Psiholog Nicoleta Radu, Psihologie

De-ale Iubirii

De-ale Iubirii

AUTOR: PSIHOLOG NICOLETA RADU

Încep cu o poveste, furată din autobuzul 104, de către un bun prieten. Discuţia se poartă între mama şi fiica, o pustoaica de 10 ani, haioasă. “Mami, mi-a zis Dragoş că mă place pe locul 3. Pe 2 e Mara, pe 1, Paula. Şi Maria Isa e pe 4. N-aş suportă să fiu sub Maria Isa.” Dat fiind că n-am fost de faţă, iar prietenul meu mi-a relatat doar declaraţia copilei, nu ştiu care a fost reacţia mamei, opinia dânsei despre gândurile fetiţei, dar ar fi fost interesant totuşi să aflăm cum a gestionat situaţia.

Copilul, mai ales înaintea vârstei de manifestare a gândirii abstracte (ce începe să se dezvolte de pe la 11 – 12 ani, dacă nu mai devreme pentru unii dintre noi) gândeşte prerational (dacă considerăm opinia lui Jung exprimată în ‘Dezvoltarea personalităţii’).
Pentru adult pare a fi mai uşor să diferenţieze funcţiile cognitive (gândirea de senzaţie şi emoţie că de exemplu), deşi practică teraputica contrazice adeseori prin predarea ABC-ului cognitiv şi comportamental în primele şedinţe. Să nu uităm că, cei mici cred până pe la 4 sau 5 ani, tot ce ne înconjoară (de la jucării, la copaci sau obiecte din casă) are suflet şi simte durere sau bucurie. Aceasta îi face însă mai abili în a-şi separa funcţiile, iată cu ce argumente susţin ideea:

a. Fetiţa pare să nu sufere de invidie sau gelozie, considerate de ‚cele şapte păcate capitale ale copilăriei’ în Vrăjitoarea trebuie să moară, de Sheldon Cashdan, căci nu e deranjată de locul 3, poate că Mara şi Paula îi sunt prietene ori găseşte asemănări ce o includ în triunghiul feminin la care adera Dragoş cel expresiv. Îşi înţelege trăirea foarte bine.
b. În schimb, pare să nu o placă pe Maria Isa, căci n-ar accepta, o susţine foarte clar – ceea ce arată că se cunoaşte bine în această privinţa, să fie sub ea. Aici intervine raţionalul, are un motiv bun, gândit îndelung în eternitatea copilăriei, să nu accepte.
c. Manifestă o uşoară vanitate (un alt păcat capital al copilăriei), sănătoasă dacă se ia în doze mici ori dacă e dejucată de repoziţionare, căci începe prin a spune că Dragoş o place ‚pe locul 3’, de unde şi mândria că e pe podium. Reiese cumva şi faptul că e împăcată cu acest loc.
d. Cel mai mult susţine diferenţierea funcţiilor abilitatea de a accepta opinia lui Dragoş, exprimată în cuvinte de către acesta, nu din priviri şăgalnice (ar fi chiar haios să-i urmăreşti pe pici cum îşi contopesc ocheadele), nu din părerea altora despre Dragoş şi ea, nicidecum din propria închipuire. Fetiţa şi-a dorit să audă, ca o confirmare, a acceptat informaţia la nivel cognitiv şi propriile senzaţii şi emoţii vis a vis de temă.
e. Libertatea cu care povesteşte, faptul că e încântată şi mai ales felul mamei amuzant de a primi informaţia arată că domnişoară e încurajată să aibă opinii, să le exprime, să simtă, ceea ce arată un mediu sănătos de dezvoltare. Copilul trebuie să experimenteze, chiar şi dezamăgirea.
Locul 3 e considerat că fiind ‚acceptabil’ în detrimentul posesoarei titlului 4, nicidecum pentru că e în compania celorlalte 2 participante. Căci ‚lupta’ se va da, cu siguranţă, într-o altă etapă a relaţiilor sociale. Cum interpretăm că 3 fetiţe se ‚bat’ pentru un băiat dezinvolt şi sigur pe el sau cum un băiat simpatic face ‚curte’ într-un mod ingenios celor 3 domnişoare mobilizându-le să urce nişte trepte, va las pe Dvs să duceţi mai departe analiză.

Un lucru e clar, fericirea e vizibilă celor optimişti.
Întrebarea care face legătura către felul în care se încheagă şi se acceptă relaţiile printre adulţi în zilele noastre este: Cum evoluează aceste abilităţi, funcţii psihice de-a lungul vieţii?

Foarte la modă, înclin să cred din teamă de respingere în interacţiunea directă, odată cu era virtuală, este să te îndrăgosteşti prin mesaje de o altă persoană. Că vorbim despre mesaje pe platformele sociale, pe email sau pe telefon, impactul e acelaşi. Bărbaţii curtează, femeile primesc. Ochii nu se văd, nu ştii despre celălalt decât ce îţi transmite şi mai ales ce semnficaţie dai tu informaţiei transmise.

Ambii pot mima chiar interesul şi sinceritatea, căci interpretarea semnelor corporale, privirii şi chiar a timburului vocii e anulată. Şi unii şi ceilalţi vor confirmarea că încă sunt interesanţi şi ‚iubibili’, vor să-şi hrănească vanitatea de a se oglindi în celălalt, cum îşi imaginează sau susţin că sunt. Preţ de câteva zile doar, dacă au noroc să vadă din timp ce urmează, o şi primesc. Căci a declara că suferi din dragoste după cineva care te-a ‚cucerit’ virtual nu e tocmai cuşer.
Mi-aduc aminte de un caz, al unei femei de 28 de ani, care declara în terapie că a avut o relaţie după care încă suferă. Detaliind, a dezvăluit că personajul după care adună lacrimi în batista este un tânăr domn cunoscut pe net, cu care a corespondat o vreme, pe care nu l-a întâlnit niciodată şi care, a anunţat-o la un moment dat că se căsătoreşte. Iată cum dezastrul începe când relaţia nu trece din planul virtual în cel fizic spaţial, când acel ‚te aştept că şi când’ e de fapt o formă închipuită de stil.

Firesc ar fi să se întâmple invers şi să continue în paralel. E tocmai similar depeşelor de altă dată, când după o cafea sau o cină, după un dans la bal sau week-end împreună ori o călătorie de câteva ore, laşi un mesaj persoanei de care tocmai te-ai despărţit, împărtăşindu-i gândurile şi emoţiile. E natural, e o continuare a ceea ce tocmai s-a trăit.

Apare însă o profundă confuzie între a fi îndrăgostit şi a fi iubit/ a iubi. Îndrăgosteala e o reacţie la câţiva factori importanţi: existenţa unei persoane cu care să interacţionezi, privirea constant ă şi profundă care uneşte cele două perechi de ochi, chimia şi schimbul de energie dintre cei doi, toate susţinute de câteva reacţii naturale neuropsihofiziologice: eliberarea de oxitocină (hormonul fericii sau stării de bine), adrenalină (creşte ritmul bătăilor cardiace, de unde poate apărea şi starea de agitaţie, lipsa de oxigen, fluturii în stomac etc.) noradrenalină şi dopamină (energie suplimentară, atenţie mărită la stimuli, senzaţia de tremur al genunchilor, etc.). Vanitatea de a crede că suntem unici şi singulari e deocamdată satisfăcută.
În ciuda opiniei generale, îndrăgosteala nu e chiar un simbol total pozitiv, deşi amuzant celor cu simţul umorului, căci agitaţia, golul sau fluturii din stomac, tremurul picioarelor sunt simptome asociate şi altor pulsiuni psihice ţinute sub control până la momentul T0 îndrăgostit.

Anume teama abandonului şi nevoia de ataşament, neîmplinit de-a lungul vieţii sau întrerupt la un anumit moment dat al dezvoltării psihice din copilăria mică. De aceea, dacă relaţia primeşte şanse, în mod special formularea este aceasta – adesea ne sabotăm spre a ne confirma ceea ce ‚se ştia’ dinainte, după câteva luni de interacţiune faţă în faţă, formulă chimică a organismului se re-echilibrează.

Abandonul fizic şi emoţional, prin ruperea de ancorele umane, apare şi la îndrăgosteală şi în iubire. Iubirea însă, are la baza nu doar timp, înţelegere, acceptare şi expunere, vulnerabilitate în relaţie cu celălalt, presupune participare, prezenţă, dăruire şi lipsa mândriei. Când învăţăm să acţionăm din inima, chiar şi despărţirile pot fi acceptate şi înţelese, căci relaţiile nu sunt ‚până moartea ne va despărţi’, ci există în noi pentru totdeauna, fiind eliberatoare. Contează cum le (re)semnificăm.

Poate de aceea, vorba populară Pe bărbaţi îi alegi cu mintea, meseria cu inima ne ajută să deprindem, după alegere, a ne iubim partenerii cu inima şi a profesa cu pasiune.

Psiholog Nicoleta Radu 

Publicistica si SEO Radu Leca