Ultrapsihologie

Cum putem ajuta si sustine emotional un PREadolescent

Dragi parinti, 

in urma cu cateva zile am ales la intamplare 5 psihologi, diferit pregatiti, care au primit aceiasi intrebare: Cum putem ajuta si sustine emotional un PREadolescent? Important pentru mine ca psiholog si tata era sa inteleg corect pozitia specialistilor fata de modalitatiile de solutionare a problemelor emotionale ce apar la copii de 9-10 ani.

Articolul de fata primeste traducere in engleza si franceza in zilele urmatoare. Multumesc pentru colaborare, promtitudine si rabdare: Psiholog Greta Vaida,Psiholog Elena Porea,Psiholog Daniela Ghegoiu,Psiholog Canea Madalina Manuela,Psiholog Andreea Dumitrache.

Psiholog Greta Vaida

Tocmai ce am primit o provocare din partea unui coleg de a scrie cateva randuri referitoare la echilibrul emotional la preadoelecenti. Prima mea reactie a fost un fel de refuz, deoarece activitatea mea presupune munca cu adulti.
Apoi am stat un pic si m-am gandit ca as putea scrie cateva randuri referindu-ma la relatia pe care o am cu copilul meu.

Cred ca orice parinte își doreste ce e mai bine pentru copilul lui, existand și exceptii (din pacate copilul meu a avut parte de o asemenea exceptie – respins total de tatal natural de la varsta de 2 anisori). Nu mi-a fost deloc ușor sa-i fiu si mama si tata în același timp si sa incerc sa-i ofer o atmosfera emotionala cat mai echilibrata (greu cand esti parinte singur si trebuie sa fi si cel care impune copilului reguli si responsabilitati, dar si cel care ofera afectiune).

Am un baietel de 9 ani, un preadolescent, copil frumos, iubit, destept, cuminte, asa cum pentru orice mama copilul ei este cel mai special. Între noi exista o relație aparte, ne spunem mereu adevarul, cautam să nu ne mintim, discutam asupra oricarei probleme și mai ales cautam sa ne exprimam starile emotionale pe care le traim, punand mai mult accentul pe cum ne simtim si mai putin pe ceea ce facem.

Desi, ca orice copil de varsta lui, este sensibil și cu o mare nevoie de afectiune, există și momente de tensiune, momente cand eu ma simt copleșita de prea multe responsabilitati. Atunci, copilul meu, care pare sa fie mult mai matur în anumite situatii, imi cere sa iau o pauza si sa discutam despre ceea ce ma framanta. Am senzatia atunci ca rolurile se inverseaza. Dar efectele sunt pozitive si avem amandoi de invatat din asta.

Problema mare e atunci cand trebuie sa-l mai și cert pentru mici nazbatii, si uneori nu stiu cum sa recationez cand copilul, după ce l-am certat, vine la mine si se cere in brate.
Si atunci il strang tare la piept, il pupacesc si ii explic cum ar fi de dorit sa se comporte in anumite situatii si care sunt consecintele pozitive si negative ale comportamemtului indezirabil. Incep intotdeauna prin a accentua aspectele pozitive ale personalitătii si doar mai apoi aduc in discutie aspectele comportamentale indezirabile. Pun accentul pe iubire, explicandu-i ca indiferent de ceea ce face si de cum se comporta eu tot il iubesc, dar ca nu sunt de acord cu anumite aspecte din comportamentul lui.
Il invat sa aiba curajul sa exprime în primul rand ceea ce simte, sa nu se simta prost daca trebuie sa-si ceara iertare pentru diverse fapte mai putin dezirabile (toti avem dreptul sa gresim), sa invete din greșeli, sa-i accepte pe ceilalti asa cum sunt cu bune si rele, sa fie tolerabil si sa stie sa ierte. Asta e foarte important pentru echilibrul emotional și pentru a evita emotiile de furie, nedreptate, dorinta de razbunare.

Incerc de asemenea sa-i dezvolt capacitatea de a fi independent si responsabil, de a-si asuma greselile pe care le face, incercand sa-l pregatesc sa se descurce singur. Sportul ajuta foarte mult, mai ales sportul de echipa unde invata ca poti castiga doar colaborand cu coechipierii tai si daca esti stapan pe propriile tale stari emotionale.
Cand era mai mic si avea de sustinut cate un examen, fie la sport, fie la scoala,imi spunea ca are ”pusin emotii, dar stie ca va castiga”. Are mare increderea in fortele, lui, l-am invatat sa se bazeze pe ceea ce stie si sa nu caute sa se lase influentat de altii sau sa-l intereseze ce au facut ceilalti. ”Prefer sa iei o nota mica care sa reflecte doar cunsotintele tale, decat sa iei o nota mare care nu-ti apartine” era indemnul cu care l-am trimis prima data la scoala.

Il invat sa alterneze munca cu distractia și cu joaca. Cand apar conflicte intre copii il sustin sa caute sa se descurce singur si sa-si rezolve conflictele, fara a recurge la forta. Imi ameintesc o scena de cand avea vreo 4 anisori si un copil din vecini il batea mereu sau il strangea de gat. Venea mereu plangand, pana odata cand a iesit din nou din casa, și s-a indreptat spre acel copil. Stateam cu sufletul la gura ca nu cumva sa-l bata la cat parea sa fie de furios. L-a luat frumos de mana si i-a spus ”daca vei continua sa te comporti in acest fel atat cum mine, cat si cu alti copii, in curand vei ajunge sa te joci singur, pentru ca noi nu vom mai tolera ceea ce faci. Nu meriti sa te bat, dar daca iti doresti sa fim prieteni iti vei schima comportamentul, iar daca nu, atunci imi voi cauta un alt prieten !”.
Am cam ramas cu gura cascata la o astfel de replica, dar asta m-a facut sa realizez ca munca mea nu a fost in zadar.
Exact ca si in cazul croitorului, care nu are niciodata o haina buna pe el sau facuta de el, cam asa este si cu mine, desi sunt psiholog nu stiu daca reusesc sa aplic tot ceea ce stiu si in relațiile pe care le am cu copilul meu. Cu siguranta mai gresesc,ma mai las furata de problemele zilnice, sau sunt coplesita de prea multe responsabilitati, dar ma straduiesc sa-i ofer copilului meu TIMP, ca mi se pare cel mai pretios lucru. Facem multe lucruri impreuna, ne jucam, gatim, facem cuartenie, ne plimbam, facem excursii, etc. Si cautam fiecare sa ne bucuram de timpul petrecut impreuna, acest timp fiind un bun prilej de a ne cunoaste mai bine, de a ne impartași emoțiile si problemele, si de a cauta solutii, axandu-ne mai mult pe solutii, decat pe problema ca atare.

Cum putem ajuta si sustine emotional un PREadolescent
Cum putem ajuta si sustine emotional un PREadolescent

Psiholog Radu Leca
Nu certa nicioadata un copil. Chiar si atunci cand greseste, gaseste ca adult o modalitate corecta de a explica greseala.Copii sunt fragili, au nevoie de echilibru si multa dragoste ca la randul lor sa fie buni si atenti cu cei din jur.Tristetea nu inlocuieste nici un alt sentiment si apare in cazul copiilor atunci cand lucrurile din jur nu sunt intelese. Atunci cand vezi o umbra de intrebare pe chipul copilului, incearca sa intelegi ca adult de unde a aparut si ofera o explicatie.

Cum aduci fericirea pe chipul unui copil ce provine din parinti divortati:

1. Ii vorbesti.
2. Intotdeauna il intrebi ce vrea sa faca.
3. Il ajuti sa aleaga
4. Ii favorizezi rezultatele pozitive din viata
5. Il ajuti sa se regaseasca intr-un sport
6. Ii materializezi dorintele posibile
7. Iti petreci timpul cu el, real.
8. Construiti impreuna
9. Gasesti ceva bun de spus, chiar si atunci cand doar raul va inconjoara
10. Alungi emotiile negative si mereu aduci in discutie clipele haioase din viata ta de copil.
11. Il recompensezi atunci cand reuseste.
12. Ii arati cum este, in raport cu toti ceilalti.

Un copil ce are parintii divortati, are o anumita lentoare in exprimarea emotiilor, o frica ascunsa in a nu gresi si evident aparitia ulterioara a unui repros. Temerile lui sunt identice cu abandonul si certurile. Cel mai tare se teme sa nu se piarda, iar atunci cand iesiti impreuna, isi strecoara mana in a ta, cautand un punct de sprijin.

Bunicii

Bunicii sunt un factor important de echilibru, in mod special cand sunt veseli si optimisti. In cazuri folosite astazi drept exemple de cunoastere si control al copiilor cu parinti divortati, bunicii sunt cheia fericirii pure. Dar, bunicii nu pot inlocui parintii si nici semntimentele pentru ei nu se pot transfera.

Transferul emotional

Cand vorbesti despre transfer emotional, chiar si ca pagan, te gandesti ca un anume ceva inlocuieste altceva. Adevarat partial. Sursa acestui transfer emotional este nevoia de: si aici avem doua variante, siguranta si dragoste.
Spectrul interior de perceptie emotionala al unui copil de 10 ani, isi cauta puncte de echilibru si evolutie in manifestarile tandre, calde, pozitive ale adultilor din jur, chiar si atunci cand nu sunt pentru el. O vorba buna, o gluma, o poveste cu morala il face pe copilul de 10 ani sa asceada intr-o lume de basm la care si noaptea viseaza. Dintr-o data, manat de emotii puternice, copilul de 10 ani se simte multumit de ce este in jurul sau, de ceea ce simte si de cum se comporta. Toate acestea au o sursa, adultul din preajma.

Schimbarile

Schimbarile sunt percepute diferit in functie de intensitatea si mobilitatea impusa de continut. Cand ii spui unui copil, ne mutam, lumea lui se prabuseste, dar cand il duci intr-o perioada de 30 de zile, de 5 ori in noua casa fara sa-i spui ca e viitoarea lui casa, atunci la intrebarea: ce zici, ar fi grozav sa avem si noi o casa ca…raspunsul o sa fie pozitiv.

Hainele

Aici lupta nu exista. Copilul de 10 ani, o sa poarte hainele pe care le vede la toti ceilalti colegi de la scoala. Chiar daca la cumparaturi cauta sa gaseasca ceva special mereu, la final, obosit sa gandeasca si sa compare, alege tot acel ceva vazut la cei mai populari copii din clasa.

Psiholog Daniela Ghegoiu
Perioada preadolescentei nu poate fi o vârstã exactã, deoarece ea diferã de la un copil la altul. Se considerã, cã se încadreazã între 8-10 ani şi dureazã pânã la 12-13 ani. Maturizarea emoṭionalã se opreşte în jurul vârstei de 15-16 ani. Ῑn aceastã perioadã, se produc multe modificãri în viaṭa copilului, din punct de vedere psihic, emoṭional şi fizic. Se produc conturãri ale intereselor, aptitudinilor şi concepṭiilor morale ale copilului. Sunt înregistrate la nivel cognitiv şi emoṭional, viitoarele comportamente, numite “comportamente învãṭate”, acestea fiind modelele de viaṭã, care contureazã formarea personalitãṭii adolescent-adult. Unul din principiile unei educaṭii pozitive este cã fiecare copil are problemele şi calitãṭile lui proprii. Fiind diferit de ceilalṭi, copiii devin capabili sã descopere, sã aprecieze şi sã-şi dezvolte potenṭialul interior unic.Prin modul în care îşi exprimã sentimentele negative, copiii învaṭã sã-şi controleze emoṭiile şi sã-şi dezvolte conştiinṭa de sine. Pãrinṭii trebuie sã înveṭe sã creeze ocazii potrivite, deoarece copiii sã simtã şi sã conştientizeze şi apoi sã-şi exprime aceste emoṭii. Cea mai bunã cale pentru a-i deprinde pe copii sã fie conştienṭi de propriile lor sentimente este aceea de a-i asculta şi de a-i ajuta sã le identifice cu empatie Din acest motiv, copilul are nevoie de înṭelegere şi susṭinere, din partea pãrinṭilor.

Cum putem oferi suport pentru copiii noştri?
1.Este bine sã aibã o anumitã coordonare, anumite criterii dupã care sã îşi aleagã cãrṭile, revistele, programele Tv.

2.Copiii care pot discuta despre orice cu pãrinṭii lor sunt în general mai fericiṭi şi se descurcã mai bine la şcoalã.

3.Ῑncearcã sã-i cunoşti toṭi prietenii cât şi pe pãrinṭii acestora. Discutã cu el despre aceştia, despre prietenie în general, dar şi despre comportamentul lui în cadrul acestor relaṭii.

4.Implicã-te în viaṭa copilului tau, atât în ceea ce priveşte şcoala, cât şi privind interesele lui în afara şcolii.

O relaṭie pozitivã cu pãrinṭii sau cu un alt adult responsabil este cea mai bunã mãsurã de siguranṭã, de care poate dispune copilul tãu. Dã-i de înteles, cã în tine are un prieten de nãdejde şi un ascultãtor rãbdãtor, care îi poate da sfaturi utile, în ceea ce priveşte viaṭa lui. 5.Sugereazã-i sã realizeze un jurnal al activitãṭii zilnice şi stabilirea de obiective imediate şi de viitor. Acesta îl ajutã, pentru a avea propriul control al activitãṭilor sale.
Echilibrul emoṭional, confortul psihic, starea de bine interioarã sunt factori importanṭi, care determinã construirea viitorului unui adolescent şi adult, din punct de vedere cognitiv-comportamental.

Psiholog Canea Madalina Manuela
În perioada preadolescenței în care copilul înregistrează modificari din punct de vedere biologic , emoțiile sunt foarte puternice și frustrările sunt diverse. Emoțiile sunt reacții afective puternice , uneori neașteptate care adesea sunt însoțite de modificări în starea de funcționare a organismului.

Maturizarea poate influența procesele psihice , de adaptare socială. Pot apărea probleme de concentrare la un efort mai mare.
Este perioada de trecere de la clasele primare cu un învațator , la cele gimnaziale cu sarcini mai mari, volum de muncă sporit.
În acestă etapă copii au nevoie de sprijinul și sfaturile parinților. Tratarea de la egal la egal este o necesitate din punctul de vedere al copilului preadolescent , deoarece acesta dorește să audă părerea părintelui , dar să fie investit cu încredere în deciziile pe care le va lua. Acești copii au nevoie nu numai să primească, ci și să-și dezvolte imaginația prin jocuri simple sau să trăiască emoția decepției.

Dorința de a-și afirma personalitatea se lovește de refuzul adulților care îi reamintesc că este doar un copil.
Nevoia de afecțiune , de independență , depașește cadrul familiei. Grupul de prieteni exercită o influență puternică asupra lui.
Acestuia îi place să fie apreciat pentru calitațile sale, să se poată exprima liber, să apartină unui sistem de relații noi, să-și manifeste revolta.
Familia bine organizată poate exercita o influență bună asupra copilului preadolescent, comunicarea și câștigarea încrederii pot crea un echilibru în acest caz. Visul parintelui este acela de a avea copii sănatoși și fericiți,să dea copilului tot ceea ce este mai bun.

Învățarea acceptării emoțiilor precum teama, rușinea, vulnerabilitatea și exprimarea lor, ușurează calea acestuia în viață.
Vorbim despre oameni care gândesc să educe emoția, să largească orizonturile inteligenței și să confere calitate vieții.

Dna Psiholog Elena Porea
Deseori parinții își implică copiii în diverse activități invocând motivul: ,,Decât să bată maidanele, mai bine să aibă activitate!” sau ,, Copilul meu trebuie să fie cel mai bun, cel mai deștept!”.
Departe de a-i fi de folos copilului, toate aceste activități îl suprasolicită, furându-i copilăria, responsabilizându-l mai mult decat poate duce. Acesta nu mai are timp să se joace, să se relaxeze, sa-și petreacă timpul cu familia și prietenii.

Sarcinile impuse de școală devin imposibile de realizat. Părinții devin speriați de notele mici și de faptul că aceștia nu obțin rezultate pe măsura muncii depuse. La rândul său copilul se plânge că sarcinile sunt prea grele, că atunci când se apucă de învățat i se face somn, nu se poate concentra și mintea îi fuge în altă parte. El este etichetat ca fiind leneș și neascultător.
Și la școală copilul se confruntă cu multe probleme, deoarece nu este atent lecții, îndeplinirea sarcinilor este imposibilă, primește deseori mustrări și chiar pedepse pe motiv că deranjează ora.
De foarte multe ori, aceste manifestări ale copilului sunt puse pe seama unei eventuale inteligențe superioare și motivată ca plictiseală. Astfel copilului i se mai dau niște activități(meditații suplimentare, concursuri extracuriculare ș.a.), care-i agravează starea. Părinții, în iubirea lor nemărginită pentru copil, fac marea greșeală să-i confunde cu copilul lor interior. Activându-și nevoile nesatisfăcute din copilărie, adolescență și tinerețe, la rândul lor neînțeleși de proprii părinți, aceștia caută să-și satisfacă propriile nevoi prin copii. Astfel impun copiilor să urmeze profesia pe care ei și-au dorit-o (medici, ingineri, avocați ș.a.), să aibă pasiunile pe care ei le-au avut (dans, sport, modeling ș.a.).

Copiii sunt loiali părinților care decid în locul lor.
Un alt motiv pentru care părinții își împing copiii spre extenuare, este presiunea grupului de prieteni. De cele mai multe ori părinții fac comparații între copiii lor și a celorlalți prieteni și se ajunge la o concurență nejustificată, a căror protagoniști sunt tocmai copiii. Pe lângă faptul că sunt sub presiunea părinților, aceștia nu dezvoltă relații sănătoase de prietenie, fiind într-o continuă competiție.
Fiindu-le impusă avalanșa de activități la care participă, copiii nu reușesc să-și cunoască și să-și dezvolte propriile abilități. Ei nu excelează în nici una din acțiunile sale și cresc cu credința că nu sunt suficient de buni. De asemenea, pentru că părinții sunt extrem de intruzivi, copiii rămân dependenți de aceștia. Viitorul adult va avea o imagine distorsionată despre propria persoana, îi va lipsi încrederea în sine și nu va putea persista în deciziile pe care le ia.
Toate acestea definesc o slabă diferențiere a sinelui, cu repercursiuni asupra alegerii profesiei, dezvoltării în carieră, a relației maritale și asupra relațiilor sociale ale viitorului adult.
De foarte multe ori, ajunși în adolescență, adicțiile sunt cel mai mare dușman ce amenință copilul. Simțindu-se neînțeles, supraresponsabilizat și epuizat de toate rigorile familiei, acesta vrea să uite și se îmbată în euforia pe care i-o oferă substanțele periculoase. Căutând înțelegere și libertate unde să-și exprime furia reprimată, ajung în grupuri de infractori.
Cele mai grave urmări, sunt tulburarile psihice: psihoze (schizofrenie, tulburări maniaco-depresive ș.a.), depresia fiind cea mai des întâlnită. Sunt deosebit de frecvente cazurile când ajuns într-o profesie impusă, chiar fiind într-o carieră de succes, copilul să nu o poată practica și să dezvolte o depresie cu tendință suicidară. De asemenea frecvente sunt și cazurile de sinucidere în adolescență, de fiecare dată copii ,,cu rezultate remarcabile la învățătură, olimpici”.
Consider esențială în perioada de preadolescență, centrarea atenției părinților spre cunoașterea și dezvoltarea abilităților, educația într-un mediu familial echilibrat și susținerea imaginii de sine a copilului. Astfel acesta are posibilitatea să-și exploreze și să-și crească resursele proprii, formându-se viitorul adult cu o inteligență emoțională de nivel superior.

Psiholog Andreea Dumitrache

Fiind vorba despre o etapa ce presupune anumite modificari atat in plan fiziologic, cat si in plan psihologic, preadolescentii au nevoie de o infomare cu privire la ceea ce urmeaza sa se intample, intrucat au o multime de intrebari ce necesita raspunsuri din partea adultilor.
In aceasta perioada, adultii manifesta o atitudine ambigua si il considera/trateaza uneori ca pe un copil, alteori ca pe un preadolescent, ceea ce poate provoca confuzie. Parintii pot ajuta prin a sustine eforturile de adaptare ale preadolescentului prin atitudini deschise comunicarii, compliante si incurajatoare.

Mai jos sunt enumerate cateva strategii de abordare si echilibrare emotionala a preadolescentilor:

-incurajeaza socializarea: grupurile formale si informale contribuie la cresterea experientei sociale, autocunoastere si clarificarea imaginii de sine. Preadolescentul invata ce inseamna cooperarea, in acelasi timp apare presiunea sociala, nevoia de acceptare si apartenenta la grup;
-o data cu investirea emotionala in grupul informal, pot sa apara si sentimente de vinovatie fata de parinti, iar preadolescentul trebuie sa fie indrumat in a-si exprima si gestiona emotiile;
-incurajeaza curiozitatea: antrenarea in activitati scolare, lecturi particulare contribuie la dezvoltarea limbajului in preadolescenta, perioada care favorizeaza inceputul identificarii vocationale a copilului;
-exprima-ti emotiile si invata-l sa isi exprime la randul lui emotiile, intr-un mod creativ, invata-l ce inseamna empatia (acesta poate fi pus in situatia de a-si imagina ce simte o alta persoana, diferita de el, intr-un anumit context). Trairile emotionale ale preadolescentilor sunt bogate si nuantate, in aceasta perioada se realizeaza primele investitii afective semnificative extrafamiliale, iar acestia devin constienti de emotiile si sentimentele lor;
-elimina critica si priveste greselile preadolescentului cu calm, directionandu-l spre pozitiv, spre cautarea de solutii. In aceasta perioada, copilul devine sensibil si poate fi foarte usor ranit, iar uneori poate trece foarte usor de la o stare emotionala la alta (ex: de la veselie la tristete);
-adultul trebuie sa fie un model, sa arate respect si consecventa copilului, sa isi controleze sentimentele si implicit comportamentele negative (ex: furia);
-in aceasta perioada se contureaza ideea de norme morale, acestea fiind asimilate in primul rand de la persoanele semnificative din viata lor. De asemenea, ideea de responsabilitate prinde si ea contur, iar copilul trebuie sa fie sustinut astfel incat sa faca fata atat succesului, cat si esecului in egala masura.

De asemenea, in aceasta perioada se dezvolta constientizarea propriei sexualitati, un subiect complex ce necesita o abordare separata.

Bibliografie:
1. Cretu, T, (2006). Psihologia adolescentului si adultului – suport de curs;
2. Dreikurs, R, (2011). Cum sa cresti copii fericiti. Bucuresti: Editura IPPA;