Psihologie

Dragostea si stilurile de atasament

Ce legătură are stilul de ataşament cu suferinţa din dragoste ?

Recent, o prietenă m-a întrebat care ar fi cele mai importante lucruri pe care le-as spune cuiva, din ceea ce am învăţat la psihologie, pentru a-l ajuta să fie mai fericit.
M-am gândit, într-o fracţiune de secundă, la o mulţime de lucruri : la principiile de gândire raţională ale lui Alber Ellis, apoi la Mindfulness, la autorealizarea descrisă de Maslow, la cât de importantă este inteligenţa emoţională, la psihologia pozitivă a lui Seligman, la felul cum se dezvoltă copiii, cu particularităţile surprinzătoare ale fiecărei vârste, de aici gândul m-a dus la crizele de identitate ale lui Erik Erikson şi apoi, brusc, la teoriile ataşamentului şi impactul lor în relaţiile romantice şi parenting (creşterea şi educarea copiilor). Da, cred că de aici ar trebui să încep, este firul care leagă experienţele timpurii cu cele ale vârstei adulte, cu impact în relaţiile cu cei dragi, în familie, în iubire, în creşterea copiilor.
Ce sunt stilurile de ataşament ?
Teoria atașamentului, formulată iniţial în anii ’60 de psihiatrul de copii britanic John Bowlby și de către psiholoaga canadiană Mary Ainsworth, descrie și integrează științific nevoia ființelor umane de a forma și întreține legături emoționale puternice față de alte ființe umane.
John Bowlby a folosit acest termen pentru prima dată în lucrarea sa despre atașamentul mamă-copil, în contextul comportamentului social. Pe fundamentul teoretic al Teoriei atașamentului, Mary Ainsworth operaționalizează interacțiunea atașantă și o probează empiric prin testul intitulat Strange situation, prin care, în mod ingenios s-a pus în evidenţă faptul că în jurul vârstei de un an – un an şi jumătate , când este lăsat singur cu o persoană străină (cercetătorul) , la revenirea persoanei de referinţă (mama), copiii se manifestă diferit. Aceste tipuri de manifestări stau la baza definirii tipurilor de ataşament, acestea fiind relativ stabile în timp :
– Atasament sigur (securizant) – copilul plânge în lipsa persoanei de referinţă, dar este consolat relativ uşor de persoana străină, este bucuros la revenirea mamei, o întâmpină alergând spre ea. Aceşti copii explorează cu dezinvoltură mediul, au o mare încredere în disponibilitatea persoanei de referinţă, care dă dovadă de sensibilitate şi promptitudine la nevoile lui.
– Ataşament nesigur (insecurizant) anxios – copilul plânge, este nervos în lipsa persoanei de referinţă, nu este consolat de persoana străină, la revenirea mamei (persoanei de referinţă) are atitudine ambivalentă, între a se bucura şi a o pedepsi pentru că a plecat. Copiii din această grupă nu pot dezvolta o atitudine de explorare , de adaptare, permanent sunt preocupaţi de a obţine atenţia persoanei de referinţă, pe care o găsesc impredictibilă, adesea persoana nu este disponibilă – nici atunci când este în apropiere.
– Ataşament nesigur (insecurizant) evitativ – copilul este relativ indiferent la plecarea /revenirea persoanei de referinţă, se joacă singur , se împrieteneşte foarte repede şi necritic cu persoanele străine. Reacţiile fiziologice demonstrează însă că ei nu sunt de fapt indiferenţi, situaţia este stresantă, doar că în urma refuzării repetate a suportului, copilul încearcă să evite stresul prin ne-ataşare.
– Ataşament dezorganizat – apare la copiii care sunt neglijaţi, abuzaţi, instituţionalizaţi, care nu au o persoană de referinţă (în general, se consideră că persoana de referinţă este cea care se ocupă intensiv de creşterea copilului în primele 6-8 luni de viaţă, dar este posibil ca ataşamentul să se dezvolte pentru mai multe persoane de referinţă, una fiind principală) sau pentru care aceasta reprezintă atât consolare cât şi ameninţare, relaţionarea fiind incoerentă. Se asociază adesea cu mişcări stereotipale, cu ticuri, cu reacţii paradoxale.
Există o oarecare plasticitate, adică posibilitate de modificare a stilului de ataşament de-a lungul copilăriei, dar stabilitatea acestuia a fost dovedită prin numeroase studii. În plus studiile au arătat că la copiii de vârstă şcolară mică abilităţile de relaţionare, de adaptare la grădiniţă/ şcoală sunt superioare la copiii cu stil de ataşament securizant. Problemele emoţionale şi comportamentale sunt mai frecvente la celelalte stiluri , cu accentuare înspre vârsta adolescenţei.
S-a pus de asemenea în evidenţă că tipul de ataşament al mamei corelează strâns (80%) cu cel al copilului, o mamă cu ataşament insecurizant, datorită dificultăţilor proprii de relaţionare, va influenţa formarea aceluiaşi tip de ataşament la copil. De asemenea , patologii precum stres postraumatic, depresie postpartum, anxietate generalizată, tulburări de personalitate – ale mamei, influenţează dezvoltarea ataşamentului la copil.
Cum se manifestă stilurile de ataşament la adulţi ?
Statisticile spun că peste 50% dintre adulţi au stil securizant de ataşament, aproximativ 20% au stil anxios, aproximativ 25% au stil evitativ, iar între 3- 5 % au stil de ataşament dezorganizat ( Amir Levine, Attached).
În funcţie de stilul de ataşament diferă atitudinea individului faţă de intimitate, de rezolvarea conflictului, de sex. Diferă de asemea abilităţile de exprimare a dorinţelor şi nevoilor, precum şi expectanţele legate de partener /relaţie.
În general, persoanele cu stil de ataşament securizant sunt confortabili cu intimitatea, sunt calzi şi iubitori, au relaţii de lungă durată, relaţionează bine inclusiv cu persoane cu ataşament insecurizant, sunt părinţi atenţi şi sensibili la nevoile copiilor lor.
Persoanele cu ataşament evitativ îşi găsesc cu greu stabilitatea în relaţii, sunt la început foarte implicaţi romantic, tind să idealizeze partenerul, dar nu sunt cu adevarat deschişi, nu răspund bine nevoii de intimitate a celuilalt, se simt rapid “confiscaţi” şi trebuie să rupă relaţia.
Persoanele cu ataşament anxios sunt dependente de partener, au nevoie permanent de atenţia şi dovezile acestuia de iubire, sunt geloase, mereu cu frica că vor fi părăsite.
Şi, de parcă nu ar fi fost suficient de greu să ai o viaţă emoţională şi romantică armonioasă dacă ai ataşament insecurizant, persoanele cu ataşament anxios sunt atrase ca un magnet de persoane cu ataşament evitativ, “ greu de cucerit “. Literatura marilor iubiri este prin excelenţă o antologie a suferinţei din dragoste ce derivă din ‘capcana atracţiei romantice dintre stilul anxios şi cel evitativ’.
Primul pas este înţelegerea propriului stil de ataşament, a celui al partenerului,copiilor, optimizarea relaţionării cu aceştia pentru relaţii mai bune şi mai armonioase.
Bineînţeles, acest scurt articol este departe de a fi epuizat subiectul, dar reprezintă un prim pas spre înţelegerea sursei dificultăţilor cu care ne confruntăm în relaţiile cu cei apropiaţi.
Pentru o inţelegere cât mai bună a acestor aspecte, şi mai ales, strategii specifice pentru fiecare tip de ataşament voi reveni în articole viitoare. Până atunci, recomand celor interesaţi cartea STILURILE DE ATAȘAMENT. O nouă teorie a atașamentului. Cum să găsești și să păstrezi o relație de cuplu fericită, autori Amir Levine şi Rachel S.F. Heller, Editura ASCR, 2015.

Psiholog / Psihoterapeut Calinici Simona Mirela