Elemente specifice ale personalităţii criminalului şi cauzele crimei

Articol Informational si educativ. Extrem de bine ancorat in realitate. Vizual adevarat. Complet si clar.  

Elemente specifice ale personalităţii criminalului şi cauzele crimei

Personalitatea este o unitate stabilă și personalizată a ansamblului conduitelor, care are 3 funcții psihologice: controlul, identificarea, investigaţia. Ea se referă la “organizarea interioară, sintetică, unitară și totodată individualizată a însușirilor psihofizice, a structurilor cognitive și atitudinale, a capacităților individului care îi determină o adaptare specifică la mediu” (Buș, 1997, p.149). Personalitatea se dezvoltă în procesul socializării individului, formându-se în contextul relațiilor sociale și cuprinde elemente de temperament, aptitudini și caracter. Trăsăturile de personalitate sunt relativ stabile, constante, și au un grad de generalitate.

Concepţia asupra personalităţii criminale implică practici de expertiză pentru a estima potenţialitatea antisocială a indivizilor, și are scopuri diagnostice şi terapeutice.

Știința criminologiei definește conceptul de criminal astfel: “… este persoana care a săvârșit o crimă, o faptă penală prevăzută de legea penală, pentru care persoanei respective i se aplică o pedeapsă” (Oancea, 1994). Psihologia criminalului este una dintre aspectele de bază ale criminologiei. În acest sens de referință sunt cercetările criminologului francez Jean Pinatel (apud Oancea, 1994). El susține că personalitatea criminală există ținând seama de 2 condiții: în primul rând criminalul trebuie să întrunească un set de trăsături specifice; iar în al doilea rând persoana trebuie să prezinte “ o stare de pericol social, o stare periculoasă” (ibidem).

spin-189904_1280Starea de pericol sau temebilitatea ( termen folosit în criminologie pentru a caracteriza capacitatea criminală a subiectului cu risc ridicat de periculozitate) are două componente: gradul sentimentului de amenințare pe care îl inspiră criminalul persoanelor din jur, altfel spus, prezența capacității criminale; și incapacitatea de adaptare socială. Starea de pericol poate avea un caracter permanent- care se traduce printr-o stare psihologică stabilă cu caracter antisocial, sau o formă iminentă- care apare în etapa comiterii crimei propriu-zise.
Trăsăturile psihologice specifice personalității criminale se diferențiază în funcție de natura sau de gradul trăsăturilor de personalitate ale necriminalului. Aceste trăsături sunt de ordin emotiv-active: trebuințe și tendințe, care la personalitatea criminală sunt excesive, nestăpânite; temperamentale (impulsivitate, insensibilitate); trăsături psihopatice și neurotice; nivel scăzut al inteligenței și al cunoștințelor; imaturizare socială, etc.

În lucrarea lui Buș (2005), găsim o însumare a principalelor caracteristici ale personalității infractorului. Realizăm aici o descriere succintă a lor, astfel:

• Egocentrismul este o trăsătură a persoanei care se caracterizează prin tendința individului de a raporta totul la propria persoană. Sub raport cognitiv persoana își face o imagine pozitivă despre sine, rupându-se de realitate. Sub raport afectiv se înregistrează o dorință puternică de auto-afirmare, iar când acest lucru nu este posibil apar sentimente de invidie, frustrare, disperare;

• Labilitatea presupune fluctuația emotivității, o voință slabă, incapacitatea de a-și controla impulsurile, dorințele, incapacitate de a realiza consecințele faptelor sale- toate aceste caracteristici personale conducând la ușurința comiterii unei crime;

• Indiferența afectivă este o stare fizico-psihică, legată de egocentrism, care constă în absența emoțiilor, a sentimentelor ce privesc relațiile sociale (simpatie, prietenie) și a empatiei. Originile ei pot fi de natură bio-constituțională, educativă sau de mediu social, în special din funcționarea defectuoasă a structurii familiale;

• Indiferența morală este strâns legată de indiferența afectivă, și se referă la lipsa de prevedere, lipsa de judecată, capacitatea redusă de a distinge binele de rău(Oancea,1994);

• Inadaptarea socială este o caracteristică definitorie a personalității criminale. Teoria inadaptării sociale a criminalilor susține că “orice persoană este înzestrată prin ereditate cu o serie de dispoziții biopsihice, care, în prezența unor condiții de mediu normale, conduc la adaptarea socială; sau, în cazul unor factori psihici deficitari și condiții de mediu slabe, conduc la inadaptarea socială (la crimă)” (Oancea, 1994);

• Agresivitatea infractorului joacă un rol important în procesul de trecere la comiterea crimei. Ea este un “comportament violent și destructiv orientat spre persoane, obiecte sau sine” (Buș, 2005, p.81). Agresivitatea apare atunci când satisfacerea unor dorințe, trebuințe este obstrucționată;

• Complexul de inferioritate se referă la un complex de trăiri intense cu un caracter frustrant, este de ordin raţional corespunzând unor sentimente de culpabilitate sau de depresie. Evaluarea negativă de sine este făcută în raport cu idealul eului. Inferioritatea se leagă de un ideal grandios, în orice caz, este vorba de o dimensiune narcisică a relaţiilor subiectului cu el însuşi, în măsura în care ea implică identificarea în raport cu altul superior. Acest complex conduce individul la producerea anumitor comportamente compensatorii, iar în cazul infractorilor aceste comportamente fiind orientate antisocial.

Stabilirea cauzelor fenomenului criminal este una dintre funcțiile principale ale științei criminologiei. Cunoașterea acestor cauze are rolul de a anticipa o anumită acțiune, pe baza relației cauzale-dacă o cauză este cunoscută, prevederea efectului este posibilă. Cunoașterea, analizarea și explicarea cauzelor comportamentului criminal este îndeosebi benefică în prevenția infracțiunilor.

Factorii psihologici, alături de cei biologici și sociali, au o mare importanță în explicarea cauzelor comportamentului criminal. Factorii psihologici implicați în etiologia crimei se clasifică în 3 categorii: factori motivaționali (trebuințe, dorințe); factori cognitivi (percepție, intelect, imaginație) și factori conativi, de mișcare (Oancea, 1994).

Factorii motivaționali includ instinctele-surse biologice de acțiune; trebuințele, tendințele- care sunt mobilurile acțiunilor umane. Mobilurile/motivele sunt de mai multe feluri: primare, sunt bazale pentru buna funcționare a organismului. Printre acestea se numără trebuința auto-conservării (foamea, setea, somnul); trebuința sexuală; trebuința combativă- care se manifestă în situații de pericol, când apar piedici în satisfacerea altor trebuințe; tendința parentală care constă în îngrijirea și apărarea propriului copil chiar și cu riscul de a comite o infracțiune; trebuința de auto-afirmare.
A doua categorie de motive sunt cele derivate, alcătuite din emoții complexe, interese, caracter, atitudini. Ele se dezvoltă din motivele primare, devenind structuri psihice complexe.

Caracterul este una dintre trăsăturile de bază ale omului, fiind o organizare și ierarhizare a tendințelor, emoțiilor și sentimentelor realizată sub influența mediului social și cel educațional. Caracterul persoanei este reprezentat de influența dominantă a unei tendințe, emoții, a unui anumit sentiment asupra personalității sale.

Inteligența, reprezentată prin capacitatea de judecată este un factor important în etiologia crimei, fiind implicată în toate activitățile indivizilor: procesul de muncă, adaptare socială, comportament. Este cunoscut că făptașul unei crime este lipsit de capacitatea de a conștientiza consecințele unei infracțiuni, de a se gândi la potențiala pedeapsă ca urmare a faptelor sale.

Temperamentul este o structură psihică de origine ereditară care se referă la forma psihică de desfășurare a acțiunilor. Astfel, o persoană poate acționa într-un mod impulsiv, energic sau, din contră, poate fi stăpânit, calculat, controlat, lent. Rapiditatea și încetineala se referă la modul obișnuit de mișcare, de acțiune. Pe baza unor cercetări s-a constatat că delincvenții au reacții mai încete decât non-delincvenții (Oancea, 1994).

Impulsivitatea se caracterizează prin reacții spontane, incontrolabile, fără analizarea consecințelor. Delincvenții sunt în mai mare măsură caracterizați de această trăsătură. Nivelul redus al stăpânirii de sine, care se referă la incapacitatea persoanei de a-și inhiba impulsurile, este o altă trăsătură definitorie pentru populația delincventă.

Bibliografie:

Buș, I. (1997), Psihologie Judiciară, Editura Presa Universitră Clujeană, Cluj-Napoca

Buș, I. (2005), Psihologie și infracționalitate: Fundamente teoretice, Volumul I, Editura ASCR, Cluj-Napoca
Oancea, I. (1994), Probleme de criminologie, Editura All, București

Credit Photo: http://pixabay.com/

Autor: Crisan Claudia-Elena, Psiholog clinician sub supervizare.

Toate drepturile de autor apartin Crisan Claudia-Elena

Citit si editat de Radu Leca

Revista online de Psihologie | Mediere | Coaching

Promovam GRATUIT, psihologi, mediatori, coachi. Articole de psihologie, mediere si coaching in format text si audio. Contact: 0741.101.881. Radu Leca.

psiholog,mediator,coach