Ultrapsihologie

Metode şi tehnici interactive de predare-învăţare în liceu

Metode şi tehnici interactive de predare-învăţare în liceu

Alegerea metodelor şi formelor de lucru pedagogic prin care profesorul realizează un randament sau o performanţă pedagogică superioară, reprezintă unul din punctele cheie ale stilului de predare al profesorului, care imprimă pecetea personalităţii acestuia în rezolvarea de probleme, în orientarea soluţiilor, în felul în care este organizat şi condus procesul de învăţământ, în relaţia profesor-elev.
Azi în şcoala românească, predarea eficientă este sau ar trebui să fie centrată pe elev, orientată pe rezultate, performanţe, să implice o învăţare participativă, care să valorifice experienţa de viaţă, personală şi socială a elevului, să-l implice în totalitate în receptarea, procesarea, valorificarea, valorizarea informaţiilor, să genereze satisfacţie imediată, o imagine de sine pozitivă, utilizarea inteligenţei emoţionale, valorificarea potenţialului creativ al elevului, sentimentul succesului!
Perioada preadolescenţei şi adolescenţei în care se află elevii de liceu este perioada de maxim a creşterii capacităţilor perceptive şi de reprezentare, adolescentul dispunând de o percepţie complexă, voluntară şi perseverenţă (Ursula Şchiopu, Psihologia vârstelor, 1963). Are loc dezvoltarea gândirii care e mai antrenată, mai solicitată în rezolvarea de probleme noi, mai complexă şi mai variată, astfel încât adolescentul să capete deprinderea de a raţiona logic. Sunt întărite acum operaţiile formale: analiza şi sinteza, imaginaţia creativă, exprimarea propriilor judecăţi, surprinderea de noi relaţii între fenomene etc, (Teoria cognitiv-constructivistă a dezvoltarii a lui J. Piaget) şi se construieşte identitatea de sine: cine sunt?, cum sunt?, cine pot deveni? versus confuzia asumării rolurilor (Teoria dezvoltării psiho-sociale a lui Erik Erikson). Relaţiile determinante sunt cele dezvoltate la nivelul grupului social, în care adolescentul are posibilitatea să îşi exerseze afirmarea propriului sine, să îşi impună originalitatea, să îşi cunoască propriile posibilităţi pentru a-şi da seama cum poate să fie util şi să-şi împlinească astfel nevoia de sens şi autorealizare.
Metodele şi tehnicile interactive de predare-învăţare sunt numeroase şi, de aceea, am selectat câteva dintre cele frecvent folosite în clasă. Ele sunt clasificate după mai multe criterii, cum ar fi:

1) metode si tehnici interactive centrate pe dezvoltarea relaţiilor afective şi de acţiune:
Jocul de rol permite cunoaşterea celuilalt prin interpretarea rolurilor pe care el le manifestă în diferite situaţii. Prin intermediul lui elevul se transpune imaginar în anumite situaţii preluate din viaţa social, exersează anumite comportamente, ajungând să-şi apropie persoana reală, cognitiv şi afectiv, să pătrundă în gândurile, emoţiile, aspiraţiile, convingerile acesteia. Îşi dezvoltă empatia, contribuie la formarea deprinderilor şi regulior de colaborare, atitudinilor pozitive faţă de ceilalţi, responsabilităţi, autocontrol şi autoreglarea conduitelor.
Autodezvăluirea reprezintă procesul de autoexprimare a stărilor motivaţionale şi afective, a opiniilor şi convingerilor. Calitatea imaginii celuilalt depinde de măsura în care el reuşeşte să se autodezvăluie şi de capacitatea de a recepta şi interpreta informaţiile oferit.

2) Metode şi tehnici interactive centrate pe intercomunicare: brainstormingul, discuţia şi dezbaterea, comunicarea eficientă, argumentarea şi contraargumentarea.
Dezbaterea Karl Popper (metoda de dezbatere educatională) este o forma structurată de dezbatere educatională, care are la bază dialogul dintre două echipe, numite în mod formal Afirmatori şi Negatori. Participanţii într-o rundă de dezbateri trebuie să comunice argumente în baza unor raţionamente logice şi a unor dovezi palpabile, nu în funcţie de opiniile personale cu privire la tema discutată. Dezbaterea se realizează în faţa unui arbitru (o echipă formată din 3-5 membri), care trebuie să urmarească argumentele vorbitorilor şi să decidă o echipă câştigătoare. Prezintă ca avantaje: participarea activă a elevilor în realizarea sarcinilor propuse, dezvoltarea competenţelor de comunicare, argumentare şi a autonomiei, consolidarea încrederii în propriile forţe.
Brainstormingul sau asaltul de idei sau metoda evaluării amânate provine din metodologia creativităţii. Metoda a fost iniţiată de Alex Osborn care consideră asocierea mecanism fundamental al creativităţii. În prima parte a discuţiei elevii emit idei, soluţii cu privire la tema propusă, pot interveni pornind de la ideile colegilor. Nimeni nu are voie sa faca aprecieri referitoare la ideile propuse, idei care sunt înregistrate şi evaluate ulterior de un minigrup sau de un grup de experţi. Metoda stimulează participarea, spontaneitatea, interacţiunile cognitive.

3) Metode şi tehnici interactive centrate pe investigaţie.
Obsevarea este o metodă de investigare a obiectelor şi fenomenelor cu care subiectul relaţionează direct. Se bazează pe percepţia intenţionată, organizată, sistemică, plurimodală a obiectului: valorifică informaţiile obţinute prin percepţiile anterioare, spontane, unilaterale; elevii invaţă să întreprindă un demers observativ, să consemneze cele observate, să formuleze concluzii, să prezinte şi să valorifice datele, îşi dezvolta spiritul de observaţie.
Experimentul reprezintă o observare provocată în cadrul căreia subiectul formulează ipoteze cu privire la relaţiile determinative în care este implicat un anumit obiect/fenomen, modifică anumite variabile ale acestuia pentru a constata efectele şi pentru a confirma sau infirma ipoteza.
Proiectul reprezintă o metodă de instruire centrată pe cercetarea unei teme/probleme autentice, complexe, aplicative, identificate în realitate. Urmărind anumite obiective, elevii analizează situaţia prezentă, anticipă acţiuni viitoare, identifică şi organizează resursele necesare, realizează anumite rezultate. Metoda proiectelor are valenţe multiple: elevii învaţă să gândească şi să acţioneze în grup, în conformitate cu cerinţele realităţii, îşi dezvoltă capacităţile intelectuale şi creative, învaţă să finalizeze acţiunile întreprinse prin realizarea unui produs, învaţă să colaboreze.
Studiul de caz sau metoda cazului constă în prezentarea unor situaţii tipice, semnificative în vederea pregătirii, aprofundării, consolidării, sistematizării unor probleme. Cazul poate servi atât pentru cunoaşterea inductivă (în vederea formulării unor concluzii) cât şi pentru cunoaşterea deductivă (în vederea concretizării, particularizării). Cazul focalizat pe obiective clare şi diferenţiate valorifică experienţa elevilor.

4) Metode şi tehnici interactive de predare centrate pe cooperare.
Lectura este o metodă bazată pe comunicarea scrisă. Dispune de valenţe informative deosebite intrucât elevul, având sursa informativă în faţă, poate reveni pentru a înţelege mai bine, clarifica, reformula.
Se formează gustul pentru lectură şi se dezvoltă capacităţile intelectuale. Este important ca elevul să noteze ideile importante pentru a le reţine şi valorifica. Profesorul îndrumă elevul în luarea notiţelor instrumentându-l cu diferite tehnici precum: planul de idei, fişa de studiu, schemele logice, tabele, conspectul, rezumatul, analiza, comentariul de text, recenzia, referatul, eseul, eleborarea bibliografiei;
Tehnica “Evocare. Realizarea sensului. Reflectie personală” este tehnica centrată pe înţelegerea discursivă care valorifică potenţialul formelor voluntare şi logice ale memoriei şi potenţialul reflecţiei personale. Tehnica presupune o relaţie deosebită între cadrul didactic şi elev, între conducere şi autoconducere.
Tehnica “Ştiu. Vreau să ştiu. Am învăţat” este o tehnică care sprijină învăţarea. Înainte de prezentarea detaliată a problemei care urmează a fi învăţată, elevii listează individual aspectele pe care le cunosc. Se conştientizează astfel nivelul cunoaşterii individuale şi se creează condiţiile pentru înţelegerea noilor cunoştinţe. Trecând pe table selective ideile cunoscute de clasă, profesorul contribuie la evidenţierea şi sistematizarea ideilor ancoră. În următorul moment de activitate independent în care elevii precizează ce ar dori să afle, se declanşează interesul pentru temă şi se trasează direcţiile învăţării. După desfăşurarea actului de învăţare a noilor cunoştinţe se produce, întâi individual, apoi frontal consolidarea şi sistematizarea cunoştinţelor nou învăţate.
Metoda focus-group. Se focalizează pe producerea ideilor în cadrul interacţiunilor prin mecanismul interinfluenţării. Procesul elaborării ideilor, aparent liber, este direcţionat şi stimulat de moderator care prezintă problema, stabileşte împreună cu ceilalţi un set de reguli, menţine focalizarea pe tema propusă şi în acelaşi timp stimulează creşterea cantităţii de idei şi soluţii, exprimarea sentimentelor, stărilor emoţionale, opiniilor, atitudinilor, invită la argumentări şi contraargumentări, menţine atmosfera netensionată, previne divagaţiile şi acapararea discuţiilor.
Tehnica turului de masă, prin implicarea tuturor elevilor din echipă în emiterea ideilor, soluţiilor îi obişnuieşte să-şi exprime opiniile, să elaboreze şi să prezinte aceste opinii într-un limbaj précis, argumentat, să asculte opiniile colegilor, să valorifice, într-o formă sau alta, aceste opinii.
Tehnica acvariului, prin organizarea participanţilor în două grupuri, unul implicat în dezbaterea problemei, celălalt în observarea modului în care se dezvoltă dezbaterea, permite învăţarea conduitelor adecvate de comunicare menite să diminueze conflictul.

5) Metode interactive pentru producerea ideilor/soluţiilor.
Metoda Cubul orientează demersurile cognitive ale elevilor în cercetarea/cunoaşterea unui obiect/proces, pregătindu-l astfel pentru o învăţare independent eficientă. Pe feţele cubului sunt notate operaţiile mintale pe care elevul le va dezvolta în actul cognitiv, operaţii exprimate în termeni de verbe la modul imperativ: descrie, compară, asociază, analizează, argumentează, aplică. Activitatea continuă în perechi, când se discută, se argumentează ideile, soluţiile elaborate în activitatea independentă.
Rezolvarea creativă de probleme este o metodă care dezvoltă gândirea, fluiditatea şi flexibilitatea intelectuală. Profesorul prezintă elevilor situaţia-problemă, iar rezolvarea propriu-zisă este sarcina elevilor care identifică dificultatea cognitivă, reorganizează informaţia, formulează ipoteze, experimentează, testează, formulează concluzii, generalizează.
Autor Mihaela Petrisor – Speciliast in Educatie

121