Mihaiela (Grimbovschi) Avramescu, Psihologie, Psihologie Militara

Femeia militar – o lupta castigata?

“In timpul razboiului, femeile militar ajung acolo unde 100 de barbati nu reusesc” Moriel Sibenstain

Rolul femeii in contemporaneitate este o imagine a trecutului ei singular de-a lungul sutelor de pagini de istorie.
O data cu primul razboi mondial cand barbatii erau trimisi cu sutele de mii pe front ca sa moara, femeile vor fi aduse din ce in ce mai mult ca forta de munca in fabricile de armament.
Poate ca inceputul miscarii de emancipare isi are originea in acest punct istoric.
In intreaga lume exista aproape doua milioane de femei care au lucrat in armata. De la Revolutia Americana din Panama la Bosnia, de la Kosovo la Afganistan sau Irak, femeile au luptat in toate conflictele armate din istorie. La inceput, nici macar nu au aveau voie sa faca asta (femeile nu aveau dreptul sa lupte pe front; in Statele Unite, abia in 1948 femeile au fost recunoscute ca parte a armatei).
Istoria stie insa ca 33.000 de femei au participat la Primul Razboi Mondial si peste 500.000 la cel de-al doilea. In timpul razboiului coreean, 120.000 de femei au purtat uniforma. In timpul operatiunii “Furtuna in Desert”, sapte la suta din totalul fortelor armate americane implicate erau femei – peste 4.000. Din 2002, Pentagonul a trimis in Irak si Afganistan peste 155.000 de femei, adica 15% din fortele active. Multe sunt combatante. De unde si pierderile: 430 ranite si 68 moarte.
Incepand cu anii 70 prezenta femeilor in armata a devenit o problema curenta datorita:
– diminuarii cresterii demografice si penuriei de personal in armatele multor tari,
– miscarilor politice pentru drepturile femeilor si egalitatii de sanse in raport cu barbatii,
– cresterii numarului de femei care isi doresc o cariera in armata, din motive de afirmare personala si sociala.
Accesul femeilor in institutii militare a fost sustinut de o serie de autoare feministe din cadrul domeniului relatiilor internationale. Primele sustinatoare in ceea ce priveste intrarea femeilor in institutii militare au fost feministele liberale, care au considerat ca diferentele dintre barbati si femei au fost folosite numai ca justificare pentru excluderea acestora. Aceste diferente fie nu existau, fie au fost tranzitorii.
Motivele pentru care femeile, in trecut, au fost excluse au vizat traditia asocierii barbatiilor cu razboiului, si a femeilor cu pacea: capacitatea fizica redusa, probleme fiziologice si biologice (densitatea osoasa a femeilor, influenta menstruatiei asupra randamentului si asupra concentrarii), lipsa cunostiintelor de tactica. De asemenea, s-a considerat ca superioritatea morala a femeilor ar trebui sa constituie un motiv de ingradire a accesului acestora, existand o puternica corelatie cu prejudecata de a fi invins in lupta de o femeie.
Pe langa acest lucru, existenta femeii intr-un mediu predominant masculin creste riscul existentei unor relatii, fapt ce poate distrage atentia privind munca sau lupta, dar si posibilitatea ca aceasta sa ramana insarcinata, nemaiputand fi active pe teren. De asemenea, femeia este cunoscuta ca fiind mai empatica decat barbatul, lucru care ar putea diminua capacitatea acesteia de a ucide inamicul.
Printre factorii care au dus la acceptarea femeilor in institutii militare se numara: necesitatile logistice umane existente in diferite perioade, structura si caracteristicile armatelor anumitor tari, sisteme de valori diferite din punct de vedere cultural sau perioada in care femeile au activat datorita caracteristicilor economice si politice ale fiecarei societati. La acestia se pot adauga factori precum profesionalizarea armatelor sau modificarea tipului de razboi purtat. Carreiras identifica de asemenea inca doi factori importanti, si anume rolul pe care l-a detinut presiunea globala pentru atingerea egalitatii de gen la nivel general, precum si apartenenta la NATO si implicit la Comitetului Femeilor in NATO.
Norvegia s-a aflat in avangarda luptei pentru egalitatea intre femei si barbati, introducand masuri precum o cota obligatorie de 40% femei in consiliile de administratie ale companiilor publice. Jumatate din ministrii actualului guvern sunt femei.
Cu toate ca si-a redus fortele armate dupa sfarsitul Razboiului Rece, cheltuieste masiv pe tehnologie pentru a pastra o armata mica, dar avansata din punct de vedere tehnologic.
Parlamentul norvegian a adoptat amendamentele necesare extinderii serviciului militar in randul femeilor, Norvegia devenind prima tara membra NATO care extinde serviciul militar obligatoriu fata de toti cetatenii, indiferent de sex, potrivit Deutsche Welle. Astfel, incepand vara anul 2016, femeile vor face un an de armata.
Femeile se pot inscrie in armata si acum, dar numai daca doresc, si reprezinta o zecime din fortele armate ale tarii.
“Nu avem nevoie de mai multi recruti, dar dorim sa ne extindem serviciul militar asupra intregii clase de varsta cu scopul de a-i atrage pe cei mai motivati si mai competenti”, a declarat ministrul norvegian al Apararii Ine Eriksen Soereide.
Si Israelul se numara printre tarile care au serviciu militar obligatoriu atat pentru barbati, cat si pentru femei.
In armata SUA, nici o pozitie militara nu poate fi interzisa femeilor, doar pentru ca este periculoasa.
La capatul unui an de dezbateri in Departamentul de Aparare din SUA, Marina americana a decis sa permita accesul femeilor in fortele de infanterie. Antrenarea noilor cadeti de sex feminin face parte, conform declaratiilor oficialilor americani, dintr-o campanie de cercetare. Totusi, aceasta nu inseamna ca femeile vor putea participa, in viitorul apropiat, in situatii de lupta. Pentru moment vor avea ocazia de a participa la cursurile de infanterie, nefiind clar ce se va intampla ulterior. Ca urmare, in conditiile in care femeile se antreneaza pentru pozitii care inca nu exista in cadrul armatei americane, experimentul are ca scop studierea modului in care acestea se comporta pe teren, la antrenamente.
Cu toate ca femeile au fost admise pentru prima data la multe specialitati militare anterior interzise (printre acestea si aceea de pilot pe elicopterele de atac) continua sa fie interzisa angajarea femeilor in activitati combatante in trupele terestre (trupele special).
Femeile din Marea Britanie pot merge in misiuni in zonele de conflict, dar pot doar sa lucreze acolo ca medici, informatori sau in serviciile de logistica ale bazelor militare.
Astfel, ele nu pot face parte din batalioanele de infanterie, din unitatile de comando ale Marinei Regale britanice, din trupele speciale sau din regimentele de tancuri si alte unitati blindate.
Pana in prezent, 8 femei din armata britanica au fost ucise in zonele de conflict, cifra ce reprezinta doar 2% din totalul eroilor cazuti la datorie.
O initiativa legislative care trebuia sa intre in dezbatere in 2018, dar a fost devansata pentru sfarsitul acestui an, prin care femeile din Marea Britanie ar putea avea voie sa lupte in misiunile de pe fronturile din zonele de conflict a starnit reactii dure din partea unor fosti militari, care au spus ca o colaborare intre barbate si femei ar putea submina coeziunea unitatilor militare, punand in pericol vietile celor aflati in misiune.
In Romania, dupa criza din august 1968, a fost organizat un program de pregatire premilitara a tineretului, la care participau elevii de liceu si studentii, atat baietii cat si fetele. Studentele efectuau un program pe durata studiilor, iar la sfarsitul facultatii primeau livret militar si gradul de ofiter in rezerva.
Acum 40 de ani, armata romana a avut prima promotie de ofiteri femei care au incadrat in cea mai mare parte (au fost repartizate si la unitati operative ) Catedrele Militare de pe langa centrele universitare din tara. Erau de mai toate armele, faceau instructie cu studentele si aveau trageri de lupta in poligoane.
Selectia si incadrarea femeilor in armata romana a reinceput in anii ’80, pe fondul unei campanii propagandistice. Femeile ofiter si subofiter au fost initial instruite separate de barbati urmand ca apoi aceste probleme sa fie depasite: acum putem spune ca mediul militar s-a armonizat si activitatea de educatie se realizeaza aproape de nivelul optim specific acestui mediu.
In prezent, nu exista restrictii la admiterea in scolile militare.
Acum, femeia soldat ia pusca si ranita in spate si reprezinta patria in cele mai fierbinti zone de pe glob. In anii de prezenta romaneasca in Irak si Afganistan, zeci de femei au insotit trupele pina in prima linie. Prezenta lor pe front nu mai e o noutate.
Cu toate acestea, datorita procentelor inca mici de reprezentare, drepturile obtinute de catre femeile militare corespund celor obtinute in cadrul primului val al feminismului, cand acestea au castigat drepturi civile si politice, dar nu si capacitatea efectiva de a le exercita in vederea imbunatatirii propriului status. Astfel, castigand dreptul de a intra in structurile militare nu presupune si ca femeile detin capacitatea de a produce schimbari insitutionale pentru a crea o noua politica de aparare, in concordanta cu propriile valori si interese ca femei si ca reprezentante ale femeilor in aparare.

Psiholog Mihaiela (Grimbovschi) Avramescu

Bibliografie:

– Helena Carreiras, Gender and the Millitary Women in the Armed Forces of Western Democracies, (London: Routledge, 2007), 97.
– Maria Gomez, Las mujeres militares en Espana (1998-2008), (Madrid: Instituto Universitario General Gutierrez Mellado – UNED, 2009), 12.
– Carreiras, Gender, 97.
– Vezi Jean Bethke Elshtain, Women and War, (Chicago: The University of Chicago Press, 1995), J. Anne Tickner, Gender in International Relation, (New York: Columbia University Press, 1992) şi Hilary Charlesworth, „Are Women Peaceful? Reflections on the Role of Women in Peace-Building”, Feminist Legal Studies, 16 (2008).
– Gomez, Las Mujeres, 32.
– Carreiras, Gender, 102.
– Elshtain, Women.
– Cristina Rădoi – Doctorandă, Ştiinţe Politice SNSPA
– http://www.ziaruldevrancea.ro/femei-de-succes/
– Business Insider.
– Deutsche Welle.
– Reuters.