se realizează cu ajutorul uvulei. (E.Verza, 2003)
Lambdacismul și paralambdacismul constă în deformarea, omsiunea și înlocuirea sunetului „l”. În paralambdacism, sunetul „l” este înlocuit frecvent prin dublarea vocalei care urmează în cuvânt, dar și cu sunetele „n”, „t” , „i” , „d”, „g”, „r”.
Există și în cadrul acestor tulburări de pronunție o clasificare, după cum urmează:
– Lambdacism interdental-se formează prin introducerea vârfului limbii între dinți, afectând sonoritatea sunetului.
– Lambdacism nazal-provocat de coborârea vălului palatin, astfel încât aerul iese pe nas.
– Lambdacism afon-coardele vocale participă puțin sau deloc la emisia sunetului.
Betacismul și parabetacismul sunt alte forme dislalice și se caracterizeaza prin afectarea sunetului “b”.
Capacismul și paracapacismul-este afectat sunetul “c”.
Deltacismul și paradeltacismul-sunt afectate sunetele “d” și “t”.
Fitacismul și parafitacismul-sunt afectate sunetele “f” și “v”.
Gamacismul și paragamacismul-sunt afectate sunetele “g” și “h”.
Nutacismul și paranutacismul-sunt afectate sunetele “n” și “m”.
Emil Verza propune o terminologie corespunzătoare pentru afectarea sunetului “h”-hamacism și parahamacism, pentru afectarea sunetului “t”-tetacism și paratetacism, pentru afectarea sunetului “m”-mutacism și paramutacism și pentru afectarea sunetului “v”-vitacism și paravitacism. (E. Verza, 2003)
Atât la copiii normali de vârstă școlară mică, cât și la copiii cu deficiențe de intelect, cele mai frecvente forme de dislalie sunt: rotacimul, sigmatismul și tetacismul, diferența între acești copii fiind cea potrivit căreia la copiii normali, formele de sigmatism sunt mai frecvente decât formele de rotacism.
Disatria este, în aparență, o tulburare de articulație, de pronunție, dar și de rostire, fiind o tulburare instrumentală fono-articulatorie expresivă, cu aspect confuz, neclar, în multe cazuri greu de înțeles. Este o tulburare gravă de limbaj, asociindu-se cu afecțiuni cerebrale sau neuronale majore ale organismului.
Dintre cauzele disatriei menționăm:
– Boli infecțioase de tip meningo-encefalită
– Leziuni cerebrale minime
– Handicap motor central
– Paralizie crerebrală
– Imaturitate motorie centrală
Din punctul de vedere al criteriului etiologic, disatria poate fi organică sau funcțională.
După localizarea afecțiunii funcționale putem vorbi despre disatrie corticală, bulbară sau pseudobulbară, disatrie cerebeloasă sau subcorticală. Din punctul de vedere al gradului de afectare, există disatrii mascate, parțiale sau disartrii totale, iar după momentul apariției, disatriile se împart în preverbale, verbale sau postverbale.

• Tulburările de ritm și fluență
Acestea nu afectează nici articulația fonemelor, nici fonația lor, nici semantizarea actului verbal-intelectual, nici recurgerea la limbajul scris-citit, ele alterează, uneori grav, capacitatea de comunicare al indivizilor respectivi, viciază capacitatea de expresie cursivă a vorbirii.
Din această categorie fac parte (D. Ungureanu):
– Vorbirea precipitată (tumultus sermonis): generează ritmuri variate în oralitatea persoanei, incluzând faze de comprimare sau chiar pierdere, omisiuni a unor întregi silabe, cu precădere a celor terminale
– Tahilalia: vorbirea rapidă, dar constantă, debit peste media normală acceptată, punând în dificultate gândirea receptorului în a urmări mesajul
– Bradilalia: contrară tahilaliei, este expresia unei vorbiri prea lente, greoaie, enervante, care nu poate fi corelată cu gandirea vorbitorului
– Logoreea: asemănătoare tahilaliei, foarte bogată în forme, dar nu și în conținut, menținându-și constant și obositor, obsedante pentru receptor, expresia corectă, debitul, ritmul și fluența
– Aftongia: tulburare de ritm și fluență de tip funcțional, localizată la nivelul mușchiilor limbii care prezintă un tonus nefiresc, care generează spasme în oralitate
– Tulburări pe bază de coree: vorbirea este tremurată, caracterizată prin spasme, ticuri incontrolabile
– Disfemiile: tulburări propriu-zise de ritm și fluență din grupa bâlbâielii.
Există o serie de cauze care determină tulburările de ritm și fluența, și anume: aspectele ereditare și neuro-endocrine, dominanța cerebrală, retardul în dezvoltarea vorbirii, întârzierea în dezvoltarea psihofizică generală.
Tulburările de comportament, dezechilibrele emoționale, evenimentele traumatizante conduc către dezorganizarea comportamentului copilului, reflectată inclusiv la nivel verbal. Bâlbâiala apare ca urmare a unor dezechilibre emoționale profunde și prelungite în timp. Este o tulburare a vorbirii ce constă în sincope și chiar blocaje în cursivitatea vorbirii, întreruperile fiind situate în special la nivelul primelor silabe din cuvinte, fiind însoțite de spasme, ticuri sau mișcări parazitare, bruște cu tonus ridicat.
În multe forme de bâlbâială sunt afectate simultan aspectele prozodice ale vorbirii (intonația, intensitate, modulație, accent), care sporesc gradul de neînțelegere a vorbirii.
De obicei, bâlbâiala se instaleaza brusc, pe neaștepate, chiar și pentru logopat. La copii, bâlbâiala poate fi precedată de o stare de irascibilitate crescută, lipsa poftei de mâncare, apatie, o muțenie de câteva ore sau chiar pentru mai multe zile.
Emil Verza în „Manualul de psihopedagogie specială” consemnează trei forme de bâlbâială (după criteriul simpomatologiei): clonică, tonică şi mixtă.
„În bâlbâiala clonică apar întreruperi ale fluenţei vorbirii, determinate de prelungirea sau repetarea unor sunete şi silabe. În forma tonică se produce un blocaj la nivelul primului cuvânt din propoziţie, prin prezenţa unui spasm articulatoriu ce poate dura mai mult sau mai puţin, în funcţie de gravitatea acestuia. Forma mixtă este cea mai complexă deoarece sunt prezentate caracteristicile primelor două.” (Emil Verza, 2009)
După criteriul momentului apariției, bâlbâiala poate fi inițială, episodică și bâlbâiala propiu-zisa.
În unele cazuri bâlbâiala poate să dispară de la sine, dar, de obicei, datorită unor condiţii de mediu nefavorabile şi a unor greşeli educative, copilul devine conştient de defectul său şi bâlbâiala se agravează, putând deveni chiar o boală a întregii personalităţi cu repercursiuni asupra comportamentului: devine suspicios, negativist, neîncrezător, anxios.
Prin persistența în timp a bâlbâielii, trăirile negative ce au loc pe plan psihologic îl fragilizează pe logopat, instalându-se un fond nevrotic ce conduce către accentuarea bâlbâielii și către o fobie față de vorbire.
“Astfel, o bâlbâială conștientizată, cu trăiri interioare de mare intensitate, pe un fond nevrotic și cu prezența fobiei față de vorbire, o numim logonevroză.” (E. Verza, 2009)
Prin intervenţia timpurie în înlăturarea cauzelor predispozante şi declanşatoare, prin crearea unor condiţii speciale de revenire la vorbirea normală, se înlătură definitiv bâlbâiala.
Bilingvismul este un fenomen tot mai des întâlnit, solicitând individual atât din punct de vedere al adaptării sociale, cât și al capacității de răspuns la sarcinile școlare. Fenomenul de bilingvism este întâlnit și la copiii ce provin din familii mixte sau ca urmare a introducerii a unei limbi străine de la o vârstă fragedă. Sistemul de învățământ românesc se confruntă cu tendința de a introduce studiul unei limbi străine de la o vârstă timpurie. Acest fapt aduce un plus de dificultate copiilor cu deficiențe de vorbire și, din contră, nu contribuie la dezvoltarea limbajului copilului și la ameliorarea deficiențelor, ci le agravează.
Bilingvismul poate fi o cauza a tulburărilor de ritm și fluență.

• Tulburările de voce
Aceste tulburări cuprind distorsiunile spectrului sonor care se referă la intensitatea, timbrul, înălțimea și rezonanța sunetului. Dintre cauze, amintim:
Cauze organice congenitale sau dobândite:
– Malformații ale organelor fonatoare
– Tumori benigne ale faringelui, micoze faringiene
– Inflamații laringiene, asimetrii ale laringelui
– Rinite cronice.
Cauze funcționale:
– Hipotonie a palatului moale
– Forțarea vocii în intensitate și înălțime
– Paralizii ale mușchilor laringelui, ale coardelor vocale.
Cauze psihogene:
– șoc emoțional
– stres psihic
– boli psihice
– forțarea vocii prin imitarea vocii unor alte persoane.
Tulburările vocii pot fi clasificate după două criterii: după criteriul cantitativ (disfonii și afonii) și după criteriul localizării (laringofonii și rinofonii).
Din punct de vedere simptomatologic, în copilărie și mai ales în perioada pubertății, vocea oscilează prin intensitate, timbru și modulație, atât cu dificultăți vocale, cât și cu dificultăți de emitere corectă a sunetelor și cuvintelor cu un anumit grad de complexitate. Apar, așadar, disfoniile, ca tulburări ale vocii vorbite și disodiile, ca tulburări ale vocii cântate.
Disfoniile pot debuta în copilărie cu răgușeală și o înăsprire a vocii, acestea devenind voalată, spartă, bitonală și de falset. Disfoniile de tip funcțional apar frecvent la copii, întrucât dezvoltarea componentelor aparatului fonator solicită o adaptare continuă căreia copilul nu-i poate face față eficient, iar vocea devine netimbrată, cu un caracter monoton. Apare de obicei la copiii timizi, inhibați, deprimați.
Dificultațile de voce sunt unori întreținute de membrii familiei, pe care copilul îi imită. Copilul poate dezvolta o voce stridentă sau redusă, cu un timbru dezagreabil, în funcție de momentele prin care trece acesta.

• Tulburări de dezvoltare generală a limbajului
Mutismul psihogen, electiv sau voluntar se caracterizează prin situația unui copil care are resursele necesare de a comunica, care a achiziționat resursele vorbirii, însă refuză schimburile cu mediul social.
Cauzele mutismului electiv sunt legate de evenimentele traumatizante, traume, acte de violență sau conturarea unor tulburări de atașament de tip inhibat. Legăturile de atașament dezorganizate și insecurizate conduc copilul către o stare de mare fragilitate. Acesta este necomunicativ, trăiește o profundă insecuritate în raport cu mediul său social, fiind retras și cu mari dificultăți ale reglajului emoțional.
Copilul cu o tulburare de atașament de tip inhibat este greu de consolat, iar comportamentul lui poate fi interpretat ca un refuz de a interaționa cu mediul.
Identificarea tulburării de atașament inhibat este esențială în realizarea diagnosticului pentru o intervenție logopedica corespunzătoare.
Emil Verza (2009) evidenția instalarea mutismului electiv pe un fond vulnerabil și a unei sensibilități exacerbate a subiectului.

Bibliografie:

Verza, Emil (2003). Tratat de logopedie volumul I. Editura Humanitas, București
Verza, Emil (2009). Tratat de logopedie volumul II. Editura Semne, București
Verza, Emil (1973). Conduita verbală a școlarilor mici, Editura Didactică și pedagogică, București

Categoria Logopedie debuteaza alaturi de domnisoara Dumitrache Ana-Maria. Un excelent profesionist, un om luminos si minunat, ce in ultimii ani si-a dedicat viata studiului si copiilor.

Elena Carmen Tuca, Psiholog, Psihologie

PIERDERILE CARE APAR ODATA CU INFERTILITATEA (2)

PIERDERILE CARE APAR ODATA CU INFERTILITATEA (2)

Psihoterapeut Elena Carmen Tuca
Psihoterapeut Elena Carmen Tuca

Pierderile fac parte din viata noastra a tuturor. Insa atunci cand vine vorba despre conceperea unui copil, in mod normal pierderea nu isi are locul. Lucrurile stau totusi diferit in cazul cuplurilor care se confrunta cu infertilitatea. In articolul trecut, am inceput sa prezint trei din cele opt pierderi asociate infertilitatii. In randurile ce urmeaza, voi continua sa le trec in revista pe celelalte cinci.

Pierderea sanatatii sau a imaginii corporale

Oricare ar fi cauza infertilitatii unei persoane, el sau ea se pot simti defecti. Tratamentele, vizitele reptate la medic, ii fac sa se raporteze la sine ca la o persoana bolnava. In cazul in care procedura medicala nu da rezultatele scontate, sentimentul de a fi nesanatos sau bolnav se intensifica. Si poate exista o schimbare reala in sanatate. Atat femeile, cat si barbatii pot deveni obositi, apatici fata de activitatile care odoinoara erau importante pentru ei. Stresul poate declansa dureri de cap si iritabilitate, iar medicamentele pot provoca efecte secundare precum crampe, balonare și greata, iar pacientii care au suferit interventii chirurgicale necesita o perioada de recuperare dupa procedura medicala si dupa anestezie.
Insa schimbarea cea mai tulburatoare in sine este felul in care ei incep sa isi vada diferit propria imagine corporala. Din ce motiv? E bine stiut faptul ca, procedura medicala incalca intimitatea cuplului si elimina spontaneitate atunci cand vine vorba despre sex. Tratamentul poate include si sex programat, astfel incat sexul este impartit in sex pentru placere si sex pentru conceperea unui copii.
Multe cupluri observa schimbari semnificative in relatiile lor sexuale, mai ales daca sexul devine doar un mijloc de a concepe un copil. In acest caz, partenerul se poate simti “folosit”, mai ales daca celalalt tine cu strictete cont de calendar si de „mecanica” momentele lor intime. Unii barbati pot raspunde cu resentimente, furie si chiar impotenta, in timp pe unele femei nu pot ajunge la orgasm.
Tinand cont de toate acestea, e de la sine inteles faptul ca parterul care se simte ”invadat” de procedura medicala, nu va colabora pe deplin fizic sau emotional.

PsihologiePierderea controlului

Pacientii cu infertilitate care se afla in tratament pot simti ca si-au pierdut controlul asupra propriei lor vieti. Medicamentatia ce trebuie administrata cu mare precizie, procedurile medicale și programarea relațiile sexuale pot fi extrem de coplesitoare.
Si astfel prioritatile se schimba. Planurile de cariera sunt amanate si cele de vacanta sunt trecute intr-un plan secund. Persoanele care se confrunta cu infertilitate se simt de multe ori neputincioase, iar in mintea lor apar o serie de intrebari: “Ca sa imi ating obiectivul, nu ar fi mai bine sa schimb medicul? Voi iesi invingator in lupta cu infertilitatea? Dacă ma opresc, voi regreta mereu? ”.
Iar in acest mod, cei aflati in aceasta situatie, se simt ca si cum ar fi pierduti intr-un labirint, din care incearca sa gaseasca o calea de iesire.

Pierderea de securitate

Infertilitate poate aduce cu sine si un acut sentiment de insecuritate. Securitate la locul de muncă este afectată atunci cand pacientii incearca sa se potriveasca activitatea lor profesionala cu schemele de tratament. Unii evita anumite schimbari in ceea ce priveste locul de muncă, pentru ca aceste schimbari ar putea interfera cu timpul pe care trebuie sa il aloce pentru tratament.
Si din punct de vedere financiar, datorita faptului ca tratamentele in sine sunt foarte costisitoare, pacientii pot simti o insecuritate finaciara.
Totodata, infertilitate rastoarna viziunea pe care o aveau despre viata, despre lume, ceea ce ii face pe cei care se confrunta cu aceasta problema sa fie nesiguri cu privire la prezent și viitor. Ei pot incepe sa gandeasca ca “Viata nu este corecta” si ca un pericol poate pandi la orice pas, mai ales ca infertilitatea a venit pe neasteptate, astfel incat orice se poate intampla.
Poate aparea de asemenea, credinta conform careia ei si-au provocat propria infertilitate. Cum anume? Pentru ca poate au asteptata prea mult sau poate pentru ca nu au stiut sa aiba grija de corpul lor asa cum ar fi trebuit. Astfel de sentimente de vinovatie zdruncina din plin increderea in propria persoana.

Pierderea imaginii de a fi parinte

Cei mai mulți oameni isi imagineaza macar o data in viata cum vor fi ca si parinte. Pentru unii dintre ei, a avea un copil e ca si cum ar face un ritual de trecere spre a fi adult, iar a fi parinte este o parte a sinelui lor idealizat. Incapacitatea de a transforma aceasta fantezie in realitate este o lovitura puternica. Si astfel se ridica inca o intrebare in mintea celor care se confrunta cu infertilitatea: ”Voi mai putea eu oare sa fiu mama sau tatal cuiva si sa fac fel de fel activitati specifice relatiei parinte-copil?”.

Pierderea la nivel simbolic al copilului

De-data ce cuplurile afla ca se confrunta cu infertilitatea, pot simti ca au pierdut un copil. Apoi, pe masura ce tratamentele inainteaza si copilul nu apare, pot simti din nou piederea copilului, chiar daca el n-a fost conceput. De ce? Pentru ca asta inseamna ca nu există nici o viata si ca acel copil mult dorit nu va sosi pe lume. Iar in cazul in care este conceput, insa sarcina nu este dusa pana la termen, din nou apare in prim plan pierderea.
Paradoxul este ca cei doi jelesc acest copil care nu existat insa niciodata. Sentimentul de pierdere este punctat, deoarece nu exista nici o inmormantare, nici un sens de finalitate. Si fara o pierdere clar definita pe care familie și prietenii sa o poata vedea, este dificil pentru ei sa empatizeze cu adevărat. Pana la urma cuplurile care se confrunta cu infertilitatea, nu au nevoie ca oamenilor sa le para rau pentru ei, ci sa inteleaga ca experienta prin care trec este extrem de dureroasa.

Un copil este un simbol al unei noi vieti și totodata al continuarii vietii, iar pentru cuplurile care se confrunta cu infertilitatea, dificultatea de a avea un copil este echivalenta cu franarea manifestarii a insasi VIATA, sub toate aspectele ei.

Elena-Carmen Tuca
Psihoterapeut integrativ

Articol promovat de Coach Radu Leca

Elena Carmen Tuca, Psiholog, Psiholog Radu Leca, Psihologie

Interviu Psihoterapeut Elena Carmen Tuca

In echipa de Psihoterapeuti din cadrul Revistei de Psihologie UltraPsihologie.ro si-a integrat expertiza doamna Psihoterapeut Elena Carmen Tuca. In cele ce urmeaza publicam prima parte a interviului realizat impreuna cu Radu Leca. Mentionam faptul ca doamna psihoterapeut dezvolta in cadrul revistei de psihologie Proiectul: Alphabet Psychology. 

Elena Carmen Tuca
Elena Carmen Tuca

1. Ce anume te-a atras la Psihoterapia Integrativa?

Atunci cand eram in perioada de a alege ce formare in psihoterapie vreau sa fac, cercetand, am dat peste psihoterapia integrativa. Primul aspect care m-a atras la ea este ca acest tip de psihoterapie se adapteaza in functie de particularitaile fiecarui pacient in parte. Nu adapteaza pacietul la tehnici, ci tehnicile la pacient. Tinandu-se cont de unicitatea persoanei, se intervine eficient, raspunzandu-se adecvat la necesitatile psihologice, cognitiv-comportamentale, emotionale si spirituale ale persoanei.
Al doilea aspect care m-a atras la psihoterapia integrative este ca are o viziunea sistemică asupra fiinţei umane, plecand de la conceptul corp-minte-spirit. Atunci cand exista un dezechilibru in unul dintre aceste trei paliere, acesta se resimte si in celelalte doua. De cele mai multe ori, afectiunile la nivelul corpului, au un mesaj din partea sufletului, Ficatul, de exemplu, este cel mai voluminos organ din corp si este implicat in procesul de digestie, in metabolismul glucidelor, proteinelor si lipidelor, in coagularea sangelui si are rol antitoxic. La nivel corporal, daca una dintre aceste functii este deranjata, atunci apar disfunctii ale ficatului.
La nivel emotional, , ficatul este locul in care se acumuleaza furia reprimta. Altfel zis, persoana cu probleme de ficat face tot posibilul sa nu se vada nimic din furia pe care o simte, ceea ce arata la exterior fiind tristete. Iar pentru a se descarca, in loc sa faca o criza de nervi, face o criza de fiere.
La nivel mental, in cazul unei persoane care are dereglari ale ficatului, aceasta, in loc sa se adapteze noilor evenimente, le judeca, vrea sa le schimbe si sa aiba mereu dreptate. Si astfel, se blocheaza in interior si asculta prea mult de ce ii spune mintea
Psihoterapia integrative are multe atuuri, insa aceste doua aspecte sunt cele care m-au cucerit. Continue reading “Interviu Psihoterapeut Elena Carmen Tuca”

Akademik, Psiholog

Fumatul în rândul adolescenților | Program de interventie

Program de intervenție:
Fumatul în rândul adolescenților

1. Cadrul teoretic

Fumatul este unul dintre cele mai controversate comportamente nesănătoase, și cel mai des întâlnit comportament de risc pe care îl observăm în rândul populației. Efectele sale dăunătoare sănătății sunt larg vehiculate, iar numeroasele campanii anti-fumat existente la ora actuală nu reușesc să inhibe acest comportament. Aproximativ 3 milioane de oameni mor în fiecare an în țările dezvoltate datorită fumatului, jumătate dintre ei înainte de vârsta de 70 de ani. Printre numeroasele boli cauzate de fumat se numără: atacurile cerebrale, pneumoniile, anevrisme aortice, diferite boli de inimă și respiratorii, boli vasculare periferice, cataracta, tusea cronică, este un factor de risc pentru instalarea mai devreme a menopauzei la femei, apariţia prematură a ridurilor faciale, a osteoporozei la femei, a disfuncţiilor sexuale la bărbaţi, scăderea imunităţii în general. Totodată, în timpul sarcinii fumatul crește riscul de malformații fetale, avort spontan, sarcină ectopică și greutate mică la naștere. Continue reading “Fumatul în rândul adolescenților | Program de interventie”

Psiholog, Psihologie

Actioneaza! | Nu te da batut NICIODATA!

Acționează și nu te da bătut niciodată! Chiar așa să fie oare?
Hai să abordez un subiect delicat și ușor controversat, cred: accentul pus de către societate pe inițiativă, acțiune și tenacitatea dusă până în pânzele albe.
Oare cât de indispensabilă este de fapt această atitudine în raport cu viața de zi cu zi? Continue reading “Actioneaza! | Nu te da batut NICIODATA!”

Psiholog, Psihologie

Experienta parintilor copiilor cu Sindrom Down

Experienta parintilor copiilor cu Sindrom Down

Cand citim despre Sindromul Down , ne gandim in primul rand la persoana diagnosticata cu Sindrom Down sau Trisomnia 21 cum mai este cunoscut acest sindorm.
In acest articol o sa le accord spatiu si timp persoanelor care au in grija un copil, un adolescent sau un adult cu Sindromul Down, cu precadere mamei pentru ca mama este (sau ar trebui ) sa fie permanent trup si suflet langa copil , pentru ca a fost aleasa deloc intamplator sa aiba in grija un copil special. Cu cativa ani in urma am scris 2 lucari de cercetare (licenta si lucrarea de masterat) pe aceasta tema si de atunci incerc continuu sa descopar lucuri noi si benefice care sa vina in sprijinul persoanelor care au in grija persoane speciale Continue reading “Experienta parintilor copiilor cu Sindrom Down”

Psiholog, Psihologia Copilului

Mama de baiat!

Nu-i usor sa fii mama de baiat!
Multe mame si-au pus problema cum sa-si creasca fiul pentru ca mai tarziu acesta sa faca fata exigentelor lumii reale. De aceea o mama de baiat se afla in dilema: sa fie o mama prezenta, iubitoare si calda, sau discreta, aflata in retragere si reprimand o relatie fireasca, de dragoste?

Studiile au aratat (contrar prejudecatilor existente la ora actuala) ca dragostea unei mame e o binefacere pentru fiul ei, il face mai puternic si nu il impiedica sa devina un barbat adevarat, cu conditia sa nu fie sufocanta si fuzionala. Continue reading “Mama de baiat!”

Akademik, Psiholog

10 Beneficii ale dialogului Psihologic

10 Beneficii ale dialogului Psihologic

Noi sustinem gestionarea dialogului psihologic dintre subiect si psiholog, prin prisma imbunatatirii modului in care subiectul studiaza, munceste sau se relaxeaza. Dialogul psihologic creeaza o arhitectura care revitalizeaza felul in care omul utilizeaza propriul spatiu.

Modul in care discursul trebuie sa se desfasoare a fost definit in diverse moduri de catre marii psihologi ai timpurilor, depinzand de cele 3 curente importante ale psihologiei. Astfel, daca in psihanaliza clasica discrusul psiholog-subiect se desfasura pe fondul unei relatii inegale, cu specific parintesc in care se doreste infantilizarea subiectului; in opinia psihologilor uman-existential-esperientialisti dialogul se desfasoara intr-un cadru definit de empatie, acceptare neconditionata si congruenta. In abordarea cognitiv-comportamentala se doreste crearea unei aliante de lucru, o colaborare bazata pe incredere intre cei doi participanti la discurs. Continue reading “10 Beneficii ale dialogului Psihologic”