AGRESIVITATEA GENEREAZA AGRESIVITATE
Este absolut evident ca familia este unitatea de baza a societatii. In familie suntem socializati initial si legaturile cu membrii familiei se presupun a fi foarte puternice. Si totusi, statisticile releva un fenomen de-a dreptul ingrijorator: in unele tari, violenta in familie atinge, dupa unii autori, cote de pana la 10-20%.
Si mai alarmant este “drumul” violentei in familie: agresivitatea creeaza agresivitate, se raspandeste ca un flagel ce afecteaza toti membrii familiei.
Un adult care a fost victima abuzului parental in copilarie tinde sa-si abuzeze propriul copil/partener sau sa fie victima abuzului in cuplu. Copilul abuzat tinde sa-si agreseze atat fratii, cat si parintii. S-a constatat ca abuzarea partenerului de cuplu se asociaza cu faptul de a fi crescut intr-un mediu familial violent. Exista de asemenea o legatura intre violenta indreptata impotriva copiilor si factori precum: izolarea, conflictul marital, faptul de a fi fost victima abuzului in copilarie. Eforturile de a iesi din acest ciclu al violentei includ incercari de a proteja victima, de a-l ameninta pe cel care comite abuzul si de a crea un climat familial normal.
Violentei in familie i se potriveste de minune observatia fundamentala referitoare la escaladarea conflictului: la agresivitate se raspunde prin agresivitate. Este o implicatie reala si dovedita in cotidian. Parintii sunt in cea mai mare masura responsabili pentru agresivitatea copiilor lor (a se vedea teoria invatarii sociale, care se potriveste cel mai bine aici). Iar parintii copiilor violenti si ai celor abuzati provin de regula ei insisi din familii in care, ca mijloc de disciplinare, se folosea pedeapsa fizica. Cei mai multi parinti care-si maltrateaza copii au un mariaj instabil, sunt incapabili sa satisfaca nevoile de dependenta ale copiilor si au probleme in a stabili legaturi empatice cu acestia. Destul de frecvent se constata chiar prezenta unor tulburari psihologice si psihiatrice in comportamentul lor.
Iata ce spune despre acesti psihopati agresivi Ara Kerestegian in Eseu despre agresivitate (1997): Legatura intre agresivitate si psihopat este atat de stransa incat face corp comun, agresivitatea fiind parca, incorporata in structura psihopatului, dupa cum psihopatul, parca este fructul agresivitatii.
E. Merill a propus (1962) o tipologie a parintilor abuzivi in utilizarea agresiunii fizice asupra copiilor pe care o redam in continuare (cf. A Neculau, 2003):
• tipul I: parinti caracterizati printr-un nivel inalt de agresivitate si care nu-si pot stapani tendintele violente, reactionand disproportionat la provocari minime;
• tipul II: parinti rigizi, care resping copilul si-l priveaza de afectiune; preocupati de propria persoana;
• tipul III: parinti pasivi, care evita sa-si exprime sentimentele si dorintele; persoane dependente, imature si capricioase, au o doza considerabila de agresivitate (dar mascata);
• tipul IV: acesti parinti sunt persoane frustrate din cauza unor dezabilitati fizice care-i impiedica sa-si sprijine propria familie; gradul accentuat de frustrare conduce la pedepsirea severa a propriilor copii.
Influenta ierarhiei dintre frati asupra relatiilor interpersonale
Locul pe care fiecare dintre frati il are in ierarhia copiilor influenteaza nu numai tipul de relatii interpersonale pe care fiecare il va dezvolta mai tarziu, dar si personalitatea lor, intr-o anumita masura. Se spune adesea despre copiii singuri la parinti ca sunt mai egoisti, ca invata mai greu cooperarea in social. Pe de alta parte, experienta de frate mai mare poate contribui fie la dezvoltarea unui simt crescut de responsabilitate, fie la aparitia unei atitudini resentimentare, de revendicare, legata de preocuparea excesiva a parintilor de nevoile fratilor mai mici.
Multi parinti uita adesea ca fratele mare al familiei este si el un copil si ii cer acestuia fie responsabilitate, fie indulgenta fata de fratii mai mici. E dificil pentru copil sa inteleaga de ce “trebuie” sa cedeze in fata unuia mai mic, pentru ca in definitiv ambii copii au aceleasi nevoi. In familiile cu multi copii, cel mai mare dintre acestia, mai ales daca este fata, participa la treburile casei alaturi de mama si la ingrijirea celorlalti frati. Efectele pe termen lung asupra acestui copil sunt maturizarea precoce si acumularea de frustrari pentru ca in loc sa-ti traiasca copilaria este nevoit a prelua de mic responsabilitati de adult.
Fratele mijlociu creşte adesea avand sentimentul ca este uitat undeva la mijloc. Adesea ei ii invidiaza pe fratii de la extreme pentru ca macar acestia au un statut bine definit in familie. Cei care studiaza familiile au constatat ca adesea cuplurile sunt formate din oameni care au avut aceeasi pozitie in ierarhia fraternala si deci o experienta similara in cadrul familiei de origine.
Copilul cel mic al unei familii poate avea o experinta total diferita de cel mare. Sentimentul de ocrotire si preocupare din partea intregii familii pot contribui la dezvoltarea unui sentiment de securitate deosebit de puternic. De multe ori, insa, in familiile numeroase aparitia unui nou copil nu este asteptata, iar copilul, desi acceptat pana la urma, poate creste impovarat de faptul ca nu a fost dorit.
Relatiile dintre frati, prietenia chiar si rivalitatea contribuie la formarea relatiilor viitorului adult cu cei de varsta lui. In unele situatii rivalitatea dintre frati se mentine inconstient de-a lungul intregii vietii.
Spre exemplificare voi prezenta o parte din cazul unei paciente in varsta de 35 de ani care prezinta dificultati in ceea ce priveste functionarea ocupationala si sociala fara a reusi sa se echilibreze in prezent.
Aceasta provine dintr-o familie dezoranizata, parintii divortand inca de cand ea avea sase ani. Are doua surori cu care se vede destul de rar iar relatiile dintre ele sunt reci. In prezent este casatorita si are un copil.
In urma analizei constelatiei familei, se observa ca pacienta a fost al doilea nascut, pozitie in care a simtit probabil ca a inceput cu intarziere si are de recuperat, fiind tot timpul sub presiune, straduindu-se sa ajunga in prim plan prin orice mijloace. Apoi, dupa nasterea surorii mai mici, a devenit copil de mijloc, ocupand din nou in constelatia familiei o pozitie psihologica “incomoda” cu un alergator standard in fata si un urmaritor in spate.
Inconjurat de competitori, copilul de mijloc se poate simti, conform teroriilor lui Adler, inghesuit intr-o zona mica in cautarea semnificatiei, tinde sa fie sensibil la abuz sau nedreptate, se teme sa nu fie luat in seama.
Articol realizat de:
Constanta Vasile
Psiholog clinician/Consilier analitic
Credit Photo Pixabay.com
Revista online de Psihologie | Mediere | Coaching
Promovam GRATUIT, psihologi, mediatori, coachi. Articole de psihologie, mediere si coaching in format text si audio. Contact: 0741.101.881. Radu Leca.
psiholog,mediator,coach
