Cum îl învăţăm pe copilul cu autism să folosească toaleta în mod independent?

Cum îl învăţăm pe copilul cu autism să folosească toaleta în mod independent?

În jurul vârstei de 2,6 -3 ani, un copil este pregătit să înveţe să folosească toaleta şi poate dobândi controlul sfincterian. Ei vor mai avea accidente pe timpul nopţii, în special. Până la vârsta de 6 ani, în general toţi copiii cu dezvoltarea neuro-tipică îşi însuşesc controlul sfincterian fără să mai aibă accidente pe timpul zilei sau nopţii.

La copilul cu autism acest aspect prezintă multe provocări. Informaţiile care provin de la organele interne sunt greu de identificat pentru el. Practic, lui îi va fi dificil să perceapă schimbările importante ce au loc în organismulul său. El trebuie să simtă, să conştientizeze că vezica s-a umplut şi să reacţioneze (adică să ceară să folosească toaleta sau să meargă singur acolo).

Deşi pare foarte greu, nu este imposibil pentru copilul cu autism să înveţe să meargă la toaletă atunci când organismul lui are nevoie. Programul de toaletă presupune însă foarte multă răbdare şi consecvenţă din partea adulţilor, a părinţilor. Este nevoie de o anumită rutină şi de antrenament intensiv. Dar merită efortul pentru a ajuta copilul cu autism să devină independent.

Primul pas este acela de a-l familiariza pe copil cu camera de toaletă şi cu vasul de toaletă. Cei mai mulţi dintre copii refuză să se aşeze pe toaletă şi devin foarte agitaţi când adultul încearcă să îi determine să stea acolo. Refuzul lor poate avea diferite cauze. Cele mai multe fiind legate de tulburările de procesare senzorială specifice multora dintre copiii cu autism. Ei pot fi deranjaţi de zgomotele din baie, de temperatura sau textura colacului de toaletă, de mirosurile din baie, de mărimea toaletei etc. De aceea, la început activităţile se vor centra pe a-l face pe copil să se simtă cât mai confortabil stând pe toaletă. El va trebui întâi să stea lângă toaletă, apoi treptat să se aşeze şi să stea din ce în ce mai mult timp (se va începe cu câteva secunde şi apoi timpul va creşte treptat). Va fi încurajat şi lăudat pentru fiecare încercare. Se pot face jocuri care lui îi plac, se pot cânta diverse cântece.

Pasul următor este cel în care copilul va fi învăţat să îşi facă nevoile la toaletă. Pentru acest pas este necesar ca părinţii să cunoască programul copilului de eliminare: cât de des sau la ce interval (cu aproximaţie) copilul elimină urina şi scaunul. Sau care sunt momentele din zi în care se întâmplă aceste lucruri. Timp de câteva zile ei vor observa şi vor determina această rutină. Dacă copilul încă poartă scutec (pampers) identificarea acestui tipar poate fi mai dificilă. Ceea ce se poate face este verificarea la o anumită perioadă de timp (30 minute de exemplu) dacă scutecul este ud sau uscat. Dacă se întâmplă de mai multe ori ca scutecul să fie ud atunci când e verificat, se va diminua perioada de timp la care se face verificarea (de la 30 minute, la 15 minute). Toate datele acestea vor fi notate pentru a putea stabili intervalul la care copilul va fi dus la toaletă.

Când va fi determinat acest interval, se va începe trainingul propriu-zis de toaletă. Este important de reţinut că scutecul se scoate şi se va mai folosi doar noaptea. Pe timpul zilei copilul va purta chiloţei. Dacă va purta scutec, îi va fi foarte greu să îşi însuşească abilităţile de folosire a toaletei iar munca părinţilor va fi în zadar.

Să presupunem că s-a stabilit un interval de 30 minute. Asta înseamnă că la fiecare 30 minute, copilul va fi promptat să meargă la toaletă. Este bine să fie ajutat să semnalizeze faptul că are nevoie să folosească toaleta: să spună „pipi” (dacă poate vorbi) sau să vă arate o poză din care să reiasă acest aspect (dacă este non-verbal). Se va pune un ceas să sune la intervale de 30 minute, copilul va spune sau arăta poza cu „pipi” şi apoi va fi dirijat către baie. Acolo va fi ajutat să îşi dea pantalonii jos (dacă nu poate face asta singur) şi va fi aşezat pe toaletă unde va sta aproximativ 3 minute. Dacă urinează la toaletă, este foarte important să fie lăudat şi apreciat pentru reuşita lui şi chiar să primească o superrecompensă (pe care o va avea doar pentru că face la toaletă; poate fi un joc, ceva bun, un cântec, orice îi place foarte mult şi îl poate motiva). Dacă după trei minute nu a urinat, i se va spune copilului că nu a făcut şi că mai poate încerca data viitoare. Foarte imporant: copilul nu va fi certat sau mustrat pentru că nu a făcut. Amintiţi-vă că el încă învaţă şi atitudinea celor din jur trebuie să fie una pozitivă şi de încurajare. Credinţa conform căreia „cu cât copilul va sta un timp mai lung pe toaletă (mai mult de 3-5 minute), el va învăţa mai repede să folosească toaleta” este una eronată. Cu cât va sta mai mult timp copilul se poate simţi pedepsit, picioarele îi pot amorţi şi poate apărea durerea. Pentru succes este nevoie ca el să meargă des la toaletă, pentru un timp relativ scurt.

Aceaste acţiuni se vor repeta la fiecare 30 minute. Dacă timp de o săptămână copilul nu are accidente între aceste intervale, se poate mări timpul la 40-45 minute. Dacă pentru următoarele zile copilul rămâne uscat între aceste momente, se va mări timpul la 1 oră (copilul va fi dus la toaletă din oră în oră). De fiecare dată va fi lăudat pentru acţiunea şi recompensat.

Dacă se întâmplă ca copilul să aibă un accident între momentele în care e dus la toaletă (face pipi înainte să ajungă la baie) nu va fi certat niciodată, nu i se va spune că e ruşine sau că nu are voie. Accidentele fac parte din procesul de învăţare. Aşa el îşi va da seama de diferenţa dintre ceea ce este adecvat şi ceea ce nu e adecvat. Spuneţi-i pe un ton neutru că este ud şi că data viitoare va face la toaletă. Şi continuaţi programul pe care l-aţi început (mersul la toaletă la intervalul de timp ales).

Timpul va fi mărit treptat, iar ajutorul oferit copilului se va diminua pe măsură ce el învaţă acţiunile ce fac parte din abilităţile de folosire a toaletei. Pentru ca el să devină independent (să ceară singur la toaletă, să meargă singur acolo, să îşi facă singur nevoile, să tragă apa singur, să se spele pe mâini singur) este nevoie ca adultul să se retragă. Prompturile fizice sau verbale echivalează cu a face lururile în locul copilului. La începutul programului este un aspect normal, copilul învaţă. Dar pe măsură ce repetă aceste acţiuni de multe ori, intervenţia adultului va fi din ce în ce mai mică, până când va dispărea. Doar aşa, copilul va deveni independent.

A-l învăţa pe copilul cu autism să folosească toaleta este o etapă plină de provocări. Dar şi cu un final care merită tot efortul. Amintiţi-vă mereu că „este un maraton, nu un sprint” (Gary Heffner): important este să înveţe, perioada de învăţare depinde de la un copil la altul şi este mai puţin importantă.

Bibliografie:

https://www.autismspeaks.org

Psiholog Alina Mirela Trofin