Psihologia SECURITATII, Psihologie, Ultrapsihologie

Stresori specifici serviciului de securitate

Prima lucrare completa publicata in cadrul Revistei online de Psihologie, UltraPsihologie.ro. Autorul este special. Psiholog autonom in Psihologie Aplicata in domeniul Securitatii, Apararii si Ordinii, titular al Cabinetului Individual de Psihologie – Simona Ciinaru, absolventa a Facultatii de Psihologie si Sociologie, a programului de Master ‘’Psihologia Resurselor Umane’’, dar si a cursului de formare profesionala ‘Furnizarea serviciilor psihologice in domeniul securitatii private’.

Stresori specifici serviciului de securitate

Sectorul securităţii private este puternic individualizat printr-o serie de elemente particulare ce au tendinţa de a se transforma în potenţiali stresori pentru agenţii de securitate. Executarea serviciului de pază într-un obiectiv izolat poate genera stări psihologice negative de nelinişte, teamă, plictiseală, frustrare sau insecuritate. Agentul de securitate izolat este întotdeauna supus unui pericol sporit şi, conştient de aceasta, el este solicitat suplimentar.

Prezentarea cadrului specific în care se derulează paza

Este esenţial să avem în vedere contextul larg al sectorului securităţii private pentru a putea identifica cu mai multă acurateţe sursele reale ale stresului specific serviciului de pază. Paza şi protecţia sunt activităţi desfăşurate în scopul asigurării siguranţei obiectivelor, bunurilor şi valorilor împotriva oricăror acţiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existenţa materială a acestora, precum şi a protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viaţa sau integritatea fizică.

Psihologia securitatii

bodyguard-247684_1280Deosebindu-se de celelalte activităţi sociale, printr-o multitudine de condiţii şi particularităţi specifice, activitatea din domeniul securităţii private conţine importante surse potenţiale de stres, numărându-se, din acest punct de vedere, printre cele mai stresante meserii. Sectorul de securitate este caracterizat de relaţii de prestare servicii, iar cele mai afectate organizaţii din perspectiva stresului perceput sunt organizaţiile care au ca obiect de activitate prestarea de servicii. Sectorul de securitate privată se caracterizează prin fenomenul de subcontract datorită tendinţei creşterii numărului de firme de pază. Natura acestei relaţii de serviciu este determinantă pentru analizarea problematicii prevenirii stresului ocupaţional, iar implicarea clientului în politica prevenirii riscurilor este esenţială. Sectorul de securitate este un sector caracterizat prin flexibilitate. În primul rând ne referim la modul flexibil de organizare a muncii, adoptat în vederea furnizării de servicii 24 de ore din 24, dar şi pentru a face faţă solicitărilor clientului. Această flexibilitate se poate observa la diferite nivele: în numărul de angajaţi, abilitatea firmei de a varia numărul de lucrători pe care îi angajează în funcţie fluctuaţiile cererii, flexibilitatea timpului de lucru (formele nestandard, schimburile de noapte şi sfârşit de săptămâna, orele suplimentare, în rezervă, etc) şi flexibilitatea la nivelul standardelor realizate prin lucrători, care trebuie să se poată adapta la toate nevoile clienţilor pentru a face faţă cerinţelor variate care nu pot fi prezise. Sectorul securităţii este un sector încă subevalat. Societăţile de pază în general, şi agenţii de securitate în special, contribuie la securizarea locurilor publice şi la asigurarea unei societăţi mai sigure. Dar această contribuţie a sectorului nu este apreciată întotdeauna la justa sa valoare, această subevaluare reflectându-se prin ignorare şi lipsă de recunoaştere a muncii realizate de agenţii de securitate, astfel că ei pot avea sentimente negative asupra imaginii sectorului şi a identităţii profesionale proprii. Deasemenea, sectorul securităţii private este un sector în expansiune, datorită unei creşteri a sentimentului de insecuritate în societate, rezultat din cererea pentru securitate din partea firmelor, şi mai presus de toate, procesul de externalizare a operaţiunilor de securitate care au fost realizate anterior de sectorul public.

Serviciul de pază conţine solicitări diverse, care reprezintă un obstacol în calea satisfacerii unor trebuinţe şi ameninţă starea de echilibru a celui care execută un astfel de serviciu. Sursele de presiune includ privaţiuni, restricţii, pericole, nesiguranţă, solicitări intense de natură fizică şi psihică, etc. Aceşti factori nu conduc în mod automat la comportamente deviante, ei pot însă cataliza anumite stări, pot induce anumite reacţii care, împreună cu evenimentele de viaţă şi pe fondul unor caracteristici dispoziţionale ce ţin de personalitatea subiectului, pot determina astfel de comportamente. Acest lucru cu atât mai mult cu cât acţiunea lor este conjugată în timp. Din acest motiv, cunoaşterea factorilor de stres specifici postului de pază reprezintă primul pas în prevenirea unor evenimente grave.

 Conţinutul muncii (factorii intrinseci postului)

Monotonia. Constă într-o substimulare rezultată din existenţa unui flux redus de informaţii şi stimuli noi necesari pentru menţinerea la parametri optimi a activismului cerebral. În aceste condiţii, simţurile (în special cel vizual şi auditiv) nu sunt suficient de bine stimulate, respectiv activate. În mod obişnuit fiecare individ are nevoie de informaţie, care menţine activ creierul şi îl face să funcţioneze la parametri optimi. Reducerea sau chiar absenţa informaţiilor provenite din mediul exterior afectează funcţionarea mecanismelor psihice (atenţie, percepţie), fapt ce se reflectă în plan mental prin stări de plictiseală, nerăbdare. Consecinţa este scăderea vigilenţei şi impulsionarea agentului de securitate de a se ocupa de anumite activităţi care îl pot distrage de la responsabilităţile sale. Monotonia depinde în mare măsură şi de fluctuaţia din raza postului, de numărul de activităţi desfăşurate de alte persoane în apropiere, circulaţia în zona postului etc. De exemplu, un post mai puţin monoton este cel situat într-un punct de control acces, cu vedere spre o arteră de circulaţie stradală. Cu totul altceva este, însă, un post în interiorul unei clădiri închise sau într-un post la un obiectiv situat în afara zonei locuite. O muncă de rutină înalt standardizată, cum este patrularea agenţilor de securitate, este în general puţin satisfăcătoare, comparativ cu o muncă care solicită spirit de inovaţie si care ridică probleme de soluţionat. În cazul sarcinilor simple, repetitive, pe măsură ce creşte intensitatea muncii, creşte şi nivelul performanţei. Individul poate trăi sentimente de inferioritate şi/sau insatisfacţie atunci cand ştie că are multe de oferit, însă nu primeşte solicitări în acest sens. Profesiile care implică solicitări reduse de utilizare a abilităţilor, cunoştinţelor sau experienţelor sunt la fel de stresante ca şi cele care cer prea mult. Acest fapt se datorează nivelurilor scăzute de arousal fiziologic, ceea ce duce la plictiseală, tulburări ale atenţiei şi probleme fiziologice asociate.

Supraîncărcarea cu sarcini. Uneori, atenţia trebuie focalizată asupra câtorva elemente în acelaşi timp pentru a putea reacţiona rapid la ceva neaşteptat. De exemplu, la controlul accesului, agentul trebuie să identifice zeci de persoane în scurt timp, să ia rapid decizii (fără a avea toate informaţiile necesare), sarcini ce implică procesarea unei cantităţi mari de informaţii şi declanşarea de procese cognitive, ce pot duce la supraîncărcare mentală. Poate apărea şi o problemă opusă. Există câteva slujbe de noapte unde agentul trebuie să monitorizeze sediul clientului singur, încărcătura nu este foarte stimulativă şi poate avea efecte negative asupra sănătăţii.

Gradul crescut de risc, datorită faptului că agentul se află într-un loc fix, uşor de urmărit şi reperat de către un potenţial agresor. De regulă, prezenţa agentului în obiectiv are în sine un efect descurajant pentru potenţialul agresor, însă nu acest lucru este resimţit şi de cel care execută un astfel de serviciu. Conştientizându-şi elementele vulnerabile, agentul poate fi încercat de un sentiment de insecuritate, printr-un mecanism de anticipare care îi produce anxietate, cu atât mai mult cu cât el poate fi luat uşor prin surprindere. El poate ajunge să imagineze scenarii în care posibilităţile sale de a reacţiona şi riposta în faţa unui atac sunt minime. Uneori pornind de la un eveniment minor sau o poveste auzită, pe fondul unei anxietăţi bazale, scenariile pot avea teme catastrofale. Obiectiv, vulnerabilitatea poate fi apreciată după posibilităţile de apărare, gradul de camuflare, raza de observare şi acţiune, posibilităţile de iluminare a zonei supravegheate, tentative anterioare de patrundere sau atac în obiectivul pe care îl are în pază.

Izolarea obiectivului se referă, în primul rând, la posibilităţile reduse de comunicare şi contact cu ceilalţi. Omul este o fiinţă prin excelenţă socială, iar comunicarea cu semenii săi reprezintă o nevoie imperioasă atât pentru a-şi face cunoscute gândurile, sentimentele, dar şi pentru a primi sprijin şi suport. În condiţiile în care el se află departe de semenii săi este foarte probabil să apară temeri, anxietăţi sau sentimente de abandon. Izolarea afectează modul de comunicare cu ceilalţi, acestea putându-se face adeseori numai prin mijloace tehnice şi nu prin contact direct de tipul „faţă în faţă”. Mai mult chiar, posibilităţile de a se interveni în situaţia în care agentul din postul de pază este într-o situaţie dificilă scad pe măsură ce gradul de izolare este mai mare. Disponibilităţile fizice şi psihice ale agentului sunt solicitate intens în condiţii de izolare, împrejurare cu efecte stresante accentuate. Lipsa de informaţii, insuficienţa sau chiar absenţa sprijinului din partea colegilor, posibilitatea ca cineva să pătrundă în zona în care agentul patrulează, toate coroborate ridică tensiuni psihice deosebite. Izolarea poate îmbraca ambele forme: izolarea obiectivă (ce presupune separarea fizică de alte persoane) şi izolarea subiectivă (sentimentul de singurătate şi lipsă de suport din partea altor persoane). Criteriile de apreciere a gradului de izolare sunt posibilităţile de contact cu corpul de pază, dar şi cu alte posturi (distanţa dintre ele, raza vizuală), timpul necesar de deplasare al subunităţii de intervenţie la postul respectiv, frecvenţa contactelor cu ceilalţi agenţi de securitate. Persoanele izolate au nivele mai crescute ale anxietăţii şi depresiei, izolarea având un impact negativ asupra copingului cu situaţiile stresante. Izolarea poate genera stări psihologice negative de nelinişte, teamă, frică, intensitatea şi efecte lor variind de la un individ la altul. Agentul de securitate izolat este întotdeauna supus unui pericol sporit şi conştient de aceasta, el este solicitat suplimentar.

Riscul atacului fizic, chiar dacă este dificil de evaluat dinainte cât de probabil sau periculos este riscul. Există o paletă largă de situaţii în care acte de agresiune fizică sunt comise împotriva agenţilor, personalul de pază ca fiind printre cele mai expuse grupuri profesionale la acte de agresiune fizică. Aceste atacuri constituie un risc profesional şi afectează toţi agenţii de securitate.

Posibilităţile reduse de evoluţie în carieră reprezintă un factor de stres în special pentru agenţii de securitate tineri sau cu copii aflaţi în grijă. In cel mai bun caz, un agent poate deveni şef de tură, însă experienţa ne arată că acest lucru se întamplă destul de rar.

Stare de vigilenţă continuă şi oboseala. Se manifestă atenţia în expectativă când este aşteptat un anumit eveniment sau semnal la care trebuie să se reacţioneze prompt, vorbind, în acest caz, de vigilenţă. A fi atent presupune a fi dinainte pregătit pentru ceea ce urmează să întreprinzi, a nu fi luat prin surprindere, a te orienta cu anticipaţie în câmpul evenimentelor, etc. Necesitatea obiectivă a unor asemenea “reglaje” permenente este dată de complexitatea ambianţei şi situaţiilor în care se desfăşoară activitatea, de caracterul aleatoriu şi adesea imprevizibil al factorilor ce pot interveni pe traiectoria ei. Atenţia este o condiţie bazală a percepţiei, care are un caracter fazic: orientarea, explorarea, detecţia, discriminarea şi interpretarea. În condiţii de oboseală, câmpul perceptiv este afectat în mod negativ, afectând astfel calităţile de pază ale angajatului. Percepţia depinde de o mulţime de variabile externe. Legat de aspectul intensităţii, o acţiune de intensitate slabă, liminală, va produce o imagine perceptivă vagă, estompată, agentul de securitate având serioase dificultăţi în discriminarea şi identificarea corectă a stimulului. Va fi obligat la o concentrare deosebită a atenţiei, la o mobilizare maximă a încordării voinţei. Atenţia concentrată se afla într-o strânsă relaţie cu oboseala. După sursa care o generează, oboseala senzorială este de trei tipuri: de suprasolicitare, de subsolicitare şi de aşteptare. Ne vom opri asupra ultimelor două, ele fiind cel mai des întalnite în serviciul de pază:

 – oboseala de subsolicitare, ca rezultat secundar al scăderii tonusului general de excitabilitate al scoarţei cerebrale, din lipsă de stimulare externă, prezentată mai pe larg la secţiunea Monotonie;

 –  oboseala de aşteptare, atenţia concentrată pe termen lung, pentru a nu se omite semnalele de avertizare, semnale care pot să nici nu apară. Ca urmare a încordării neuropsihice, în cadrul analizatorilor implicaţi, se instalează oboseala, cu efecte în toate cazurile negativ, de la scăderea performanţelor la sarcinile perceptive, la o stare generală dezagreabilă. În timp ce vigilenţa presupune aşteptarea pasivă a apariţiei unui stimul semnal, căutarea înseamnă cercetarea activă a lui, presupune scanarea mediului pentru trăsături specifice, ridicând probleme atunci când stimulul target nu are trăsături particulare, distincte.

Încordarea psihologică este un concept general care prezintă câteva faţete ca motivaţia şi satisfacţia muncii, încărcătura mentală şi încărcătură emoţională. Îndeplinirea criteriilor ca securitatea ocupaţiei, condiţiile favorabile muncii, plata echitabilă, etc., pot amplifica satisfacţia angajatului faţă de ocupaţie. Factori ca lipsa securităţii muncii, condiţiile dificile de plată, plata considerată ca fiind insuficientă, posibilităţi limitate de promovare sunt elemente care pot contribui la insatisfacţii şi la un sentiment negativ faţă de muncă.

Caracteristicile muncii pe timp de noapte. Ritmul nefiresc somn–veghe, privaţiunea de somn, implică ruperea echilibrului şi continuităţii perioadelor de odihnă. De regulă, serviciul de pază se asigură permanent, prezenţa agentului de securitate fiind impusă şi noaptea. Mai mult chiar, intervalele de timp nu corespund întotdeauna unui ciclu nictemeral obişnuit. Depăşirea senzaţiei de somn din turele de noapte, în plan subiectiv, marchează necesitatea fiziologică a alternării stării de veghe cu cea se somn. Psihologic, această senzaţie îşi face simţită prezenţa prin îngreunarea pleoapelor, înceţoşarea privirii, slăbirea tonusului muscular. Dacă acestei stări i se încearcă opunerea printr-un efort voluntar de a rămâne treaz, apare o stare tensională neplăcută. Privarea de somn se cumulează şi acţionează ca un depresiv al sistemului cerebral activant, cu efect în scăderea vigilenţei cerebrale, motiv pentru care capacităţile agentului de securitate vor fi mult diminuate.

Efectele produse de întuneric din turele de noapte nu trebuie neglijate. Instalarea liniştii şi, o dată cu ea, lipsa culorilor, a mişcărilor, îl confruntă pe agentul de securitate cu senzaţia instinctivă de teamă, şi chiar neputinţă. A nu distinge cu claritate mediul înconjurător înseamnă a nu putea preveni şi acţiona, se instalează neliniştea, sentimentul de siguranţă dispare, iar instinctul de conservare de manifestă acut. Pe fundal nocturn, temerile inconştiente produc imagini cu caracter sumbru, proiectate şi în exterior sub forma iluziilor perceptive sau a senzaţiilor organice subiective. Un alt aspect care se poate amplifica pe timp de noapte este senzaţia de durere. Nivelul sensibilităţii dureroase variază în dependenţă de influenţa unor factori interni şi externi. Căldura, frigul şi umezeala accentuează durerile, stările emoţionale precum aşteptarea, frica, oboseala şi insomnia amplifică intensitatea durerilor. Intensitatea durerii este influenţată şi de momentele temporare în alternanţa zilei cu noaptea: suportabilitatea durerii este mai mare ziua, datorită influenţei unor stimuli care distrag atenţia, şi scade considerabil noaptea, când focarul algic rămâne singurul dominant. Câteva din stările psihice trăite de catre agent pe timp de noapte sunt: senzaţia de neputinţă (facilitează apariţia stărilor de teamă, a neliniştii) şi senzaţia de nesiguranţă (consecinţă directă a neliniştii şi fricii).

Dubla ierarhie. Agenţii de securitate îşi realizează munca în locaţiile clientului şi trebuie sa respecte un soi de dublă ierarhie: pe de o parte trebuie să respecte cerinţele profesionale ale angajatorului, pe de altă parte, pe cele ale clientului. Relaţiile subcontractuale vor genera neclarităţi, solicitări ambigue în ceea ce priveşte rolul şi responsabilităţile fiecărei persoane ce îşi desfaşoară activitatea de muncă în acelaşi loc. Cand lucrătorii unor firme diferite sunt implicaţi în acelaşi mediu de muncă (de ex. muncitorii dintr-un şantier, împreună cu agentul), relaţiile de muncă devin mai complexe şi pot complica coordonarea activităţilor. Aceasta poate produce dezorganizare, tensiuni şi confuzie în ceea ce priveşte sarcinile, resposabilitaţile sunt slab definite, iar agentului îi va fi dificil să indeplinească aşteptările de rol, acest lucru ducand la insatisfacţie cu munca. Solicitările ambigue se referă şi la faptul că personalul de securitate este deseori solicitat de client sau de public să-şi depăşească rolul şi responsabilităţile şi să acţioneze într-un mod nelegitim sau într-unul în care nu este competent.

Posibilităţi reduse de distracţie şi recreere. Conţinutul comportamentului distractiv e reprezentat de necesitatea neuropsihică de destindere, relaxare, reechilibrare. Lipsa activităţilor de recreere poate aduce o stare de încordare şi imposibilitatea detensionării.

Violenţa la locul de muncă poate îmbraca mai multe forme: violenţa verbală (insulte, ameninţări), violenţa fizică, discriminarea rasială, de origine etnică sau de sex.

Condiţii de muncă (mediul fizic de desfăşurare al activităţii)

Importanţa obiectivului rezultă din gravitatea consecinţelor din plan economic, ecologic, profesional, în condiţiile pătrunderii unor elemente ostile în raza postului. Penetrarea unui obiectiv considerat important are consecinţe ce se repercutează în mod direct asupra agentului de securitate el fiind considerat, în limitele competenţei, direct răspunzător de securitatea acestuia. Gradul de importanţă acordat unui obiectiv acţionează că un factor presor pe fondul responsabilizarii induse subiectului, care se poate simţi copleşit, cu atât mai mult cu cât există posibilitatea apariţiei unor evenimente pe care el nu le poate controla.

Restricţiile severe în privinţa depăşirii perimetrului stabilit prin consemn. Agentul aflat în serviciu îşi execută activităţile zilnice într-un anumit perimetru pe care nu are voie să-l părăsească decât în condiţii strict precizate. În mod normal, fiecare persoană are nevoie de un anumit spaţiu vital în interiorul căruia acţionează. Dacă este resimţită ca o puternică constrângere, în fond o limitare a posibilităţii acestuia de a acţiona, de a se apăra ori de a-şi satisface nevoia de mişcare, acest aspect se poate reflecta la nivelul psihic al agentului securitate într-un sentiment de neputinţă, chiar de „sufocare” şi uneori, dacă postul se află într-o clădire închisă, într-o reacţie de tip claustrofobic, iar nevoia de a părăsi locul respectiv poate deveni imperioasă.

Condiţiile improprii de muncă se referă la cea mai mare parte dintre pericolele considerate ca fiind inerente în activitatea de pază, ca: zgomotul, căldura, frigul, lipsa de lumină, umiditate excesivă, aerisire defectuoasă. Acestea pot provoca disconfort, accidente şi boli. Legat de zgomotul ambiental la locul de muncă (al utilajelor, mulţimii, etc), atunci când angajatul nu este mulţumit de muncă, el va fi mai sensibil la zgomot sau îl va percepe ca o sursă de iritare. Zgomotul va fi apreciat ca fiind şi mai deranjant dacă interferează cu activitatea. Alţi factori de risc sunt: lipsa aerului sănătos, nivele necorespunzătoare de temperatură, umiditate şi circulaţia aerului, activitatea în condiţii de climă vitrege (extrem de frig sau cald), contracte de muncă ce nu acordă protecţie faţă de căldură sau frig (adăpost, încălzire, acces la apă rece de băut, etc.) sau expunerea la temperaturi necorespunzătoare pentru lungi perioade de timp. Aceste condiţii pot cauza o varietate de neplăceri şi discomfort. Într-un mediu cu temperaturi foarte înalte există riscul de deshidratare, insolaţie, leşin, iar la temperaturi foarte scăzute se poate produce hipotermia. Referitor la lumină, efectul iluminării slabe asupra agenţilor de pază includ obosirea ochilor, oboseală generală, astfel că lumina insuficientă sau necorespunzatoare poate cauza accidente.

Solicitările de ordin psihic Prin acumularea oboselii, ca urmare a unor solicitări psihice intense, fiecare om este predispus să se manifeste prin anumite stări de disfuncţionalitate, mai ales când stările de slăbiciune fizică apar pe fondul surmenajului sau a bolilor. Extenuarea nervoasă este cauzată şi de solicitarea fizică excesivă, dar mai mult de cea psihică, ori serviciul de pază se înscrie pe deplin în acest tipar. Oboseala nervoasă se datorează, de regulă, unui complex de cauze, ca: atenţie susţinută, oboseala organelor de simţ, variaţiile temperaturii mediului, orarul de lucru şi perturbarea ciclurilor normale ale vieţii. Printre altele, vederea joacă un rol important în multe activităţi de pază, iar cu timpul, oboseala vizuală produce tulburări ale somnului, ameţeli, etc.

Desfăşurarea muncii în aer liber. Serviciul de pază se execută fără întrerupere, la aceiaşi parametri şi indiferent de perioadele anului, iar responsabilităţile muncii trebuie îndeplinite în orice condiţii meteorologice, de caniculă sau ger, ploi intense, viscol sau descărcări electrice. Schimbările climatice frecvente şi foarte rapide declanşează stări de nesiguranţă, dificultăţi de orientare, precum şi eforturi fizice semnificative pentru a fi suportate. Lupta împotriva căldurii sau frigului este o sursă de oboseală atât din cauza constricţiei/ dilatării vaselor periferice, cât şi a faptului că organismul consumă mai multă energie pentru producerea/ înlăturarea căldurii, reprezentând un factor foarte important pentru a întârzia apariţia disconfortului psihic şi al oboselii.

Situaţia de aşteptare rezultă din obligativitatea rămânerii o anumită perioadă determinată în perimetrul postului, timp în care agentul de securitate trebuie să suporte toate privaţiunile inerente serviciului. De aici rezultă aşa numita anxietate de aşteptare pe fondul căreia se modifică percepţia subiectivă a timpului scurs de la intrarea şi până la ieşirea din post, agentul de securitate îşi pierde răbdarea, îndeosebi în ultima parte a programului, şi poate fi preocupat doar de modul în care se scurge timpul şi nu de misiunea care i-a fost încredinţată.

Condiţiile de angajare
Aspecte temporale ale muncii. Timpul petrecut la muncă în sectorul securităţii private este atipic, deoarece serviciul de pază se execută 24 de ore, continuu, zi şi noapte. Adaptarea agenţilor de securitate la munca de noapte se face în mod diferenţiat, în funcţie de particularităţile fizice şi psihice ale fiecăruia, dar şi în funcţie de experienţa de viaţă acumulată anterior.

Rotaţia schimburilor (fixă şi alternantă). Metoda de organizare a echipei de muncă este aceea în care angajaţii urmează succesiv unul după altul în aceeaşi activitate, incluzând rotaţia schimbului, continuă sau nu. Aceast lucru presupune că un angajat face schimbul la ore diferite într-o perioadă specifică de zile, rezultatul fiind dereglarea ciclului circadian, cu efecte în alterarea modului de somn, dificultatea de a rămâne treaz la muncă, cu afectarea calităţii sarcinilor de îndeplinit. Programul de muncă, fiind caracterizat de flexibilitate, este dificil de întocmit cu câteva luni sau săptămâni înainte, problemă exacerbată de absenteism sau de alte împrejurări neprevăzute. Timpul de muncă atipic are ca efecte scăderea calităţii somnului şi reducerea orelor de somn. O reducere a timpului de recuperare face ca agentul să fie obosit în mod progresiv, să aibă dificultăţi în a rămâne treaz la muncă, conducând la creşterea riscului de a comite accidente. Munca în schimburi şi cea de noapte au impact negativ şi asupra familiei agentului de securitate.

Nivelul scăzut de salarizare şi recompense reduse din sectorul securităţii private îl poate determina pe agent să lucreze ore suplimentare pentru a avea un venit decent, lucru care îl solicită  la maximum, conducând la sentimente negative faţă de muncă şi contribuind la insatisfacţia generală a angajatului. Dintre toate recompensele ce pot fi acordate agenţilor de securitate, cel mai apreciate sunt zilele libere. Lăsând la o parte faptul că numărul acestui tip de recompense va fi considerat întotdeauna insuficient de către agenţii de securitate, frecvenţa zilelor libere primite, comparativ cu alte categorii de angajaţi, este foarte mică. Această situaţie este determinată în mare parte de cauze obiective, acordarea de zile libere presupunând înlocuirea agentului cu un altul, instruit adecvat şi în acelaşi timp apt din punct de vedere medical şi psihologic. Nu toate societăţile de securitate care asigură serviciul de pază dispun de rezerve suficiente în acest scop.

Deficienţele de natură logistică se referă la condiţii necorespunzătoare de muncă (încăperi ale corpului de pază cu igrasie, toalete şi băi neigienizate etc), care dau o senzaţie de disconfort fizic asociat cu o reacţie de repulsie faţă de locul unde se execută serviciul.

Sarcinile suplimentare. În afara serviciului de pază, agenţii de securitate pot primi şi sarcini suplimentare, de natură administrativă,  situaţie frecventă acolo unde nu există efective destinate pentru acest tip de activităţi. În principiu, desfăşurarea acestor tipuri de activităţi (de curăţenie, grădinărit etc.) poate  constitui o modalitate de înlăturarea a monotoniei şi de umplere a timpilor morţi, cu condiţia ca timpul acordat acestora să nu depăşească o anumită limită, iar solicitările să nu fie atât de grele încât să afecteze timpul necesar pentru odihnă. Când nu se ţine cont de acest lucru, agenţii ajung să intre în serviciu obosiţi şi cu o dispoziţie negativă.

Inexistenţa a suficiente mijloace de apărare. Cu avizul poliţiei, personalul din pază poate fi dotat cu arme de foc, bastoane tip tomfe, şi alte mijloace în raport cu importanţa a bunurilor păzite. De cele mai multe ori, însă, agenţii nu sunt dotaţi decât cu bastoane de cauciuc şi sprayuri lacrimogene, din lipsă de fonduri, amplificând sentimentul de nesiguranţă al agentului dintr-un obiectiv izolat, care se poate simţi vulnerabil în faţa unui eventual atac.

Lipsa informaţiilor legate de posibilele riscuri poate crea tensiuni semnificative agenţilor de securitate în general, şi a celor noi, în mod special. Tot aici putem menţiona şi lipsa instrucţiei. Pentru a performa în mod eficient, agentul de pază are nevoie să simtă că dispune de instruirea, echipamentul şi resursele necesare.

Nerecunoaşterea prestigiului oferit de profesie se datorează faptului că sectorul securităţii private este încă unul subevaluat. Satisfacerea nevoii de stimă şi statut este determinată de modul în care anturajul percepe poziţia pe care o ocupă un agent de securitate în cadrul colectivităţii, de prestigiul de care se bucură. Deşi în componenţa agenţilor de securitate intră angajaţi cu calităţi uneori superioare mediei, ei sunt priviţi ca o categorie blazată, defavorizată. Apare un decalaj între nivelul de apreciere aşteptat de către agenţii de securitate şi aprecierea reală de care se bucură aceştia.

Insecuritatea menţinerii în post este un sentiment destul de frecvent întâlnit, agenţii fiind conştienţi că beneficiarul contractului poate întrerupe colaborarea cu angajatorul său, din varii motive, multe dintre ele aflându-se în afara controlului său. La fel de întâlnită este şi nesiguranţa privind realocarea unui contract, situaţie în care agentul nu ştie dacă va fi acceptat de noua firmă (şi în ce condiţii) sau dacă va rămâne cu vechiul angajator (respectiv care va fi noul post).

Reţeaua socială de la locul de muncă

Posibilităţi reduse de comunicare şi contact cu colegii din postul îndepărtat. Relaţiile interpersonale bazate pe comunicare şi colaborare contribuie la menţinerea tonusului psihic pozitiv şi favorizează adaptarea la situaţii, indiferent de dificultatea lor. Convieţuirea la distanţă diminuează contactul social, unii agenţi suportând cu greu izolarea şi manifestând nemulţumire, apatie.

Riscurile rezultate din situaţia generală, sfera de referinţă fiind sectorul, actorii săi principali (firma de securitate, clientul) şi relaţiile dintre ei, riscurile asociate cu operaţiunile firmei de securitate realizate în firma clientului. Există riscuri de interferenţă şi se datorează echipamentului şi a activităţilor a diferite firme în acelaşi loc de muncă. Ele rezultă din lipsa informaţiilor la două nivele: a unei firme privind riscurile celeilalte firme şi lipsa de informaţii privind activitatea comună şi operaţiunile comune. Aceste riscuri reprezintă factori de incertitudine şi tensiune pentru agenţii de securitate în măsura în care ei se află în situaţii de muncă unde nu au cunoştinţe despre riscurile ce pot apărea sau despre responsabilităţile persoanelor cu care lucrează.

Conflicte între colegi sau între şefi şi angajaţi. Interacţiunea negativă cu colegii de muncă, superiorii sau clienţii, se poate distribui de la argumente vehemente la incidente de comportament neprietenos, conflicte ce pot distrage angajaţii de la sarcinile de muncă. De regulă, agentul de securitate îşi desfăşoară munca în circumstanţe sociale. Pentru a coordona cu succes interacţiunea socială cu diferiţi parteneri trebuie să existe o atmosferă de încredere, lucru care cere timp, un anumit grad de stabilitate în interiorul conducerii şi momente de interacţiune socială, iar sectorul este caracterizat de considerabile fluctuaţii de personal.

Posibilităţi reduse de intervenţie în caz de nevoie se leagă în mod direct de un alt potenţial stresor, izolarea obiectivului. Cu cât acesta este mai izolat, cu atât mai dificilă este o intervenţie promptă în caz că agentul are nevoie de ajutor. Se poate constitui într-o sursă de stres pe fondul sentimentului de insuficienţă a agentului de securitate în ceea ce priveşte posibilităţile de apărare de care dispune.

În aceste condiţii, în care agentul de securitate poate fi expus la un număr considerabil de potenţiali stresori, se conturează o stare latenta de stres, care poate conduce spre situaţii conflictuale manifeste.  Dacă există mai multe surse generatoare de stres, vor exista consecinţe negative în plan organizaţional. Odată cu înmulţirea surselor, scad şi şansele ca individul să poată face faţă tuturor provocărilor sau ameninţărilor existente. Efectele factorilor de stres specifici serviciului de pază împreună cu factorii de stres colaterali, tributari organizaţiei sau sectorului securităţii private, se materializează sub forma unor manifestări dezadaptative. Deficienţele nu determină în mod necesar evenimente deosebit de grave, dar îşi pun amprenta asupra modului în care este executat serviciul.

Autor: Psiholog autonom in Psihologie Aplicata in domeniul Securitatii, Apararii si Ordinii, titular al Cabinetului Individual de Psihologie – Simona Ciinaru, absolventa a Facultatii de Psihologie si Sociologie, a programului de Master ‘’Psihologia Resurselor Umane’’, dar si a cursului de formare profesionala ‘Furnizarea serviciilor psihologice in domeniul securitatii private’.

Citit si editat de Radu Leca

Credit Photo: http://pixabay.com/

Revista online de Psihologie | Mediere | Coaching

Promovam GRATUIT, psihologi, mediatori, coachi. Articole de psihologie, mediere si coaching in format text si audio. Contact: 0741.101.881. Radu Leca.

psiholog,mediator,coach