Elena Carmen Tuca, Psihologie

ART TERAPIA IN RANDUL COPIILOR CU SINDROMUL DOWN (2)

ART TERAPIA IN RANDUL COPIILOR CU SINDROMUL DOWN (2)

”Copilul cu sindromul Down ii poate fi dificil sa vorbeasca clar si sa isi exprime ganduirile si trairile, chiar daca transmite emotii puternice utilizand limbajul nonverbal si mimica fetei.” (Cohen, Nadel & Madnick, 2002, p 224). Art-terapia il invata sa se exprime, sa dea frau liber creativitatii si astfel invata sa devina el insusi, sa se exprime liber, sa devina increzator in fortele proprii, sa comunice si sa relationeze. Intr-un cuvant, descopera ce inseamna sa fie fericit.
Tehnicile de art-terapie ofera micutului cu sindromul Down oportunitatea de a explora si exprima dificultatile pe care le are in legatura cu diversele trairi sau relatii personale, dificultati ce sunt mult prea greu de exprimat in cuvinte.
Desenul si pictura sunt utilizate pentru a ajuta sa devina constient de sine, de existenta sa in lume. Desenele pot fi folosite in moduri variate, cu scopuri multiple si la diferite nivele. Prin intermediul picturii (inclusiv cea cu degetele) isi exprima cu usurinta emotiile. Simplul act de a desena fara interventie exterioara reprezinta o puternica exprimare a sinelui care ajuta stabilirea identitatii persoanei si este o cale de exprimare a sentimentelor. Desenul le ofera de asemenea, posibilitate de a a avea succes.
Modelajul ofera atat experiente kinestezice, cat si tactile. Flexibilitatea si maleabilitatea lutului se potrivesc unei varietati de nevoi. El pare sa sparga adesea blocajele, putand fi utilizat cu succes si de cei care au mari dificultati in exprimarea sentimentelor. Cei “suparati” pot simti un sentiment al controlului si stapanirii de sine, prin intermediul lutului. Cei agresivi pot folosi lutul pentru a-l lovi si sfarama. Se utilizeaza de asemenea si plastilina. Lutul si plastelina au si un efect benefic in sensul relaxarii mainilor, in urma realizarii unor exercitii specifice.
Colajul ajuta la eliberarea imaginatiei si poate fi utilizat ca exprimare senzoriala si emotionala, folosind diverse exercitii.

Elena Carmen Tuca
Elena Carmen Tuca

Daca in prim aparte a articolului, am prezentat doua dintre cadrele de lucru ce pot fi folosite in art terapie, in continuare voi descrie si alte exercitii, preluate de la Diane Quiroga, ce pot fi realizate si de catre parinti impreuna cu ai lor copii.

3. RAMAI IN INTERIORUL LIMITELOR

Pentru inceput ai nevoie de o coalo mare de hartie, pe marginile careia sa trasezi niste limite. Există mai multe trucuri pe care le poti folosi pentru a crea limite: betisoare colorate, plasteina, creioane, etc. Aceste bariere au rolul de a evita ca micutul sa-si extinda desenul dincolo de hartie.
In cazul în care copilul este atras de obiectele cu care ai trasat limita, foloseste il locul acestor lucruri, linii subtiri de adeziv. Pune-le peste tot in jurul marginilor foii si lasa-l sa se usuce pentru a crea o granit clara, transparenta.
Nu ai timp pentru ca lipiciul sa se usuce? Simplu. Utilizazeaza o bandă adeziva colorata de jur imprejurul marginilor colii.
Insa indiferent de felul in care alegi sa trasezi limitele foii – betisoare colorate, creioane, plastelina, lipici sau banda adeziva -, aminteste-ti ca scopul exercitiului este ca micutul sa invete sa ramana in interiourul limitelor colii, unde poate desena sau realiza colaje asa cum ii dicteaza imaginatia.

4. CREAZA PE OGLINZI SAU FERESTRE

Un alt exercitiu de art terapia este cel care are ca baza, in loc de o coala de hartie, o bucata mare de nailon ori o fereastra sau o oglinda. Astfel, copilul poate picta, desena sau sa realizez un colaj, altfel decat a facut-o pana acum.
Micutul va iubi sa creeze peste propria lui reflectie sau peste peisajul ce se vede pe geam.

5. ATINGE LUCRURI LIPICIOASE

Arta se poate face pe orice si din orice. Acelasi principiu este valabil si pentru art terapie. Pentru acest exercitiu ai nevoie de folie alimentara. Apoi, invita copilul sa încerca să plaseze bucati de hartie sau poze din reviste pe aceasta textura diferita si lipicioasa.
Atingerea ocazionala a acestui material ii va ajuta sa simta care este textura unui material lipicios.
Pentru a ramane in sfera ”lipicioasa”, puteti decora un obiect folosind abtibilduri.
Insa indiferent de varianta aleasa, e important ca micutul sa se distreze, imbogatindu-si cunostintele in ceea ce priveste sfera tactila.

6. ATINGE LUCRURILE NETEDE

Pentru ca al tau copil sa fie mai confortabil cu vopsea, incerca sa il ajuti sa se obisnuiasca cu atingerea texturii acesteia, pastrandu-si, insa, mainile curate.
In primul rând, pune vopsea pe o suprafață mare de folie alimentara, apoi acopera cu un alt strat de folie. Acum copilul poate folosi mainile pentru a atinge suprafata de folie sub care se afla vopseaua pentru a simti textura.
Inca se confrunta micutul tau cu unele reactii defensive de ordin tactil? Da-i sa foloseasca o pensula sau o rola pe care sa o miste in ce directie vrea el, oferind un plus de stimulare senzoriala si distractie.

7. PASTREAZA-TI ATENTIA

Atentia poate fi uneori greu de mentinut. Tocmai din acest motiv, unii copii nu pot sta intr-un loc. Asa ca e important sa gasesti modalitati diferite de a face arta.
In acest sens, poti lipi o coala mare de hartie pe un perete sau sub o masa si astfel, copilul, stand pe un izopren sau pe o salteluta, sa creeze ceea ce ii dicteaza inspiratia, asemeni unui mic Michelangelo.

8. DESCOPERA OPERE DE ARTA CELEBRE

Expunerea copilul la arta este un mare prim pas spre crearea si dezvoltarea de noi imagini vizuale in creier. Astfel, arata-i cat mai multe imagini cu tablouri celebre sau cu sculpturi, prezentandu-le sub forma unei povesti.

Concluzionand, toate exercitiile prezentate anterior, au rolul de a-l ajuta pe copilul cu sindromul Down in ceea ce priveste :

– stimularea dezvoltarii motricitatii fine
– dezvoltarea organizarii psihice
– antrenarea atentiei
– imbunatatirea starii emotionale prin formarea imaginii si increderii in sine
– dezvoltarea comunicarii si relationarii
– asigurarea unui sentiment de confort prin aceste activitati
– formarea capacitatii de a reactiona adecvat in diversele situatii si de a se adapta
– educarea si dezvoltarea capacitatilor cognitive, prin stimularea senzoriala
– dezvoltarea si antrenarea simtului formelor, culorilor, expresivitatii artistice.

Elena-Carmen Tuca
Psihoterapeut integrativ

Elena Carmen Tuca, Sindrom Down

TERAPIA PRIN MUZICA PENTRU COPII CU SINDROMUL DOWN (2)

TERAPIA PRIN MUZICA PENTRU COPII CU SINDROMUL DOWN (2)

Muzica a fost folosit de secole ca un instrument terapeutic, dar si pentru ceremonii religioase si in momentele importante ale vietii omului. Muzica uneste si insoteste atat in momentele de bucurie, cat si de tristete.
Terapia prin muzica este o ramura specifica a psihologiei, fiind folosita si dezvoltata continuu intr-un cadru clinic. Muzica poate fi o forta pozitiva pentru sanatatea mentala, poate fi calmanta, relaxanta sau poate stimula intelectual, lucru valabil atat la adulti, cat ai la adolescenti si copii, influentand emotiile. De asemenea, ea creaza in mintea noastra “canale”, moduri de gandire, idei si ideologii.
Sunetul, o parte integrantă a sesiuni de terapie de muzica, include ritm, volum și ton. De exemplu, copilul invata sa faca diferenta intre un violoncel si o trompeta, pentru ca sunteul scos de aceste instrumente este diferit. Ritmul include tempo și o bataie regulata, iar melodia implica sunete care sunt puse împreună pe un anumit ritm si masura.
Federația Mondială de Terapie prin Muzica indica faptul ca orice tip de muzica poate fi folosit intr-un mod controlat in sesiuni de terapie de la muzică clasica, jazz pana la rock, folk.
Procesul terapeutic este important in cadrul sesiunilor de terapie prin muzica, iar dezvoltatrea si schimbarea sunt de asteptat sa apara in timp, cu scopul de a se imbunati calitatea vietii. Se fac anumite planuri terapeutice pentru fiecae copil in parte, iar a canta vocal sau la un instrument, a asculta muzica, a se misca pe muzica și a crea muzica, pot fi toate parti ale sesiunilor de terapie. Dar sa le luam pe rand…

ELENA CARMEN TUCAA canta vocal
Cantarea anumitor cantecele special alese, antreneaza memoria si atentia, putand fi invatate cu ajutorul lor culori, cifre, litere.

A dansa pe muzica
Terapia prin muzica poate sprijini dezvoltarea copiilor în multe feluri. Muzica, in toate formele sale ofera posibilitati de exprimare fara cuvinte si multi copii cu sindromul Down sunt uimitor de expresivi in dans.

Pe langa exprimarea libera a emotiilor, dansul este de asemenea foarte bun in ceea ce priveste exersarea abilitatilor locomotorii, stiindu-se faptul ca micutii care care au aceasta afectiune au intarzieri in dezoltarea aparatului motor. Miscarile de dans cum sunt saritul sau mergerea pe varfuri sau pe calcai, imbunatateste controlul neuromuscular, coordonarea si abilitatile sociale, mai ales daca dansul se face in echipe sau in grup.

Compunerea de muzica

Tot mai multi copii cu sindromul Down sunt invatati sa cante la instrumente muzicale. Astfel, se exprima emotiile prin muzica, dar se si face o mai buna diferentiere intre sunete, antrenandu-se memoria auditiva. Totodata, daca se adauga si cuvinte, se exerseaza si limbajul.
Activitatile muzicale maresc puterea creierului. Un copil sau o persoana tanara care invata sa cante la un instrument, invata ceva ce va sti toata viata sa, ceva ce-i va spori inteligenta si-i va imbunatatii abilitatile de concentraresi mentinerea atentieii, creativitatea si memoria, precum si respectul si stima de sine.
Ceea ce este interesant, insa, este faptul ca micutii care au invatat muzica si-au imbunatatit, de asemenea, si abilitati care nu tin de domeniul muzical, cum ar fi abilitati literare, memorare verbală, procesare videospatială, matematica, precum şi o createre de IQ, Acest lucru sugerează că antrenamentul muzical influenteaza modul in care creierul indeplineste functiile cognitive, legate de memorie si atentie.
Totdata, dialogurile prin interemediul instrumentelor muzicale intre copii, ii ajuta sa isi exerseze o comunicare dincolo de cuvinte, exersand abilitatile sociale.

Abigail Connors, specialista in muzica predată copiilor mici şi autoare a cartii „101 Activitati cu instrumente ritmice pentru copii mici“, precizeaza: ”Asculta cantatul, rasul, saritul, bocanitul din picioare si bătutul din palme […]. Asculta copiii cum fac muzica, si iti dai seama foarte usor ca ei se distrează de minune. Ceea ce nu este insă la fel de lesne de observat este faptul ca, in timp ce ei topaie si rad, canta si sar si se agita si bat in instrumente, in interior se desfasoara un amplu proces de invatare si crestere. Cantatul la un instrument sadeste terenul propice unei dezvoltări sanatoase a creierului.”

Atunci cand se lucreaza cu copii cu sindormul Down, este important sa se ia in considerare urmatoarele aspecte:

a. Sesiunile trebuie sa fie bine structurate, cu timp alocat pentru dezvoltarea spontana a activitatilor de improvizatie.
b. Se vor selecta anumite cantece, care tin cont de particularitatile fiecarui copil in parte si care se vor repetata pe parcursul multor sesiuni pentru a ajuta memoria.
c. Se vor canta melodii cunoscute in mod repetat.
d. Se vor utiliza tobe, alte instrumente de percutie, pian, si / sau chitara .
e. Se vor da instrucTiuni clare si scurte copiilor
.f. Se vor adauga activitati de ascultare a unor arii muzicale
g. Se vor folosi jocuri muzicale si miscari de dans.

In randurile ce urmeaza, voi prezenta cinci cadre de lucru care pot fi folosite in cadrul meloterapiei:
1. Numarati, socotiti sau adaugati lietere pe anumite sunete sau cantati-le intr-o melodie, impreuna cu copii.
2. Invatati micutii sa cante la pian pentru a-i ajuta sa isi dezvolte abilitatile motorii fine si colorati fiecare nota muzicala pe care copilul o canta la pian.
3. Rugati copilul sa va ajute sa compuneti versuri pentru o melodie. Totodata, in timp ce cantati cantecelul, incercati sa introduceti si anumite miscari, cum ar fi sa isi atinga nasul, sa bata din palme, sa se intoarca.
4. Realizati desene care se potrivesc cu versurile cantecului si rugati-l sa le puna in ordine. Alegeti pentru acele desene, doar cuvintele cheie din vers.
5. Spuneti cuvinte sau fraze pe un ritm incetinit si rugati copilul sa le puna exact pe acelasi ritm pe care l-ati folosit dumineavoastra.
Interventia muzicala folosita intr-o relatie psihoterapeutica consolidata poate facilita comunicarea, socializarea, dezvoltarea abilitatilor senzoriale, motorii si cognitive a copiilor ce au sindormul Down. Meloterapeutii ajuta micutii sa-si dezvolte increderea in sine, sa se constientizeze pe sine, sa isi imbunataeasca abilitatile sociale, de vorbire si pe cele motorii. Iar toate acestea, micutii le realizeaza prin a canta vocal si la instrumente si prin a se misca pe muzica.

Elena Carmen Tuca

SA ITI FIE RUSINE!

Rusine, rusine, rusine… De cate ori ai auzit acest cuvant? E drept, poate ca de cele mai multe ori s-a intamplat sa il auzi in copilarie, insa adevarul este ca, indiferent ca vrei sa recunosti sau nu, fie ca esti om mare sau copil, cu totii infruntam rusinea. Chiar daca nu altii te rusineaza acum, oare de cate ori s-a intamplat sa iti fie rusine cu tine insuti? De cate ori ai crezut despre tine ca esti defect?

rusine“Experienta rusinii este acompaniata intotdeauna de dorinta de a se ascunde. Cateodată, o persoană care se simte rusinata poate spune ca doreste ca pamantul pur si simplu sa o inghita. Aceasta ascundere poate fi realizata printr-o masca faciala inexpresiva, prin cuvinte, prin retragere fizica, prin nemiscare, prin estomparea in cadrul peisajului si asa mai departe. Cand cineva se simte plin de rusine, inadecvat, nemeritoriu, in general nu doreste sa fie vazut, nu doreste sa-si expuna rusinea catre lume. Nevoia de a se ascunde este naturala.” (Robert G. Lee, Gordon Wheeler, 201).
De foarte multe ori, in limbajul uzual, intre rusine si vinovatie se pune cumva semnul de echivalenta, insa exista o foarte mare diferenta intre aceste doua concepte. Paul Ekman afirma ca: “Distinctia intre rusine si vinovatie este foarte importanta, deoarece aceste doua emotii pot “rupe” o persoana in directii opuse. Dorinta de a scapa de vina poate motiva o marturisire, dar dorinta de a evita umilinta provocata de rusine poate impiedica confesiunea. Vina este despre o acțiune: Pot anula vina marturisind-o, facand penitente de diferite tipuri. Poti scuza vinovatia. Dar dezgustul este despre persoana. Rusinea este un raspuns pentru a preveni dezgustul celeilalte persoane.”
Pe scurt, rusine este despre a fi defect, in schimb vina despre a face ceva gresit
Trebuie, insa, de retinut faptul ca exista doua tipuri de ruisne. Rusinea sanatoasa, care este importanta pentru ca te face sa intelegi ca exista limite, ca nu esti perfect, ca poti sa gresesti. ca esti om si ca uneori ai nevoie de ajutor.
In schimb, “rusinea toxica, rusinea care te leaga, e resimtita ca un sentiment patrunzator ca esti defect, incomplet, ca esti stricat, ca fiinta umana. Rusinea toxica nu e o emotie care ne semnaleaza limitele, e o stare de fapt, parte a identitatii de sine. Rusinea toxica iti da o stare de lipsa de valoare, un sentiment al esecului si sub-performarii, ca fiinta umana.
Rusinea toxica e paradoxala, si auto-generatoare. Exista rusine despre rusine. Oamenii vor admite destul de usor ca resimt vinovatie, durere, sau frica, mai degrabă decat sa admita ca resimt rusine.
Rusinea toxica e sentimentul de a fi complet izolat si singur. O persoana la care rusinea face parte din identitatea de bază e bantuită de un sentiment de absenta.” (Bradshaw, J., Healing the shame that binds you, Deerfield Beach, FL, Health Communications Inc., 1988).
Familia este prima care preda copilul regulile jocului social. Ea ii transmite micutului ce e acceptat si ce nu e acceptat, ce e bine si ce nu e bine, ce se doreste si nu se doreste in anumite situatii.
Conform stadiilor de dezvoltare ale lui Eric Erickson, rusinea se formeaza inca din copilaria mica, intre 1 si 3 an. Acest stadiu este caracterizat prin autonomie versus indoiala, rusine. Este perioada in care copilul doreste sa indeplineasca o serie de activitati, chiar daca greseste. Este necesar sa stii ca poti avea incredere in lume inca de la inceput si ca indiferent ce ai face, va exista cineva acolo care te va intelege si te va sustine.
Daca va fi incurajat de catre parinti , isi va dezvolta siguranta si increderea in sine. Daca va fi dezaprobat tot ceea ce face si i se vor ridiculiza anumite fapte, acesta se va rusinea de propriile actiuni, nu va mai avea increderea in propriile decizii si va fi retras si jenat de prezenta celorlaltii.
Cele mai des intalnite modalitati prin care un parinte isi rusineaza copilul sunt: i se spune ca nu este dorit ca fiinta; este umilit in public si devalorizat, ii sunt incalcate granitele, fiind privat de intimitate; nu ii sunt luate in calcul trairile pe care le are, nefiind niciodata ascultat atunci cand vrea sa spuna ceva; i se transmite ca ar trebui sa fie la fel ca un alt copil perceput mai cuminte si mai bun; este considerat vinovat pentru ceea ce simte sau i se intampla adultului; i se cere sa se ridice la nivelul unor asteptari ce sunt cu mult peste puterile lui.

Rusinea poate fi in unele cazuri un mecanism de control parental. Astfel, i se cere copilui sa indeplineasca asteptările personalor importante din viata lui pentru a se putea bucura de aprobarea din partea acestora si pentru a-l accepta sa stea cu ei.
Si treptat, rusinea este internalizata. Si astfel sinele unei personae se scindeaza si apare sinele fals si sinele adevarat. Sinele adevarat este ascuns, uitata, pentru ca daca ar fi lasat sa se manifeste, ceilalti l-ar sanctiona, pentru ca exista ceva defect la el. Asa ca, pentru a evita pedeapsa si pentru a fi acceptat de catre ceilalti, apare sinele fals, care este exact asa cum isi doresc ceilaltisa fie. Astfel, iubirea de sine si stima de sine sunt slab conturate.
”Ruşinea toxica este ruperea sinelui de sine insusi. Aceasta este atat de dureroasa deoarece implica expunerea sinelui la ceea ce e perceput ca esecul sinelui. In rusinea toxica, sinele devine obiectul propriului sau dispret, un obiect in care nu se poate avea încredere. Ca un obiect in care nu se poate avea incredere, sinele se percepe pe sine ca nedemn de incredere.
Rusinea toxica e percepută ca un chin interior, o boală a sufletului. Daca sunt un obiect in care nu se poate avea încredere, atunci eu însumi nu sunt eu.” (Bradshaw, J., Healing the shame that binds you, Deerfield Beach, FL, Health Communications Inc., 1988).

Si asa te transformi intr-o persona ce si-a format personalitatea prin introiectarea rusinii. Te intrebi care sunt caracteristicile? Perfectionismul in tot ceea ce faci, teama de esec, dorinta exagerata de control, incapacitatea de a fi in contact cu propria persoana, axarea pe a face si nu pe a fi, autocritica. Si astfel, rusinea te face sa crezi ca:

1. Nu sunt bun!
2. Nu sunt suficient de bun!
3. Nu merit sa fiu iubit!
4. Nu apartin nimanui!
5. Nu merit sa exist!

Si ca tabloul sa fie complet, exista la baza rusinii o gandirea toxică, care produce doua dileme, atunci cand vine vorba de a relationa cu ceilalti:

1. Daca ceri ce vrei si ti se da, inseamna ca oamenii au facut asa doar pentru ca sunt ei draguti si nu pentru ca meriti. Insa daca ceri ce vreau si nu primesti, inseamna ca ai tu o problema si esti defect. Si astfel apare sentimentul de izolare si credinta confrom careia nu contezi pentru nimeni si nimeni isi doreste sa se bucure de prezenta ta.
2. Dacă vrei ceva, nu ceri fiindca esti sigur ca nu ti se va da, asa ca decizi ca e mai bine sa nu iti asculti propriile nevoie, pentru ca nu vrei sa ii superi pe ceilalti si astfel sa apara un conflict pentru ca i-ai deranjat inutil cu ceva total lipsit de importanta

Concluzionand, rusinea este o ”boala” grea, insa desi familia si societatea au un sistem bine pus la punct de a inocula rusinea, totusi, nimeni nu te invata cum sa scapi de ea. Primul pas pentru a-ti lua viata inapoi din mainile rusinii, este sa constientizezi cat este de prezenta in viata ta si cat de mult te controleaza. Apoi, la brat cu rusinea, te invit in cabinetul de psihoterapie! Se anunta o calatorie lunga…

Psihoterapeut Elena-Carmen Tuca

Elena Carmen Tuca
Elena Carmen Tuca

Bibliografie:

1. Lee Robert G., Wheeler Gordon (2014), Psihologia rusinii. Tacere si conexiune in psihoterapie, Editura Gestalt Books, Bucureşti;
2. Bradshaw John, (2006), Healing the Shame that Binds You, Editura: Health Communications

DEZVOLTARE EMOTIONALA PENTRU COPII, Elena Carmen Tuca, Radu Leca, Sindrom Down

TERAPIA PRIN MUZICA PENTRU COPII CU SINDROMUL DOWN (1)

TERAPIA PRIN MUZICA PENTRU COPII CU SINDROMUL DOWN (1)

Colega si prietena mea domnisoara Tuca, a pregatit pentru parintii de copiii SPECIALI urmatorul articol ce atinge puncte esentiale ale dezvoltarii si echilibrarii copiilor. Continutul articolului este relevant si usor de aplicat. Adevarat: conteaza ce produs alegi pentru copilul tau si da, conteaza cum il aplici. De stiut faptul ca nu ai nevoie mereu de un psiholog langa tine. Poti face lucrurile si singur. Eu cred in parintii responsabili.

Muzica este mereu prezenta in viata noastra, incapand de la ritmul respiratiei, bataile inimii, pana la melodia creata de vocea noastra, de ras, de planset, de strigat. Intreaga gama de emotii se poate exprima prin diferite ritmuri si armonii. Aceste conexiuni atat de profunde cu muzica apar fie ca suntem perfect sanatosi sau suferim o anumita deficienta ori boala, fiind total independenta de pregatirea noastra muzicala.

Din acest motiv, meloterapeutii pot folosi muzica pentru a ajuta copiii si adultii cu o gama larga de nevoi care decurg din cauze variate precum dificultati de invatare, boli mentale si fizice, abuz fizic sau sexual, stres si boli terminale .
Muzică si comunicarea verbala
Fredonand o melodie, se activeaza o prelucrare auditiva complexa, atentia este antrenata, iar discriminarea si memoria sunt activate. Imitarea sunetelor, a cuvintelor si a ritmului este importanta atat in vorbire, cat si in muzica. In ambele cazuri, este necesara repetitia pentru a fi învatate, iar consolidarea materialului ce trebuie retinut este fundamentala pentru procesul de invatare.
Capacitatea unui copil de a imita sunete sugereaza faptul ca are pregatirea cognitiva necesara pentru a invata mai tarziu o limba. Bebelusii exploreaza elementele muzicale prin producerea in permanenta unor silabe formate dintr-o consoana si o vocala, cum ar fi ”tatatata sau ”mamama”.
Aspectul emotional sau afectiv al schimbului vocal dintre parinte si copil este important. Cu mult înainte ca bebelusii sa poata vorbi sau canta, ei încearca sa imite si sa comunice prin gangurit ca intr-un un duet melodios ce are loc intre copil si persoana cu care interactioneaza . Cantandu-le aunci cand sunt mici, copii invata ca pot comunica prin muzica. Cand mai cresc, acestia obisnuiesc sa cante in timp ce se joaca, facand propriile rime si cantand ori atunci cand le este somn, incep sa isi cante singuri.
Este bine stiut faptul ca in cazul copiilor cu sindromul Down, dezvoltarea abilitatilor de comunicare va parcurge un drum destul de sinouos, unde logopedia are un rol foarte important. Copiii cu aceasta afectiune au dificultati in ceea ce priveste perceptia auditiva, tocmai pentru ca este posibil sa nu auda bine si au intarzieri in ceea ce priveste dezvoltarea abilitatilor motorii. Iar toate astea au un impact major asupra dezvoltarii lor cognitive, ceea ce, mai tarziu, va face mai dificila achizitionarea limbajului.
Memoria auditiva pe termen scurt este legata de dezvoltarea limbajului. Micutii cu sindromul Down au memorie auditiva de lucru slaba, ceea ce explica dificultatile pe care le intampina in achizitionarea limbajului si in dezvoltarea acestuia.
De cele mai multe ori, la varsta de 4 ani cuvintele pe care le rostec copii sunt inteligibile, insa in cazul copiii cu sindromul Down ce au aceasi varsta, cuvintele vor fi neinteligibile pentru persoanele care nu sunt familiare cu felul in care acestia comunica si vorbesc. Astfel, pentru a se face intelesi, pana cand recupereaza intarzierile de limbaj, pot utiliza modalitati non-verbale pentru exprimarea cum ar fi muzica, gesturile si semnele. Micutii cu aceasta afectiune sunt, de obicei, dornici de a interactiona si de a comunica, iar invatarea limbajului semnelor ii poate ajuta in acest sens. Dupa cum precizam intr-un articol precedent ”Interventia timpurie in randul copiilor cu Sindromul Down – logopedia (3)”: ”Comunicarea totala este ultilizarea combinata a semnelor si gesturilor cu vorbirea, cu scopul de a facilita invatarea limbii materne. Acest sistem ii permite copilului sa se exprime inainte de a putea vorbi. In comunicarea totala, adultul foloseste semne atunci cand vorbeste cu micutul. Copilul invata acele semne pe care le coreleaza cu un cuvant si astfel poate sa comunice ce vrea folosindu-le. Limbajul semnelor este o comunicare de tranzitie. Metoda lui Jane Passy foloseste cate un semn facut cu mana pentru a reprezenta o consoana. Fiecare consoana are un semn alocat ceea ce ii permite copilului inca o ancora vizuala pe care ulterior o va folosi cand va trece la pronuntia sunetelor”.
Terapia prin muzica pentru copii cu Sindomul Down
Sunetele sunt mereu prezente in jurul nostru, uneori mai pregnant, iar alteori sunt putin sesizabile .Cert este ca ele au o putere foarte mare asupra noastra, desi, uneori, e posibil sa nu fim constienti de acest lucru. Atunci cand insa ele sunt alese cu grija, intr-un cadru controlat, apoi ascultate cu atentie si emise sub atenta supraveghere a unui meloterapeut, sunetele au o putere miraculoasa.
Un punct forte al terapiei prin muzica pentru copiii cu sindormul Down, ce au intarziere in achizitionarea limbajului si vorbire neinteligibila, este faptul ca mediul non-verbal creat sprijina exprimarea emotiilor si ideilor prin dans, prin cantec si prin a compune muzica.
Copiii cu aceasta afectiune, in general, raspund bine la muzica, iar aceasta are potentialul de a spori dezvoltarea comunicarii la acesti micuti. Muzica este folosit ca un instrument de comunicare in sesiunile de terapie prin muzica, in care relatiile interumane sunt extrem de importante.
Si aspectul motivational dat de muzica este, de asemenea, recunoscut. Este stiut faptul ca aceia dintre micuti care au sindromul Down, pot avea o motivatie slaba. Insa tocmai mediul cald si deloc rigid in care au loc sedintele de meloterapie, faptul ca folosind muzica se pot face foarte usor intelesi, iar progresele in ceea ce priveste dezvoltarea limbajului, a imbunatatirii memoriei si a intercatiunii sociale se poate observa cu usurinta, ii motiveaza sa continue.
In terapie sau in afara ei, la nivel de grup sau individual, impactul muzicii asupra mintii si emotiilor este unul major. Ascultand, cantand si lasandu-se purtati de sunetul muzicii, copii cu sindormul Down, imbina intr-un mod placut activitatile ce le fac atat de mare placere, insa care ii ajuta sa recupereze tot mai mult din intarzierele de dezvoltare, bineintelesc, alaturi de kinetoterapie, logopedie, hidrokinetoterapie si terapie ocupationala.
Muzica patrunde in fiecare aspect al vietii, inca dinainte de nastere si atinge sufletul intr-un mod in care nici o alta arta nu poate sa reuseasca. In articolul urmator, vom afla care sunt principiile meloterapiei si cum anume poate fi aplicata concret in cazul copiilor cu sindromul Down.

Elena Carmen Tuca
Psihoterapeut integrativ

Elena Carmen Tuca
Elena Carmen Tuca
Elena Carmen Tuca, Psiholog, Psihologie

PIERDERILE CARE APAR ODATA CU INFERTILITATEA (2)

PIERDERILE CARE APAR ODATA CU INFERTILITATEA (2)

Psihoterapeut Elena Carmen Tuca
Psihoterapeut Elena Carmen Tuca

Pierderile fac parte din viata noastra a tuturor. Insa atunci cand vine vorba despre conceperea unui copil, in mod normal pierderea nu isi are locul. Lucrurile stau totusi diferit in cazul cuplurilor care se confrunta cu infertilitatea. In articolul trecut, am inceput sa prezint trei din cele opt pierderi asociate infertilitatii. In randurile ce urmeaza, voi continua sa le trec in revista pe celelalte cinci.

Pierderea sanatatii sau a imaginii corporale

Oricare ar fi cauza infertilitatii unei persoane, el sau ea se pot simti defecti. Tratamentele, vizitele reptate la medic, ii fac sa se raporteze la sine ca la o persoana bolnava. In cazul in care procedura medicala nu da rezultatele scontate, sentimentul de a fi nesanatos sau bolnav se intensifica. Si poate exista o schimbare reala in sanatate. Atat femeile, cat si barbatii pot deveni obositi, apatici fata de activitatile care odoinoara erau importante pentru ei. Stresul poate declansa dureri de cap si iritabilitate, iar medicamentele pot provoca efecte secundare precum crampe, balonare și greata, iar pacientii care au suferit interventii chirurgicale necesita o perioada de recuperare dupa procedura medicala si dupa anestezie.
Insa schimbarea cea mai tulburatoare in sine este felul in care ei incep sa isi vada diferit propria imagine corporala. Din ce motiv? E bine stiut faptul ca, procedura medicala incalca intimitatea cuplului si elimina spontaneitate atunci cand vine vorba despre sex. Tratamentul poate include si sex programat, astfel incat sexul este impartit in sex pentru placere si sex pentru conceperea unui copii.
Multe cupluri observa schimbari semnificative in relatiile lor sexuale, mai ales daca sexul devine doar un mijloc de a concepe un copil. In acest caz, partenerul se poate simti “folosit”, mai ales daca celalalt tine cu strictete cont de calendar si de „mecanica” momentele lor intime. Unii barbati pot raspunde cu resentimente, furie si chiar impotenta, in timp pe unele femei nu pot ajunge la orgasm.
Tinand cont de toate acestea, e de la sine inteles faptul ca parterul care se simte ”invadat” de procedura medicala, nu va colabora pe deplin fizic sau emotional.

PsihologiePierderea controlului

Pacientii cu infertilitate care se afla in tratament pot simti ca si-au pierdut controlul asupra propriei lor vieti. Medicamentatia ce trebuie administrata cu mare precizie, procedurile medicale și programarea relațiile sexuale pot fi extrem de coplesitoare.
Si astfel prioritatile se schimba. Planurile de cariera sunt amanate si cele de vacanta sunt trecute intr-un plan secund. Persoanele care se confrunta cu infertilitate se simt de multe ori neputincioase, iar in mintea lor apar o serie de intrebari: “Ca sa imi ating obiectivul, nu ar fi mai bine sa schimb medicul? Voi iesi invingator in lupta cu infertilitatea? Dacă ma opresc, voi regreta mereu? ”.
Iar in acest mod, cei aflati in aceasta situatie, se simt ca si cum ar fi pierduti intr-un labirint, din care incearca sa gaseasca o calea de iesire.

Pierderea de securitate

Infertilitate poate aduce cu sine si un acut sentiment de insecuritate. Securitate la locul de muncă este afectată atunci cand pacientii incearca sa se potriveasca activitatea lor profesionala cu schemele de tratament. Unii evita anumite schimbari in ceea ce priveste locul de muncă, pentru ca aceste schimbari ar putea interfera cu timpul pe care trebuie sa il aloce pentru tratament.
Si din punct de vedere financiar, datorita faptului ca tratamentele in sine sunt foarte costisitoare, pacientii pot simti o insecuritate finaciara.
Totodata, infertilitate rastoarna viziunea pe care o aveau despre viata, despre lume, ceea ce ii face pe cei care se confrunta cu aceasta problema sa fie nesiguri cu privire la prezent și viitor. Ei pot incepe sa gandeasca ca “Viata nu este corecta” si ca un pericol poate pandi la orice pas, mai ales ca infertilitatea a venit pe neasteptate, astfel incat orice se poate intampla.
Poate aparea de asemenea, credinta conform careia ei si-au provocat propria infertilitate. Cum anume? Pentru ca poate au asteptata prea mult sau poate pentru ca nu au stiut sa aiba grija de corpul lor asa cum ar fi trebuit. Astfel de sentimente de vinovatie zdruncina din plin increderea in propria persoana.

Pierderea imaginii de a fi parinte

Cei mai mulți oameni isi imagineaza macar o data in viata cum vor fi ca si parinte. Pentru unii dintre ei, a avea un copil e ca si cum ar face un ritual de trecere spre a fi adult, iar a fi parinte este o parte a sinelui lor idealizat. Incapacitatea de a transforma aceasta fantezie in realitate este o lovitura puternica. Si astfel se ridica inca o intrebare in mintea celor care se confrunta cu infertilitatea: ”Voi mai putea eu oare sa fiu mama sau tatal cuiva si sa fac fel de fel activitati specifice relatiei parinte-copil?”.

Pierderea la nivel simbolic al copilului

De-data ce cuplurile afla ca se confrunta cu infertilitatea, pot simti ca au pierdut un copil. Apoi, pe masura ce tratamentele inainteaza si copilul nu apare, pot simti din nou piederea copilului, chiar daca el n-a fost conceput. De ce? Pentru ca asta inseamna ca nu există nici o viata si ca acel copil mult dorit nu va sosi pe lume. Iar in cazul in care este conceput, insa sarcina nu este dusa pana la termen, din nou apare in prim plan pierderea.
Paradoxul este ca cei doi jelesc acest copil care nu existat insa niciodata. Sentimentul de pierdere este punctat, deoarece nu exista nici o inmormantare, nici un sens de finalitate. Si fara o pierdere clar definita pe care familie și prietenii sa o poata vedea, este dificil pentru ei sa empatizeze cu adevărat. Pana la urma cuplurile care se confrunta cu infertilitatea, nu au nevoie ca oamenilor sa le para rau pentru ei, ci sa inteleaga ca experienta prin care trec este extrem de dureroasa.

Un copil este un simbol al unei noi vieti și totodata al continuarii vietii, iar pentru cuplurile care se confrunta cu infertilitatea, dificultatea de a avea un copil este echivalenta cu franarea manifestarii a insasi VIATA, sub toate aspectele ei.

Elena-Carmen Tuca
Psihoterapeut integrativ

Articol promovat de Coach Radu Leca

Elena Carmen Tuca, Radu Leca, Sindrom Down, UltraPsihologie.ro

SINDROMUL DOWN: HIDORKINETOTERPIA (5)

INTERVENTIE TIMPURIE IN RANDUL COPIILOR CU SINDROMUL DOWN: HIDORKINETOTERPIA (5)

Cu totii visam la o viata normala, insa ce e normalitatea? In mod cert, fiecare dintre noi are propria definitie a normailtatii. Insa. pentru copii cu sindromul Down, normalitatea se refera la a se dezvolta armonios, la a merge si la a vorbi corect, la a putea sa fie idenpendenti si sa poata sa se descurce fara ajutor. Iar la toate acestea, se adauga sa fie acceptati de catre ceilalti asa cum sunt, fara a mai fie priviti ca fiind niste ciudati.
Insa pentru ca micutii sa aiba parte de o viata normala, este nevoie ca acestia sa beneficieye de interventie timpurie, care saacioneze in mai multe directii: kinetoterapie, logopedie si terapie ocupationala. La acestea, se adauga si hidrokinetoterpia, o metoda asemenatoare kinetoterapiei, doar ca se desfasoara intr-un mediu acvatic.
Vindecarea cu apa este practicata inca din cele mai vechi timpuri. In secolul al IV-lea i.Ch. medicul grec Hipocrate prescria imbaierea si consumul de ape minerale pentru efectele terapeutice. Romanii au construit acele bai comune tocmai pentru ca ei credeau in puterea izvoarelor termale.
Hidrokinetoterapia, metoda exercitiilor kinetice in apa, face parte din programele de recuperare functionala destinata celor cu: boli neurologice centrale si periferice, boli reumatismale, sechele posttraumatice, afectiuni cardio-respiratoriiIar, dar si in cazul sindromului Down. Pentru aceasta ultima afectiune mentionata, obiectivele terapautice sunt: imbunatatirea capacitatii motrice generale, imbunatatirea functiei segmentului sau a segmentelor afectate(functional, active si independent), dezvoltarea mobilitatii articulare, tonifierea musculara, pe grupe musculare sau generalizata, corectarea deficientelor posturale ale coloanei vertebrale, corectarea atitudinii capului inclinat inainte, facilitarea masticatiei si dezvoltarea coordonarii si echilibrului.
Hidrokinetoterapia poate fi partiala sau generala. Cea partiala este utilizata exclusiv pentru cresterea mobilitatii prin miscari pasive, pasivo-active sau active. Se executa in cadrul bailor partiale de maini sau de picioare. Datorita proprietatilor apei calde, are urmatoarele efecte :sedarea durerilor si relaxare musculara. In schimb, hidrokinetoterapia generala se caracterizeaza prin intrarea totala a intregului corp in bazine individuale sau in bazine colective.

Astfel, utilizarea hidrokinetoterapiei se bazeaza pe doua fenomene: plutirea corpului in apa si fenomenul de rezistenta opusa de apa.

Plutirea corpului in apa se datoreaza diferentei dintre densitatea apei si densitatea corpului uman. Datorita acestui fenomen, hidrokinetoterapia permite utilizarea unor forte musculare reduse pentru mobilizarea ortostatica si mers ( in cazul leziunilor musculare sau articulare ale membrelor inferioare) si scaderea durerii articulare prin diminuarea presiunilor intraarticulare.

Fenomenul de rezistenta opusa de apa, insa, se manifesta la miscarile laterale sau la cele de sus in jos. Rezistenta creste cu viteza miscarii si cu suprafata frontala de contact. Aceasta suprafata poate fi marita prin aplicarea pe corp a unor placi, mai mult sau mai putin late, care ingreuneaza miscarea, crescand forta musculara.
Ca si contraindicatii ale hidrokinetoterapiei amintesc malformatii cardiace; infectii rino-sinuzale si faringiene; hepatita; nefropatii; TBC pulmonar; epilepsie; afectiuni dermatologice; leziuni de continuitate ale pielii; ulcere varicoase; incontinentaurinara; conjunctivita virala; insuficienta respiratorie severa; alergii la clor.

HIDORKINETOTERPIA

Programul de hidrokinetoterapie

In cazul copiilor cu sindtormul Down, hidrokinetoterapia poate incepe dupa varsta de 4 luni si jumatate, sau dupa a doua doza de vaccin care asigura securitatea copilului.

In general, se utilizeaza temperature intre 33 si 36 grade Celsius pentru bazinele de hidrokinetoterapie. Caldura apei scade vascozitatea tisulara, avand un rol important in combaterea contracturilor musculare

Durata unei sedinte de hidrokinetoterapie este foarte variabila, de la 10-15 minute pana la 60 de minute. Programul de hidokinetoterapie trebuie să cuprindă aceeasi succesiune de elemente: incalzirea, 20-30 minute activitate in apa si revenirea organismului după efort.

Pentru a fi cu adevarat eficient, trebuie sa se desfasoare cu o frecventa de 2-3 ori pe saptamana. Ideal, este alternată cu kinetoterpia.

Programele au caracter individual, ele cuprinzand exercitii adaptate evolutiei probabile a copiilor. Exercitiile fizice folosite in programele de hidrokinetoterapie au la bază aceleaai metode si tehnici ca şi cele executate în aer liber intr-un cabinet specializat de recuperare medicala, ţinându-se cont de principiile si avantajele oferite de mediul acvatic.

Aceste exercitii sunt combinate cu exercitii respiratorii, inspiratiile fiind profunde, iar expiratiile facandu-se cu forta si zgomot. Exercitiile respiratorii au un rol de “repaus activ”, iar copiii invata sa respire profund si corect.
Copiii cu sindrom Down au nevoie de un timp mai indelungat pentru a-si insusi o miscare anume si este posibil sa se adapteze mai greu la mediul acvatic Pentru ca achizitiile acvatice in timpul sedintelor de lucru efectiv sa apara, un rol important il are participarea parintilor la sedintele de hidrokinetoterapiei, pentru ca acestia vor fi sursa de incredere, resursa afectiva a copiilor. Astfel, ei se vor simti in suguranta ori de cate ori vor vrea sa incerce ceva nou, sa se simta relaxat, sa se joace si sa exploreze, sa participe in activitati de grup in apa. In timp, ei vor avea un mare castig al increderii in fortele proprii.
Pe langa toate acestea, hidrokinetoterpia le aduce: redobandirea / dobandirea mobilitatii articulare;ameliorarea functionalitatii organismului; redobandirea / dobandirea coordonarii; cresterea fortei musculare; scaderea spasticitatii (apa calda are efectul antispastic); corectarea deficientelor (deformarilor) ale coloanei vertebrale si imbunatatirea functiei respiratorii.
Adesea, copii cu sindromul Down se pot simti izolati de catre societate, pot fi stigmatizati de catre copii care sunt de-o seama cu ei, datorita amprentei fizice pe care aceasta afectiune si-o lasa asupra lor. Insa prin aceasta activitate acvatica desfasurata la un club de kinetoterapie, ei sunt pusi in contact cu alti copii si cu familiile lor. Astfel, ei socializeaza, isi fac prieteni, se joaca, observa ce fac ceilalti. In acesr mod, sentimentul de a fi exclusi dispare, teama ca nu sunt suficienti de buni pentru a fi impreuna cu ceilalti este inlaturata, iar ei pot sa guste de partea sociala a vietii de care au atat de multa nevoie. Si astfel experimenteaza cum e sa traiasca o viata cat mai aproape de normalitate, unde, dincolo de a-si recupera intarzierele in dezvoltare si de a-si ”vindeca” deficientele, sunt acceptati asa cum sunt.

Elena-Carmen Tuca
Psihoterapeut integrativ
Bibliografie:
Program de recuperare prin hidrokinetoterapie pentru copii cu Sindromul Down, BANYAI BEATRIX, UNIVERSITATEA “BABES-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT SPECIALIZARE KINETOTERAPIE , 2008

Elena Carmen Tuca, Sindrom Down, Ultrapsihologie

INTERVENTIE TIMPURIE IN RANDUL COPIILOR CU SINDROMUL DOWN: TERAPIE OCUPATIONALA (4)

INTERVENTIE TIMPURIE IN RANDUL COPIILOR CU SINDROMUL DOWN: TERAPIE OCUPATIONALA (4)

Atunci cand este mic, copilul este dependent de parintii lui sau de cei care il ingrijesc. Insa, treptat, micutul invata sa faca anumite lucruri singur, fara ajutor, ceea ce ii va aduce un prim contact cu independenta.
In cazul copilului cu sindromul Down, care are un tonus muscular general redus, capatarea independentei este mult mai greu de atins. In acest sens, terapia ocupationala este cea care il va ajuta sa-si dezvolta competentele necesare pentru independenta. Aceste competente includ: motricitate fina (miscarea si dexteritatea muschilor mici din maini si degete); motricitate grosiera (miscarea muschilor mari din brate si picioare); abilitati oral-motorii (miscarea muschilor din gura, buze, limba si maxilar, incluzand suptul, muscatul, mestecatul si linsul); abilitati de auto-ingrijire (imbracat, hranit si mersul la toaleta); abilitati de integrare senzoriala (abilitatea de a primi, sorta si raspunde la informatiile primite din mediu); abilitati de planificare motorie (abilitatea de a planifica, implementa si imparti secventele sarcinilor motorii).

Un terapeut ocupational va lucra cu copilul pentru a-l ajuta la exersarea motricitatii bratului si mainii. Acest lucru pune bazele dezvoltarii abilitatilor motorii fine, cum ar fi atingerea, apucatul, eliberarea și manipularea jucariilor. Dezvoltandu-se abilitatile motrice fine, pe viitor, copilul va putea sa scrie fara probleme, sa deseneze si sa taie, astfel incat sa participe cu succes la toate activitatile scolare pe care le va avea.
Terapia ocupationala, ce este recomandat sa inceapa de la o varsta frageda, il va ajuta pe copilul cu Sindrom Down sa isi desfasoare fara probleme activitatile pe care le are de facut. Indrumandu-l sa gaseasca modalitati de a ajusta sarcinile de zi cu zi, pentru a-si implini nevoile, micutul va invata sa interactioneze cu membrii familiei si sa dezvolte relatii sociale cu alti copii si parteneri de joc.

Dar sa o luam treptat…

Atunci cand copilul este bebelus, atentia ta se indreapta catre sanatatea si dezvoltarea lui armonioasa. In acest stadiu, datorită hipotoniei si slabiciunii muschilor din obraji, limba și buze, hranitul este dificil pentru copilul cu sindromul Down.
Terapia ocupationala le poate arata parintiilor care sunt cele mai bune pozitii in care trebuie sa stea copilul ca sa poata manca si ii poate invata tehnici de hranire a acestuia. In aceasta etapa, terapia ocupationala ajuta copilul sa dezvolte motricitatea bratului si mainii, care pune bazele pentru mai târziu la dezvoltare abilitati motorii fine .

Insa si tu ca parinte poti ajuta copilul cu sindromul Down, facand cu el acasa activitati ce tin de terapia ocupationala. Iata doua sugestii:
1. Cat mai mult pe burtica!
Tuturor bebelusilor le place sa stea pe burtica. Insa pentru cei cu sindromul Down, este recomandat sa stea cat mai mult in aceasta pozitie, pentru ca astfel se mareste forta musculara a bebelusului (este bine stiut faptul ca tonusul muscular scazut este asociat sindromului Down).
2. Joaca cu zornaitoarele
Pentru a pune bazele dezvoltarii motricitatii fine, incurajeaza-ti bebelusul sa apuce jucarii precum zornaitoarele si cele care au o forma rotunda. Pentru ca are maini micute, asigura-te ca jucaria este suficient de subtire pentru ca micutul sa o poata prinde.
Dupa ce copilul trece de stadiul de bebelus, terapia ocupationala vizeaza dezvoltarea motricitatii fine. In acest sens, in activitatile terapiei ocupationale, copilul inchide si deschide obiecte, ia si da drumul jucariilor, darama si construieste, manuieste nasturi si cuburi, experimeteaza coloratul cu creioane colorate.

Acasa, cu copilul poti face urmatoarele activitati:
1. Bea printr-un pai
Deoarece tonusul muscular scazut afecteaza fiecare muschi de la cap pana in picioare, sa bea cu paiul va contribui la intarirea muschilor gurii și fetei copilului.
2. Rezolva puzzle-uri
Dezvolta in continuare abilitatile motorii fine cu jucarii simple adecvate varstei, cum ar fi puzzle-uri cu 4-6 piese.
3. Mergi pe jos !
Copilul cu sindromul Down de obicei invata sa mearga in jurul varstei de doi ani. Un mod de a dezvolta abilitatea motorie grosiera, de exemplu, este sa mearga la plimbare prin parc.
Incepand cu varsta de 4-5 ani, dezvoltatea abilitatilor de autojutorare si a activitatilor de zi cu zi sunt o alta arie asupra caruia se focuseaza terapia ocupationala. Acestea se refera la hranirea de unul singur a copilului, la imbracarea fara ajutor, la joaca în mod corespunzator cu jucarii si la interactionarea cu alti copil. De exemplu, un micut se poate hrani singur mult mai usor daca foloseste un tip special de lingurita sau un vas ori va putea scrie fara mari dificultati daca va prinde intr-un anume fel creionul.

Dintre activitatile pe care le poti face acasa cu copilul tau, amintesc:
1. Trage fiermoarul
Copilul cu sindromul Down are nevoie sa faca activitati care necesită dexteritate: tragerea fiermoarului la jacheta, incheierea nasturilor la pantaloni și legarea sireturilor pantofilor. Aceste activitati necesita multa exersare. Este cel mai bine sa se lucreze la abilitatile de autoajutorare pe rand.
2. Decupeaza
Dezvoltarea abilitatilor de a folosi foarfeca poate cere practica in plus la copilul cu sindromul Down din cauza faptului ca are degetele mai scurte. Practicarea miscarii deschidere / inchidere necesare pentru taiere se poate face prin decuparea unor imagini. De asemenea, este important ca micutul sa foloseasca ambele maini in activitati precum insirarea margelelor sau in indeltniciri care necesita ruperea in bucati mici a hartiei.
3. Tine creionul
Copilul cu sindrom Down are degete scurte, care pot face o provocare din a tine un creion in mod corespunzător. Pentru a-l ajuta sa tina creionul, incurajeza micutul sa tina cu degetul mic si inelarul o jucarie mica sau o radiera in palma lui, in timp ce apuca creionul cu celelalte trei degete.
4. Mergi pe bicicleta
Daca mersul este foarte bine stapanit, incurajeaza copilul sa miste alternativ picioarele la urcatul pe scari sau sa inceapa sa invete sa mearga pe bicicleta cu roti ajutatoare.

Alaturi de kinetoterapie si logopedie, terapia ocupationala il va ajuta pe actualul copil cu Sindormul Down sa devenina adultul de maine capabil sa se bucure de o viata aproape normala, sa poata avea grija de el insusi si sa se bucure de independenta.

Elena-Carmen Tuca
Psihoterapeut integrativ

Elena Carmen Tuca, Psihologie, Radu Leca, Sindrom Down

INTERVENTIA TIMPURIE IN RANDUL COPIILOR DIAGNOSTICATI CU SINDROMUL DOWN : LOGOPEDIE (2)

In fiecare zi descoperim noutati in domeniile ce ne intereseaza. Daca ne intereseaza un singur domeniu, avem surpriza, ca doar uneori sa primim vesti deosebite despre descoperiri si evolutie. Pe mine, Radu Leca, ma intereseaza de 10 ani, Sindromul Down. Cred in existenta unei terapii experimentale ce transforma pozitiv copii si adolescentii cu Sindrom Down, aducandu-i aproape de realitate. In urmatorul articol, colega si prietena mea dna Psihoterapeut Elena Carmen Tuca, concretizeaza informatia referitoare la “INTERVENTIA TIMPURIE IN RANDUL COPIILOR DIAGNOSTICATI CU SINDROMUL DOWN“. Continue reading “INTERVENTIA TIMPURIE IN RANDUL COPIILOR DIAGNOSTICATI CU SINDROMUL DOWN : LOGOPEDIE (2)”

Elena Carmen Tuca, Psiholog, Psiholog Radu Leca, Psihologie

Interviu Psihoterapeut Elena Carmen Tuca

In echipa de Psihoterapeuti din cadrul Revistei de Psihologie UltraPsihologie.ro si-a integrat expertiza doamna Psihoterapeut Elena Carmen Tuca. In cele ce urmeaza publicam prima parte a interviului realizat impreuna cu Radu Leca. Mentionam faptul ca doamna psihoterapeut dezvolta in cadrul revistei de psihologie Proiectul: Alphabet Psychology. 

Elena Carmen Tuca
Elena Carmen Tuca

1. Ce anume te-a atras la Psihoterapia Integrativa?

Atunci cand eram in perioada de a alege ce formare in psihoterapie vreau sa fac, cercetand, am dat peste psihoterapia integrativa. Primul aspect care m-a atras la ea este ca acest tip de psihoterapie se adapteaza in functie de particularitaile fiecarui pacient in parte. Nu adapteaza pacietul la tehnici, ci tehnicile la pacient. Tinandu-se cont de unicitatea persoanei, se intervine eficient, raspunzandu-se adecvat la necesitatile psihologice, cognitiv-comportamentale, emotionale si spirituale ale persoanei.
Al doilea aspect care m-a atras la psihoterapia integrative este ca are o viziunea sistemică asupra fiinţei umane, plecand de la conceptul corp-minte-spirit. Atunci cand exista un dezechilibru in unul dintre aceste trei paliere, acesta se resimte si in celelalte doua. De cele mai multe ori, afectiunile la nivelul corpului, au un mesaj din partea sufletului, Ficatul, de exemplu, este cel mai voluminos organ din corp si este implicat in procesul de digestie, in metabolismul glucidelor, proteinelor si lipidelor, in coagularea sangelui si are rol antitoxic. La nivel corporal, daca una dintre aceste functii este deranjata, atunci apar disfunctii ale ficatului.
La nivel emotional, , ficatul este locul in care se acumuleaza furia reprimta. Altfel zis, persoana cu probleme de ficat face tot posibilul sa nu se vada nimic din furia pe care o simte, ceea ce arata la exterior fiind tristete. Iar pentru a se descarca, in loc sa faca o criza de nervi, face o criza de fiere.
La nivel mental, in cazul unei persoane care are dereglari ale ficatului, aceasta, in loc sa se adapteze noilor evenimente, le judeca, vrea sa le schimbe si sa aiba mereu dreptate. Si astfel, se blocheaza in interior si asculta prea mult de ce ii spune mintea
Psihoterapia integrative are multe atuuri, insa aceste doua aspecte sunt cele care m-au cucerit. Continue reading “Interviu Psihoterapeut Elena Carmen Tuca”

Elena Carmen Tuca, Psihologie Integrativa, Sindrom Down, Ultrapsihologie

INTERVENTIA TIMPURIE IN SINDROMUL DOWN (1)

Sindromul Down poate fi considerat un accident genetic. Insa dincolo de a fi un accident, este viata a mii de oameni, o viata altfel decat a celor considerati perfect sanatosi.

Dar revenin la “nasterea” sindromului Down…
In fiecare celula a corpului uman exista un nucleu, unde materialul genetic este depozitat. Genele sunt cele care contin codurile responsabile pentru toate caracteristicile pe care le mostenim si sunt grupate in structure numite cromozomi. In mod normal, nucleul fiecarei celule contine cate 23 de perechi de cromozomi de la mama si 23 de perechi de la tata. Confrom lui Jerome Lejeune (1959), un genetician francez, sindomrul Down apare datorita unui cromozom 21 in plus. Materialul genetic aditional altereaza cursul dezvoltarii, ceea ce duce la caracteristicile asociate sindromului Down.

Astfel, la nivel fizic se observa:
– statura mica: copilul are un ritm de crestere mai lent, iar la varsta adulta, inaltimea este mai mica decat media
– tonusul muscular scazut, avand mai mai putina forta musculara decat alti copii de aceeasi varsta;
– capul mic si rotund, cu fruntea bobata, cu profilul plat
– gura mica si deschisa, iar limba mare, brazdata de santuri
– irisul poate avea aspect patat: aceste pete Brushfield sunt mici, albicioase, rotunde sau neregulate, care insa nu afecteaza vederea.
– urechile plasate mai jos, fiind mici si rotunde, iar 50% dintre cei cu sindromul Down pot suferi de surzenie.
– gatul scurt, gros cu piele in exces (aceasta trasatura devine mai putin evidenta pe masura ce copilul creste);
– bratele si picioarele scurte si indesate: unii copii pot prezenta un spatiu mai larg intre degetul mare si al doilea degetul de la picior
– palmele cu un singur pliu de la nivelul partii centrale
De asemeanea, 40-50% dintre persoanele cu Sindromul Down pot suferi de malformatii cardiovasculare si de boli precum hipotiroidism, boala celiaca si afectiuni oculare.
La nivel intelectual, persoanele cu sindromul Down,
au un nivel de inteligenta sub normal, punandu-se de cele mai multe ori problema unui retard usor pana la moderat, retardul mintal sever fiind rar.
Insa fiecare persoana cu sindormul Down este unica, si carateristicile mai sus mentionate pot fi prezente in grade variabile, de la o persoana la cealalta.

Interventia timpurie

Primii ani din viata copilului sunt cruciali in dezvoltarea lui. In aceasta perioada, au loc cele cele mai importante schimbari: se deprinde limbajului, se dezvolta latura cognitiva, au loc o serie de transformari la nivel fizic, se deprind aptitudinile sociale si usor, usor, micutul invata sa fie independent, reusind sa faca de unul singur activitati in care la inceput avea nevoie de ajutor.
In schimb, copilul cu sindromul Down intampina dificultati in toate aceste arii ale dezvoltarii, dezvoltandu-se mult mai incep decat ceilalti micuti sanatosi de varsta lui. Pentru a putea recupera aceste diferente, se recomanda interventia timpurie, care este de preferat sa inceapa imediat dupa nastere.
Interventia timpurie este un program de terapie, ce cuprinde exercitii si activitati ce au ca scop recuperarea intarzierilor in dezvoltarea copiului cu sindromul Down, dar vizeza si ajutarea parintilor in a- si inteleaga copilul, pentru ca astfel, sa-i implineasca nevoile micutului lor.
Aceasta interventie timpurie merge de obicei pe 3 directii:
1. kinetoterapie ( copilul este invatat sa mearga corect)
2. logopedie ( micutul invata sa vorbeasca bine)
3. terapie ocupationala ( copilul deprinde abilitati cognitive).

Cu astfel de interventii, micutul cu Sindrom Down are mult mai multe sanse sa se dezvolte corect si sa se integreze in societate.

Dar, voi lua pe rand aceste directii pe care merge interventia timpurie.

Kinetoterapia

Copii cu sindromul Down vor sa faca ce fac si ceilalti copii: sa stea, sa mearga, sa exploreze si sa interactioneze cu oamenii din jurul lor. Insa, pentru a putea face asta, au nevoie sa isi dezvolte deprinderile locomotorii,
Din cauza unor caracteristici fizice, ce includ un tonus scazut al muschilor, ligamente slabite care reduc flexibilitatea articulatiilor si o forta fizica scazuta, copii cu Down nu devolta abilitatile locomotorii la fel ca ceilalti micuti de varsta lor. Acestia dinatai gasesc diferite metode de a compensa aceste intarzieri, compensari care pot duce pe teremen lung la complicatii, cum ar fi durerea de picioare sau dezvoltarea unui mod incorect si greoi de a merge.
Kinetoterapia are un rol important in dezvoltarea mersului copilului cu sindrom Down. Aceasta previne aparitia unui comportament compensatoriu, care poate duce la probleme de ordin ortopedic, daca nu sunt corectate.
Scopul terapiei prin miscare nu este sa accelereze recuperarea diferentelor de dezvoltare, ci sa faciliteze dezvoltarea optima a deprindeilor locomotor. Asta inseamna ca in timp, copilulu va avea un aliniament si o postura corecta a corpului, va merge corect si va fi bine dezvoltat fizic.
Copii cu sindromul Down au un mod unic de a invata, motiv pentru care este important felul in care se lucreaza cu acestia sa fie ajustat in functie de fiecare micut in parte, Orele de kinetoterapie trebuie sa asigure un mediu placut de invatare pentru copil. Micutul va fi provocat usor in achizitia noilor deprinderi locomotorii pentru a nu deveni rezistent la invatare,
Insa, pe langa munca unui specialist in kinetoterapie, este important ca si parintii cu copii cu Sindromul Down sa continue sa exerseze acasa noile deprinderi locomotorii. Iar pentru a sti cum sa lucrezi acasa cu copilul tau,. prezint in continuare cateva sugestii pe care sa le iei in calcul:

1.Considera activitatea ca pe un joc
E indicat sa consideri ca tot ceea ce il inveti pe copilul tau este un joc. Primul pas este sa , introduci jocul, astfel incat micutul tau sa tolereaza miscarea. Al doilea pas consta in a ajuta copilul sa devina familiar cu jocul si sa inteleaga ce vrei ca el sa faca, Al treilea pas este sa practici jocul impreuna cu el si usor, usor redu din suportul tau. Al patrulea pas se refera la a practica pana cand reuseste sa faca totul singur.

2 .Afla ce il motiveaza pe micutul tau.
Copilul tau se va misca doar daca ceva il motiveaza. De exemplu, se va misca doar daca va vrea sa isi ia jucaria preferata. Atunci cand exersezi deprinderile de miscare, succesul executarii miscarii dorite si incantarea cu care o va face, depind de felul in care te joci cu micutul tau, de tipurile de jucarii pe care le folosesti si de locurle in care le vei plasa.

3. Gandeste asa cum gandeste copilul tau
Incearca sa iti dai seama ce miscari prefera sa faca copilului tau si apoi construieste activitatea pornind de la ele. De exemplu, daca micutului tau ii place sa stea pe burta, invata-l sa se tarasca, sa se catere si sa se roteasca. Daca ii place sa stea in sezut, invata-l sa se miste astfel incat sa poata sa stea in sezut de unul singur.
Este important sa urmezi ceea ce iti indica copilul tau si sa lucrezi urmand directia spre care este pregatit si vrea sa invete.

4.Pozitioneaza-ti copilul spre success
Practica deprinderea pe care vrei sa o insuseasca copilul tau, atunci cand este intr-o forma fizica buna, adica atunci cand are mai multa energie, putere de concentrare si rabdare sa lucreze pentru a-si asuma o noua deprindere. Este important sa stii cum sa il pozitionezi si cum sa il motivezi ca sa atinga obiectivul. Si nu in ultimul rand, este necesar sa stii cand sa renunti. Ce conteaza cu adevarat este sa faca correct de cateva ori deprinderea noua pe care vrei sa o insuseasca, decat sa o practice ore intregi, ceea ce ar duce la oboseala, frustrare si suparare.

5. Citeste indiciile pe care ti le ofera copilul tau
Acorda atentie cum raspunde copilul tau la practicarea noilor deprinderi. Daca este prea greu, fa totul mai usor prin schimbarea felului in care va jucati sau oferindu-i mai mult ajutor.
Practica atata timp cat copilul tau face bine nou deprindere. Calitatea timpului acordat practicii e mult mai importanta decat cantitatea

Dezvoltarea deprinderilor locomotorii este primul obiectiv pe care parintii cu copii cu sindormul Down il au de atins. Insa importanta este si deprinderea limbajului, despre care voi vorbi pe larg in articolul urmator

Elena-Carmen Tuca
Psihoterapeut integrativ

INTERVENTIA TIMPURIE IN SINDROMUL DOWN

cover 1

SINDROMUL DOWN